Decizia civilă nr. 1396/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1396/R/2011
Ședința din 18 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA -S. C. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA împotriva sentinței civile nr. 1823 din 09 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat S. L. R. V. R. C. C., avocat M. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 aprilie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantul intimat întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta recurentă S. N. de T. F. de M. „. M. SA și menținerea sentinței recurate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1823 din (...), pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. „. M. SA S. C. și a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. L. R. V. R. C. C. în numele membrilor de sindicat, nominalizați în tabelul anexat - fila 3- împotriva pârâților: S. N. de T. F. de M. „. M. SA și S.
„. M. SA S. C. și, în consecință, au fost obligate pârâtele să achite fiecărui membru de sindicat pentru anii (...) câte un salariu suplimentar echivalent cusalariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA -. C. (pârâta de rând 2) este neîntemeiată. Chiar dacă aceasta nu este semnatară a C.ui colectiv de muncă este obligată, ca sucursală a S. N. să respecte în calitate de angajator direct obligațiile asumate prin contracte de către societatea mamă.
C. individuale de muncă pe anii (...) sunt semnate de către D. S. C. în calitate de angajator direct și implicit dă naștere la drepturi și obligații pentru părțile contractante iar potrivit art. 243 alin.1 Codul muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți"; iar art. 241 alin.1 lit. b Codul muncii stipulează „efectele contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așadar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rând 2, fiind neîntemeiată urmează a fi respinsă.
Examinând acțiunea pe fond, tribunalul a constatat că potrivit art. 30 (1) din C. colectiv de muncă pe anii 2007-2008 „. societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Sintagma „poate primi"; este explicitată prin art. 31 din C. colectiv de muncă, în sensul în care părțile au convenit că această vocație la salariu suplimentar se transformă într-un drept în măsura în care sunt îndeplinite criteriile cuprinse în anexa nr. 6 la C. colectiv de muncă - aflată la fila 5 din dosar.
Deci acordarea salariului suplimentar nu este o facultate a angajatorului ci partenerii sociali au negociat și stabilit un drept al angajatului care îndeplinește anumite criterii însumate prin expresia „. muncă ireproșabilă";.
Un alt argument al obligativității acordării salariului suplimentar îl constituie art. 30 alin.3 din C. colectiv de muncă pe anii 2006-2008 în care se arată:"; din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Așadar, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar nu este la latitudinea angajatorului ci reprezintă o obligație prevăzută de C. colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art. 30 alin.1 din C. colectiv de muncă la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2010, acordarea salariului suplimentar la sfârșitul anului calendaristic este o obligație a angajatorului, astfel: „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.";
Conform art. 238 alin.1 Codul muncii „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colectiv de muncă încheiate la nivel superior";.
C. colectiv de muncă la nivel de grup de unitate de transport feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea prin act adițional pentru 48 de luni, produce efecte juridice obligatorii față de pârâte datorită dispozițiilor imperative ale art. 41 alin.5 din Constituție, art. 236 alin.4 Codul muncii, raportat la art.
11 alin.1 lit. b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. b Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin voința părților.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele pârâte.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „ C. M. SA - R. S. C.s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului s-a arătat că S. N. de T. F. de M. - C. M. SA a încheiat contractul colectiv de muncă, astfel încât îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg în contractul colectiv de muncă aplicabil(contract colectiv de muncă semnat de către reprezentanții S.), în raport și de prevederile HG nr. 5., conform cărora își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli și negociază prin acordul colectiv drepturile salariale.
Or, calitate procesuală activă/pasivă poate avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare.
Recursul este nefondat Î n conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c Codul muncii,
„clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este S. C.. Chiar dacă recurentul nu este semnatar al contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Prevederile HG nr. 5. nu au semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților S. decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul acestei pârâte.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. SA s-a solicitatmodificarea hotărârii primei instanțe și respingerea în întregime a acțiunii.
S-a invocat că salariul suplimentar nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Se susține că drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor
2007-2008, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiara au împiedicat S. SA să achite aceste drepturi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 31 din CCM care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților.
Se reține că aspectele invocate de către recurent prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii)
și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul pârâtei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtele vor fi obligate la plata sumei de
1500 de lei, cheltuieli de judecată suportate de reclamant, constând în onorariu de avocat (fila 22).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA -S. C. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA împotriva sentinței civile numărul 1823 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatului S. L. R. V. R. C. C. suma de
1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
G. C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond. C. M /H. D
| ← Decizia civilă nr. 2634/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2342/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
