Decizia civilă nr. 1614/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1614/R/2011
Ședința din 09 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. O. împotriva sentinței civile nr. 9/F din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 03 mai 2011 și 04 mai 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului formulat de reclamantul recurent iar pe fond solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate așa cum a fost pronunțată.
Curtea, după deliberare, respinge excepția tardivității recursului formulat de reclamantul recurent, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâta intimată, având în vedere că s-a respectat termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, întrucât sentința atacată i-a fost comunicată reclamantului recurent la data de (...), conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 95 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost depus la poștă la data de (...), conform ștampilei de pe plicul aflat la fila 10 din dosar.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtă.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul A.
O. împotriva pârâtei SC I. SA B. și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță examinând cu prioritate în condițiile art.137 Cod procedură civilă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, a constatat că este nefondată întrucât deși drepturile deduse judecății de către reclamant prin acțiunea din acest dosar sunt prevăzute într- un contract colectiv de muncă la nivel de ramură sunt în esență drepturi ce se cuvin salariatului și au natura juridică a drepturilor salariale, în situația în care acestea sunt fondate, și în consecință sunt aplicabile în ce privește termenul de introducere a acțiunii prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție, situație în care acțiunea civilă formulată de reclamant și înregistrată în data 07 iunie 2010 în mod evident a fost introdusă în termenul legal de prescripție, calculat de la data încetării raporturilor de muncă-17 iunie 2009. Termenul de prescripție special de 6 luni invocat de pârâtă prevăzut de art. art.283 alin.1 lit. e Codul muncii se referă cererile deduse judecății în situația în care neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestora sunt invocate între semnatarii acestora, iar nu litigiile dintre salariat și angajator.
Analizând pe fond pretențiile civile deduse judecății, tribunalul a reținuturmătoarele:
Reclamantul A. O. a fost angajat la societatea pârâtă pe postul de gestionar la magazia electrice din cadrul compartimentului aprovizionare, iar potrivit deciziei de concediere individuală nr.30/26 martie 2009, acesta a fost concediat pe baza programului de concediere colectivă nr.638/(...), începând cu data de 17 iunie 2009, acestuia acordându-i-se un preaviz legal pe baza înștiințării nr.369/26 martie 2009 pentru perioada 1 aprilie 2009 - 17 iunie
2009 f.23. Preavizul acordat reclamantului s-a întins pe întreaga perioadă reliefată conform foilor colective de prezență depuse în copie la dosar (f.26-28) pentru că reclamantul în luna aprilie 2009 a fost în concediu de boală în perioada 1 aprilie -17 , 21 -24, 27-30 aprilie 2009, în luna mai a fost în concediu de boală în perioada 4 - 8, 11-15, 18-22, 25-29 mai, iar in luna iunie acesta a fost prezent la muncă până în data de 17 iunie inclusiv, astfel încât a beneficiat de cele 20 de zile lucrătoare de preaviz prevăzut de lege și de peste
30 zile calendaristice. În această situație, întrucât reclamantul a beneficiat de dreptul de preaviz menționat de art.20 alin.2 din C. colectiv pe ramură invocat nu mai poate să beneficieze suplimentar și de o îndemnizație egală cu un salariu de bază lunar avut la data încetării contractului de muncă, motiv pentru care aceste pretenții au fost respinse ca nefondate.
T. a respins ca nefondată și pretenția reclamantului privind obligarea pârâtei la plata unui premiu egal cu doua salarii de bază, respectiv a sumei de
2198 lei pentru că nu sunt aplicabile prevederile art.22 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură invocat, care conferă salariaților la concedierea pentru motive ce nu sunt de persoana salariatului dreptul la acordarea unui premiu egal cu doua salarii de bază pentru salariații cu o vechime mai mare de 5 ani, așa cum este cazul reclamantului.
T., printr-o interpretare teleologică și sistematică a acestor dispoziții contractuale, coroborând aceste prevederi ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cu prevederile art.67 din Codul muncii și respectiv art.80 din contratul colectiv de muncă unic la nivel național ce prevăd acordarea de compensații bănești salariaților concediați pentru motive neimputabile acestora și în cazul concedierilor colective, a statuat că acest premiu prevăzut de art.22 din contractul colectiv de ramură are natura juridică a unei compensații bănești ce trebuie acordată de către angajator salariaților la data încetării raporturilor de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, iar reclamantul a beneficiat din partea societății pârâte de o sumă de 5630 lei acordată cu titlude compensație cu ocazia concedierii colective, sumă care este mai mare decât premiu egal cu două salarii de bază solicitat. În consecință tribunalul a considerat că aceste drepturi nu se pot cumula, având o natură juridică similară, reprezentând drepturi bănești de natură compensatorie ce trebuie acordate de către angajator salariaților concediați pentru motive neimputabile acestora.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat potrivit înscrisului justificativ depus la dosar (f.90), întrucât față de respingerea acțiunii ca nefondată reclamantul se află în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. O. solicitând în considerarea art.81 din Legea nr.168/1999, art.312 alin.61, art.316, cu trimitere la art.397 și art.129 alin.4 și alin.5 C.pr.civ., în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei deduse judecății, concluzionând întru-un sens mai mult decât lapidar în sensul celor solicitate de pârâtă, având în vedere doar susținerile și apărările acesteia, încălcând astfel dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO.
S-a mai precizat referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata unei sume egale cu un salariu de bază pe o lună în temeiul art. 20 alin. (2) și alin. (4) din contractul colectiv de muncă pe ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2007-2010, pentru nerespectarea dreptului de preaviz că partenerii contractuali nu puteau deroga, înțelegerea materializată în adresa nr.10/(...) fiind nulă de drept. D. s-a invocat expres acest aspect, instanța de fond fără nicio explicație și fără să înlăture în vreun fel susținerile reclamantului, a respins cererea.
În mod similar, tribunalul nu s-a pronunțat cu privirile la apărările referitoare la procedura nelegală prin care pârâta a înțeles să emită și să înmâneze actele de încetare a raportului de muncă, dar mai ales asupra modificărilor unilaterale și nelegale aduse acestora.
Întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de a obliga angajatorul să facă proba comunicării și respectării termenelor procedurale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Referitor la al doilea petit al acțiunii introductive s-a precizat că tribunalul nu a dat curs unei analize exhaustive, nici măcar lapidare, a susținerilor reclamantului cu privire la natura diferită a dreptului pretins, în raport de compensațiile bănești subscrise altor dispoziții legale și chiar în raport de conținutul imperativ al textului din contractul colectiv de muncă care prevede că „angajatorul va acorda acestuia, pe lângă drepturile cuvenite la zi un premiu egal"; .
Limitându-se să constate că nu se pot cumula compensațiile bănești (pe care reclamantul le-a primit la concediere) și premiul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată pârâtei, în raport de valoarea pricinii, recurentul considerând că acestea trebuiau diminuate.civilă.
În drept, s-ai invocat dispozițiile art. 304 pct7, 8 și 9 Cod procedură E xaminând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurent, se apreciază că motivarea hotărârii instanței de fond satisface exigențele prevăzute de art. 261 pct.5 Cod procedură civilă întrucât conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, instanța fiind obligată să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere. În acest sens, CEDO în jurisprudența sa relativă la art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat că tribunalele sunt obligate să-și motiveze hotărârile, dar această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului (Hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie
1994).
Soluția instanței de fond referitoare la plata indemnizației prevăzută de art. 20 alin. (2) din C. colectiv de muncă la nivel de ramură este corectă. Recurentului i s-a acordat preavizul legal (aspect care de altfel nici nu este contestat în recurs), astfel încât acesta nu poate să beneficieze și de indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă pentru neacordarea preavizului. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea înțelegerii materializată prin A. nr.810/(...) nu au nicio relevanță cu privire la acordarea indemnizația pentru neefectuarea preavizului legal.
De asemenea, în condițiile în care recurentul și-a exercitat efectiv dreptul de preaviz, iar indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă menționat anterior este prevăzută pentru situația în care nu se acordă preavizul persoanelor concediate în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, procedura de emitere și de comunicare a deciziei de preaviz și, cu atât mai mult, a deciziei de concediere nu poate influența acordarea indemnizației pentru neacordarea preavizului.
Referitor la premiul prevăzut de art. 22 alin. (2) din C. colectiv de muncă pe ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 22 alin.(2) din C. colectiv la nivel de ramură menționat anterior. Întrucât acest premiu se acordă în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, iar „în funcție de posibilitățile concrete din societate, angajatorul poate acorda și alte nivele de premiere";, Curtea reține că prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate, intimata a majorat cuantumul acestui premiu, care în realitate este compensația peste concediere.
În cauză nu s-a dovedit faptul că cele două plăți compensatorii se plătesc din surse diferite.
Drept urmare, recurentul nu poate cumula cele două prestații, ci trebuie să beneficieze de cea mai mare, respectiv cea prevăzută în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată de la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond l-a obligat pe reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă „. au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, investită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea pot fi recuperate dacă sunt cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil (Cauza Costin contra României, Hotărârea din 26 mai 2005).
Curtea reține că munca apărătorului ales al acesteia la fondul cauzei a constat în reprezentarea intimatei la toate cele patru termene de judecată care au fost fixate în cauză.
De asemenea, deși față de obiectul cauzei, nu se poate reține că aceasta ar fi una deosebit de importantă pentru pârâtă, se apreciază totuși că un onorariu de 1000 de lei nu este disproporționat de mare.
Pentru aceste considerente, constatând că niciunul dintre motivele de recurs invocate în cauză nu sunt fondate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art.274 alin. (1) Cod procedură civilă se a obliga recurentul să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 30).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. O. împotriva sentinței civile numărul 9 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei SC I. SA B. suma de
1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 4324/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1094/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
