Decizia civilă nr. 2318/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ N. 2318/R/2011

Ședința din 27 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. G. : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. S., P. O. B. S., M. F. P. - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 186 din 28 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâta intimată G. N. 2 B. S.-S. G. N. 1 B. S., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este declarat în termenul legal, întrucât termenul de recurs nu a început să curgă în mod legal, deoarece sentința recurată nu i-a fost comunicată acestuia la domiciliu procesual ales la sediul D. G. a F. P. M..

De asemenea, se constată că la data de 23 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Totodată, se constată că prin motivele de recurs toți pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.

2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.184 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), au fost respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. local B. S., P. O. B. S. și Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții G. nr. 2 B. S. -S. G. nr. 1 B. S., C. local B. S. și P. O. B. S., Ministerul

Finanțelor Publice.

Au fost obligați pârâți să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: C. M., L. A., F. I., V. M. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr.128/1997, începând cu (...) până la (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr.128/1997 începând cu (...) până la data de

(...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.

Prin urmare, C. local B. S. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ- teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de către instanță.

Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art.49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.

Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.

Se rețin în acest sens dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale,comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii ca autorități executive.

De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";

Prin urmare, Legea contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit. b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.

Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.

Instanța a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții C. local B. S. și P. orașului B. S. au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.

Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.

Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.

Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit. b și d, alin.4 lit. a și alin.6 lit. a pct.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.

Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

M. F. P., instanța a reținut, că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt înresponsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 50 alin 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, „personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.

În anexa nr. 2 din O.G. nr. 15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.

Această ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.

Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin 2 din O.G. nr. 15/2008.

Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009, se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr.

128/1997, până la data de (...), respectiv până la apariția L. cadru nr. 284/(...).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al orașului B.

S., P. orașului B. S. și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..

Prin recursul declarat de pârâtul P. orașului B. S. și de pârâtul C. Local al O . B. S., s-a solicitat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a lor, ca urmare a inexistenței raporturilor juridice de muncă cu salariatele reprezentate de sindicat.

În drept, au fost invocate prevederile act. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului M.,a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacateîn sensul respingerii acțiunii.

Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine

Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.

Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P.a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.

Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.

În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare (f.

16-21), prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâții

Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., C. Local al M. B. M. și P. M.

B. M., cu menținerea hotărârii instanței de fond.

Subliniază că potrivit dispozițiilor art. 19 din legea nr. 500/2002 pârâtul

MFP are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății. De asemenea, apreciază că și pârâții C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, respectiv capacitatea procesuală pasivă.

Nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința recurată, Curtea de A. reține următoarele: Recursurile pârâților C. Local al orașului B. S. și P. orașului B. S.

Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților C. Local al orașului B. S. și P. orașului B. S. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a drepturilor salariale repre- zentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinat în recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al orașului B. S. și P. orașului B. S. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.

O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.

Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții C.

Local al orașului B. S. și P. orașului B. S. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.

Conform art.167 alin. din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.

Conform art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

P. orașului B. S. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului B. S. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv

B. S., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâților din perspectiva obligației acestora de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.

Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.

Recursul M.ui F. P.

Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr.

500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.

Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.

În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate

și ale art. 312 al. 1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile în sensul celor ce urmează.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții P. M. B. S., C. Local al M. B. S. și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile numărul 184 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI

S. D. D. G. L. D.

G. C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.H. D. M

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2318/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă