Decizia civilă nr. 2549/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2549/R/2011
Ședința publică din data de 6 iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 191 din
28 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind
și pe reclamantul intimat M. V. și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI,
CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, C. apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 191 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B., C. de A. C., Tribunalul Maramureș și Ministerul
Finanțelor Publice B. și în consecință au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat din salariule de bază brut lunar, pentru perioada (...)-(...), actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul M. V. a avut calitatea de judecător la T. M. până la data de
(...), când a fost eliberat din funcție prin pensionare.
Prin Sentința civilă nr. 1155 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), s-a acordat reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada septembrie 2004-31 octombrie
2007.
Prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că judecătorii, procurorii și magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O. nr. 83/2000, aprobată prin L. nr. 3..
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Decizia pronunțată ulterior de Curtea Constituțională, în exercitarea atribuțiilor reglementate de art. 146 lit. e) din Constituție, prin care s-a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție „nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora";, nu poate avea efect asupra deciziei pronunțate anterior în recursul în interesul legii, întrucât printre atribuțiile C. constituționale nu se regăsește și aceea de a desființa o hotărâre a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în temeiul art. 329 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile și hotărârile C. Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, fără a afecta caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 21/2008, modul de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice de către C. C. va fi avut în vedere la pronunțarea hotărârilor ulterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 838 din (...), Curtea
Constituțională a statuat că efectele acesteia nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, ceea ce confirmă aplicarea în speță a deciziei nr. 21/2008, anterioară celei a C. C.
Deciziile C. Constituționale nu restrâng posibilitatea instanței de judecată de a aplica normele internaționale, respectiv art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție, care au forță ierarhică superioară legislației naționale, conform art. 20 din Constituția României.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada (...)-(...), actualizare în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publiceprin D. G. a F. P. M. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării M.ui F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de M. V.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantului nu poate fi privită a fi întemeiată, prin prisma normelor generale vizând interzicerea discriminării prevăzute de O. nr. 1..
În conformitate cu modificările aduse acestui act normativ prin O. nr. 7. sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabiliriipoliticii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C. N. pentru Combaterea Discriminării. Această instituție nu mai poate fi investită a se pronunța, în calitate de expert, cu privire la o afirmată discriminare salarială la altă categorie de salariați bugetari.
De asemenea, jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat că nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Reclamanții nu sunt în situațiile de mai sus, diferențierile salariale invocate având justificări raportate la categorii profesionale deosebite, fiecare având un statut propriu și sisteme de funcție diferite de stabilire a drepturilor salariale (cazul THKIMMELO - versus Grecia - 2000).
Dispozițiile art. 47 din L. nr. 50/1996 au fost abrogate în mod expres prin art.1 pct.42 din O. nr. 83/2000.
Potrivit art.62 alin.3 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă: „(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către P..
În prezenta cauză nu este vorba de ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către P.
Nici în cazul în care abrogarea art.47 din L. nr.50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea O. nr.177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din L. nr. 50/1996.
Astfel, voința legiuitorului a fost expres prevăzută în O. nr. nr.83/2000, în sensul abrogării textului de lege pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Dispozițiile art. 155 din Constituția României reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii care nu fac obiectul legilor organice, iar L. nr.
50/1996, nu face parte din această categorie deoarece, nu reglementează domeniile rezervate legilor organice, legiuitorul putând să instituie anumite sporuri la drepturile salariale, care pot fi modificate, anulate sau suspendate, iar dacă situația juridică o impune, aceste aspecte se pot aduce la îndeplinire și pe calea ordonanțelor de urgență.
Or, în speță, O. nr. nr.83/2000 nu este o ordonanță respinsă prin lege de către P. ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de P. prin L. nr. 334 din 6 iulie
2001.
În acest context, este evident că voința legiuitorului, expres și ferm exprimată în cuprinsul O. nr. 83/2000 a fost în sensul abrogării textului de lege prin care magistraților și personalului auxiliar din instanță și parchete li se acordă un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din venitul brut lunar.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire, impune concluzia ca dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzută în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, prin art.47 din L. nr.50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării expres prin O. nr. nr.83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
În jurisprudența constantă a C. C. s-a stabilit că sporurile, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizatcare beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr. 728 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, M. O., P. I nr. 990 din (...)), respectiv că, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din (...) pronunțată de Curtea Constituțională, M. O. P. I nr.714 din (...)).
Împrejurarea că persistă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate conduce la aplicarea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai există o dispoziție legală care să prevadă acordarea în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurată în aceste condiții.
În drept, invocă prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 iunie 2011 reclamantul M. V. asolicitat respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, C. reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate vizând lipsa de temei a acțiunii reclamantului sunt nefondate, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii - obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O. nr.83/2000, aprobată prin L. 3..
Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, obiect al acțiunii reclamanților îl constituie obligarea la plata unor drepturi salariale reglementate de lege și nu modul de stabilire a drepturilor salariale, astfel că rămân fără suport criticile din recurs aduse hotărârii atacate referitoare la competența de legiferare a unor sporuri, prin raportare la statuările C. C.
Referitor la susținerile recurentului privind abrogarea dispozițiilor art. 47 din L. nr. 50/1996, care recunoștea dreptul la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, prin prisma evoluției legislative în timp, C. constată că nu pot fi primite criticile aduse de recurent, aspectele invocate formând obiectul analizei instanței supreme cu ocazia pronunțării Deciziei nr.
21/2008, în recurs în interesul legii, or, prin motivele de recurs recurenta nu face altceva decât să critice soluția astfel pronunțată.
S-a mai invocat de către recurent faptul că nu ar fi întrunite în cauză prevederile OG nr. 1. privind interzicerea discriminării, or se constată că soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea atacată cu prezentul recurs nu se fundamentează pe prevederile acestui act normativ.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile numărul
191 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G.
A. B.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:H. D. M.
| ← Decizia civilă nr. 3655/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1278/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
