Decizia civilă nr. 2940/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2940/R/2011
Ședința din 12 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. M.-L. împotriva sentinței civile nr. 4. din 15 martie 2011, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați
Ș. G. "Ș. C. M." B., P. M. B., C. LOCAL AL M. B., și pe chemații în garanție- intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B.-N., M.
E., C. T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 07 iulie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați P. municipiului B. și C. Local al municipiului B. au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și admiterea cererii de chemare în garanție, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 04 august 2011, prin serviciul de registratură al instanței, chematul în garanței - intimat Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, pe cale de consecință menținerea ca fiind temeinică și legală sub toate aspectele a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din L. nr. 168/1999, invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei recurente la data de 31 martie 2011, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 47 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 12 aprilie 2011, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 426/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul/a S. M. L., împotriva pârâților Ș. G. "Ș. cel M." B., C. local al municipiului B. și P. M. B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului îngaranție M. E., C., T. și S..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. E., C., T. și S., cafiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și ca neîntemeiată împotriva Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N.
S-a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare înjudecată invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publiceprin D. G. a F. P. B. N. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul/a faceparte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică și, începând cu data de (...) drepturile salariale au fost reduse cu 25%, reducere dispusă de L. nr.1..
Referitor la prima critică formulată de reclamant/ă, aceea că, prin micșorarea salariului, angajatorul a modificat contractul individual de muncă în mod unilateral, fără acordul lui/ei, tribunalul a reținut că nu este întemeiată, în acest caz neimpunându-se încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă.
Aceasta deoarece, în cazul salariaților din sistemul bugetar, cuantumul salariului este determinat de lege și nu este rezultatul negocierii dintre angajator și angajat, astfel că la încheierea contractului individual de muncă reclamantul/ta și-a exprimat acordul de a primi salariul stabilit, exclusiv prin voința legiuitorului și, prin urmare, orice modificare a cuantumului salariului fie în sensul majorării fie în sensul diminuării, dispusă prin lege, nu implică exprimarea acordului de voință al salariatului, acesta luând cunoștință, încă la data încheierii contractului individual de muncă, de faptul că salarizarea lui/ei este în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, nefiind incidente dispozițiile art.43 C. muncii.
Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 874/2010 reține că cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal.
Prin urmare, diminuarea salariului reclamantului/ei cu 25%, fără încheierea unui act adițional la contractul de muncă s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legii interne, respectiv art.16 și 43 C. muncii.
Critica privind neconcordanța dintre legea internă și Convenția pentruapărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale este, de asemenea,neîntemeiată.
Astfel, reclamantul/a susține că au un bun în sensul C.i și că prin reducerea salariului cu 25% s-a realizat o privare de proprietate fără o justă despăgubire și, prin urmare, tribunalul a analizat în ce măsurăsalariul reclamantului/ei constituie un bun și apoi dacă reducerea acestuia constituie o privare de proprietate.
Chiar dacă această critică au fost examinată de Curtea constituțională a României cu ocazia soluționării obiecțiilor de neconstituționalitate a L. nr.
1. (anterior promulgării ei) instanța de judecată este competentă să analizeze aceleași critici din perspectiva articolelor 11 și 20 din Constituție.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedică judecătorul cauzei să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i, verificare care trebuie făcută în funcție de jurisprudența CEDO în materie.
Așa fiind, tribunalul a analizat dacă prin diminuarea cu 25% a drepturilor salariale ale reclamantului/ei în baza L. nr. 1., nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la C.
Mai întâi, susținerile reclamantului/ei se bazează pe o eronatăinterpretare a jurisprudenței C. E. a Drepturilor Omului, întreaga motivare a cererii introductive plecând de la premisa similitudinii, până la identitate, între protecția acordată dreptului de proprietate ca „." în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional și protecția de care se bucură drepturile de creanță prin prisma aceluiași articol.
În accepțiunea C. E. a Drepturilor Omului, noțiunea de „." în sensul primului alineat al art. 1 din Primul protocol adițional la C. are un înțeles autonom, care nu este limitat la deținerea de bunuri fizice și este independent de clasificările formale din legislațiile interne. O serie de alte drepturi și creanțe, ca de exemplu, datoriile sau activele pot fi de asemenea considerate drepturi de proprietate in sensul reglementarii art. 1 din
Protocolul 1 Adițional.
Astfel, în cauza Gaus Dosier und Fordertechnic GmbH contra Germaniei, Curtea a statuat cu valoarea de principiu că noțiunea de bunuri din art. 1 al Protocolului 1 are o semnificație autonomă și nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese ce constituie active pot fi considerate „drepturi de proprietate, deci bunuri";, potrivit acestei dispoziții. Tot din practica relevantă a C. rezultă că noțiunea de bunuri se referă la bunuri mobile cât și imobile, respectiv la dreptul de proprietate cu privire la acestea. Tot cu valoare de principiu Curtea a statuat că drepturile de creanță constituie bun în sensul art.1, de asemenea, aspectele patrimoniale decurgând din drepturile de creație intelectuală, o serie de drepturi decurgând din exercitarea unor meserii liberale. Pornind de la caracterul autonom al noțiunilor utilizate de C. și de P. sale adiționale, Curtea a extins noțiunea de bun în sensul art.1 la situații în care apar puse în discuție anumite interese economice ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor indemnizări (relevantă în acest sens este opinia exprimată de Curte în cauza
Beyler contra Italiei).
Față de evidenta lărgire a noțiunii de bun, în sensul C.i, evidențiată în special de jurisprudența C. E., se pune și problema limitelor acestei noțiuni. S-a statuat astfel că bunuri în sensul art. 1 pot fi doar bunuri actuale sau valori patrimoniale, cum ar fi creanțele sub rezerva ca reclamantul să poată pretindă că are cel puțin „o speranță legitimă"; de a le putea concretiza. O persoană nu se poate plânge de o atingere adusă dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. De asemenea, protecția instituită de art. 1 nu garantează dreptul de a dobândi un anumit bun.
Dacă în ce privește situațiile în care s-a invocat și s-a constat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. decurgând din privarea de un bun imobil și lipsa de despăgubiri, Curtea s-a pronunțat în nenumărate rânduri, existând o jurisprudență vastă chiar și prin raportare doar la cazurile în care România a figurat ca stat pârât, situațiile în care s-au analizat aspecte în legătură cu drepturile salariale sunt mai puțin incidente.
Astfel, în cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Hotărârea din (...), paragraful 94) Curtea a reținut că nu se conferă prin C. dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat.
În cauza Bahceyaka împotriva Turciei (Hotărârea din (...), par. 34)
Curtea a opinat în sensul că veniturile viitoare constituie „."; numai dacă au fost câștigate sau dacă există un titlu executoriu cu privire la ele. În cauza Lelas împotriva Croației (Hotărârea din (...), par. 58) s-a reținut că organele C.i au statuat în mod constant că doar veniturile care au fost câștigate constituie „."; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.
În cauza M.u împotriva României (Hotărârea din (...), paragraful 26, s-areținut că reclamantul avea un „."; în sensul C.i, decurgând dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a dispus reintegrarea pe post a acestuia și plata retroactivă a drepturilor salariale aferente respectivei funcții. În temeiul acelei hotărâri reclamantul avea o speranță legitimă de a obține acea sumă de bani. Din cuprinsul hotărârii nu rezultă că aceasta s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un „."; în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol.
Și în cauze în care Curtea a fost sesizată cu încălcări ale dreptului proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul ". de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua Ortiz împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Având în vedere că, în cauză, reclamantul/a se plânge de diminuarea unor drepturi salariale ce urmau a se naște în baza activității prestate dupăintrarea în vigoare a L. nr. 1., cu privire la care reclamantul/a avea numai un drept de creanță viitor asupra statului la intrarea în vigoare a L. tribunalul a apreciat, contrar celor susținute de reclamant/ă, că acesta/aceasta nu avea un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional.
În covârșitoarea lor majoritate cauzele invocate de reclamant/ă în susținerea tezei promovate prin acțiunea introductiva vizează drepturi de proprietate asupra unor bunuri sau sume de bani deja încasate de către reclamant în temeiul unor dispoziții legale in vigoare la data încasării acestora.
Având in vedere însă că, așa cum s-a arătat, ingerința nu poate fiapreciată ca o privare de proprietate, așa cum susține reclamantul/a (câttimp acesta/aceasta nu avea un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1
Adițional), diminuarea salariului urmează a fi analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor și, prin urmare, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza, în concret, în ce măsură salariatul bugetar a fost lipsit in totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din (...), par. 39), respectiv dacă salariatul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistentă (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei), pentru a se putea reține afectarea substanței dreptului.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce prin ea însăși la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu Convenția europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect, s-a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Măsura de diminuare a salariului a afectat în egală măsură toți salariații din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor și de domeniul în care își desfășurau activitatea.
În cauză, reclamantul/a nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant/ă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
La analizarea proporționalității măsurii luate, tribunalul a avut în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter tempora.
Este real că, și în prezent, urmare a intrării în vigoare a L. nr.
285/2010, nivelul salariilor este inferior celor din iunie 2010, dar aceasta nu înseamnă că diminuarea drepturilor salariale este definitivă, ci aceasta și-a menținut caracterul temporar, în condițiile în care L. nr. 285/2010 se aplică doar în anul 2011, scopul aplicării limitate în timp fiind acela al neafectării substanței dreptului.
Așa fiind, având în vedere și faptul că în cauza nu este vorba despre o privare de proprietate, diminuarea salariilor plătite de la bugetul de stat, față de marja largă de apreciere de care se bucură statul în realizarea politicilor bugetare, nu constituie, în sine, o încălcare a art. 1 alin 1 din Primul Protocol adițional la C. și, în consecință, tribunalul a apreciat acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr.
1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamantul/a a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți este neîntemeiată, fiind respinsă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. este întemeiată, fiind admisă pentru următoarele considerente:Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Excepția tardivității cererii de chemare în judecat invocată de chematul în garanție M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N., este neîntemeiată,întrucât reclamantul/a nu contestă actul unilateral de reducere a salariului, ci solicită plata unor drepturi salariale care nu i-au fost achitate de angajator, termenul în care poate fi formulată o astfel de acțiune fiind cel de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit. a C. muncii, și nu cel de 30 de zile, prevăzut de art.283 alin.1 lit. a C. muncii, respectiv de art.73 lit. a din L. nr.168/1999, așa cum susține chematul în garanție.
Urmare a respingerii acțiunii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta/ul S. M. L., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în principal, în sensul admiterii acțiunii introductive integral, astfel cum a fost formulată inițial, iar în subsidiar, în sensul admiterii în parte a acțiunii introductive, respectiv a obligării pârâtei de ord.
1 la plata diferențelor salariale de 25 % reținute, aferente concediului de odihnă cuvenit pentru perioada septembrie 2009 - 3 iulie 2010.
În motivarea recursului reclamanta/ul recurent/ă a arătat că, prin sentința atacată cu prezentul recurs, în esență, s-a respins acțiunea reclamantei/. de obligare a pârâtei de ord. 1 la plata diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv restituirea diferenței de 25% din salariu reținută în 2010, în temeiul L. nr. 1.), pentru întreaga perioadă iulie - decembrie
2010.
Recurenta/ul consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală, impunându-se modificarea ei pe cale admiterii prezentului recurs, fiind prezent cazul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Esența motivării sentinței, în sensul respingerii cererii, rezidă în aceea că, în opinia instanței de fond, salariul nu constituie un bun, sau cel puțin o speranță legitimă cu privire la cuantumul acestuia, în sensul C.i europene a drepturilor omului.
Pentru motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive, pe care recurenta/ul înțelege să le invoce din nou, preluându-le din cuprinsul acesteia, recurenta/ul nu este de acord cu interpretarea instanței de fond și consideră că nu în acest sens trebuie interpretate dispozițiile convenției, ci în sensul susținut de recurentă/ul (respectiv în acela că salariul constituie un bun, sau cel puțin o speranță legitimă cu privire la cuantumul lui).
În măsura în care dispozițiilor convenției li s-ar da interpretarea pe care recurenta/ul o susține ca fiind cea corectă, cererea ar fi întemeiată integral și s-ar justifica admiterea prezentului recurs, integral, pentru întreaga perioadă (3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010).
Dar, chiar și în ipoteza în care instanța de recurs ar împărtăși raționamentul și argumentarea instanței de fond, sentința atacată este nelegală, întrucât face o aplicare greșită a dispozițiilor legale, respectiv dă eficiență aplicării retroactive a dispozițiilor L. nr. 1. asupra drepturilor bănești cuvenite cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă. pentru perioada anterioară intrării în vigoare a L. nr. 1. (respectiv anterior datei de
3 iulie 2010).
Potrivit L. nr. 128 - privind statutul personalului didactic, (art. 103), în vigoare la acea dată, cadrele didactice au dreptul, pentru activitatea desfășurată într-un an școlar, (respectiv pentru intervalul dintre (...) - (...)) la un nr. de 62 zile lucrătoare de concediu de odihnă.
Potrivit principiilor dreptului muncii și dispozițiilor legale aplicabile, dreptul concediul de odihnă se naște "zi de zi", dar se execută, sub aspectul timpului fizic, în cursul vacanțelor școlare.
Așa fiind, chiar dacă recurenta/ul a efectuat concediul de odihnă în timpul vacanței de vară, respectiv în cursul lunilor iulie și august 2010, reținerea din toată indemnizația de concediu a procentului de 25% este nelegală.
Aceasta întrucât pentru 10 din 12 luni, respectiv pentru perioada septembrie 2009 - 3 iulie 2010, nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să impună reducerea cu 25% a drepturilor bănești, iar aplicarea asupra acestor drepturi a dispozițiilor L. nr. 1. (care a intrat în vigoare la 3 iulie
2010) , face ca aceste norme să retroactiveze, respectiv să influențeze drepturi bănești născute anterior intrării în vigoare a legii (chiar dacă sunt achitate în timpul valabilității legii noi).
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale atunci când a respins integral acțiunea introductivă formulată, întrucât, pentru motivele arătate, acțiunea era pe deplin întemeiată cel puțin în parte, respectiv în ceea ce privește reținerea de 25% aferentă drepturilor bănești acordate în lunile iulie - august 2010 cuvenite pentru activitatea desfășurată în perioada de 10 luni anterioară acestora (din anul școlar respectiv).
C. puțin sub acest aspect, al considerării legale a unei măsuri dispuse prin retroactivitatea unei legi, hotărârea instanței de fond este nelegală, motiv pentru care recurenta/ul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în modalitatea precizată "în subsidiar".
Intimatul P. municipiului B., prin întâmpinarea depusă la dosarulcauzei a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea recursului și admiterea cererii sale de chemare în garanție.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul (chemat în garanție) M.
F. P., prin D. a jud. B.-N., a solicitat respingerea recursului declarat dereclamant/ă, ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
Recursul este tardiv formulat.
Sentința civilă nr. 4. din 15 martie 2011 a T.ui B.-N., a fost comunicată reclamantei, conform dovezii de primire (f.47 dosar fond) la data de (...), iar recursul a fost formulat de această parte la (...) (f.2 dosar), înafara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art.80 din L. nr.
168/1999.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. C. va respinge în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. art.80 din L. nr. 168/1999, recursul declarat de reclamanta S. M. L., ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S. M. L. împotriva sentinței civile nr. 424 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 3698/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4826/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
