Decizia civilă nr. 2057/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 2057/R/2011
Ședința de la 06 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. M. M. împotriva sentinței civile 538 DIN (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C. N. având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul dimineții s- a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtului intimat P. M. C.-N., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta recurentă C. M. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 cod procedură civilă, invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei recurent la data de 22 februarie 2011, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 44 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost depus la Tribunalul Cluj data de 10 martie 2011 și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.538 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta C. M. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform copiei C.ui individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.
674/(...) în Registrul general de evidență a salariaților reclamanta este angajata pârâtului în funcția de inspector sp cu un salariu de bază lunar brut de 1977 lei, la care se adaugă sporul de vechime în cuantum de 494 lei conform legislației în vigoare și sporul de fidelitate de 395 lei, îndemnizația de dispozitivîn cuantum de 494 lei și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 198 lei .
Ulterior, la data de (...) ca urmare a reîncadrării, i s-a stabilit un salariu de bază de 2471 lei în care s-a inclus pe lângă salariul de bază ,sporul de vechime în cuantum de 494 lei și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 198 lei.
Pârâtul a emis Dispoziția nr. 561/2010 prin care salariul de bază cuprinde sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 și sporul pentru condiții periculoase de 198 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie
2009. Prin această dispoziție s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, sporuri care au fost stabilite și acordate anterior lunii decembrie
2009.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în
Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea Legii nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele
„d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și
Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării Legii-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .
La finele lunii decembrie 2009, salariul reclamantei era compus din salariul de bază de 1977 lei, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă. Apoi, pârâtul a emis, Dispoziția nr. 561/2010 prin care acordă reclamantei, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă .
La data de (...) pârâtul a emis Dispoziția nr.2868 prin care modifică
Dispoziția nr.561/2010 în sensul înlăturării sporului de stabilitate și de dispozitiv.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea
Legii nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin.
2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum am arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1011/(...), nr.
1250/(...) și 1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
În acest context Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție , privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții dincontractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Pe de altă parte, trebuie arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină , din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă , reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile , primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv
L.-cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului / indemnizației / soldei , ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României , fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O.(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O.(C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007,
Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece , așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege,a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, a respins ca neîntemeiată acțiunea întrucât, Dispoziția nr. 2868/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 561/2010, a fost emisă în mod legal în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 și 2 din L. nr. 3., O.U.G. nr. 1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale a fost respinsă întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ. deoarece se referă la probleme de fond ale cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta C. M. M. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, expunând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Pârâtul P. M. C.-N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat formulând apărări pe fond.
Examinând recursul declarat de reclamanta C. M. M., Curtea de A. C.urmează să-l respingă ca tardiv, pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 538 din 3 februarie 2010 a T.ui C., a fost comunicată reclamantei, conform dovezii de primire (f.44 dosar fond) la data de (...), iar recursul a fost formulat de această parte la (...) (f.2 dosar), în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art.80 din L. nr. 168/1999.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. C. va respinge în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. art.80 din L. nr. 168/1999, recursul declarat de reclamanta C. M. M., ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta C. M. M. împotriva sentinței civile numărul 538 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosarul numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
← Decizia civilă nr. 1278/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2681/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|