Decizia civilă nr. 1882/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1882/R/2011
Ședința publică din data de 25 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. R. A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 13 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC G&G R. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, av. C.-S. M., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată și precizată, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată, fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probelor de la dosar și corelată cu o lipsă a coroborării probelor în vederea pronunțării unei soluții juste și legale. Solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 161 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată și precizată de către reclamantul I. R. A. în contradictoriu cu pârâta SC G&G R. S. C., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut în esență că prin decizia nr. 419/(...) pârâta a desfăcut contractul de muncă al reclamantului -. al pârâtei pe postul de șofer, începând cu data de (...) pe motiv că nu și-a îndeplinit atribuțiile care îi revin conform fisei postului și Regulamentului intern respectiv.
Prin Decizia nr. 510/(...), pârâta a anulat decizia de concediere, l-a repus pe reclamant în situația anterioară acesteia și l-a convocat pe reclamant pentru a își relua activitatea.
Prin cererea de renunțare de judecată, reclamantul a arătat că își menține numai capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Potrivit convenției nr.603/(...) încheiată între reclamant și pârâtă, raporturile de muncă încetează conform acordului părților, iar pârâta renunță la orice pretenții față de reclamant pe perioada în care a absentat nemotivat la locul de muncă respectiv (...) -(...), dată la care reclamantul a solicitat pârâtei să dispună încetarea contractului de muncă.
Reclamantul a recunoscut, prin semnarea convenției din data de (...) că a absentat nemotivat de la locul de muncă în perioada dintre comunicarea revocării deciziei de concediere si semnarea convenției.
În ceea ce privește cererea de a se plăti reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale, s-a constatat din probele administrate că nu rezultă că reclamantului i s-ar fi produs suferințe psihice ca urmare a concedierii, că i- ar fi fost afectată reputația ori că ar fi fost împiedicat să se reangajeze. Reclamantul s-a angajat la aproximativ o lună de la desfacerea contractului de muncă de către pârâtă, astfel că nu se poate dovedi că prin conduita sa pârâta ar fi împiedicat reluarea a de către reclamant a activității în calitate de șofer, termenul de o lună fiind un termen rezonabil pentru a identifica un nou loc de muncă adecvat meseriei reclamantului. Pe de altă parte, revocarea deciziei de concediere nu conduce automat la concluzia că faptele menționate în decizia de concediere și în procesul-verbal de cercetare prealabilă sunt neadevărate, respectiv că reclamantul nu a încălcat regulamentul intern, prevederile fisei postului etc.
Din declarația martorului propus de reclamant nu au rezultat elemente care să conducă la stabilirea caracterului temeinic al cererii având ca obiect plata daunelor morale, nefiind evidențiate prejudicii morale care eventual s-ar fi produs reclamantului din culpa pârâtei.
In ceea ce privește caracterizarea pozitivă a reclamantului, instanța a constatat că aceasta nu emană de la un reprezentant legal al pârâtei, ci de la un referent de marketing care nu are atribuții de serviciu ori vreo împuternicire care să îi permită să constate în numele pârâtei modul în care reclamantul își îndeplinea atribuțiile de serviciu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 269 alin. l din C.muncii, art. 998, 999 Cod Civil, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. R. A. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată șiprecizată.
În motivarea recursului, s-a arătat că soluția pronunțata de instanța de fond apare ca nelegala și nefondata, fiind pronunțata cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 269 alin. 1 C.muncii și art. 998-999 C.civ
În mod vădit eronat a reținut instanța de fond că nu ar exista o conduita ilicita a angajatorului constând în concedierea nelegală și netemeinica pentru motive nereale si care nu puteau întruni elementele unei abateri de la normele de conduită a muncii, conduita abuzivă "corectata" ulterior de către angajator prin emiterea unei decizii de revocare a deciziei de concediere.
In mod evident, emiterea deciziei nr. 510/(...) prin care se dispune anularea Deciziei nr. 4191(...) emisa de societatea angajatoare a survenittocmai în considerarea caracterului nelegal și deci și netemeinic al sancțiunii dispuse de angajator prin decizia inițiala de concediere. O. ce însuși angajatorul a dispus reintegrarea în funcție subsecvent revocării deciziei de concediere fara a retine niciun fel de conduita culpabilă în respectarea normelor de disciplina a muncii în privința recurentului - căci în caz contrar nu s-ar fi procedat la revocare - instanța nu poate reține o altă stare de fapt și de drept decât cea care a condus la revocarea deciziei de concediere - și anume nelegalitatea dar mai ales netemeinicia aspectelor imputate și reținute în cuprinsul sau.
Faptele imputate prin decizia de concediere inițiala - dincolo de împrejurarea ca nu aveau un caracter real - au avut o gravitate deosebita, caracterizând o conduita a recurentului ca și angajat totalmente diferita de cea care corespundea realității faptice, de natura a afectat grav reputația ca și angajat pe viitor în privința raporturilor de munca, știut fiind faptul ca antecedenta"" angajatului în ceea ce privește relațiile de munca este un element la care se raportează toți viitorii angajatori, putând avea un impact serios, negativ asupra viitoarelor raporturi de muncă.
Indeplinite fiind - în lumina normelor legale cuprinse în art. 269 alin. 1
C.muncii respectiv art. 998-999 C.civ. condițiile de angajare ale răspunderii civile delictuale, se impunea repararea prejudiciului cauzat recurentului prin conduita angajatorului prin admiterea acțiunii în sensul solicitat și obligarea firmei al plata de daune morale în cuantum de 3.000 lei.
Referitor la greșita apreciere a probelor de la dosar și lipsa de coroborare a probelor arată că instanța de fond nu a respectat pe de o parte regulile privitoare la aprecierea probei testimoniale și a celei cu înscrisurile încuviințate, iar pe de alta parte, nu a respectat nici regula privitoare la coroborarea probelor în vederea pronunțării unei soluții temeinice si legale, prin care sa dea o dezlegare pe măsura pricinii cu a cărei judecata a fost investita.
Au fost greșit apreciate așadar probele cu înscrisuri constând în decizia de revocare a deciziei de concediere, înscrisul de la f.70 cuprinzând caracterizarea reclamantului întocmita de departamentul de resort al firmei angajatoare precum și proba testimoniala cu martorul propus de reclamant.
Caracterizarea bună a reclamantului emisă de firma angajatoare ulterior emiterii deciziei de concediere nu putea decât să confirme cele susținute, în sensul ca nu a existat nici un fel de abatere săvârșită în cadrul raporturilor de munca, cele statuate in decizia de concediere fiind neconforme realității, cuprinzând elemente de natura a afecta reputația în cadrul raporturilor de munca, cu consecințe grave asupra posibilităților reale de angajare în viitor.
Eronat a reținut instanța faptul ca nu se poate reține producerea unui prejudiciu reclamantului pricinuit de mențiunile cuprinse în decizia de concediere dat fiind reangajarea acestuia ulterior emiterii deciziei, în condiții relativ facile. Reținerea unor fapte total neconforme cu caracterul și comportamentul reclamantului atât ca om cât și ca angajat în raporturile de muncă i-au pricinuit suferințe morale, nereparate până în prezent, dar care întrunesc exigențele legale pentru a fi reparate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Despăgubirile solicitate de recurent în cadrul raporturilor de muncă, își găsesc temeiul în dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor și principiilor răspunderii civilecontractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Din analiza prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii, așa cum în mod corect a arătat și recurentul, rezultă că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond pentru a exista răspunderea patrimonială: fapta ilicită angajatorului; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și culpa angajatorului.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a angajatorului în temeiul prevederilor art. 269 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
Ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.
Or, deși prin precizarea de acțiune reclamantul a invocat că măsura concedierii i-a lezat grav reputația și onoarea prin afirmațiile cuprinse în decizia de desfacere a contractului de muncă, care s-au dovedit a fi nesusținute și au fost de natură să-i obstrucționeze parcursul profesional, în cauză nu s-a dovedit un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantului și la a cărei obligare să fie obligată pârâta, respectiv nu s-a probat că actul de concediere a fost generator de prejudicii de natură morală.
Nu se poate susține că simplul fapt al emiterii deciziei de concediere disciplinară a fost generator de prejudicii, întrucât angajatorul dispune potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 1 din Codul muncii de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi, astfel încât nu se poate aprecia că a acționat într-un mod abuziv sau șicanator înafara unui cadrul legal.
Împrejurarea de a fi revocată de către pârâtă decizia de concediere, la un termen scurt de la emiterea acesteia, este de natură a forma prin ea însăși convingerea că nu au fost create prejudicii morale salariatului, sens în care curtea apreciază că nu se justifică acordarea unor despăgubiri. Nu se poate susține că revocarea de către angajator a deciziei de sancționare, echivalează cu recunoașterea nelegalității actului revocat sau a netemeiniciei faptelor cuprinse în acesta, mai ales că decizia de anulare nu cuprinde o motivare din care să se desprindă o asumare a culpei în emiterea deciziei de concediere disciplinară.
Așadar, ținând cont și de faptul că revocarea deciziei de concediere a fost urmată de încheierea unei convenții între părți la data de (...), prin care s-a convenit încetarea contractului de muncă al reclamantului în temeiul acordului ambelor părți în temeiul art. 55 lit. b din C.muncii, precum și renunțarea societății la orice pretenții față de reclamant pe perioada în care a absentat nemotivat de la locul de muncă, Curtea reține că toate aceste împrejurări nu semnifică decât încercarea de soluționare amiabilă a litigiului dintre părți, ceea ce exclude intenția angajatorului de a crea un prejudiciu fostului să salariat.
Este real că reclamantul a primit o caracterizare scrisă pozitivă, depusă
și la dosarul cauzei, însă aceasta nu poartă o dată certă sau un număr de înregistrare, și așa cum mod corect a reținut prima instanța, aceasta nu emană de la un reprezentant legal al pârâtei, ci de la un referent de marketing, astfel încât nu poate constitui un temei care să confirme existența unui prejudiciu nepatrimonial.
În același sens, recurentul, deși a învederat prin cererea de recurs că mențiunile din decizia de concediere au avut consecințe nefaste asupra posibilităților de reangajare, nu a făcut dovada că demersurile necesarecăutării unui alt loc de muncă ar fi fost mult îngreunate sau mai dificile decât cele obișnuite. Mai mult decât atât se constată că la data de (...), moment în care raporturile de muncă dintre părți au încetat în mod amiabil ca urmare a acordului exprimat de ambele părți, reclamantul era deja angajatul unei alte societăți așa cum rezultă din adeverința nr. 276/(...) (f. 69 dosar fond).
Pentru aceste considerente, curtea constată că în mod judicios prima instanță a concluzionat în sensul netemeiniciei pretențiilor reclamantului privind acordarea daunelor morale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I. R. A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 13 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . R. M. G. L. T. S. C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex.
23.(...) Jud.fond: I.P.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4445/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4337/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
