Decizia civilă nr. 391/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 391/R/2011
Ședința publică din data de 2 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. G.: S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC. W. R. S. împotriva sentinței civile nr. 1052 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta N. A. , având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 ianuarie
2011, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită judecarea cauzei în lipsă cu consecința respingerii recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Curtea constată că împuternicirea avocațială anexată întâmpinării este doar pentru redactarea întâmpinării nu și pentru susținerea recursului.
Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1052 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâta SC W. R. S. B. S.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii martie 2008 în sumă de 389 lei, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferentă lunilor iunie și iulie 2008, conform certificatelor de concediu medical eliberate și compensarea în bani a concediului de odihnă nee- fectuat aferent perioadei lucrate, respectiv (...) - (...).
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta N. A. a avutcalitatea de angajat al pârâtei SC W. R. S. în perioada (...) - (...), când a încetat raportul de muncă dintre părți, așa cum rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă, la pozițiile 69, 77.
În conformitate cu dispozițiile art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamantă a drepturilor salariale aferente lunii martie 2008, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 287 din Codul muncii.
Statul de plată aferent lunii martie 2008, depus în copie la fila 28 din do- sar, nu este semnat de către reclamantă, astfel încât nu face dovada plății sala- riului către aceasta.
De altfel, în cuprinsul întâmpinării formulate, pârâta a recunoscut împre- jurarea că nu a achitat reclamantei drepturile salariale pentru luna martie 2008.
Aspectele invocate de către pârâtă și nedovedite în cauză, privind pretin- sul prejudiciu cauzat de reclamantă acesteia, nu o exonerează de obligația de pla- tă a salariului, întrucât, potrivit art. 164 din Codul muncii, nicio reținere din sa- lariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În speță, pârâta nu a depus la dosar o hotărâre judecătorească care să constate prejudiciul produs de către reclamantă acesteia.
În ceea ce privește concediul legal de odihnă, acesta se efectuează în fieca- re an și numai prin excepție în anul următor, în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, așa cum stipulează art. 141 alin. 4 din Codul muncii.
Pârâta nu a făcut dovada acordării concediului legal de odihnă reclaman.
și nici a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu toate că, potrivit art. 287 din
Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În ceea ce privește indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, aferentă lunilor iunie și iulie 2008, conform certificatelor de concediu medical eliberate, aceasta se plătește lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, potrivit art. 36 alin. 3 din OUG nr. 158/2005.
De altfel, pârâta a fost de acord cu plata acesteia.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în baza art. 141, art. 161, art. 163, art. 164, coroborate cu art. 287 din Codul muncii, art. 36 alin. 3 din OUG nr. 158/2005, tribunalul a admis acțiunea precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. W. R. S. solicitândcasarea hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și vădit netemeinică, în condițiile în care instanța a pronunțat-o pe un probatoriu trunchiat și insuficient.
Atât prin contestație cât și prin notele depuse ulterior, a solicitat probe testimoniale, pentru a dovedi falsitatea cererilor solicitate de către reclamantă respectiv, să poată dovedi că reclamanta a solicitat drepturi bănești mai mult decât i se cuveneau, adică să poată dovedi că nu a solicitat concediu de odihnă (nu a făcut dovada că are cerere de concediu înregistrată), că a plecat în concediu în Franța la copilul ei fără încuviințarea administratorului, că a lipsit mai mult decât i se cuvenea și că a adus prejudicii materiale și morale firmei, că a mințit Agenția de șomaj și ocuparea forței de muncă M. când a solicitat șomaj și nici când a preluat-o de acolo nu a arătat adevărata stare civilă. Pârâta a arătat că a fost de bună credință și nu i-a înaintat plângere penală împotriva acestor fapte.
Pârâta mai solicită instanței ca în cazul care va fi obligată la plata drepturilor bănești solicitate la fond, să fie stabilite sumele datorate pentru lunamartie 2008 și a concediilor medicale aferente lunilor iunie și iulie 2008, termenul în care să fie achitate aceste sume și modalitatea de plată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 ianuarie 2011 reclamanta N. A.a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat și obligarea recurentei la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale se arată că probele administrate în cauză susțin soluția instanței de fond, sentința pronunțată fiind astfel temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii martie 2008, a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă lunilor iunie și iulie 2008, conform certificatelor de concediu medical eliberate și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate, respectiv (...) - (...).
Raportat la probele administrate în cauză soluția instanței de fond este temeinică și legală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Textul legal menționat impune cerința probei scrise în ceea ce privește plata drepturilor salariale, ori în cauza dedusă judecății pârâta, în calitate de angajator, nu a probat acordarea drepturilor salariale aferente lunii martie 2008 printr-un înscris, respectiv statul de plată semnat de reclamantă sau alt înscris care să dovedească pe deplin plata acestor drepturi.
De altfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond, pârâta a recunoscut împrejurarea că nu a achitat reclamantei drepturile salariale aferente lunii martie 2008, invocând o compensare a acestora cu c/v prejudiciului material pretins a fi cauzat societății de reclamantă.
O astfel de apărare nu poate fi reținută în cauză în condițiile în care reținerea unei eventuale culpe în sarcina reclamantei și recuperarea prejudiciului pretins a fi cauzat societății se fundamentează pe un raport juridic distinct, decât cel al obligației angajatorului privind plata drepturilor salariale către angajat, și nu formează obiectul analizei în prezenta cauză.
Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 164 din c.muncii, potrivit cărora nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, angajatorul nu poate în mod unilateral și în absența unui titlu executoriu care să ateste o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea sa, să efectueze rețineri din salariu cu titlu de daune.
Referitor la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, aferentă lunilor iunie și iulie 2008, pârâta a recunoscut că a procedat la achitarea acesteia doar parțial, astfel că raportat la prevederile art. 36 alin. 3 din OUG nr. 158/2005, se impunea a fi obligată la plata în întregime a acestor drepturi.
Acordarea concediului legal de odihnă reprezintă o obligație pentru angajator corelativă dreptului salariatului de a beneficia de efectuarea acestuia în natură, doar în cazul încetării contractului individual de muncă, cum este cazul în speța dedusă judecății, fiind posibilă compensarea acestuia în bani, potrivit art. 141 alin. 4 c.muncii.
De asemenea din dispozițiile art. 141 c.muncii reiese și faptul că acesta se efectuează în fiecare an și doar cu titlu de excepție în anul următor celui aferent perioadei lucrate pentru care salariatul beneficiază de concediu.
Prin urmare, raportat la ansamblul reglementărilor anterior expuse, acordarea concediului legal de odihnă fiind o obligație pentru angajator, se găsesc a fi nefondate criticile aduse în recurs referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi solicitat acordarea concediului de odihnă.
Aspectele invocate de recurentă referitoare la faptul că reclamanta ar fi lipsit de la serviciu pentru a se deplasa în Franța fără încuviințarea administratorului societății nu prezintă relevanță în cauză în condițiile în care acestea ar fi putut forma eventual obiectul unei cercetări disciplinare a reclamantei în temeiul art. 61 lit. a c.muncii.
În ceea ce privește solicitarea recurentei de a fi individualizate sumele pe care trebuie să le plătească, de a fi indicat termenul de plată și modalitatea de plată, Curtea constată că aceste aspecte țin de executarea hotărârii.
Există suficiente elemente pentru determinarea sumelor la care a fost obligată recurenta, respectiv, cuantumul salariului aferent lunii martie 2008 și care este menționat în hotărârea atacată, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei în care reclamanta s-a aflat în concediu medical, această perioadă fiind determinată potrivit certificatelor de concediu medical, indemnizația de concediu de odihnă corespunzător zilelor de concediu calculate proporțional cu perioada lucrată și care a fost individualizată prin sentința atacată, iar în ceea ce privește termenul și modalitatea de plată, urmează a se avea în vedere dispozițiile de drept comun în materia plății.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 c.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatei N. A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. W. R. S. împotriva Sentinței civile nr. 1052 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei N. A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G.
S.-D. G.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:D. M. H. și M. C.
| ← Decizia civilă nr. 2097/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 507/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
