Decizia civilă nr. 3623/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3623/R/2011
Ședința publică din data de 18 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâții M. J., CURTEA DE APEL CLUJ și M. F. - prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 14 martie 2011, pronunțată de T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați P. M. V., I. M. L., P. C. S., P.
C. D., C. D., I. C. G., și pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 11 octombrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1315 din 14 martie 2011, pronunțată de T. C. în dosarul nr. (...)Respinge excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind drepturile solicitate pentru perioada (...) - (...).
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, P. M. V., I. M. L., P. C. S., P. C. D., C. D. și I. C. G. împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții au fost obligați la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite de consilierii juridici asimilați magistraților, asimilați personalului contractual sau funcționarilor publici, aferente perioadei (...) - (...), sume reactualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a fost obligat să aloce sumele necesare pentru plata sumelor reprezentând echivalentul stimulentelor solicitate.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanții au formulat cereri identice în dosarul (...) și în dosarul nr. (...), astfel că la termenul din data de (...) instanța a dispus conexarea dosarului (...) la dosarul nr. (...).
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate juridică și personal auxiliar conex de specialitate la nivelul C. de A. C., făcând parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 25 alin. 2 din L. 146/24 iulie 1997 actualizată - privind taxele judiciare de timbru, din sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate M. J. și M. P. pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de C. de procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al M. J. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităților teritoriale subordonate M. F. P. în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare. Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr. 119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale". Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, instanța a reținut că prin D. nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale C. Constituționale a României - referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în D. nr. 5.(...) al C. de A. C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în D. nr. 7.(...) al T.ui Iași - Secția civilă și constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanța a reținut că în cauză nu se pune problema substituirii unui act normativ cu un alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții invocă aplicarea discriminatorie a modalității de aplicare a dispozițiilor sus menționate, aspect care poate fi supus controlului judecătoresc. Se reține că în cauză este vorba de persoane/angajați sau situații aflate în poziții comparabile, respectiv categoria profesională a judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate și cea a consilierilor juridici asimilați magistraților, a funcționarilor publici și a personalului contractual din Ministerul Justiției.
În cauză este vorba de repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art.25 alin. 2 din L. nr. 146/1997, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, respectiv alocarea unor fonduri cu mult mai mari personalului asimilat magistraților decât cele acordate magistraților și personalului auxiliar și conex, tratamentul diferențiat nefiind justificat de un scop legitim
Nu s-au reținut susținerile pârâtei C. de A. C. și a M. J., potrivit cărora natura stabilită de lege a acestor sume este o recompensă ce se acordă persoanelor cu rezultate meritorii în activitatea desfășurată, deoarece aceste criterii pot fi avute în vedere la repartizarea individuală de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 15 din HG nr. 83/(...) și art. 118 din L. nr. 304/2004 care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar pârâta M. F. coordoneazăacțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, astfel că instanța va respinge excepția formulată de pârâtă.
A., potrivit prevederilor art.1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu prevederile art. 283 C. muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Conform art. 166, alin. 1 din C. muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cum reclamanții au înaintat acțiunea la data de (...) instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiunea privind drepturile solicitate pentru perioada (...) - (...).
Având în vedere aspectele legale menționate și aspectele reținute, instanța a constatat că repartizarea fondurilor necesare stimulării personalului din sistemul justiției a produs efectele unei discriminări directe, astfel că a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL F INANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește excepțiile invocate arată că M. finanțelor nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât să fie îndreptățită să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată arată că prin L. finanțelor publice nr.500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare revine cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului și respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr.500/2002-
Admiterea acțiunii împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații acestuia, încălcându-se astfel regulile prevăzute de art.14 din L. nr.500/2002.
Fondurile constituite conform art.25 alin.2 din L. nr.146/1997 pentru stimularea personalului din justiție se repartizează conform O.ui Ministrului J. nr.1008/2006, pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din L. nr.146/1997 și care conform art.10 alin.2 constituie fonduri extrabugetare așa încât Ministerul Finanțelor
Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Acordarea drepturilor solicitate echivalează cu stabilirea de către instanța a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute de acte normative.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr.821/(...), declarând neconstituționale prevederile aet.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.
CURTEA DE APEL CLUJ a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru plata echivalentului stimulentelor primite în anii 2006.2008.
În motivarea recursului a arătat că nu există temei legal pentru acordarea către reclamanți, personal auxiliar de specialitate și personal conex, respectiv judecător, a sumelor solicitate ca despăgubiri.
Argumentul legat de discriminarea reclamanților nu poate fi acceptat pentru admiterea pretențiilor acestora, după cum în mod repetat Curtea Constituțională a statuat asupra prevederilor OG nr.137/2000, că sunt neconstituționale dispozițiile legale din care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Arată că nu există un drept de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Dată fiind necesitatea unei aprecieri din partea ordonatorului autorizat prin lege la a acorda stimulente, aprecieri care trebuie să vizeze fiecare angajat în parte, consideră că instanța de judecată nu s-ar putea substitui ordonatorului principal de credite în evaluarea oportunității efectuării unor asemenea plăți, bazată pe considerente de discriminare, precum cea făcută de instanța de fond.
MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare a arătat că dat fiind temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează acțiunea, respectiv OG nr.137/2000, temei reținut și de către prima instanță, acest act normativ a fost declarat neconstituțional prin decizia nr.1325 din (...) a C. Constituționale în care s-a statuat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a ignorat faptul că prin acordarea stimulentelor conform ordinelor ministrului justiției nu poate fi reținută o încălcare a OG nr.137/2000, întrucât nu există un drept de a fi premiat ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin.
Pentru munca prestată de către salariat angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut inevitabil, el depinzând de o multitudine de factori, existența unei sume, criterii de performanță apreciate ca prioritate.
Arată că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din L. taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Nici L. nr.146/1996 și nici Normele aprobate prin O. ministrului justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturorjudecătorilor și personalului auxiliar ori a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale menționate.
Consideră că nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui drept de a fi premiat conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente.
De asemenea consideră că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea M. J. la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art.1088 C.civ. , la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală stabilită de lege aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C., deliberând, reține următoarele:
Analizând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C., C. o găsește neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.118 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, conform art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. Economiei și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea
Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționara M. F. P. (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG nr. 386/2007) „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
M. Economiei și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. Economiei și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, M. Economiei și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002, respectiv plata salariilor altei instituții publice, însă acesta este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Or, în acest context, M. Economiei și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, T. a respins judicios excepția invocată.
C. apreciază că, criticile referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sunt de asemenea neîntemeiate.
A., consideră că T. nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare.
Așadar, nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din C. muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a C. Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din C. civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează „dreptul la acces la instanță";. Instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și R. contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din C. muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi.
Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu
Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din L. nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Referitor la deciziile C. Constituționale invocate, C. reține, așa cum a avut în vedere și instanța de fond, că în speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, cise pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, unor persoane aflate în situții comparabile și analoge. Or, în cauză se invocă impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art.25 al.2 din
L. 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează CCJE în cauza J.Jekins c. Kingate L.t.t C.96/80.
Sub aspectul criticilor subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ., C. observă că în mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și O.G.137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O. și art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a D. O., însă numai în ceea ce privește reclamantul care are calitatea de magistrat.
Nu pot fi reținute în acest sens susținerile în sensul că dreptul de a fi premiat nu este un drept recunoscut și protejat de lege, ci doar o vocație, din moment ce prin plata benevolă în favoarea unei categorii limitate de beneficiari, posibilitatea virtuală s-a concretizat într-o prestație efectivă, a căror condiții de acordare sunt analizate în prezenta acțiune .
A., potrivit art.25 al (2) și (3) din L. 146/1997, "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției"; iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției";.
Susținerile privind criteriile de repartizare a stimulentelor pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar, a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
În procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar.
Având în vedere că tratamentul diferențiat constând în repartizarea disproporționată a fondurilor necesare stimulării magistraților și a personalului asimilat acestora nu este justificat și nu are la bază criterii obiective și un scop legitim, în mod corect prima instanță a constatat că acesta a produs efectele unei discriminări directe și în temeiul disp. art.269 din C. muncii, a obligat recurentul la repararea prejudiciului cauzat.
Având în vedere că discriminarea este o faptă civilă ilicită, ce dă naștere obligației de reparare a unui prejudiciu, în mod corect instanța de fond a dispus plata acestor daune actualizate cu rata inflației, de la data săvârșirii faptei.
În ceea ce privește însă reclamanții care au calitatea de personal auxiliar, C. constată că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a situației de fapt. A., aceștia nu se află într-o situație similară sau analogă cu personalul asimilat magistraților, pentru a putea pretinde un tratament identic, motiv pentru care C. apreciază ca fondate motivele de recurs sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse anterior, C. de A., în temeiul art. 312 alin.
1 C.pr.civ. și a dispozițiilor legale arătate, va admite recursurile declarate de
C. de A. C., Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S. și Ministerul J ustiției împotriva sentinței civile nr. 1315 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.
1315 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte și în consecință admite acțiunea formulată de reclamantul I. C. G. și obligă pe pârâții de rândul 1-3 la plata în favoarea acestuia a echivalentului stimulentelor primite de consilierii juridici asimilați magistraților, aferente perioadei (...) - (...), sume reactualizate cu indicele de inflație la data plății.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. M. V., I. M. L., P. C. S., P. C. D. și C. D. în contradictoriu cu aceleași părți.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 18 oct. 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
Red. D.G.
2 ex./(...) N. N.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2876/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3268/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
