Decizia civilă nr. 313/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ Nr. 313/R/2011
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2011
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva sentinței civile nr. 3092 din 21 iunie 2010 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. H. I. R. S., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 ianuarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A : Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.2325/84/(...) pe rolul T. S., reclamantul A. M. a chemat în judecată pe pârâta S. H. I. R. S. solicitând instanței constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 16/(...); obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la data plătii efective, asupra cărora sa se calculeze dobânda legală; plata compensației de un salariu lunar conform contractului colectiv de munca la nivel național; plata sporului de vechime în procent de 5% din salariul de baza lunar pentru perioada (...)-(...), cu aplicarea dobânzii legale de la data cuvenirii sumei și până la data plătii efective și consemnarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamantului; plata orelor suplimentare efectuate, plata sporului de 50% pentru cumul de funcții; plata concediului de odihnă neefectuat.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că începând cu data de (...) a fost angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată al pârâtei în funcția de economist, iar la data de (...) a fost concediat, prin decizia nr. 16, în temeiul art.65 din Codul Muncii .
Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei concedieri întrucât nu au fost respectate prevederile Codului muncii, respectiv ale art. 65 și 74 din acest cod.
Reclamantul a mai arătat că, anterior concedierii sale,pârâta a angajat personal, ceea ce denotă faptul că nu întâmpina dificultăți economice.
În privința cererilor privind plata sporului de vechime și a indemnizației de concediere, reclamantul a considerat că i se cuvin în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel național.
În privința orelor suplimentare, s-a arătat că, deși a fost încadrat cu contract individual de muncă pentru 8 ore pe zi, a prestat muncă 12 ore pe zi.
De asemenea, reclamantul a mai susținut că i se cuvine și un spor pentru cumul de funcții, de 50%, deoarece a îndeplinit și funcțiile de operator PC și reprezentant vânzări.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanței respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În motivarea acestei solicitări pârâta arată faptul că reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă în funcția de economist până la data de (...), când a fost concediat în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii ca urmare a dificultăților economice apărute.
Pârâta arată faptul că decizia de concediere nr. 1. a fost emisă cu respectarea prevederilor Codului muncii, desființarea locului de muncă fiind reală și efectivă.
În privința sporului de vechime solicitat de reclamant s-a arătat că a fost inclus în salariul de bază al acestuia.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite cu ocazia concedierii , respectiv preavizul, un salariu compensator și contravaloarea concediului de odihnă neefectuat.
Referitor la plata sporului de 50% pentru cumul de funcții s-a arătat că reclamantul a fost angajat pe postul de economist, iar folosirea unui computer în activitățile curente nu echivalează cu funcția de operator PC.
În privința plății orelor suplimentare, s-a susținut că reclamantul a avut un program zilnic de 8 ore și nu a efectuat ore suplimentare .
Prin sentința civilă nr. 3092 din 21 iunie 2010, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. M. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2975 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă al pârâtei în funcția de economist .
La data de (...), pârâta a emis decizia nr.16 /2010, conform căreia, începând cu data de (...), după expirarea perioadei de preaviz, reclamantul a fost concediat în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.
Potrivit prevederilor art. 65 din Codul muncii:
(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia .
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă";.
După cum reiese din scriptele depuse la dosarul cauzei, respectiv D.
A. nr.1 din (...) emisă ca urmare a N. nr.12 din (...) și din organigramele anterioare și ulterioare concedierii, prima instanță a reținut că reducerea postului reclamantului a fost efectivă, fiind determinată de cauze reale și serioase.
S-a mai reținut că, în cazul reclamantului, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 74 litera d) din Codul muncii, acesta neregăsindu-se în cazurile prevăzute la art. 64 din Codul muncii.
În consecință, instanța de fond a constatat că încetarea contractului reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Fiind respins capătul de cerere privind constatarea nulității deciziei de concediere, instanța a constatat ca fiind nefondată și cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la data plății efective.
În privința obligării pârâtei la plata sporurilor de vechime, prima instanță a reține faptul că, potrivit prevederilor art.41 alin.1 și 2 din
Contractul Colectiv de muncă la N. N. pentru anii 2007- 2010 s-a prevăzut faptul că părțile contractante vor acționa pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, sporurile urmând a se acorda numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.
Prima instanță a reținut că, astfel cum reiese din susținerile pârâtei, sporul de vechime cuvenit reclamantului a fost inclus în salariul de bază al acestuia, acest aspect fiind cunoscut de către salariat,care, cu ocazia negocierii și semnării contractului său individual de muncă, a fost de acord să nu i se acorde sporuri, separat de salariul de bază brut lunar.
În privința obligării pârâtei la plata orelor suplimentare instanța a constatat faptul că din conținutul pontajelor depuse de pârâtă nu rezultă faptul că reclamantul ar fi efectuat munca suplimentară față de norma sa de muncă.
Tribunalul a reținut ca nefondată și cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la sporul de 50% pentru cumul de funcții, deoarece acesta a fost încadrat în funcția de economist, nu a făcut dovada că ar mai fi fost încadrat pe o altă funcție la pârâtă și nu se poate reține faptul că activitatea zilnică în care își realiza atribuțiile de serviciu cu ajutorul computerului reprezintă un cumul de funcții.
În privința cererilor reclamantului privind obligarea pârâtei la plata unui salariu de încadrare cu ocazia disponibilizării și a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în anul 2010, instanța de fond a reținut faptul că aceste drepturi bănești au fost plătite de pârâtă în cursul lunii aprilie 2010, odată cu drepturile salariale aferente lunii martie 2010.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2975 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul A. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a reținut că desființarea postului reclamantului a avut o cauză reală și serioasă, constatând că angajatorul a probat în mod legal aceste condiții, deși înscrisurile pe care și-a întemeiat hotărârea nu poartă o dată certă anterioară deciziei de concediere, ci au fost întocmite ulterior, pro causa.
S-a mai susținut în acest sens că încetarea contractului de muncă al reclamantului nu a avut ca fundament considerente de ordin economic și funcțional, întrucât, cu doar o săptămână înainte de concediere, societatea a făcut angajări, de unde rezultă că restructurarea nu a fost decât un pretext pentru înlăturarea reclamantului din societate.
Se mai invocă faptul că în mod greșit au fost respinse capetele de cerere privind plata sporului de vechime și a indemnizației de concediere, drepturi la care acesta era îndreptățit potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național.
În ceea ce privește plata de ore suplimentare, s-a arătat că, în mod curent, reclamantul lucra câte 12 ore pe zi, atât în țară, cât și în străinătate.
De asemenea, se mai susține că sporul pentru cumul de funcții se cuvine reclamantului în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel național, întrucât, deși a fost angajat ca economist, acestuia i s-au trasat atât atribuții de operator PC, cât și de reprezentant vânzări.
În drept, se invocă disp.art.3041 și 304 pct.9 Cod. proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată, S. H. I. R. S. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamantul A. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit deciziei nr. 16 din (...), S. H. I. R. S. a dispus concedierea reclamantului, începând cu data de (...), în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului său de muncă, în urma deciziei acționarilor societății nr.1/(...), din care rezultă procesul de restructurare a activității.
Potrivit disp.art.65 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin O. nr.55/2006, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
În situația concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să probeze, potrivit disp.art. 287 și 65 alin.2 din Codul muncii, că desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
În speță, se reține că angajatorul a înțeles să dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru legalitatea concedierii pentru motive ce nu ține de persoana salariatului, respectiv a caracterului real și serios al desființării locului de muncă, doar prin decizia acționarilor societății nr.1/(...),care, analizând situația economică și administrativă a societății a hotărât că se impune reorganizarea activității societății prin reducerea numărului de angajați, decizie care face trimitere la „. privind solicitarea aprobării programului de restructurarea al S. H. I. R. S.,înregistrată la societate sub nr.12/(...) (fila nr.27-31 dosar de fond).
În această notă se arată că, în contextul actual, societatea intimată resimte din plin efectele crizei financiare, iar principalele cauze care au determinat această situație rezultă din balanța de verificare pe luna ianuarie, ce constituie anexa nr.1 la acest act.
Prin întâmpinările formulate, societatea arată că luarea măsurii concedierii reclamantului a fost determinată de afectarea activității societății prin scăderea bruscă a prețurilor de vânzare a produselor sale, de scăderea numărului de comenzi și a valorii contractelor, ca urmare a scăderii cererii pe piață.
De asemenea, s-a mai susținut că provocările cu care s-a confruntat societatea sunt reflectate într-un bilanț contabil negativ, singurul furnizor de materii prime esențiale sistând livrările, iar băncile comerciale refuzând acordarea de finanțări pentru investiții sau capital de lucru.
Se reține însă că toate aceste susțineri nu au fost și probate în cauză, singura probă administrată în cauză de către angajator, respectiv anexa nr.1 la N. privind solicitarea aprobării programului de restructurare al S. I. R. S., depusă de către societate abia în recurs, la solicitarea instanței, nu dovedește că desființarea postului recurentului a avut la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității societății.
În lipsa unor asemenea probe, Curtea nu-și poate forma convingerea că motivele desființării postului invocate de către angajator, prin decizia contestată și susținute prin întâmpinare, la judecarea fondului cauzei și în recurs, au un caracter real și serios, astfel încât decizia de concediere emisă de către angajator se impune a fi anulată.
Ca urmare a anulării acestei decizii, în temeiul disp.art.78 din Codul muncii, societatea pârâtă va fi obligată la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi ce i se cuveneau acestuia ca salariat, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Având în vedere repunerea părților în situația anterioară concedierii, se reține că recurentul nu este îndreptățit la plata compensației de un salariu lunar acordată în cazul încetării contractului de muncă, conform prevederilor contractului colectiv de munca la nivel național și nici la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat conform art.141 alin.4 Codul muncii, angajatorul având obligația de a permite acestuia,după reintegrare, efectuarea zilelor de concediu restante, cu plata indemnizației aferente.
În ceea ce privește plata sporului de vechime în procent de 5% din salariul de baza lunar pentru perioada (...)-(...), se reține că acesta a fost inclus în salariul de bază, astfel cum rezultă chiar în contractul individual de muncă încheiat între părți.
Curtea mai reține că angajatorul a dovedit în cauză, prin depunerea evidenței privind timpul efectiv lucrat, că salariatul a prestat munca în program de 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, iar recurentul nu a reușit, prin probele administrate în cauză, să dovedească că ar fi prestat ore suplimentare.
Se mai reține că recurentul nu a reușit să probeze faptul că ar fi cumulat mai multe funcții în cadrul activității prestate în cadrul societății intimate, pentru a fi îndreptățit la plata sporului de 50% pentru cumul de funcții.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul A. M., se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. M., a se dispune anularea deciziei nr.
16/(...) emisă de către pârâtă, cu reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi ce i se cuveneau ca salariat, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii, privind plata sporului de vechime, a orelor suplimentare, a sporului pentru cumul de funcții, a compensației de un salariu lunar și a concediului de odihnă neefectuat.
În temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, pârâta S. „. I. R. S. va fi obligată să plătească recurentului A. M. suma de 3700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva sentinței civile nr. 3092 din 21 iunie 2010 a T. S. pronunțată în dosar (...) pe care o modifică în parte, în sensul că :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâta S. „. I. R. S.
Dispune anularea deciziei nr. 16/(...) emisă de către pârâtă.
Obligă societatea pârâtă la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi ce i se cuveneau ca salariat, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii, privind plata sporului de vechime, a orelor suplimentare, a sporului pentru cumul de funcții, a compensației de un salariu lunar și a concediului de odihnă neefectuat.
Obligă pârâta S. „. I. R. S. să plătească recurentului A. M. suma de
3.700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Sălaj:- B. A.;
- D. G..
| ← Decizia civilă nr. 350/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4187/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
