Decizia civilă nr. 3407/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3407/R/2011
Ședința din data de 04 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 18 mai 2011, a Tribunalului B.-Năsăud pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată R. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC P. SA, avocat M. N. din Baroul Bistrița Năsăud, lipsă fiind reclamanta intimată R. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, precum și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente SC P. SA solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca nefondată, susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar. S. obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar numărul (...), au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului/ei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile aferente anilor 2006 și 2007.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile aferente anului 2005 și în consecință respinse aceste pretenții ca prescrise.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. M. împotriva pârâtei SC OMV P. SA B. și în consecință a fost obligată pârâta săplătească reclamantei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, respectiv până la data de (...), în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 01 ianuarie 2006 și respectiv de la data de
01 ianuarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.284 alin.2 Codul muncii competența teritorială de soluționarea conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primăinstanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamantul/a are domiciliul în județul B. Năsăud, respingând excepția necompetenței teritoriale.
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art.72 din Legea nr.168/1999, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.298 alin.2 Codul muncii, care prevede că orice alte dispoziții contrare se abrogă, caz în care este evident faptul că trebuie considerate abrogate și dispozițiile invocate prevăzute de art.72 din Legea nr.168/1999 care prevedeau în cazul conflictelor de drepturi că acestea se soluționează de instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Trebuie subliniat că aceasta este practica constantă a instanțelor judecătorești sesizate cu acest tip de litigii.
Tribunalul a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesualeactive a reclamantului, întrucât acesta având calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul statuează că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.
A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamantul/a nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul statuează că prin modul de formulare aobiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4000 mc gaze naturale pentru anii (...), acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care, pe fond, pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaz naturale solicitate pentru a se realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturilebănești invocate de reclamant pentru anii 2005, 2006 și 2007, tribunalulstatuează că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii care instituie în termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat, și că nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant/ă prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte 4.000 mc gaze naturale,sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Observând însă că reclamantul/a a înregistrat acțiunea la data de 29 mai
2009 și că acesta solicită ajutorul material și pentru anul 2005, tribunalul constată că pentru acest an, acțiunea formulată de reclamant/ă este prescrisă și va fi respinsă ca atare, întrucât în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului 2005, ultima zi a fost 31 decembrie 2005, deci acțiunea putea fi introdusă în termenul legal de prescripție cel mai târziu în data de 31 decembrie 2008, dar acțiunea a fost înregistrată doar în data anterior precizată. Așa fiind, tribunalul constată că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză, motiv pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile bănești aferente anului 2005, iar în consecință a fost respinsă acțiunea ca prescrisă privind pretențiile din acel an.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar întrucât față de pretențiile deduse judecății, acestea nu se află în legătură de conexitate directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății, ci trebuie executate dispozițiile contractelor colective în timpul anului respectiv în lipsa altor prevederi derogatorii.
Însă, pentru anii 2006, 2007, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și observând data înregistrării acțiunii de către reclamant anterior precizată, se observă că pentru aceste pretenții acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție menționat, motiv pentru care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile deduse judecății aferente anilor 2006-2007.
În ce privește fondul acțiunii, analizând actele și lucrările dosarului,tribunalul a reținut următoarele:
Din înscrisul depuse la dosar, emis de societatea pârâtă, datat 22 septembrie 2008, reiese că reclamanta a avut calitatea de salariat la pârâtă în meseria de contabil, începând cu data de 01 august 1983 și până la data de 31 martie 2007, aspecte reieșite și din copia carnetului de muncă al reclamantului/ei anexat în copie la dosar, iar în această perioadă, doar la data de 01 iulie 2004 s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă că salariul reclamantului/ei a fost majorat ca urmare a aplicării prevederilor art.134 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neexistând nici un fel de mențiuni înscrise cu privire la aplicarea art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă invocat drept temei al pretențiilor deduse judecății.
Potrivit art.39 alin.1 lit. a Codul muncii salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă potrivit art.40 alin.2 lit. c din același cod. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii. Potrivit art.236 alin.4
Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți - art.243 alin.1, iar prevederile acestor contracte produc efectefață de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii. Trebuie reliefate și prevederile art.238 alin.1 Codul muncii care arată că prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Se impune a fi precizat că aceste texte legale evocate sunt redate în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată, acestea fiind aplicabile în cauză raporturilor juridice dintre părți deduse judecății, chiar dacă ulterior o parte din aceste prevederi legale au fost abrogate prin legea nr.40/2011.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul urmează să stabilească dacă reclamantul/a în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit/ă să primească un ajutor material anual reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale potrivit dispozițiilor contractelor colective de muncă expres invocate prin acțiune.
Potrivit art.187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Trebuie reliefat faptul că aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006 și 2007 potrivit actelor adiționale depuse în copie la dosar.
Potrivit art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional. Însă ulterior prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 f.60 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract. În contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 1998 și 2008 s-a prevăzut la art.176 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM
1997. Trebuie reliefat faptul că pârâta nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997 în cazul reclamantei, prin efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
Observând probatoriul administrat în cauză prin înscrisurile depuse de părți, tribunalul apreciază că nu sunt justificate susținerile societății pârâte în sensul că s-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantului/ei contravaloarea ajutorului material pentru anii menționați în acțiune reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual în care acesta a activat la societatea pârâtă, fiind simple afirmații neurmate de majorarea efectivă a salariului de bază. Înscrisurile depuse de pârâtă în copie la dosar f.62-64 ce reprezintă adrese către sucursale ale pârâtei din anul 1997 nu sunt în măsură să convingă instanța că se referă la includerea ajutorului material prevăzut de art. 176 alin.1 în salariile de bază ale angajaților, întrucât nu se face trimitere expresă la acest drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au efectuat mențiunile necesare în carnetul de muncă în acest sens.
Pentru că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri în condițiile art. 287 Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea formulată reclamant/ă este în parte fondată, respectiv pentru anii 2006 și 2007 în care a avut calitatea de salariat al pârâtei, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, până la data încetării raporturilor de muncă între părți, respectiv 31 martie 2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006 și respectiv de la data de 1 ianuarie 2007. Tribunalul, pentru a evita eventuale litigii între părți, a considerat că este necesar să stabilească data de la care se va calcula prețul unui metru cub de gaze naturale, preț ce va fi înmulțit cu 4.000 unități, iar data avută în vedere de tribunal, respectiv cea din 1 ianuarie a anului pentru care s-au acordat drepturile solicitate, este justificată de faptul că anumiți salariați nu au muncit la pârâtă pe tot parcursul acelui an, astfel că se impune stabilirea unei date fixe drept etalon pentru toți salariați din acel an calendaristic.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant/ă în urma neachitării în anii 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma respectivă va fi actualizată cu indicele de inflație de la scadență, respectiv din ultima zi calendaristică a anilor 2006 și 2007 și până la data plății efective.
Apărările societății pârâte potrivit cărora drepturile bănești solicitate prevăzute de art.176 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii (...), care prevedeau că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă din anul
1997, nu sunt în măsură a exonera societatea pârâtă de la obligația de a acorda acest drept prevăzut expres de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care nu a depus dovezile necesare la dosar din care să rezulte în concret că în cazul acestui reclamant s-ar fi realizat compensarea respectivă prin majorarea salariului de bază.
Ținând cont de prevederile art.40 Codul muncii care prevede că angajatorul are obligație de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat reclamant/ă, tribunalul a admis în parte acțiunea conform dispozitivului.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 800 lei cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că, față de modul de soluționare a acțiunii, prin care pretențiile deduse judecății au fost admise în parte, se impune ca pârâta, aflată parțial în culpă procesuală, să suporte proporțional cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă potrivit înscrisurilor de la dosar privind plata onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificareasentinței și în principal respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Se invocă privarea de dreptul la apărare, în condițiile în care la primul termen de judecată a solicitat încuviințarea unei expertize contabile care să stabilească dacă ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale a fost sau nu inclus în salariul de bază al reclamantei.
D. instanța nu a aprobat această probă, în considerentele hotărârii susține că nu a făcut dovada certă că acest ajutor material a fost inclus în salariul de bază al salariaților. Se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru administrarea acestei probe.
O altă critică privește excepția tardivității acțiunii; cererea reclamantei nureprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond arată că ajutorul constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază al salariaților. Astfel, prin art.187 din CCM la nivel de ramură nr. 2. s-a stipulat că: „salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1 pct.B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale";, iar prin art.178 din CC.M la nivel de grup de unități din industria petrolieră s-a stipulat că: „salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2.500-4.000 m.c. de gaze naturale. Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare";.
Prin art.176 din CCM la nivel de unitate P. se prevede că ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997. Această împrejurare a fost adusă la cunoștința sucursalelor P. prin adresa nr. IP nr.1721/(...) prin care S. P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/(...) s-a revenit cu precizarea că respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de bază ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere și adresa nr.1818/(...) alin.2 semnată de reprezentantul P. S. și reprezentantul F.S.L.I P. se comunică S. P. următoarele: „calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P., care cuprinde și prevederile art.176 (1) din contractul colectiv de muncă în vigoare";.
La nivelul anilor 1998 și următorii suma aferentă ajutorului privind cota de gaze a fost majorată implicit ori de câte ori au fost majorate salariile.
Aceeași formulare se regăsește și în CCM pentru anii 2006-2007 iar în anul 2008 alin.1 al art.176 s-a completat cu precizarea expresă că începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă, fiind inclus în salariul salariaților.
Împrejurarea că după anul 1997 nu au mai existat negocieri între P. și sindicat cu privire la acordarea separată a acestui ajutor, demonstrează cu prisosință faptul că acesta a fost inclus în salariul de bază al salariaților.
O altă critică pe care o aduce hotărârii instanței de fond este aceea că,instanța nu a precizat care este caracterul sumelor la care a fost obligată pârâta, respectiv aceste sume brute sau nete. Această precizare era absolut necesară deoarece P. în calitate de angajator are obligația de a reține și de a vira la bugetul de stat impozite și contribuții: contribuția la asigurări sociale; contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate; contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj și impozitul pe venit. D. instanța nu a precizat caracterul brut sau net, societatea nu va putea executa benevol această hotărâre, iar pe calea executării silite se va solicita suma brută.
Apoi, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, s-au stabilit drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul disponibilizării, or reclamanta nu a contestat această decizie, deși avea posibilitatea să o facă. Prin admiterea acțiunii, instanța a modificat implicit și dispoziția de încetare a contractului individual de muncă în partea privitoare la despăgubirile acordare, soluție profund nedreaptă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 septembrie 2011, reclamantaa solicitat respingerea.
În motivare, reclamanta arată că în mod corect s-au respins toate excepțiile invocate de pârâtă și s-a admis în parte acțiunea reclamantei.
În ce privește excepțiile invocate și fondul cauzei, reclamanta reiterează susținerile instanței de fond și pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, subliniind că recurenta pârâtă nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (1) din Codul muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de
(...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2006-2007, pentru anul 2005 acțiunea fiind respinsă ca prescrisă, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă pentru perioada 2006-2007.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă.
Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii (...) și 2009, la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul deangajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamanta este îndreptățită să primească drepturile bănești solicitate.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază începând cu anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii
2006, 2007.
Se constată că referirile pe care recurenta pârâtă le face la diverse acte interne care ar dovedi includerea adaosului în salariul de bază nu sunt convingătoare: se face trimitere la adresa IP nr. 1721 din (...) prin care sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1.27 și la adresa IP nr. 1738 din (...) prin care s-a revenit cu precizarea că respectivul coeficient de 1.27 se va aplica la salariile de bază ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere. Se constată că aceste adrese nu cuprind nici o raportare a majorării veniturilor salariale la includerea cotei de gaz în salariul de bază.
Apoi, se face trimitere la adresa nr. 1818 din (...) alin. 2, semnată de reprezentantul P. (Directorul General Ion P.a) și reprezentantul FSLI P.
(Președinte L. Luca), prin care se comunică sucursalelor P. că în fapt, calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. R., comunicat prin telexul IP/(...), care cuprinde și prevederile art. 176(1) din CCM în vigoare.
Această adresă este însă înregistrată la S. T. și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte.
În plus, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P., întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, aceste indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acea creștere salarială din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă ale reclamantei nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale reprezentând c/v cotei de gaz, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Curtea apreciază de asemenea că efectuarea unei expertize în cauză nu ar prezenta utilitate sub acest aspect în condițiile în care mai multe de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților acestei unități au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări, în diverselelitigii deschise pentru acordarea acestor drepturi de către angajați, prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, se constată nepertinența probei cu expertiza, care nu poate constata decât o anumită creștere salarială, iar nu dacă aceasta corespunde includerii unuia sau altuia din sporurile prevăzute în contractul colectiv de muncă în salariul de bază al angajatului, sau unei indexări salariale. Proba ar fi putut fi administrată doar cu condiția existenței unor înscrisuri care să susțină afirmația pârâtei, or acestea nu s-au depus la dosar. D. se invocă includerea dreptului în salariul de bază al reclamantei în baza art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de P. RA (fila
64 dosar fond), trebuie constatat că acest articol stipulează cu precizie că
„începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclusă în salariul de bază, modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract";.
Or, în primul rând, nu s-a putut depune la dosar acest act adițional de a cărui existență depinde, conform voinței părților, probarea includerii, iar în al doilea rând, din copia cărții de muncă a reclamantei (fila 146 dosar fond) rezultă o negociere a salariului în 1 mai 1997, urmată în acel an doar de indexări salariale conform unor hotărâri de guvern și abia în noiembrie 1997 este înscrisă o nouă renegociere a salariului. Nu apare deci nici o majorare a salariului cu începere de la data de (...).
Aceste creșteri salariale au corespuns unor majorări, indexări făcute conform indicelui de inflație în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală. Față de inflația, ce a caracterizat economia în acea perioadă, și de constantele creșteri salariale prin care s-a încercat menținerea semnificației economice a salariului, susținerile reclamantei apar ca pertinente, fiind deci în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației 176 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";.
Se au în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Cât privește contextualizările din anul 2008 din cuprinsul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, acestea nu pot produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor din contractul colectiv de muncă, după cum stipulează art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Este cu totul neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției raportat la modificarea indirectă a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă, sub raportul despăgubirilor acordate prin aceasta, în lipsa unei contestări explicite a acestei dispoziții. În mod evident, nu se poate impune o formalitatea de acest gen salariatului care consideră că nu a beneficiat de toate drepturile sale aferente perioadei lucrate, atâta timp cât acesta inițiază acțiunea în pretenții în instanță în cadrul termenului de prescripție. C. pe care o propune recurenta pârâtă (de a nu putea cere drepturi salariale decât cu condiția să fi contestat dispoziția de încetare a contractului individual de muncă sub acest aspect, eventual în cadrul unui alt termen de prescripție decât cel indicat de art. 283 lit. c Codul muncii) este nelegală, neavând nici un temei în legislația în vigoare.
Referitor la criticile aduse de recurentă privind caracterul sumelor la care a fost obligată, Curtea constată că regula în cazul drepturilor cu caracter salarial o reprezintă caracterul brut al acestora, iar părțile nu au stabilit în contract vreo excepție, prin menționarea caracterului net al acestora.
Totodată, Curtea de apel C. a stabilit că se impune respingerea motivului de recurs privind prescripția dreptului la acțiune, față de caracterul de drept salarial al contravalorii cotei de gaz, astfel încât pentru identitate de rațiune, trebuie constatat că dreptul recunoscut salariaților cu acest titlu este supus aceluiași regim fiscal ca și salariul, având deci un caracter brut, din care urmează a se deduce impozit, C.A.S. etc.
Nu se impune modificarea sentinței prin precizarea caracterului brut în dispozitiv, clarificările din cuprinsul prezentelor considerente fiind suficiente, în condițiile în care nu s-a solicitat primei instanțe să clarifice această chestiune, practic aceasta nefiind investită cu acest aspect.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea, cu majoritate de opinii, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. „. P. S. împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.cu opinie separată G REFIER,
A. B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. M. L. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamantă privind obligarea S. P. S. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pe anii 2006 -2007, sume actualizate cu rata inflației la zi și cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.
Astfel, alin. 1 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art. 176 că, începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale , ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Având în vedere faptul că alin. 2 al art. 187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, iar art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, opinez în sensul că acțiunea formulată de către reclamant este nefondată, astfel încât, în urma admiterii recursului formulat de S. „. S., se impunea respingerea cererii ca fiind nefondată.
Judecător ,
Red./Tehnored.: C.M. C. M.
| ← Decizia civilă nr. 865/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3947/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
