Decizia civilă nr. 1104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 1104/R/2011
Ședința publică din data de 23 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 5040 din 18 octombrie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. I. și pe pârâtul intimat C. Ș. PENTRU E. I. N. 2 B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 martie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei, din partea reclamantului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța, având în vedere că atât prin cererea de recurs, cât și prin întâmpinare, s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5. din 18 octombrie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. B.-N.
A fost admisă acțiunea civilă, formulată de reclamantul M. I. împotriva pârâților C. Ș. PENTRU E. I. N. B. și C. J. B.- N. și în consecință a fost obligat pârâtul C. Ș. pentru E. I. nr. 2 B. să plătească reclamantului echivalentul a două salarii de bază avute în luna pensionării, respectiv mai 2010, cu titlu de indemnizație pentru pensionare; a fost obligat pârâtul C. J. B.- N. să aloce pârâtului C. Ș. PENTRU E. I. N. B. fondurile necesare plății sumelor datorate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, și-a desfășurat activitatea în calitate de profesor, fiind remunerat de pârâtul C. Ș. pentru E. I. nr. 2 B., de la care a solicitat indemnizația de pensionare.
La data de (...) raporturile de muncă derulate cu angajatorul său au încetat conform deciziei nr. 22, prin pensionarea reclamantului.
Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - înregistrat la M. sub nr. 2895/2006, salariații care se pensioneazăpentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.
Reclamantul nu a beneficiat de o asemenea indemnizație, unitatea școlară responsabilă cu salarizarea refuzând acordarea indemnizației. Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul Muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, astfel încât reclamantul este îndreptățit la plata indemnizației de pensionare reglementată în cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, contract ce constituie legea părților și care poate cuprinde clauze privitoare și la alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, în afara condițiilor de muncă și a salariului, conform art. 236 alin. 1 și 4 din Codul muncii.
Executarea contractului colectiv de muncă are caracter obligatoriu, sancțiunea neexecutării fiind angajarea răspunderii persoanelor cărora le incumbă obligația plății indemnizației de pensionare, potrivit art. 243 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 238 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În același timp, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, tribunalul a reținut că reclamantul este îndreptățit să primească cu titlu de indemnizație de pensionare pentru limită de vârstă echivalentul a 2 salarii de bază avute în luna pensionării sale.
Obligația de plată a acestei sume revine în speță pârâtului C. Ș. de E. I. nr.
2 B., unitate cu personalitate juridică, potrivit art. 7 alin. 8 al Legii nr. 84/1995, republicată.
Potrivit art. 167 alin. 19 din Legea nr. 84/1995, republicată, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean și din bugetul de stat.
În același timp, potrivit alin. 21 din art. 167, consiliul județean alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În cadrul cheltuielilor curente se includ și cheltuielile de personal, adică cele cu salariile și diferitele îndemnizații ale personalului didactic și didactic auxiliar ce desfășoară activitate în învățământul special.
C. județean este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În exercitarea acestor atribuții, potrivit art. 91 alin. 5 lit. a pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul județean asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația, această autoritate fiind cea care aprobă bugetul.
Dat fiind faptul că unitățile de învățământ special sunt finanțate și din bugetul consiliului județean în sarcina acestei entități există obligația alocării defonduri necesare îndeplinirii de angajator a obligației de plată a unor sume rezultând din contractul colectiv de muncă.
Prin urmare nu este necesar ca și contractul colectiv de muncă să fie opozabil consiliului județean, atâta timp cât obligația de asigurare a alocării de fonduri pentru plata de către unitatea școlară a îndemnizației de pensionare derivă din lege, încadrându-se în obligația generală de a asigura cadrul necesarpentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația.
În baza acestor considerente, tribunalul a stabilit că în cauză consiliuljudețean justifică legitimare procesuală pasivă, astfel că excepția lipsei calitățiiprocesuale pasive a fost neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Reținând că în sarcina angajatorului există obligația achitării indemnizației de pensionare egală cu 2 salarii de bază avute în luna pensionării, că aceste sume se impun a fi alocate de consiliul județean, în temeiul dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, republicată, art. 91 alin. 5 lit. a pct. 1, art. 104 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, republicată, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. județean B.-N., a admis acțiunea și în consecință, a obligat pârâtul C. Ș. de E. I. nr. 2 B. să calculeze și să plătească reclamantului o indemnizație de pensionare reprezentând echivalentul a doua salarii de bază; a obligat pârâtul C. județean B.-N. să aloce unității de învățământ fondurile necesare plății sumei datorate reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. J. B.-N. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii față de pârât privind alocarea de fonduri necesare unității de învățământ pârâte, pentru plata unei sume reprezentând echivalentul a două salarii de bază avute în luna pensionării, respectiv mai 2010, cu titlu de indemnizație de pensionare, datorate reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a arătat că sentința instanței de fond nu este legală întrucât, deși C. J. B.-N. este ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ speciale, deci și pentru C. Ș. pentru E. incluziv a nr.2 B., contractul colectiv încheiat la nivelul acestei unități nu este opozabil C.ui J. B.-N., neexistând obligația pentru pârât de a aloca sume pentru plata indemnizațiilor de pensionare, decurgând din încheierea unui astfel de contract colectiv.
Pe de altă parte, soluția instanței de fond este greșită, întrucât C. J. B.-N. nu are prevăzute fonduri în bugetul întocmit pentru anul 2010, pentru alocarea unor astfel de sume unităților de învățământ speciale, bugetul fiind fundamentat pe temeiul prevederilor Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice , publicată în Monitorul Oficial nr.762/(...).
Pârâtul depune în sprijinul afirmațiilor, H. nr.12/(...) privind bugetul propriu al C.ui J. B.-N. pe anul 2010 și anexa nr.1 la această hotărâre în care sunt prevăzute sumele ce pot fi cheltuite pentru unitățile de învățământ speciale.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Instanța de fond a obligat recurentul la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale aferente întemeiate pe prevederile art. 50 din Contractul
Colectiv de M. U. la N. N. 2007-2010.
Criticile aduse de recurent în sensul că acest contract colectiv de muncă nu îi este opozabil nu pot fi primite în condițiile în care recurentului îi revine obligația de a asigura, în conformitate cu prevederile art. 167 pct. 19 din Legea nr. 84/1995, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților deînvățământ special, și aceasta independent de izvorul obligației de plată ce cade în sarcina unității de învățământ.
Salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege,
și implicit de contractul colectiv de muncă, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Neprevederea în bugetul Județului B. N., aprobat de C. J. B.-N., a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile de natură salarială ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului de natură salarială al reclamantului care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 C.pr.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. J. B.-N. împotriva Sentinței civile nr. 5. din 18 octombrie 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. I.-R. M. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: C. N. și M. L. B.
← Decizia civilă nr. 1736/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1768/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|