Decizia civilă nr. 1161/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1161/R/2011
Ședința din data 29 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 3436 din 18 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. N. S.A C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul societății pârâte intimate - consilier juridic S. D. M., lipsind reclamantul recurent.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimata a formulat întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 martie 2011, întâmpinare pe care reprezentantul acesteia arată că înțelege să o susțină.
Instanța pune în discuția reprezentantului intimatei natura juridică a celui de-al doilea petit al acțiunii, respectiv dacă solicitarea de a fi obligată unitatea să completeze contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cu clauza de a fi achitate cel puțin două salarii brute persoanelor care se pensionează pentru limită de vârstă și vechime integrală, este conflict de muncă sau unul de interese.
Reprezentantul intimatei arată că reclamantul nu are calitate procesuală în a susține o astfel de cerere, contractele colective de muncă încheindu-se între organizația patronală și sindicatul salariaților iar în situația în care nu există un astfel de contract este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Nemaifiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamantul a încasat un salariu de bază calculat la nivelul salariul din luna septembrie 1999, diferența dintre acest salariu și cel avut la data pensionării fiind de numai 8 lei, însă acest aspect nu are nici o relevanță întrucât acțiunea reclamantului este prescrisă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea formulată și precizată de reclamantul F. G., în contradictoriu cu pârâta S. C. DE C. N. S. C.-N., înregistrată pe rolul T. C. sub numărul de mai sus, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata compensației egale cu două salarii brute avute la data pensionării pentru limită de vârstă și vechime integrală, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și includerea în Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate a clauzei privind plata a cel puțin două salarii de bază salariaților care se pensionează.
În motivarea acțiunii s-a arătat că salariul brut lunar avut de reclamant la data de (...), data pensionării, a fost de 4.646 lei, suma datorată de pârâtă potrivit prevederilor art. 50 din Contractul Colectiv de M. la nivel național pe anii 2007-2010 fiind de 9292 lei.
Cu privire la petitul subsecvent, arată că pârâta este obligată să încheie
CCM la nivel de angajator, având un număr de angajați mai mare de 21.
În precizarea de acțiune înregistrată, reclamantul arată că suma plătită în luna septembrie 1999 și care pârâta susține că include și indemnizația de pensionare, nu a fost corect calculată și conține alte drepturi salariale și nu indemnizația de pensionare.
Acțiunea a fost motivată în drept pe prevederile art. 5, art. 40, art. 238,
243, 269 și 283 din Codul muncii, art. 8 din Legea nr. 130/1996 și art. 50 din
Contractul Colectiv de M. la nivel național pe anii 2007-2010.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii,arătând că reclamantul s-a pensionat la data de (...) și tot de la acea dată reclamantul a fost reangajat la pârâtă, cumulând pensia cu salariul. Urmare a cererii depuse de reclamant la (...), contractul său de muncă a fost desfăcut în baza art. 55 lit. b din Codul muncii, prin acordul părților.
Din statul de plată aferent lunii septembrie 1999 reiese că reclamantul a încasat compensarea în bani a 17 zile de concediu de odihnă neefectuat și indemnizația de pensionare acordată în temeiul art. 29 din CCM la nivel de unitate, în vigoare la data pensionării.
Cu privire la al doilea petit se arată că în cazul în care la nivelul unității nu există CCM, se aplică CCM-ul încheiat la nivel superior.
Prin sentința civilă nr. 3436 din 18 octombrie 2010, a fost respinsă canefondată acțiunea formulată și precizată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă, iar în baza deciziei nr. 192476/(...) emisă de D. C., acesta s-a pensionat începând cu data de (...).
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului compensația egală cu două salarii brute avute la data pensionării pentru limită de vârstă și vechime integrală, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, instanța reține faptul că reclamantul s-a pensionat începând cu data de (...). Se reține că la aceea dată indemnizația de pensionare, egală cu un salariu de bază lunar, era acordată în temeiul art. 29 din CCM la nivel de unitate, contract în vigoare la data pensionării.
Susținerile cu privire la modalitatea greșită de calcul a drepturilor salariale, sau neplata indemnizației de pensionare, nu au fost fi reținute, având în vedere că aceste aspecte puteau fi contestate de reclamant în termenulprevăzut expres de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, astfel că instanța a respins acest petit.
Cu privire la petitul privind includerea în Contractul Colectiv de M. la nivel de unitate a clauzei privind plata a cel puțin două salarii de bază salariaților care se pensionează, instanța a constatat că potrivit art.. 236 (1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în forma scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit prevederilor art. 281 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Instanța specializată în jurisdicția muncii nu are competența de a interveni în negocierea contractelor colective și nici de a introduce clauze în aceste contracte, astfel că a respins și acest petit.
În drept au fost reținute prevederile art. 281 și 283 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. G. solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, a interpretate greșit actul juridic dedus judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 6, 8 și 9 și art.312 C.pr.civ.).
Consideră nedovedite susținerile pârâtei privind plata indemnizației egale cu un salariu de bază lunar, care nu indică în ce lună că a făcut plata. Invocă lipsa de temei legal a susținerilor pârâtei care invocă art. 29 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate din 1997, ce nu are valabilitate în 1999.
Instanța nu s-a pronunțat, în principal, asupra primului petit, solicitare în baza art.50 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010.
Aceasta s-a bazat doar pe adnotările, nedovedite, înscrise de pârâtă lângă xerocopia „statului de plată"; al lunii septembrie 1999 al reclamantului, adnotări potrivit cărora suma pretinsă a fost inclusă la rubrica „. fixe"; împreună cu o „indemnizație pentru C.O - 17 zile neefectuate în perioada ianuarie-august 1999";, ceea ce nu este dovedit cu acte primare de pârâtă.
Este nelegală indicarea în sentință art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ca temei legal pentru a contesta suma înscrisă în statul de plată al lunii septembrie 1999 la rubrica „. fixe"; deoarece această sumă nu corespunde salariului din luna august 1999, când în mod legal pârâta era obligată să-i achite drepturile; așa-zisa indemnizație C.O nu corespunde zilelor de concediu neefectuate în art.1998-1999, în consecință nu exista bază legală de „..
Instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantului, inclusiv probele anexate, care dovedesc diferențele, în minus, de salariu de bază din luna septembrie 1999 față de luna august 1999. Drept urmare, suma achitată de pârâtă în luna septembrie 1999 (cum pretinde) este în contradicție cu art.27 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe 1997 (plata unei indemnizații egale cu un salariu lunar de bază din luna pensionării), dacă, prin absurd se consideră legal în august 1999 un contract colectiv de muncă pe
1997.
Raportat la soluționarea petitului subsecvent, instanța de fond nu a luat în considerare că pârâta nu a făcut dovada existenței la nivel de societate acontractul colectiv de muncă pe anul 2009 deși avea obligație legală având un număr mai mare de 21 angajați.
Referirea instanței de fond la art.236 (1) din contractul colectiv de muncă este nelegală, aplicabile fiind dispozițiile imperative cuprinse în art.40 alin.2 lit.c Codul muncii; art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de muncă, art.238 alin. 1, art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 martie 2011 pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, pârâta a arătat că privitor la petitul principal, instanța de fond a reținut, în mod legal, incidența prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
De asemenea, cu privire la petitul secundar, instanța fondului a reținut, în mod corect, că nu are competența legală de a interveni în negocierea contractelor colective și nici de a introduce clauze în aceste contracte, motivat pe dispozițiile art. 236. (1) și art. 281 din Codul muncii.
Această solicitare este lipsită de interes, având în vedere că, la data pensionării, erau aplicabile dispozițiile art. 29 din CCM la nivel de unitate, contract în vigoare la data pensionării, respectiv la data de (...), așa cum rezultă din actul adițional nr. 3, întocmit în urma negocierilor colective, cu respectarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 130/1996, republicata, privind contractul colectiv de munca, act adițional înregistrat la D. de M. și P. S. sub nr. 173/3/(...), anexa 1.
Tot în susținerea lipsei de interes, invocă și prevederile art. 247 din
Legea 53/2003: „În cazul în care la nivel de angajator grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";.
Referitor la fondul litigiului, precizează că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate: din statul de plată aferent lunii septembrie 1999, rubrica „. fixe";, rezultă că reclamantul a încasat, suplimentar față de drepturile salariale cuvenite, suma de 6.362.764 lei.
În această sumă este inclusă indemnizația acordata de S. N. S. cu ocazia pensionării, în valoare de 3.214.285 lei, reprezentând un salariu de bază lunar, iar diferența de 3.182.689 lei reprezintă compensarea, în bani, a celor 17 zile de concediu de odihnă neefectuat, conform notei de lichidare nr. 92/(...), confirmată, prin semnătură, chiar de către reclamant.
Nu contestă susținerea reclamantului potrivit căreia indemnizația primită s-a raportat la salariul avut de acesta în luna septembrie 1999, respectiv suma de 3.214.285 lei, în condițiile în care salariul la data pensionării era de 3.295.012 lei, însă solicită să se observe că diferența este nesemnificativă - 80.727 lei, adică 8 RON.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
1. Cu privire la petitul prin care se solicită obligarea pârâtei la plata indemnizației egale cu 2 salarii de bază lucrate avute la data rămânerii în pensie, (...), indexate cu rata inflației, din (...) până la data plății efective, se constată că în mod legal a procedat instanța fondului prin soluționarea cererii în lumina dispozițiilor art. 283 din Codul muncii, care la alin. 1 lit. c) (pentru formularea cererilor având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat) stabilește un termen de prescripție de 3 ani. Or, chiar acceptând că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în condițiile în care obiectul prezentei acțiuni îl constituieplata unei compensații care nu reprezintă propriu-zis o componentă a salariului, se constată că acest fapt nu ar putea profita reclamantului, în condițiile în care la lit. e) a art. 283 alin. 1 Codul muncii, se prevede un termen de 6 luni pentru neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ceea ce practic se reclamă în cauză, deci un termen de prescripție chiar mai scurt.
În speță, dreptul solicitat născându-se la data pensionării, deci în anul
1999, în mod evident termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii având ca obiect pretenții legate de această compensație a curs, fiind împlinit în anul 2002. Ca atare, acțiunea introdusă la data de 4 iunie 2010 apare ca prescrisă.
2. Cu privire la petitul prin care se solicită obligarea pârâtei la includerea în CCM la nivel de unitate a clauzei privind plata a cel puțin doua salarii de bază salariaților care se pensionează, Curtea constată că este temeinică soluția pronunțată de prima instanță, însă față de următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de către intimata pârâtă, reclamantului îi lipsește interesul pentru promovarea acestui petit, în condițiile în care acesta s-a pensionat la data de (...), iar petitul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 4 iunie 2010, astfel încât chiar în ipoteza admiterii sale, acest fapt nu ar putea profita reclamantului, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nefiind aplicabil decât pe perioada cât este în vigoare și nu anterior, în raport de salariații unității, iar nu de foștii salariați. În acest sens sunt dispozițiile art. 11, art. 25, art. 30 și art. 33 din Legea nr.
130/1996.
În plus, trebuie remarcat, tot pe cale de excepție, că obiectul unui conflict de drepturi, în care pot fi părți salariații sau foștii salariați, cum este cazul reclamantului, îl poate constitui „exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă.
În schimb, în cadrul conflictelor de interese, care poartă asupra stabilirii
„condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă"; (art.
4 din Legea nr. 168/1999) nu pot avea calitatea de parte decât sindicatele, organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților, ceea ce reclamantul nu a dovedit a fi, și nici nu putea, de altfel, neavând calitatea de angajat la data promovării acțiunii.
Or, din modul de formulare al acestui petit subsecvent, se remarcă faptul că aparține categoriei conflictelor de interese, conform definiției legale redate mai sus, situație în care devine incidentă excepția lipsei calității procesuale active, invocată în recurs din oficiu.
Față de considerentele ce preced, Curtea constată că nu se impune cercetarea celorlalte motive de recurs, care vizează fondul unor petite ce se impune a fi soluționate pe cale de excepție.
Așa fiind, văzând și prevederile art. 137 alin. 1 și art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 6, 8 și 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 3436 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 29 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.M.F.B. și A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 77/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1413/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
