Pensii. Jurisprudență Pensii

Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 113 din data de 13.10.2017

Anulare decizie de debit. Obligația legală a Casei Județene de Pensii de a emite decizia de revizuire.

Potrivit art.107 alin.(1) și (2) din Legea 263/2010, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legale cuvenite, Casa Teritorială de Pensii, respectiv Casa de Pensii Sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, iar sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.(1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor. Ca atare, emiterea deciziei de debit în lipsa deciziei de revizuire este lipsită de bază legală și, în consecință, instanța urmează să dispună anularea deciziei de debit ca nelegală, cu consecința obligării la restituirea sumelor reținute.

Tribunalul Mehedinți-sentința din 13.10.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2239/101/2017 contestatoarea J. M. a chemat în judecată pe intimata C. J. de P. Mehedinți pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr. 67914/11.04.2017 emisă de pârâtă și menținerea deciziei nr. 67914/22.03.2007; suspendarea executării acestui titlu executoriu până la soluționarea prezentului dosar; suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea contestației depuse la C. N. de P..

În fapt, a arătat că intimata C. J. de P. M., a emis Decizia nr. 67914 /11. 04. 2017 prin care s-a reținut în sarcina sa un debit de 3488 lei brut, reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit pentru perioada 01.05.2014- 30.04.2017, împotriva acestei decizii a formulat contestație la C. N. de P., solicitând anularea acesteia și repunerea în situația anterioara emiterii.

A considerat că până la soluționarea definitiva a acestui dosar nu se poate trece la executare silita, astfel încât a solicitat suspendarea executării pana la soluționarea prezentului dosar.

A mai arătat că, prin Decizia nr 67914 / 22 03 2007 s-a dispus acordarea pensiei pentru limita de vârsta, realizând în sectorul agricol un stagiu de cotizare de 11 ani, stagiu calculat pe baza documentelor depuse și 15 ani 7 luni și 13 zile în grupa a II-a de muncă, rezultând un stagiu total de 30 ani 7 luni și 13 zile.

Prin Decizia de debit s-a dispus imputarea sumelor pentru ultimii 3 ani cu motivarea că timpul util realizat în sectorul CAP nu este de 11 ani, ci de 6 ani.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 153 lit i , art. 154 din Legea 263/3010 și art. 149-151 din Legea 263/2010.

În dovedirea acțiunii a depus în copie dovada comunicării, decizia nr. 67914/11.04.2017, buletin de calcul, adresa nr. 1458/25.04.2017căre Primăria Căzănești, certificat de naștere, decizia nr. 67914/14.03.2006, decizia nr. 67914/30.06.2005, carte de identitate, hotărârea nr. 4350/15.01.2007, adeverința nr. 4850/14.06.2005, decizia nr. 236/14.03.1991, decizia nr. 67914/28.09.1990, decizia nr. 67914/22.03.2007.

În procedura regularizării, contestatoarea a precizat acțiunea, în sensul că solicită suspendarea executării titlului executoriu până la soluționarea prezentului dosar în baza art. 719 Cproc. Civ., precum și suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea contestației depuse la C. N. de P. în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Pârâta C. J. de P. Mehedinți a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației împotriva deciziei de debit, precum și respingerea cererilor de suspendare a executării și de suspendare a soluționării cauzei.

A menționat că, prin decizia contestată s-a reținut inițial un debit în sarcina reclamantei în sumă netă de 3464 lei pentru sumele încasate necuvenit pe perioada 01.05.2014-30,04.2017,

Întrucât prin Legea 125/2004 trebuia stabilita perioada și respectiv suma pentru care reclamanta este scutită de debitul stabilit inițial a fost emisa o a doua decizie de debit cu nr.67914/03.05.201, prin care s-a revizuit decizia de debit contestată,stabilindu-se că debitul real este de 3.009 lei, aplicându-se scutirea de debit în cuantum de 455 lei pentru perioada 01.05.2014-01.10.2014.

Astfel, decizia de debit contestată a rămas fără efecte fiind revizuită prin decizia ulterioara de debit emisă în 03.05.2017.

A precizat că, în situația reclamantei cât și în situația celorlalți pensionari cărora le-a fost revizuit (recalculat-modificat sau încetat) dreptul de pensie au fost emise inițial deciziile de revizuire a dreptului de pensie precum și decizii ulterioare, subsecvente de debit, iar în situația reclamantei a fost emisă decizia de revizuire prin care s-a modificat dreptul de pensie prin decizia nr. 67914/07.04.2017 stabilindu-se un punctaj mediu anual de 0,81255.

A mai arătat că, reclamanta, deși avea posibilitatea să conteste decizia nr. 67914/07.04.2017 de modificare a pensiei la Comisia Centrală de Contestații, nu a urmat procedura prealabilă potrivit art. 149 din Legea 263/2010, iar această decizie a rămas definitivă.

În ceea ce privește suspendarea cauzei până la soluționarea contestației, a arătat că reclamanta nu a contestat decizia de modificare de drepturi cu nr. 67914/07.04.2017 care a reprezentat măsura principală prin care a fost diminuat cuantumul pensiei și care a determinat măsura accesorie a instituirii debitului ci a contestat cea dea doua decizie de debit cu nr. 67914/03.05.2017, decizie care se contestă direct în instanță, ci nu la Comisia Centrală de Contestații.

De asemenea, a arătat că jurisprudența CEDO a statuat în mod constat că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, ci el poate fi supus unor limitări necesitând prin natura sa o reglementare de către stat.

A depus în copie contestația împotriva deciziei de debit nr. 67914/03.05.2017adresată Comisiei Centrale de Contestații, decizia nr. 67914/07.04.2017, decizia nr. 67914/03.05.2017.

Prin încheierea din data de 30.06.2017 instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei de debit nr. 67914/11.04.2017, precum și cererea de suspendare până la soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 67914/11.04.2017 de către Comisia Centrală de Contestații, și a dispus emiterea unei adrese către pârâtă solicitând relații cu privire la executarea celor 2 titluri executorii, respectiv decizia de debit nr. 67914/11.04.2017 și nr. 67914/03.05.2017, dacă s-a început executarea, pe care dintre titluri s-a început executarea, să produceți dovezi în acest sens.

Urmare a solicitării instanței, pârâta a înaintat la dosar adresa nr. 20649/10.07.2017 prin care arată că decizia de debit ce reprezintă titlu executoriu este decizia nr. 67941/03.05.2017, debitul real care se execută fiind cel de 3009 lei, iar această decizie a fost pusă în executare începând cu luna iulie 2017, fiind reținută lunar din pensia reclamantei suma de 250 lei.

La termenul din data de 15.09.2017, apărătoarea contestatoarei a depus note de ședință prin care arată că a contestat în instanță, cât și la Comisia Centrală de Contestații atât decizia nr. 67914/11.04.2017, precum și decizia nr. 67914/03.05.2017, la acestea a anexat adeverința din 18.07.1991, adeverința nr. 2960/07.09.2017 eliberată de primăria Căzănești, contestația împotriva deciziei nr. 67914/07.04.2017 și dovada comunicării.

La solicitarea instanței, pârâta C. J. de P. a depus note scrise prin care a arătat că a fost emisă o nouă decizie de debit cu nr. 67914/03.05.2017 prin care a fost revizuită decizia de debit nr. 67914/11.04.2017, stabilindu-se debitul corect de 3009 lei reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit în perioada 01.10.2014-30.04.2017.

În ceea ce privește decizia de revizuire/recalculare cu nr. 67914/07.04.2017, a arătat că măsura recalculării/revizuirii din oficiu a fost impusă de stabilirea incorectă a dreptului de pensie, recalcularea fiind măsura principală prin care se stabilește noul cuantum diminuat ce este urmată de măsura accesorie instituirii debitului în vederea recuperării.

Prin încheierea din data de 06.10.2017, instanța a dispus conexarea dosarului nr. 2625/101/2017 la dosarul de față, având în vedere că au aceleași părți , aceiași cauză și același obiect.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2017, contestatoarea J. M. a chemat în judecată pe intimata C. J. de P. Mehedinți pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr. 67914/03.05.2017 emisă de pârâtă, decizie ce constituie titlu executoriu prin care s-a stabilit că a încasat necuvenit suma de 3009 lei, fiind revizuită decizia nr. 64914/11.04.2017 prin care se stabilise că a încasat necuvenit suma de 3488 lei brut și 3466 lei net, și menținerea deciziei nr. 67914/22.03.2007; suspendarea executării acestui titlu executoriu până la soluționarea prezentului dosar; suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea contestației depuse la C. N. de P..

În fapt, a arătat că intimata C. J. de P. Mehedinți, a emis Decizia nr. 67914 /03.05. 2017 prin care s-a reținut în sarcina sa un debit de 3009 lei, reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit pentru perioada 01.05.2014- 30.04.2017, împotriva acestei decizii a formulat contestație la C. N. de P., solicitând anularea acesteia și repunerea în situația anterioara emiterii.

A considerat că până la soluționarea definitiva a acestui dosar nu se poate trece la executare silita, astfel încât a solicitat suspendarea executării pana la soluționarea prezentului dosar.

A mai arătat că, prin Decizia nr 67914 / 22 03 2007 s-a dispus acordarea pensiei pentru limita de vârsta, realizând în sectorul agricol un stagiu de cotizare de 11 ani, iar prin Decizia de debit s-a dispus imputarea sumelor pentru ultimii 3 ani cu motivarea că timpul util realizat în sectorul CAP nu este de 11 ani, ci de 6 ani.

Pârâta C. J. de P. Mehedinți a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția conexității și trimiterea prezentului dosar, în vederea conexării, la dosarul nr. 2239/101/2017, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă.

În fapt a arătat că prin decizia de debit nr. 67914/03.05.2017 s-a revizuit decizia de debit contestată în dosarul nr. 2239/101/2017 stabilindu-se un debit de 3009 lei pentru perioada 01.05.2014-01.10.2014, astfel, decizia de debit contestată a rămas fără efecte.

A precizat că, în situația reclamantei cât și în situația celorlalți pensionari cărora le-a fost revizuit (recalculat-modificat sau încetat) dreptul de pensie au fost emise inițial deciziile de revizuire a dreptului de pensie precum și decizii ulterioare, subsecvente de debit, iar în situația reclamantei a fost emisă decizia de revizuire prin care s-a modificat dreptul de pensie prin decizia nr. 67914/07.04.2017 stabilindu-se un punctaj mediu anual de 0,81255.

A mai arătat că, reclamanta, deși avea posibilitatea să conteste decizia nr. 67914/07.04.2017 de modificare a pensiei la Comisia Centrală de Contestații, nu a urmat procedura prealabilă potrivit art. 149 din Legea 263/2010, iar această decizie a rămas definitivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin decizia nr. 67914/22.03.2007 emisă de C. J. de P. Mehedinți, s-a acordat reclamantei pensie pentru limită de vârstă, reținându-se un stagiu de cotizare de 11 ani în sectorul agricol.

Prin decizia de debit nr. 67914 din 11.04.2017, în urma verificărilor efectuate de pârâtă asupra modului de stabilire și plată a drepturilor aferente pensiei de care beneficia reclamanta, s-a dispus constituirea în sarcina acesteia a unui debit în sumă de 3464 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pentru perioada 01.05.2014-30.04.2017.

S-a mai reținut că s-a avut în vedere referatul Serviciului Plăți Prestații nr. 67914/11.04.2017 din care rezultă că în perioada mai sus menționată s-au plătit și încasat necuvenit drepturi de pensie reprezentând cotă parte agricultori de la bugetul de stat și că plata necuvenită a fost generată de valorificarea eronată a 11 ani de timp util în loc de 6 ani.

Ulterior, a fost emisă o nouă decizie de debit, respective decizia nr. 67914/03.05.2017, prin care se revizuiește decizia inițială de debit, în sensul scutirii de la plată pentru perioada 01.05.2014-01-11-2014, în baza dispozițiilor Legii 125/2004, stabilindu-se un debit de 3009 lei.

Față de această situație și de susținerea pârâtei, la care achiesează și reclamanta, că a fost pusă în executare a doua decizie de debit, începând cu luna iulie 2017, fiind reținută lunar suma de 250 lei din pensia reclamantei, se apreciază că anularea deciziei de debit din 11.04.2017 este rămasă fără obiect și în consecință, urmează să respingă acțiunea reclamantei având ca obiect anularea deciziei de debit nr. 67914/11.04.2017, ca atare.

Cu privire la anularea deciziei de debit nr. 67914/03.05.2017 emisă de către pârâtă, instanța constată următoarele:

Potrivit disp. art. 107 alin. (1) și (2) din Legea 263/2010, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legale cuvenite, casa teritorială de pensii, respective casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, iar sumele rezultate în urma aplicări prevederilor alin (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei.

Ori, se observă că la baza emiterii deciziei de debit contestate nu a stat o decizie de revizuire, iar în lipsa unei astfel de decizii emise de pârâtă, drepturile de pensie au drept cauză juridică a plății tocmai decizia de pensionare inițială și nu pot fi calificate ca ,,sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale";, în sensul art. 179 alin. (1) din Legea 263/2010.

Pe de altă parte, susținerea pârâtei potrivit căreia decizia nr. 67914/07.04.2017 emisă de pârâtă prin care i se stabilește reclamantei un punctaj mediu anual de 0,81255 este, de fapt, decizia de revizuire prin care s-a modificat dreptul de pensie, nu poate fi reținută.

Astfel, din analiza acestei decizii (fila 34 dosar nr. 2239/101/2017), instanța constată că aceasta privește recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile art. 169 din Legea 263/2010 referitoare la creșterea punctajelor anuale pentru pensionarii beneficiari de grupa I și a doua de muncă.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor pârâtei, reclamanta beneficiază de o creștere a punctajului mediu anual de la 0,73296 la 0,81255, cu consecința creșterii cuantumului pensiei în plată de la 538 lei la 596 lei.

Deși se menționează de către pârâtă că plata necuvenită a drepturilor ce constituie debitul a fost generată de valorificarea eronată a 11 ani de timp util în loc de 6 ani, acest aspect nu rezultă din decizia de recalculare analizată mai sus și chiar dacă ar fi fost realizate concomitent atât recalcularea, cât și revizuirea pensiei, acest procedeu nu poate valora juridic cauza de exonerare a C. de P. de obligația de emitere a deciziei de revizuire, potrivit art. 107 din Legea 263/2010.

Este foarte adevărată susținerea pârâtei potrivit căreia procedura prealabilă de contestare a deciziei de revizuire prevăzută de art. 149 din Legea 263/2010 este obligatorie, dar cu condiția ca decizia de revizuire să existe, iar reclamanta să știe ce atacă și pentru ce solicită anularea ei, pornind de la elementele concrete ce trebuie să se regăsească în cuprinsul ei, și din care să rezulte punerea în acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale și temeiul legal al emiterii deciziei.

Ca atare, emiterea deciziei de debit în lipsa deciziei de revizuire este lipsită de bază legală, și în consecință, instanța urmează să dispună anularea deciziei de debit din 03.05.2017 ca nelegală, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor reținute în baza acestei decizii.

Urmează să se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către pârâtă și se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Craiova.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pensii. Jurisprudență Pensii