Decizia civilă nr. 865/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 865/R/2011
Ședința din 07 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 3183 din 04 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C.EAN, și pe pârâtul intimat G. S. "A. V.", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate susținând pe larg motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosar. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de(...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. M., T. A., B. M., M. M., PAL C., A. G., M. I., H. M., S. L., M. O., S. A., C. G. M., C. L., O. V., P. D., B. E., P. A., H. T., R. L., L. M., C. A., P. T., B. T., R. I., P. D., C. V., P. O., T. A., L. V., B. L., B. I., A. V., G. A., T. E., R. ANA, M. A. și M. I. prin S. L. AL Î. P. C.EAN, în contradictoriu cu pârâții G. Ș. „. V. și C. Local al municipiului C.- N., astfel cum a fost precizată.
A fost obligat pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, și anume la plata primei aferente anului școlar
2006-2007 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...), a primei aferente anului școlar 2007-2008 în favoarea reclamanților indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)- (...) și a primei aferente anului școlar 2008-2009 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...).
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că în perioada anilor școlari (...)-2008 respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtului G. Ș. „. V., după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelele anexate.
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari
2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față s-a arătat că trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996,
„Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legalereferitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilorsalariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, s-a reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didacticbeneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. M. și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându- se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță dinvenituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământuluinr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de altesurse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Pârâtul de rând 1 a încercat acreditarea ideii conform căreia clauza contractuală este afectată de modalitatea condiției, cu consecința că prima de vacanță va putea fi acordată doar dacă unitatea de învățământ a realizat venituri proprii, pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestei prime.
Or, în opinia tribunalului, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță seva face d ac ă se obțin venituri proprii"; ci „plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtului de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care urmează a se dispune obligarea pârâtului G. Ș. „. V., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, primele datorate fiind actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 3 din Decretul nr. 92/1976, actualizat, pârâtul de rând
1 a fost obligat la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
Pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a fost obligat conform art. 167 din L. nr. 84/1995 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
În temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274 alin. 1
C.proc.civ., s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Conform opiniei separate, în sensul respingerii acțiunii:
Potrivit prevederilor art. 48 alin. 2 din L. nr. 128 din 12 iulie 1997
(actualizată) - privind Statutul personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de
lege între limite minime și maxime , se negociază, în limitele legii, princontracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Din aceste prevederi legale reiese cu claritate faptul că drepturile stabilite prin lege pot fi negociate prin contractele colective doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.
Se mai reține că L. nr. 128 din 12 iulie 1997 nu stipulează nici un drept cu privire la plata primei de concediu.
Corespund adevărului susținerile reclamantului potrivit cărora prin art. 12 din L. nr. 130 din 16 octombrie 1996 actualizată - privind contractul colectiv de muncă, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În al doilea rând, potrivit prevederilor art. 37 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede în mod expres că salariații sunt îndreptățiți la o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. D., aceste drepturi salariale ar trebui să fie achitate în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Mai mult chiar, Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede în mod expres la art. 33, alin. 2 că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. De asemenea la alin. 2 din art. 33 se prevede că părțile contractante vor putea negocia în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi.
Din aceste aspecte legale instanța a reținut că, pentru acordarea unor drepturi prevăzute de contractele colective de muncă, părțile contractante trebuiau să străbată mai multe etape și anume: identificarea surselor de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi și achitarea acestora în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Din actele depuse reiese că membrii de sindicat, prin organizația sindicală reclamantă, nu au stăruit în parcurgerea acestor etape și nici faptul că au existat venituri proprii realizate de unitatea de învățământ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de C. local al municipiului C.-N.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1. privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr.
273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I.
Din coroborarea textelor legale menționate, rezulta ca, pentru ca recurentul să poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este absolut necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute in bugetul de stat pentru anul 2010 - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, C. local făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din L. nr. 273/2006.
Pe de alta parte, recurentul învederează faptul ca bugetul pe anul
2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean si a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent, Curtea constată că argumentația pe care aceasta se fundamentează este parțial întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită decât cu privire la obligația de alocare a drepturilor salariale aferente perioadei 2006-2007.
Referitor la perioada 2007-2009, Curtea notează că dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-N. este justificată pentru perioada 2007-2009, prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În ceea ce privește perioada 2006-2007, Curtea notează că obligațiaplății și a alocării drepturile salariale pretinse de către reclamanți subzistă exclusiv în sarcina unității de învățământ angajatoare, recurentul pârât neavând calitate procesuală pasivă cu privire la alocarea acestora pentru perioada menționată.
A., reține că intenția părților semnatare a CCM la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2006, contract prelungit ulterior și pentru perioada 2006-2007, a fost în sensul acordării primei de vacanță „. veniturile proprii"; ale unității de învățământ, astfel că în acest context obligarea recurentului la alocarea sumelor pretinse și pentru această perioadă este lipsită de orice fundament legal.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs sunt parțial întemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., să admită în parte recursul pârâtului C. Local al M. C.-N. și să modifice sentința atacată, în sensul înlăturării obligației acestui pârât de a aloca fondurilor necesare pentru plata primei de concediu aferente anului școlar 2006-2007. Va menține restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3183 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația pârâtului C. LOCAL AL M. C.-N. de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru anii 2006-2007.
Menține restul dispozițiilor.
D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. D. G. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 1413/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3407/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
