Decizia civilă nr. 175/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 175/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de P. I. V. împotriva sentinței civile nr. 2071 din 9 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC T. P. S. B., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurent, av. M. C. și reprezentantul pârâtei intimate, av. B. D., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 ianuarie 2010, atât prin fax, cât și prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei, din partea pârâtei intimate, întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamantei recurente, care arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și de asemenea declară că nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, motivând în esență că excepția prescripției este întemeiată având în vedere că decizia de sancționare a fost emisă în formă scrise după împlinirea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare; regulamentul de ordine interioară al societății nu prevedere situația în care s-a aflat reclamanta în ziua săvârșirii faptei, nu există probe obiective din care să rezulte așa-zisa nerespectare a programului de vizită, nu sunt îndeplinite condițiile intenției și a culpei fără prevedere, reclamanta nu a mai fost sancționată anterior și a avut realizări privind creșterea planului de vânzări la unele categorii de medicamente, astfel că era îndreptățită la recalificarea faptei prin aplicarea unui avertisment scris.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, în temeiul motivelor expuse pe larg prin întâmpinarea formulată, precizând că în mod corect instanța de fond a respins excepția invocată, fiind respectat termenul de 30de zile prevăzut de lege, s-a stabilit corect de către prima instanță că s-au respectat toate prevederile din C. muncii, reclamanta a recunoscut săvârșirea faptei, s-a constatat vinovăția acesteia neavând relevanță faptul că nu s-a produs nici un prejudiciu, iar cu privire la înlocuirea sancțiunii, instanța nu se poate substitui angajatorului, astfel că solicită respingerea acestei cereri. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2071/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinara.
S-a respins acțiunea formulata de reclamanta P. I. V., în contradictoriu cu pârâta S. T. P. S.
S-a respins cererea privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul individual de munca înregistrat la
ITM sub nr. 2644/(...), în temeiul căruia reclamanta desfășura activitate în funcția de reprezentant medical, atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa postului, anexa la contractul individual de muncă, precum si in Regulamentul intern.
Prin decizia nr. 2284/(...) pârâta a dispus reducerea salariului reclamantei cu 10% pentru o perioada de 2 luni, reținând în sarcina acesteia săvârșirea a trei fapte cu caracter de abatere disciplinara.
În privința excepției prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară, T. a constatat că, în speță, conducerea societății pârâte (mai exact reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sancțiuni disciplinare) a luat cunoștință despre săvârșirea faptelor reținute in sarcina reclamantei ca urmare a înregistrării referatelor nr.
2086/(...) si respectiv nr. 2087/(...) întocmite de doamna L. L. Or, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 C. muncii se calculează conform prevederilor art. 101 alin. 1 C.proc.civ., pe zile libere, neintrând in calcul nici ziua in care a început si nici ziua in care s-a sfârșit.
Raportat la aceste aspecte, văzând ca sancționarea reclamantei s-a produs la data de (...), pentru faptele despre producerea cărora angajatorul a luat cunoștința la data de (...), tribunalul a constatat ca a fost respectat termenul de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin 1 C. muncii si, în consecință, a respins excepția invocata de reclamanta.
Analizând decizia contestata prin prisma legalității, raportat la dispozițiile art. 268 alin. 2 C. muncii, tribunalul a reținut că decizia cuprinde toate elementele expres si imperativ prevăzute de textul de lege anterior evocat. A., tribunalul nu validează susținerile reclamantei potrivit cărora decizia contestata nu conține descrierea faptei si nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, in condițiile in care in cuprinsul deciziei se arata explicit ca reclamanta a comis următoarele fapte:nu a înștiințat managerul direct despre părăsirea standului de prezentare al companiei de la C. de reumatologie din data de (...), după ora
16.00; nu a respectat planificarea pe teren in data de (...); nu a respectat programul de începere a activității, respectiv ora 9.00, in data de (...); nu a respectat vizitele planificate pentru data de (...).De asemenea, tot in cuprinsul deciziei se arata ca reclamanta recunoaște faptul ca a părăsit standul companiei la C. de reumatologie
Din analiza anexei la procesul-verbal de cercetare disciplinara rezulta ca reclamanta nu a formulat nicio apărare in legătura cu faptele care au determinat sancționarea sa disciplinara, ca atare nu se impunea prezentarea, in cuprinsul deciziei, a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările. Mai mult, in privința părăsirii standului companiei la C. de R., aceasta fapta a fost recunoscuta de către reclamanta in cursul cercetării disciplinare, astfel ca, atât mai puțin era necesar ( si posibil) a se indica motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia.
In privința lipsei convocării la cercetarea prealabila ca si cauza de nulitate absoluta, invocata de către reclamanta, tribunalul a reținut ca aceste susțineri sunt neîntemeiate. A. după cum rezulta din cuprinsul înscrisului depus in probațiune de către pârâta la fila 117 si necontestat de reclamanta parata a convocat reclamanta in vederea efectuării cercetării disciplinare, convocarea fiind remisa acesteia din urma, pe baza de semnătura, la data de (...). Convocarea cuprinde toate elementele prevăzute expres de art. 267 alin 2 C. muncii.
In privința temeiniciei deciziei de sancționare disciplinara, in sarcina reclamantei au fost reținute trei fapte care constituie abateri disciplinare: nu a înștiințat managerul direct despre părăsirea standului de prezentare al companiei de la C. de reumatologie din data de (...), după ora 16.00;nu a respectat planificarea pe teren in data de (...); nu a respectat programul de începere a activității, respectiv ora 9.00, in data de (...); nu a respectat vizitele planificate pentru data de (...).
Reclamanta a recunoscut faptul ca, in data de (...), a părăsit standul companiei deschis la C. de R. din C.-N., motivând aceasta prin faptul ca era foarte obosita si pana la ora 16,00 nu avusese pauza de masa. Or, din chiar susținerile reclamantei, programul sau de lucru in cadrul standului a început, in ziua respectiva, la ora 10,00 iar justificarea potrivit căreia reclamanta s-a considerat îndreptățită la a-si lua pauza de masa, lăsând cu totul nesupravegheat standul companiei nu poate fi primita prin raportare la dispozițiile art. 8 din C. muncii, potrivit căruia relațiile de munca se bazează pe principiul bunei-credințe. A., pe întreaga perioada a derulării raporturilor de munca părțile sunt ținute la a-si îndeplini obligațiile cu bună-credință. Este real ca reclamanta avea dreptul la o ora pauza de masa, conform C.ui muncii si Regulamentului intern al societății parate, însa, date fiind circumstanțele, îndeplinirea cu buna-credința a obligațiilor de serviciu presupunea o minima diligenta din partea acesteia in sensul de nu părăsi standul companiei tocmai in perioada de timp in care nicio alta persoana nu era in măsura sa exercite supravegherea standului.
In privința nerespectării planificării pe teren si a programului de începere a activității la data de (...) tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor Cap V -Programul de lucru din Regulamentul intern al pârâtei (f.43) „pentru salariații cu norma întreaga (cazul reclamantei) programul standard de lucru zilnic este (…) intre orele 9.00-18.00, cu o pauza de prânz de 1 ora (…) Cu acordul managerului direct si al directorului general se poate flexibiliza programul de lucru cu o ora înainte sau după programul standard, asigurându-se intervalul orar 10.00-17.00. Solicitarea, aprobata, de modificare a programului de lucru va ajunge la departamentul de resurseumane";. Apoi, potrivit fișei postului, reclamanta era ținuta la respectarea programului de activitate, a traseelor comunicate către managerul direct, orice modificare de program sau traseu urmând a fi anunțata si aprobata, in prealabil de către managerul direct.
Prin referatele înainte conducerii societății pârâte de către managerul direct al reclamantei, doamna L. L., s-a evidențiat încălcarea de către reclamanta a programului de lucru si a programului de vizite, situație confirmata de depoziția celei din urma, precum si de depoziția doamnei P. N., consemnate la dosarul cauzei.
Reclamanta nu a probat o situație contrara celei reținute de comisia de cercetare disciplinara, depoziția domnului S. C. L. si a doamnei F. A. A. nefiind in măsura sa valideze susținerile reclamantei conform cărora nu a săvârșit faptele imputate. A., depoziția domnului S. C. L. a fost axata, in principala, pe ideea schimbării politicii de personal in cadrul societății pârâte odată cu schimbarea conducerii acesteia, cu accent pe înmulțirea sancțiunilor disciplinare in cadrul companiei, martorul fiind vădit marcat de situația personala, care l-a determinat sa demisioneze din cadrul companiei. De asemenea, doamna F. A. A. nu a fost in măsura sa aducă date esențiale cu privire la faptele reținute in sarcina reclamantei, făcând vorbire, cu precădere, despre frecventa sancțiunilor disciplinare din cadrul companiei si faptul ca managerul direct al reclamantei o supraveghea pe aceasta in mod excesiv.
A., instanța a reținut că în cauza s-a dovedit încălcarea cu vinovăție, de către reclamanta, a atribuțiilor de serviciu, in speța neregăsindu-se niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere disciplinara: constrângerea fizica, starea de necesitate, legitima apărare, eroarea de fapt, forța majora, cazul fortuit sau constrângerea morala, executarea ordinului de serviciu emis in mod nelegal.
Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat legalitatea si temeinicia
Deciziei de sancționare disciplinara, astfel ca a respins acțiunea sub acest aspect. Ca o consecința a respingerii petitului având ca obiect constatarea nulității deciziei de concediere a fost respins si petitul prin care s-a solicitat obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante, de care reclamanta ar fi fost privata ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare.
In privința daunelor materiale si morale in suma de 90.000 lei tribunalul a reținut ca reclamanta nu a dovedit existenta si întinderea prejudiciului material suferit ca urmare directa a unei fapte ilicite a paratei, astfel ca nu poate fi angajata răspunderea civila delictuala a acesteia din urma. Dispozițiile art. 998-999 cod civil sunt, de asemenea, temeiul in baza căruia nu se vor acorda nici daune morale reclamantei, aceasta nefăcând dovada existentei celor patru elemente al răspunderii civile delictuale care sa justifice angajarea răspunderii paratei.
In privința cererii având ca obiect obligarea paratei la plata contravalorii orelor suplimentare tribunalul a reținut ca angajatorul a depus in probațiune fișele de pontaj din perioada reclamata, reclamanta nefăcând dovada contrara aspectelor probate cu aceste înscrisuri, anume efectuarea doar a 8 ore de activitate zilnica.
T. a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata in condițiile in care existenta si întinderea acestor cheltuieli nu a fost probata deși sarcina probei revenea paratei, in temeiul art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. I.-V.,solicitând modificarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecatăformulate în contradictoriu cu pârâta S. T. P. S. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond a respins în mod greșit că excepția prescripției răspunderii disciplinare raportat la art. 268 alin. 1 C. muncii, având în vedere că decizia de sancționare a fost emisă în formă scrisă după împlinirea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prevăzut de art. 268 alin. 1 C. muncii.
Cu privire la prima faptă care i se impută reclamantei, în condițiile în care managerul direct a luat cunoștință de luarea de către reclamantă a unei pauze de prânz încă de la data C., (...), în cauză, termenul de 30 de zile curge de această dată, la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință de săvârșirea abaterii și nu la data de (...), împlinirea lui conducând la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
Sesizarea tardivă făcută de către managerul direct L. L. prin înregistrarea referatelor nr. 2086/(...) și 2087/(...), întocmite de aceasta (f.
118-119) nu este de natură să decaleze cu peste 20 de zile data la care angajatorul a luat cunoștință despre data săvârșirii abaterii disciplinare.
2. Instanța de fond a omis să rețină că dispoziția atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, cu toate că aceste motive trebuiau indicate în respectiva dispoziție sub sancțiunea nulității absolute (art. 268 alin. 2 lit. c din C. muncii).
A., în cuprinsul dispoziției atacate nu se regăsește o consemnare a apărării principale a reclamantei, cuprinsă în răspunsul la întrebarea 4 din procesul-verbal de audiere "Am fost să îmi iau o cafea de la barul care era lângă standul T. deoarece era ora 16.00 și nu fusesem înlocuită de nimeni pe toată perioada zilei", nici durata de 20- 25 de minute în care recurenta a lipsit de la stand, care se regăsește în completarea răspunsului la întrebarea
4, nici răspunsul la întrebarea 6 din procesul-verbal de audiere prin care reclamanta arată motivul pentru care nu a anunțat managerul direct de părăsirea standului "Pentru că nu mi s-a comunicat în prealabil că trebuie să fac asta". În cuprinsul dispoziției atacate nu se regăsesc motivele pentru care aceste apărări au fost înlăturate.
Este cu atât mai lipsită de temei afirmația instanței de fond în sensul că "Din analiza anexei la procesul-verbal de cercetare disciplinară (f.123-126 dosar) rezultă că reclamanta nu a formulat nicio apărare în legătură cu faptele care au determinat sancționarea sa disciplinară, ca atare nu se impunea prezentarea, în cuprinsul deciziei, a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările." Or, afirmațiile salariatului în sensul că a plecat să-și ia o cafea, în condițiile în care stătea la stand de peste șase ore la stand fără să fie înlocuit, fără a avea dreptul la o pauză de masă, într-o stare de oboseală accentuată sunt în mod evident apărări ale salariatului.
În schimb, instanța de fond reține reaua-credință a reclamantei, în condițiile în care se recunoaște de către instanța de fond că aceasta avea dreptul la oră pauză de masă, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă reaua credință.
În opinia sa, faptul că salariatul nu a făcut o serie de apărări de natură juridică, ci acestea se regăsesc în răspunsurile de la întrebările 4 și
6, nu este un motiv pentru înlăturarea acestor apărări a salariatului,deoarece existența vinovăției și, dacă vinovăția există, gradul de vinovăție, sunt elemente determinante în stabilirea caracterului de abatere disciplinară a faptei, precum și în "dozarea" sancțiunii disciplinare. Aspectele legate de vinovăție influențează în mod evident caracterul de abatere disciplinară a faptei până la a-l exclude - contrar celor reținute în dispoziția constatată.
Arată recurenta că nu au fost respectate nici prevederile pct. 6 din regulamentul intern al pârâtei, subtitlul Reguli procedurale referitoare la constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare, care prevede obligativitatea consemnării într-un proces-verbal a unor date referitoare la fapta cercetată și anume "elemente referitoare la data primirii și obiectul sesizării; susținerile salariatului cercetat; modul de soluționare a cererilor și incidentelor ridicate de salariat în timpul anchetei; motivul pentru care au fost Înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile; concluziile comisiei bazate pe verificările făcute, dovezile susținerilor (acte și declarații ale unor martori); propunerea de aplicare a sancțiunii. Or, dispoziția nu cuprinde data primirii, susținerile reclamantei, motivul pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă și dovezile susținerilor acesteia, iar reclamanta nu a primit concluziile și propunerea de aplicare a sancțiunii, între data cercetării disciplinare și data emiterii deciziei atacate.
3. În mod eronat instanța de fond reține că reclamanta a semnat convocarea la cercetarea disciplinară ((...)) (f.117), în condițiile în care la acea dată ((...)) reclamanta era în concediu medical și nu putea ridica corespondența până la data de (...), după terminarea concediului medical, fapt care echivalează cu lipsa convocării la cercetarea disciplinară care a avut loc în (...).
Convocarea s-a făcut prin adresa nr.2098/(...) care a fost expediată printr-un serviciu de curierat, și nu printr-o scrisoare recomandată cu aviz de primire, cu încălcarea dispozițiilor din regulamentul intern al pârâtei, subtitlul reguli procedurale referitoare la constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare.
Consideră recurenta că au fost încălcate și dispozițiile art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, întrucât, urmare a comunicării convocării scrise în cursul concediului de boală al reclamantei, au fost încălcate dispozițiile art. 267 alin. 2 din C. muncii, potrivit cărora punctul de pornire în efectuarea cercetării îI constituie convocarea în scris a salariatului, cu arătarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii. Aplicarea sancțiunii s-a făcut fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile în condițiile legii, deoarece, convocarea nu a respectat ad literam dispozițiile art. 267 alin. 2 din C. muncii și deosebit, se poate pune și problema prescripției aplicării sancțiunii care nu poate fi verificată datorită neindicării datei când au fost săvârșite pretinsele abateri disciplinare.
4. Instanța de fond nu a analizat dacă fapta calificată ca abatere disciplinară a fost săvârșită cu vinovăție.
Prin prisma răspunsurilor la întrebările 4 și 6, apreciază că vinovăția recurentei este înlăturată în cauza de față, pentru motivele ce urmează. Rezultatul faptei recurentei nu a fost indicat de către angajator, neputând fi reținută producerea de prejudicii intereselor legale ale angajatorului. În mod evident, recurenta nu a urmărit producerea unui atare rezultat, nici nu a acceptat-o și nici nu a sperat în mod ușuratic că rezultatul nu se va produce, astfel încât nu se poate reține săvârșirea faptei cu intenție - directă sau indirectă, nici din culpă cu prevedere.
În opinia sa, răspunsurile la întrebările 4 și 6 exclud chiar și culpa fără prevedere, pentru că recurenta nu putea și nici nu trebuia să prevadă că o eventuală pauză luată fără a putea fi înlocuită putea aduce prejudicii angajatorului. A reține altfel ar însemna să acceptăm că dispozițiile legale din C. Muncii și Regulamentul angajatorului referitoare la pauza de masă rămân lipsite de conținut atâta vreme cât, după șase ore de muncă, angajatorul nu este în măsură să asigure substituirea legală a reclamantei.
Totodată, nu au fost probate eventualele încălcări de către reclamantă a programului de vizite și a programului de lucru, aceste aspecte nefiind conținute decât în referatele și depozițiile persoanelor direct interesate de sancționarea reclamantei, L. L., șeful direct al acesteia și P. N., care a efectuat cercetarea disciplinară.
Aceste fapte nu pot fi reținute în sarcina reclamantei de către L. L., director de vânzări și șeful direct al acesteia, câtă vreme aceasta o persecuta pe reclamantă și organiza interviuri pentru postul reclamantei în luna noiembrie 2009, când reclamanta este încă angajata pârâtei.
Nici susținerile martorei P. N. nu pot fi reținute câtă vreme aceasta nu i-a predat reclamantei cartea de muncă.
Așa-zisele vizite duble, făcute fără un program prestabilit, aflate la liberul arbitru al șefului direct al reclamantei, împreună cu depozițiile martorilor direct interesați, L. L. și P. N., nu sunt în măsură să ducă la concluzii previzibile, optime și corecte cu privire la încălcarea de către reclamantă a programului de lucru și a programului de vizite.
5. Instanța de fond reține în mod nelegal neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor de serviciu cu rea-credință.
Reaua-credință nu a fost invocată de angajator, ci reținută de instanță în mod arbitrar în condițiile în care angajatorul nu a asigurat reclamantei o persoană în vederea schimbului, care să-i permită să ia pauza de masă prevăzută în C. muncii și regulamentul intern al pârâtei, iar reaua-credință se dovedește nu se presupune.
C. muncii și regulamentul intern al pârâtei (f.43) prevăd o pauză de masă de o oră și nu prevăd "obligația de a nu părăsi standul companiei tocmai în perioada de timp în care nicio altă persoană nu era în măsură să exercite supravegherea standului", instanța de fond neidentificând alte perioade de timp în care o altă persoană putea asigura supravegherea standului și în ce condiții această supraveghere putea fi făcută.
Mai mult, regulamentul intern nu specifică obligația reclamantei de a-și anunța superiorul ierarhic cu privire la luarea pauzei de prânz, iar, așa cum reclamanta a arătat la pct. 14 din așa-zisul proces-verbal de sancțiune disciplinară, în tot acest timp era lângă stand, în incinta C., nepărăsind clădirea în care acesta avea loc.
Instanța de fond nu reține așadar obligația angajatorului de a asigura angajatului minimele condiții prevăzute de C. M.
De asemenea, instanța de fond reține încălcarea de către reclamantă a programului de lucru, fără a reține în ce a constat această încălcare, care au fost faptele care i se rețin în sarcină și în ce măsură acesta n-ar fi respectat programul de lucru. C. reținute de instanță sub aspectul nerespectării de către reclamantă a programului de activitate, a traseelor comunicate și a modificării de program sau de traseu nu au fost probate în vreun fel și nici susținute altfel decât prin afirmațiile șefilor ierarhici, nefiind recunoscute de către reclamantă.
Referitor la nerespectarea planificării pe teren, nerespectarea programului de începere a activității și nerespectarea vizitelor planificatearată recurenta că în data de (...), a început activitatea la ora 8., nu avea specificat cu exactitate în programul de lucru locul în care trebuia să se afle la ora 9, ci doar medicii care trebuie să fie vizitați în cursul întregii zile.
6. În măsura în care fapta recurentei este calificată ca abatere disciplinară, apreciază că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 264 C. mun., sub aspectul faptului că nu s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 266 C. mun., în stabilirea sancțiunii disciplinare săvârșite de salariat.
7. Mai arată recurenta că din actele și împrejurările cauzei rezultă că, prin nerespectarea demnității umane și hărțuirea cauzată de reprezentanții pârâtei, a suferit un prejudiciu material și moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu și în legătură cu serviciul.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, din depozițiile martorilor F. A. A. și S. C. L., rezultă politica represivă a pârâtei, constând în sancționarea nejustificată a salariaților, obligarea acestora să demisioneze.
Mai rezultă din depoziția martorei F. A. A. faptul că reclamanta a fost hărțuită de către șefa acesteia, martora L. L., începând din data de (...), cu ocazia trainingului organizat la P., deși își îndeplinea planul de vânzări, a fost supravegheată excesiv și cu intenția expresă a concedierii, prin e-mail- urile la ore târzii prin așa-zise vizite duble neanunțate, prin provocarea cercetării disciplinare și sancționarea abuzivă și nu în ultimul rând, prin organizarea unor interviuri pentru postul ocupat de reclamantă în vreme ce acesta era încă salariata pârâtei.
Pârâta a refuzat să-i restituie reclamantei cartea de muncă, după ce în prealabil i-a fost retras automobilul de serviciu, cu care reclamanta avea obligația de a se deplasa, fapt care rezultă din depoziția martorei P. N. A., angajatorul, prin reprezentanții acestuia, au încălcat dispozițiile art. 8 alin. 1
C. muncii prevede că relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei credințe.
De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. f C. muncii, care prevede că salariatul are dreptul la securitate și sănătate în muncă, în sfera acestui drept fiind incluse atât sănătatea și securitatea atât fizică, cât și cea psihică.
Or, din depoziția martorului S. C. L. rezultă că politica abuzivă a pârâtei a declanșat căderi nervoase ale unor salariați.
Munca în cadrul pârâtei a constituit un clar atentat la sănătatea fizică și psihică a reclamantei, de exemplu, în cadrul congresului de la B., care a avut durata de patru zile, spre deosebire de ceilalți angajați, care au fost cazați într-un hotel de cinci stele, reclamanta a fost cazată într-o pensiune sordidă, într-un mediu nefavorabil și ostil, camera fiind neîncălzită, cu mucegai pe pereți și cu o umiditate extrem de ridicată. Deși s-a plâns atât în cea de-a doua, cât și în cea de-a treia zi a "congresului" de condițiile îngrozitoare în care este cazată, deoarece începuse să aibă dureri de spate, nu s-au luat măsuri de remediere a acestei situații discriminatorii.
La data de (...), reclamanta a rămas singură la standul de la "congres" deoarece colega care trebuia să o însoțească a fost învoită încă de la ora 10 dimineața, astfel încât a fost pusă în imposibilitate de a-și lua pauza de prânz și, finalmente, a fost sancționată pentru că și-a luat pauza de prânz fără înștiințarea șefului direct".
După întoarcerea de la "congres", reclamanta a resimțit dureri de spate tot mai intense, iar la data de (...) s-a prezentat la serviciul de urgență al S. de P. unde i s-a pus diagnosticul de pneumonie, iar medicul care adiagnosticat-o a și precizat faptul că, probabil, reclamanta a locuit într-un mediu nefavorabil.
Urmare a incidentului de mai sus, la data de (...), reclamanta a fost contactată telefonic în jurul orelor 10-11 de către consultantul de resurse umane al societății care i-a comunicat că, a doua zi la ora 12, va trebui să se prezinte la sediul pârâtei la o "comisie de disciplină", organizată cu încălcarea tuturor dispozițiilor legale care consacră răspunderea disciplinară a angajatului.
A., după terminarea programului de lucru, respectiv începând de la ora 17, reclamanta a fost nevoită să își facă pregătirile pentru drum, a plecat cu autovehiculul din C. în toiul nopții, la ora 3., pentru a putea ajunge la B. în timp util. Acesta nu era echipat corespunzător, chiar dacă la data de (...) responsabilul societății pentru parcul auto a cerut să se procure și să se instaleze de urgență anvelopele de iarnă pe care automobilul nu le avea în dotare. Trebuie subliniat faptul că, la data de (...), pe sectorul V. P. era zăpadă și temperaturi sub 0 grade. Reclamanta a fost ținută la comisie până la ora 1. după care a fost nevoită să conducă încă 200 de km până la B. unde avea asigurată cazarea. Pe lângă aceasta, nu beneficiase în acea zi de pauza de prânz și condusese automobilul de cca. 12 ore.
Din cauza relelor tratamente primite, a presiunii exercitate de reprezentanții societății, a surmenajului intelectual, starea psihică a reclamantei s-a înrăutățit de la o zi la alta. În data de (...) reclamanta a consultat din nou medicul psihiatru, care, în urma consultației a constatat faptul că starea sa de sănătate este mult mai afectată decât fusese la consultația de octombrie, iar diagnosticul care i-a fost pus a fost de stări anxioase cu atacuri de panică și i-a fost făcută recomandarea unui concediu medical pentru refacere, iar medicul i-a comunicat reclamantei că toate aceste manifestări psihice se datorează locului său de muncă și că singurul lucru care îi poate fi benefic este schimbarea acestuia, deoarece nu poate face un tratament medicamentos pentru surmenaj emoțional.
Pârâta a încălcat astfel dispozițiile regulamentului intern de la pg. 17, capitolul XI, reguli privind disciplina muncii și dispozițiile regulamentului intern de la pg. 10, încetarea relațiilor de muncă, care prevăd că înainte de terminarea ultimei zile de lucru, salariatul trebuie să restituie toate bunurile ce aparțin companiei, conform notei de lichidare. Or, pârâta i-a solicitat reclamantei telefonic predarea autovehiculului cu care presta munca sa încă din data de (...), în timp ce contractul de muncă se afla în vigoare, neeliberând în schimb nota de lichidare sau un proces-verbal de predare al autovehiculului.
Pârâta a mai încălcat și dispozițiile regulamentului intern de la pg. 10, eliberarea de adeverințe, care prevede că salariatul se adresează pentru eliberarea oricărui tip de adeverințe (medic de familie, spital, de venit, etc.) departamentului resurse umane, în scris, care le eliberează în termen de maxim 5 zile lucrătoare. Or, reclamanta a solicitat eliberarea unei adeverințe pentru medicul de familie la data de (...), iar adeverința i-a fost eliberată la data de (...) (nr. 2280).
8. Contrar celor reținute de instanța de fond, potrivit pontajului pârâtei, au fost încălcate prevederile regulamentului intern privind Durata maximă legală a timpului de muncă.
Reclamanta a lucrat în trei zile întregi considerate zile de repaus, iar până în prezent nu a fost recompensată. (Ex: în data de 20 septembrie 2009 într-o zi de duminică a fost nevoită să meargă la P. în data de 10 octombrie
2009 într-o zi de sâmbătă când s-a întors de la C. de R. în data de 7noiembrie 2009 - într-o zi de sâmbătă - când s-a întors de la "comisia disciplinară"); aceasta fără a mai lua în calcul faptul că în data de 6 noiembrie 2009, când a plecat la B., a pornit la ora 3 noaptea și a ajuns la locația unde era cazată abia la ora 20.
Mai mult, conform e-mailurilor pe care reclamanta le-a depus în probațiune, munca suplimentară pe care reclamanta a prestat-o și care este permanent efectuată în mod obligatoriu și nu la solicitarea scrisă a managerului direct sau al companiei, fără plată sau compensare cu zile libere.
În drept, recurenta a invocat disp. art. 299 și urm., 304 pct.9
C.proc.civ., art. 19 C.pen., art. 263, 266, 267 și art. 268 alin. 2 C. muncii; art. 75 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata pârâtă S. T. P. S.a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
Arată intimata că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescrierii răspunderii disciplinare deoarece sancționarea recurentei- reclamante s-a făcut in termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (2) din C. M.
Consideră intimata că în mod corect instanța de fond a reținut pe baza deciziei de sancționare, cât si martorilor audiați in cauza, L. L. si N. P., ca reclamanta-recurenta nu a înștiințat managerul direct despre părăsirea standului de prezentare al companiei la C. de reumatologie din data de (...), nu a respectat programul de începere a activității respective ora 09.00 in data de (...), nu a respectat vizitele planificate, iar în tot cuprinsul deciziei se arata ca reclamanta recunoaște faptul ca a părăsit standul companiei de R.
Totodată, din analiza Anexei la procesul verbal de cercetare disciplinara rezulta ca reclamanta nu a formulat nicio apărare in legătura cu faptele care au determinat sancționarea sa disciplinara, ca urmare nu se impunea in cuprinsul deciziei sa se menționeze motivele pentru care s-au înlăturat apărările, atâta timp cât ele nu s-au făcut de către recurenta reclamanta.
Instanța de fond a reținut ca salariata a fost convocata in temeiul art. 267 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. Muncii precum si art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, convocarea fiind remisa pe baza de semnătura si conține toate elementele cerute de lege si contractul colectiv de munca unic la nivel național.
Cercetarea disciplinara a recurentei-reclamante s-a făcut cu respectarea art. 267 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. Muncii coroborat cu prevederile art. 75 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
In privința temeiniciei deciziei de sancționare instanța a reținut cele trei fapte in sarcina recurentei-reclamante ca fiind săvârșite cu vinovăție si au constat in părăsirea standului de prezentare al companiei la C. de reumatologie din data de (...), nerespectarea programul de începere a activității, respectiv ora 09.00 in data de (...), nerespectarea vizitelor planificate pentru data de (...)
Instanța a reținut în mod corect ca recurenta, prin părăsirea standului de prezentare al companiei la C. de reumatologie din data de (...), aceasta luându-și pauza de masa după cum afirma, a încălcat principiul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 53/2003 - C. Muncii si anume relațiile de munca se bazează pe principiul consensualității si al bunei-credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de munca, participanții la raporturile de munca sevor informa si se vor consulta reciproc, in condițiile legii si ale contractelor colective de munca.
Instanța a reținut in mod corect ca la individualizarea judiciara a sancțiunii, intimata pârâta a respectat prevederile art. 266 lit. a) - e) din
Legea Nr. 53/2003 - C. M.
Instanța de fond a reținut corect ca recurenta-reclamanta nu face dovada prejudiciului material cauzat din culpa angajatorului, astfel ca principiul răspunderii civile contractuale nu operează in cazul de fata, salariata solicitând plata sumei de 90.000 RON fără sa precizeze modul de calcul si temeiul acestui capăt de cerere.
Pârâta a achitat toate drepturile salariale reclamantei, din statele de plata si pontaje recurenta nu face dovada efectuării orelor suplimentare si mai mult având in vedere faptul ca salariata a fost angajata cu contract individual pe durata determinată, totodată salariata suspendând contractul individual de munca pe perioada stării de incapacitate temporara de munca, parata neavând timpul fizic necesar, nu a operat reținerea de 10% pe o durata 2 luni.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. reține că recursul este nefondat, pentru următoareleconsiderente:
- În ce privește excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară, Curtea reține că potrivit disp.art.268 din C. muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În speță, momentul când a început să curgă termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, de 30 de zile, este corect stabilit de către prima instanță, acesta fiind data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea faptelor reținute în sarcina reclamantei. A., se reține că în cauză reprezentantul angajatorului a luat cunoștință despre săvârșirea de către reclamantă a abaterii disciplinare din data de (...), ca urmare a înregistrării referatului nr. 2086/(...), respectiv la data de (...), astfel că în mod legal T. a constatat că prin aplicarea sancțiunii la data de (...), a fost respectat termenul de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin 1 C. muncii.
Faptul că managerul direct al reclamantei (respectiv numita L. L.) a luat cunoștință de fapta comisă la data de (...), chiar la acea dată, nu este de natură a conduce la începerea curgerii termenului de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare pentru această faptă, din data de (...), câtă vreme persoana respectivă nu avea competența de a aplica sancțiuni disciplinare.
- Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În raport de fapta reținută în sarcina reclamantei (că nu a înștiințat managerul direct de părăsirea standului de prezentare al companiei de la C. de reumatologie din data de (...), după ora 16), Curtea apreciază că motivarea acesteia în sensul că nu a anunțat managerul direct de părăsirea standului "Pentru că nu mi s-a comunicat în prealabil că trebuie să fac asta", nu poate fi considerată o apărare care să impună menționarea îndecizia de sancționare a motivelor pentru care o asemenea apărare a fost înlăturată.
Aceasta întrucât reclamanta avea responsabilitatea supravegherii standului companiei, iar exercitarea cu bună credință a obligațiilor de serviciu impunea ca aceasta să anunțe managerul direct despre necesitatea de a fi înlocuită un interval de timp și nicidecum să lase standul nesupravegheat.
Nereale se dovedesc și susținerile recurentei în sensul că nu a primit concluziile și propunerile de aplicare a sancțiunii înainte de emiterea deciziei de sancționare, întrucât, potrivit mențiunii de pe procesul verbal de cercetare disciplinară din data de (...) (fila 122 dosar fond), aceasta a primit un exemplar al procesului verbal de cercetare disciplinară și anexa la procesul verbal, confirmând această situație prin mențiunea înscrisă sub semnătura sa pe procesul verbal respectiv.
- Referitor la convocarea recurentei pentru cercetarea disciplinară, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 117 din dosarul de fond, recurenta a primit convocarea respectivă la data de (...), semnând de primire.
Recurenta nu a contestat semnătura de pe înscrisul menționat, iar faptul că se afla în concediu medical la data primirii înștiințării este lipsit de relevanță, întrucât potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 din codul muncii doar concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Convocarea salariatului în vederea cercetării disciplinare are ca scop acordarea posibilității salariatului de a-și pregăti apărările în cunoștință de cauză.
În consecință, este lipsit de relevanță modul în care s-a transmis salariatei convocarea, câtă vreme convocarea respectivă cuprinde toate elementele prevăzute de art. 267 alin. 2 din codul muncii și a fost primită de către reclamantă, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 înainte de data stabilită pentru cercetare.
- Potrivit disp. art. 263 alin. 2 din codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În mod corect a reținut prima instanță că prin probele administrate, respectiv referatele înaintate conducerii societății pârâte de către managerul direct al reclamantei, L. L. și declarațiile martorelor L. L. și P. N. s-a făcut dovada încălcării de către reclamantă a programului de lucru si a programului de vizite din data de (...)
Fapta reținută în sarcina reclamantei sub acest aspect rezultă cu claritate din decizia de sancționare, respectiv nerespectarea programului de lucru de către reclamantă în data de (...) sub aspectul orei de începere a activității și nerespectarea planificării pe teren din aceeași dată.
Susținerile recurentei în sensul că faptele nu ar fi fost comise cu vinovăție nu pot fi reținute, întrucât fiecare salariat are obligația de a respecta programul de lucru și de a nu părăsi locul de muncă fără înștiințarea șefului ierarhic.
A. cum a reținut și prima instanță, în cauză reclamanta nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere disciplinară.
- Din probele administrate în cauză rezultă comiterea de către reclamantă a faptelor reținute în sarcina sa prin decizia de sancționare, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză s-a dovedit încălcarea cu vinovăție de către reclamantă a atribuțiilor de serviciu.
- Având în vedere că în sarcina salariatei s-a reținut comiterea a trei fapte care constituie abateri disciplinare, Curtea apreciază că intimata a făcut o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare în raport de criteriile prevăzute de art. 266 din codul muncii.
- Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune materiale și morale Curtea constată că într-adevăr reclamanta nu a făcut nici o dovadă în cauză a susținerilor că a suferit un prejudiciu material și moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu și în legătură cu serviciul.
Răspunderea patrimonială a unității poate fi angajată, conform dispozițiilor art. 269 alin. 1 din codul muncii, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, dacă sunt întrunite cumulativ toate elementele răspunderii.
Din declarațiile martorilor F. A. A. și S. C. L. nu se poate reține că reclamanta a fost hărțuită de către șefa acesteia sau că ar fi exercitat o supraveghere excesivă și cu intenția expresă a concedierii.
Faptul că pârâta ar fi organizat interviuri pentru postul ocupat de reclamantă în timp ce aceasta era încă salariata pârâtei nu este de natură a conduce la concluzia unui comportament abuziv al angajatorului, având în vedere că din contractul individual de muncă al reclamantei (fila 99 dosar fond) rezultă că aceasta a fost angajată pe perioadă determinată, respectiv până la data de (...).
De asemenea, faptul că societatea angajatoare a preluat autoturismul de serviciu al reclamantei pe perioada cât aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă nu poate fi considerată o nerespectare a clauzelor contractuale, câtă vreme autoturismul era destinat exercitării atribuțiilor de serviciu de către contestatoare, iar în intervalul respectiv aceasta nu prestat activitate pentru societate. Conform certificatelor de concediu medical depuse la filele 149-151 dosar fond reclamanta s-a aflat în concediu medical în perioada (...)-(...).
Faptul că reclamanta a fost convocată pentru cercetarea disciplinară și s-a deplasat în acest scop la B., nu poate da naștere unui drept la despăgubiri al salariatei, atât timp cât s-a dovedit că angajatorul a procedat conform dispozițiilor legale.
Reclamanta recurentă nu a făcut nici o dovadă a unei legături de cauzalitate între starea sănătății sale și vreo faptă a angajatorului de încălcare a obligațiilor contractuale.
De asemenea, reclamanta nu a făcut nici o dovadă că a suferit vreun prejudiciu ca urmare a eliberării adeverinței solicitate la data de (...) sau a neeliberării carnetului de muncă. În ce privește eliberarea carnetului de muncă și a fișei de lichidare, din înscrisurile depuse la dosar și din declarația martorei P. N. rezultă că intimata a notificat recurenta să se prezinte la sediul societății pentru a-și lua carnetul de muncă și întocmirea fișei de lichidare. A., nu se poate reține refuzul societății de a-și îndeplini aceste obligații.
- Curtea mai reține că în mod corect instanța de fond a respins și cererea având ca obiect plata unor ore suplimentare, întrucât în cauză reclamanta nu a făcut nici o dovadă că a prestat activitate peste programul normal de lucru.
Faptul că reclamanta s-a întors de la cercetarea disciplinară sau de la C. organizat la B. în zile de sâmbătă nu o îndreptățește la plata unor ore suplimentare.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 teza a II a cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. I. V., cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. I. V. împotriva sentinței civile nr. 2071 din 9 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./E.B.
| ← Decizia civilă nr. 2550/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3706/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
