Decizia civilă nr. 249/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 249/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1009 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată G. V., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat P. I. A., în substituire avocat G. S. din cadrul Baroului C., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 24 ianuarie
2011 recurenta a înregistrat la dosar o adresă însoțită de împuternicirea avocațială a avocatului G. S. și dovada cheltuielilor de judecată pe care le solicită.
Reprezentanta pârâtei recurente declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, în principal, admiterea excepției prematurității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1009 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA.
S-a admis cererea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.070 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anul 2006, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și suma de
200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată că acțiunea de chemare în judecată este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești, realizarea sau recunoașterea unui drept.
Unul din elementele acțiunii este obiectul acțiunii care constă în pretenția reclamantului, valoarea lui atunci când prețuirea este posibilă, potrivit dispozițiilor art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În speță, obiectul cererii este concretizat în sensul că se precizează cota de 10% din profitul net anual realizat de pârâtă, egală cu suma de 6.070 pe anul 2006.
Apoi, chiar dacă s-ar indica numai procentul, obiectul cererii, prin prisma dispozițiilor art.112 Cod procedură civilă, este determinat, iar echivalentul în lei este determinabil conform art.372/1 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția prematurității acțiunii s-a reținut că este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de muncă.
În cadrul raportului juridic, raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron-angajator se păstrează pe o poziție privilegiată, dacă nu chiar dominantă, având în vedere posibilitățile materiale și decizionale de care dispune.
Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin CCM la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a C.
În legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Decretul
167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Instanța judecătorească este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris.
Regula este că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Atât în acțiunea introductivă cât și ulterior reclamanta a precizat că dreptul la acțiune se naște la data de 31 decembrie pentru anul respectiv.
În cauză dreptul la acțiune a început să curgă la 31 decembrie 2005, astfel că față de data înregistrării cauzei, acțiunea pentru dreptul la participare la profitul net aferent anului 2005 este prescris urmând să fie respins ca atare.
Dreptul de participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din C. muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din C. muncii.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și cotraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
În adevăr contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art.42 alin. lit.a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art.139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.
Așa cum s-a arătat mai sus cu ocazia motivării excepției prematurității, societatea pârâtă nu se poate preleva de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei- părți din profit.
Clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante, așa cum s-a stabilit prin L. nr.130/1966 privind contractul colectiv de muncă.
Totodată dispozițiile art.243 din C. muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC O. P. SA solicitând în principal admiterii excepției prematurității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motivarea recursului referitor la nelegalitatea hotărârii din prisma respingerii excepției prematurității acțiunii arată că art.41 alin.2 lit.a din CCM
2005-2006 prevede cu titlu de alte venituri de care pot beneficia salariații cota parte din profit care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome, la alin.3 stipulând: condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
CCM 2005-2006 prevede : cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P., ori astfel de negocieri nu au avut loc.
Raportat la nepronunțarea în dispozitiv asupra excepției prematurității acțiunii, respectiv prin respingerea acestei excepții, consideră că sentința este nelegală.
Referitor la fondul cauzei arată că nu s-au îndeplinit trei dintre condițiile suspensive care afectează nașterea pretinsului drept al reclamantului și anume: existența negocierilor, existența unui acord și aprobarea AGA.
Legiuitorul prin L. nr.31/1990, ulterior modificată prin L. nr. 1. a dorit să prevadă o opțiune a angajatorului de a recompensa salariații prin distribuire unei cote de profit, dar nu a dorit să instituie o obligație în acest sens.
Art.42 alin.3 prevede condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada la care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și după caz, instituție.
În caz contrar s-ar ajunge la o încălcare a dreptului de proprietate privată, profitul net fiind cuvenit exclusiv acționarilor, iare asupra destinației acestuia neputându-se dispuse decât prin hotărâre AGA dată în condițiile respectării legislației privind dreptul acționarilor.
Neexistând o obligație legală a angajatorului de a acorda acest drept, ci numai o opțiune, nu se poate reține nici culpa acestuia în neinițierea negocierilor.
În subsidiar, în cazul în care nu vor fi reținute apărările de mai sus, solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul diminuării sumelor la plata cărora a fost obligată și să se rețină caracterul brut al acestora.
Arată că numai profitul rezultat după deducerea din profitul net a sumelor repartizate pe destinațiile obligatorii potrivit legii, se poate repartiza, la rândul său, cu aprobarea AGA și pe alte destinații, cum sunt cota parte din profit ce se cuvine acționarilor sau cota de participare a salariaților la profit, cot aparte etc.
În cazul în care cuantumul cotei de profit ce revine salariaților calculat depășește nivelul unui salariu mediu lunar realizat la agentul economic, se va lua în considerare valoarea acestui salariu.
Potrivit art.1 alin.1 lit.e din OG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, participarea salariaților la profit, ca urmare a serviciilor angajaților lor, acestea pot acorda drepturi în limita a 10% din profitul net, da nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercițiul financiar de referință.
Salariul de bază mediu lunar realizat la nivelul societății în exercițiul financiar 2006 era de 1090 lei brut, astfel că determinarea cuantumului dreptului pretins de reclamanți se impune a se face la această sumă.
În situația aplicării prevederilor OG 64/2001, se impune diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată la suma de 2659 lei brut, reprezentând cota profit de 10% din profitul de repartizat al acesteia.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis ca atare, raportat la motivele dezvoltate pe fond în recurs.
Astfel, Curtea consideră neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, iar raportat la excepția prematurității, constată că aceasta reprezintă de fapt o excepție de fond, astfel încât în analiza acesteia, se antamează atât de mult fondul cauzei, încât tratarea acesteia în mod distinct este formală. Este considerentul pentru care Curtea va proceda la analizarea acestei excepții concomitent cu cercetarea motivelor de recurs ce critică pe fond sentința.
1. În primul rând, raportat la prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.,
Curtea apreciază neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că în speță, nu este dedus judecății un conflict de interese, ci unul de drepturi.
Potrivit art. 4 din L. nr. 168/1999, conflictele de interese sunt conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților, iar potrivit art. 5 din aceeași lege, conflictele de drepturi sunt conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă.
Or, se poate constata că prin acțiunea introductivă de instanță nu se invocă nereguli privitoare la stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, ci este invocat un drept precis care, în opinia reclamantului, decurge din contractul colectiv de muncă. Reclamantul este cel care investește instanța și deci acțiunea sa, cu petitele ce o compun, stabileștelimitele și profilul litigiului. Ar fi fost vorba despre un conflict de interese dacă obiectul litigiului ar fi purtat asupra negocierii contractului colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.
În prezenta cauză, se supune judecății interpretarea contractului colectiv de muncă și decelarea drepturilor care decurg din acesta, situație în care devin aplicabile prevederile art. 5 din L. nr. 168/1999, citate mai sus.
Ca atare, Curtea nu apreciază incidentă excepția inadmisibilității acțiunii, cu precizarea că în fapt, motivarea acestei excepții pledează pentru o recalificare a acțiunii, iar nu pentru inadmisibilitatea acesteia, recurenta neinvocând practic motive concrete de inadmisibilitate.
2. Raportat la fondul cauzei și la excepția prematurității, Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-
2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur
și simplu, neafectat de modalități.
3. Se invocă de către reclamanta intimată faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiată această apărare, dat fiind că art. 3 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru carese acordă cota de profit salariaților (Hic Rhodus, hic salta!). Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din L. nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamantei, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de acesta, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
4. Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Așa cum s-a arătat în cererea de recurs, nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanta, prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Nu este o prejudecată considerarea angajatorului ca deținând o poziție privilegiată sau chiar dominantă în relația cu angajații, acesta fiind un loc comun ce este recunoscut indirect chiar de către legiuitor, prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul C.ui muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice.
Trebuie însă constatat că tocmai prin intermediul acestor reglementări, s- au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
5. Nu se verifică în speță nici încălcarea dispozițiilor art. 165 C. muncii, ce instituie inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, practic nu se poate vorbi despre un drept născut, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în textul incident pentru nașterea dreptului. Oricât de largă ar fi interpretarea pe care am agrea-o în ce privește sintagma „drepturi salariale";, în opinia Curții, aceasta nu poate include situațiile similare celei de față, în care dreptul este afectat de o condiție suspensivă. Totodată, în opinia Curții, nu se poate considera incompatibilă cu prevederile art. 165 C. muncii reglementarea unor drepturi bănești condiționale în favoarea salariaților, fiind chiar anumite drepturi salariale cărora caracterul condițional le este de esență (e.g., premiile).
Sensul interdicției aduse de art. 165 C. muncii este de a nu se permite renunțarea la drepturile salariale a căror existență este neîndoielnică, pentru a nu da loc abuzurilor din partea angajatorului, care prevalându-se de poziția sa dominantă economic, să impună, prin anumite constrângeri obscure, renunțarea la drept din partea angajatului vulnerabil.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul fondat, fără a mai fi nevoie a se analiza celelalte motive de recurs invocate, anume, cele privitoare la existența sau nu a aprobării adunării generale a acționarilor pârâtei; existența profitului distribuibil/repartizabil; natura dreptului solicitat de drept salarial sau alt venit ce nu are legătură cu salariul.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantei și obligării sale, în temeiul art. 274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 714 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1009 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta G. V. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA.
Obligă intimata G. V. să plătească recurentei suma de 714 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 5350/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2748/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
