Decizia civilă nr. 1278/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1278/R/2011
Ședința publică din data de 6 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți C. F., V. A., G. D., G. A., V. S., T. C., A. N., S. I., M. D., M. M., MUNTENU I., M. I. și F. M. împotriva sentinței civile nr. 3173 din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC OMV P. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate, av. F. Ana-M., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 martie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare din partea reclamanților recurenți și chitanța privind achitarea onorariului avocațial.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinarea formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) din (...) pe rolul T. C. reclamanții
C. F., V. A., G. D., G. A., V. S., T. C., A. N., S. I., M. D., M. M., M. I., M. I. și F.
M. au solicitat obligarea pârâtei S. P. S. la plata sumei de 10.211 lei cu titlu de cota-parte din profitul societății realizat pe anii 2005, 2006 către fiecare reclamant, actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadentei până la data plații efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că reclamanții sunt salariați ai
S. P. S. și aveau dreptul sa li se plătească cota-parte din profitul net obținut în anii 2005, 2006 așa cum prevede textul art. 139 din Contractul Colectiv de
M. încheiat pe anul 2005 si menținut fără nicio modificare și în contractele din anii 2006 si 2007. A. obligație asumată de societatea pârâtă derivă dinreglementarea cuprinsa în art. 41(2) lit. a și art. 42 (2) lit. a din CCM U. la nivel național pe anii 2005-2006 și respectiv 2007-2010. Intimata nu și-a respectat însă această îndatorire, iar până acum nu există niciun document care sa ateste vreo negociere referitoare la cota de participare la profit ce se cuvine reclamanților, motiv pentru care aceștia au fost nevoiți să o calculeze, ținând cont de cifrele înscrise în rapoartele anuale, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția lipsei calitățiiprocesuale active a reclamantului și excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, respectiv excepția prescripției capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
În ședința publică din (...), tribunalul a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de societatea pârâtă și a unit cu fondul celelalte două excepții.
Prin sentința civilă nr. 3173/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins excepția prematurității cererii, invocată de pârâta S. P. S.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de aceeași pârâtă.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. F., V. A., G. D., G. A., V. S., T. C., A. N., S. I., M. D., M. M., M.
I., M. I. Și F. M., în contradictoriu cu pârâta S. P. S.
S-a respins ca nefondată solicitarea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procesuale active s-a reținut că obiectul prezentei cereri îl constituie acțiune în răspundere contractuală, or, dreptul de a formula o cerere prin care sunt supuse analizei instanței aspecte care țin de neexecutarea culpabilă a unor obligații contractuale de către una dintre părți nu poate fi îngrădit de faptul că această obligație este sau nu afectată de modalități. N., existența, întinderea, executarea sau neexecutarea culpabilă a obligației, fie ea chiar afectata de modalități, țin de însăși esența litigiului, astfel că se impune respingerea excepției prematurității.
S-a mai reținut că în cauză se reclamă neîndeplinirea unor obligații contractuale de către o parte a contractului colectiv de munca. Or, acțiunea în răspundere contractuală poate fi promovată de oricare dintre părțile contractului, astfel că, reclamanții - părți în contractul colectiv de munca la nivel P. - au și legitimare procesuală activă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 139 din
CCM la nivel P. pentru anii 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților SNP P. la profitul anual este de 10%. Cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Aceste dispoziții contractuale sunt în acord deplin cu prevederile art. 42 CCM unic la nivel național pentru anii 2005-2006, respectiv art. 42 CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
Analizând clauza din CCM P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariații, s-a constatat că obligația instituită în sarcina angajatorului este afectată de condiția suspensivă a stabilirii concrete a modalității de acordare și a condițiilor de diferențiere, care trebuie să facă obiectul negocierii dintre S. P. S.A și F. P..
În acest sens, condiția care afectează un raport obligațional este stabilită prin voința părților, iar existența, dovada și interpretarea sa se realizează tot în considerarea acestei voințe. Astfel, art. 1011 C.civ. prevede că ";Î. condiției trebuie sa se facă astfel cum au înțeles părțile să fie făcută";. De asemenea, C. civil reglementează minuțios problema determinării momentului realizării condiției.
În situația de față, fiind în prezența unei condiții pozitive, sunt incidente prevederile art. 1012 Cod civil, care distinge după cum s-a stabilit sau nu s-a stabilit termenul în care evenimentul se va produce. În primul caz, condiția este considerată ca neîndeplinită dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se producă, iar in cel de-al doilea caz, evenimentul se poate realiza oricând „și nu este considerată ca fiind căzută decât când este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla";.
În speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției care afectează obligația angajatorului de plată a cotei-părți din profitul anual și nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 1014 Cod civil, potrivit cărora: ";Condiția este reputată ca îndeplinită când debitorul obligat sub această condiție a împiedicat îndeplinirea ei";, întrucât reclamanții nu au dovedit existența comportamentului culpabil al angajatorului, în sensul refuzului de a negocia cu F. P. pentru în realizarea condiției.
T. a reținut, de asemenea, că se găsește în situația unui drept condițional, iar nu a unui drept eventual, astfel cum susține pârâta. D. condițional are întrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar că nașterea sa depinde de un eveniment viitor și nesigur, stabilit prin voința părților. E.-condiție este întotdeauna un fapt exterior raportului obligațional și dreptului care intră în conținutul său, ambele concepute, formate, dar încă nenăscute. Spre deosebire de dreptul condițional, dreptul eventual este, dimpotrivă, un drept căruia îi lipsește cel puțin unul dintre elementele intrinseci necesare formării sale.
Raportat la considerentele expuse, reținând neîndeplinirea condiției suspensive și, implicit, faptul că dreptul reclamanților la plata cotei-părți din profitul anual al companiei pârâte nu s-a născut, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât pârâta nu a făcut dovada acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. F., V. A., G.
D., G. A., V. S., T. C., A. N., S. I., M. D., M. M., M. I., M. I. și F. M., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor C., ramura si CCM U. la N. N. și obligarea intimatei pârâte SC P. SA la plata cheltuielilor de judecata în fond și recurs.
În motivarea recursului recurenții au arătat că au fost angajații intimatei pârâte, astfel că le erau aplicabile prevederile CCM la nivel de unitate, ramura si CCM U. la N. N.
Art. 139 din Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 si menținut fără nicio modificare si in contractele pe anii 2006 si 2007, prevede" Cota de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P., "A. obligație asumata de către societatea pârâta deriva din reglementarea cuprinsa in art. 41 (2) lit. a si art.42(2) lit. a din CCM U. la nivel național pe anii 2005-2006 si respectiv 2007-2010, în care se prevede in mod expres: "Cota parte din profit ce se repartizează salariaților este depână la 10% in cazul societăților comerciale si de până la 5% in cazul regiilor autonome".
Totodată, potrivit prevederilor cuprinse in aceste CCM-uri - art. 41 alin. 3 pentru anii 2006, respectiv art. 42 alin. 3 pentru anii 2007-2010 părțile, la nivel de unitate, au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuarea sau chiar de anulare a participării la fondul de stimulare din profit. Potrivit art. 139 din CCM la nivel ele unitate din anii 2005-2007
(articole care fac parte din capitolul salarizare) părțile NU au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit deși erau liberi sa o facă, astfel încât rezulta ca acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariaților.
Din cele trei variante prevăzute de CCM la nivel național - diferențiere, diminuarea cotei sau anularea participării la profit - părțile s-au oprit in mod limitativ numai la cea a diferențierii, precizând ca doar aceasta chestiune punctuala, împreună cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separare. deci prin act adițional.
Existența dreptului de participare la profit este indiscutabila, in primul rând, datorita faptului ca nu s-a stabilit anularea participării la profit sau nu s-a stabilit ca aceasta participare ar fi facultativa - sub forma „poate fi"; acordata. Numai modalitatea de acordare, nu si dreptul însuși, urmau sa fie lămurite distinct.
In al doilea rând, existenta dreptului la cota parte din profit este garantata de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la art. 41 alin. 5 din
Constituție. Aceste prevederi fiind incluse in CCM constituie o obligație imperativa, iar neîndeplinirea unei asemenea obligații expres asumare atrage răspunderea juridica, inclusiv patrimonial a, a societății pârâte conform dispozițiilor mai sus amintite. Parata invoca si instanța a reținut ca in speța nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept. Aceste susțineri sunt răsturnate de A. adițional la C. înregistrat sub nr. 15928/(...), prin care se prevede la art. 1. „. de participare a salariaților P. la profitul anual este de 1..
În aceste condiții, intimata pârâta își invoca propria pasivitate pentru a se exonera de răspunderea legala ce îi incumba in mod expres si imperativ si pentru a eluda obligația de plata a cotei de participare la profit. Dar încălcarea unei obligații nu poate fi niciodată o cauza de nerăspundere sau un mod de eliberare de executare a unei obligații, deoarece principiul forței obligatorii a contractelor este aplicabil in aceasta materie, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, art. 295 alin. 1 C. muncii, raportate la art. 961 alin. 1 C civil.
În al treilea rând, recurenții au susținut că art. 139 din C. nu poate fi interpretat greșit, considerându-se ca dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea paratei. O asemenea condiție este prohibita de art. 295 alin 1 din C muncii, raportat la art. 1010 din C civil, fiind astfel caduca si inopozabila salariaților. Nu suntem in prezenta unui drept eventual sau a unei simple vocații, ci suntem in prezenta unui drept determinat si numit, a cărui existenta si întindere nu poate depinde de un element aleatoriu - voința pârâtei.
In al patrulea rând, prevederile CCM la nivel de unitate art. 9 si art. 145 interzic orice limitări ale drepturilor salariale si obliga la interpretarea clauzelor contractuale in favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din C muncii.
Totodată, dreptul salariaților de a participa la profit este stabilit de
CCM la nivel de unitate art. 139, CCM ramura art. 140, CCM U. la N. N. art. 41.
În concluzie, dreptul de participare la profit nu poate fi negat salariaților, acestora li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevăzuta de art. 41 alin 2 din CCM la nivel național, prioritar aplicabil conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Mai arată recurenții că patronatul a încălcat drepturile salariaților si prin menținerea sentinței atacate patronatul va refuza negocierile referitoare la orice drepturi bănești fiind astfel exonerați de îndeplinirea acestora tocmai in baza unor sentințe judecătorești care stabilesc ca drepturile salariaților, în cazul neefectuării negocierilor, nu exista sau dreptul nu a luat naștere.
Prin întâmpinarea formulată în data de (...), pârâta intimată S. P. S. asolicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată intimata că între societatea pârâtă și recurenții-reclamanți nu s- au desfășurat nici un fel de negocieri care să stabilească, în condițiile prevăzute de art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere
Art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006 instituie în sarcina angajatorului o obligație afectată condiția suspensivă a stabilirii concrete a modalității de acordare și a condițiilor de diferențiere, care trebuiau să facă obiectul negocierii dintre subscrisa si F. P. Participarea salariaților la cota profit a societăților comerciale la care sunt angajați nu este un drept pur și simplu, a cărui realizare depinde doar de inserarea lui între alte drepturi salariale sau bănești.
Din prevederile contractelor colective de muncă rezultă fără urmă de dubiu că această participare a salariaților la profit este condiționată - atât în CCM la nivel de unitate, cât și în CCM naționale aplicabile în cauză. Condiționarea constă în stabilirea prin negocieri la nivel de unitate a condițiilor de diferențiere, a modalității de acordare, a perioadei pentru care s-ar putea acorda cota profit.
Art. 139 CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006 prevede - sub condiție suspensivă - necesitatea organizării de negocieri între subscrisa și F. P. pentru stabilirea cotei de participare a salariaților P. la profitul anual, a modalității concrete de acordare, precum și a condițiile de diferențiere.
Din prisma acestor aspecte, chiar reclamanții recunosc că între pârâtă și reprezentanții sindicali nu au existat niciun fel de astfel de negocieri. Ori, art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996, prevede că în situația în care negocierile nu sunt demarate de patronat, acestea au loc "la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii". Așa cum de altfel a recunoscut și reclamantul, astfel de negocieri la nivelul P., referitoare la cota-profit, nu au avut loc. Ori, interesul major în eficientizarea prevederilor art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005- 2006 îl aveau salariații, care prin F. puteau solicita demararea negocierilor.
Instanța de fond a reținut în mod corect incidența aplicabilității în cauză a prevederilor art. 1017 C.civ. - referitor la condiția suspensivă - care constă într-un eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea retroactivă a raportului juridic de obligații, indicând în același sens prevederile art. 1011 și 1012 C.civ.
În ceea ce privește aplicabilitatea A. adițional nr. 15928/(...) la CCM la nivel de unitate, aceasta nici nu poate fi pusă în discuție sau luată în considerare având în vedere faptul că la nivelul societății pârâte se încheie C CM anual, prevederile unui act adițional din 1998 nemaifiind aplicabile în anii 2005-2006.
Este adevărat că executarea CCM este obligatorie pentru părți, însă această obligativitate produce efecte în limitele și cu respectarea condițiilor contractuale. Instanța de judecată nu s-ar putea substitui ambelor părți în ceea ce privesc negocierile ce trebuiau să aibă loc, pentru a stabili în mod unilateral dreptul reclamanților la cota profit, procentul de acordat și condițiile de diferențiere.
A. deoarece art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anul 2006 a fost încheiat sub condiție suspensivă (așa cum corect a reținut instanța de fond), dreptul pretins de reclamanți fiind condiționat de Î. a 4 condiții suspensive și subsecvente: a) existența negocierilor între F. și societatea pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzută de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate; b) existența unui acord între F. și societate încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare. c) Aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, așa cum rezultă din art. 1535 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din Legea nr. 31/1990. d) Existența profitului distribuibil/repartizabil, după deducerea din profitul brut al societății a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național prevede opțiunile angajatorului de a acorda salariaților o cotă de până la 10% din profit, de a diminua procentul menționat mai sus și chiar de a anula acest drept.
Legea nr. 31/1990, republicată cu modificările ulterioare, cere ca adunarea generală a acționarilor să hotărască asupra modului de repartizare a profitului net (art. 194 alin. 1 lit. a). Atributul exclusiv al AGA de a decide asupra oportunității acordării acestui drept salariaților derivă inclusiv din caracterul preponderent comercial al acestuia; acest drept este specific economiei de piață având ca scop final creșterea profitului.
În data de (...), recurenții reclamanți au depus la dosarul cauzei
„Răspuns la întâmpinare"; (f. 38-39) prin care au subliniat că baza legală a solicitărilor lor o constituie prevederile CCM la nivel de unitate art. 139, CCM ramura art. 140, CCM U. la N. N. art. 41.
Prin inserarea unor obligații sau condiții, respectiv negocierea in CCM la nivel de unitate pentru acordarea cotei de profit se încalcă principiul conform căruia CCM la nivel inferior nu are dreptul sa aibă clauze inferioare celui la nivel superior. Ori, în CCM la nivel de ramura si C. U. nu prevăd negocierea ca o condiție a acordării acestui drept. În CCM la nivel de unitate nu există condiții de diminuare sau de anulare a dreptului referitoare la cota de profit.
In ceea ce privesc susținerile intimatei bazate pe prevederi ale Legii nr.
31/1990, au arătat că in speța sunt aplicabile prevederile C. ca lege a părților și ca lege specială, cunoscându-se faptul că o lege specială are prioritate față de una generală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, având învedere următoarele considerente:
Curtea reține că analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006, conform cărora „Altevenituri sunt: a) Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale…";.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 și 2006 „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariați are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art. 38 C. muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimte să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin. 4 și 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 165 din C. muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
R. au susținut faptul că, invocând inexistența negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare a cotei de profit în justificarea neacordării acestei cote de participare la profit, angajatorul își invocă propria culpă.
Curtea nu poate reține însă această susținere având în vedere că art. 3 alin. 5 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește într-adevăr faptul că inițiativa aparține patronului, însă la alin. 6 se prevede că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, născut.
Așa cum se observă, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a preluat formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin.
3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
Pe de altă parte, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr.
130/1996 citate mai sus, astfel că nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de aceștia, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuiau să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul C.ui muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nu se verifică în speță nici încălcarea dispozițiilor art. 165 C. muncii, ce instituie inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, practic nu se poate vorbi despre un drept născut, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în textul incident pentru nașterea dreptului. Oricât de largă ar fi interpretarea pe care am agrea-o în ce privește sintagma „drepturi salariale";, în opinia Curții, aceasta nu poate include situațiile similare celei de față, în care dreptul este afectatde o condiție suspensivă. Totodată, Curtea apreciază că nu se poate considera incompatibilă cu prevederile art. 165 C. muncii reglementarea unor drepturi bănești condiționale în favoarea salariaților.
Sensul interdicției aduse de art. 165 C. muncii este de a nu se permite renunțarea la drepturile salariale a căror existență este neîndoielnică, pentru a nu da loc abuzurilor din partea angajatorului, care prevalându-se de poziția sa dominantă economic, să impună, prin anumite constrângeri obscure, renunțarea la drept din partea angajatului vulnerabil.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 C. muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287 C. muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării, anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiind valabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Nu pot fi primite nici argumentele deduse din dispozițiile art. 8 din
Legea nr.130/1996, întrucât nu se verifică în cauză prevederea unor clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ci dimpotrivă prevederile din contractele de muncă la diferite niveluri sunt similare.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., urmează să îl respingă, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. F., V. A., G. D., G. A., V. S., T. C., A. N., S. I., M. D., M. M., M. I., M. I. și F. M. împotriva sentinței civile nr. 3173 din 4 octombrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 2549/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2057/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
