Decizia civilă nr. 2374/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2374/R/2011
Ședința publică din data de 28 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. E. SA C. N. împotriva sentinței civile nr. 858 din 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta intimată T. M., având ca obiect litigiu de muncă - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal, lipsind reprezentantul societății recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat. La data de 17 februarie 2011 i s-a acordat grupa I de muncă de către tribunal care corect a apreciat probatoriul administrat în cauză. Dacă mediul în care și-a desfășurat activitatea nu era unul toxic nu i s-ar fi acordat prime și sporuri pentru toxicitate. În comunism nu a fost recunoscut acest mediu, însă după anul 1989 dacă au fost acordate sporuri pentru el înseamnă că acesta a existat și înainte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 858 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta S. E. S. C.-N. și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioada (...) - (...) a îndeplinit funcția de bijutier desfășurând activitate corespunzătoare grupei a I- a de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată a societății Întreprinderii Electrometal, antecesoarea în drept a S. E. S., începând cu (...) în funcția de bijutier, desfășurându-și activitatea până la data de (...), astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.
Potrivit art.40, alin.2, lit. h C. M., angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat al solicitantului, aspecte ce nu au fost contestate de către angajator, reclamanta desfășurândefectiv activitatea de bijutier în cadrul societății Electrometal, antecesoarea pârâtei S. E. S.
În ce privește condițiile de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, instanța a reținut că acestea erau dintre cele enumerate de O. 5.. Aspectele relatate de către reclamantă, nu au fost contestate de pârâtă, aceasta arătând chiar că pentru această categorie de personal se acorda lapte antidot și concediu suplimentar, așa încât ele vor fi luate în considerare de către instanță.
Astfel, s-a reținut că reclamanta a desfășurat activitate în incinta unei încăperi în care temperatura depășea 40 de grade C., existând condițiile nefavorabile de microclimat. De asemenea, activitatea se desfășura în condițiile pct. 21 din O. 5., respectiv încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald ori pct. 22 - laminarea metalelor neferoase la cald, flacăra folosită fiind generată de lampa de benzină, existând un risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare cauzat și de utilizarea unui aliaj de cupru ce emana gaze toxice.
Reclamanta a desfășurat activități de lipire pe plăci de azbest, care în urma acestui proces suferea degradări din care rezultau deșeuri catalogate de O. 5. ca fiind toxice.
Dat fiind că anterior anului 1990, demersurile privind încadrarea personalului în grupe de muncă erau supuse unor proceduri uneori subiective, salariații fiind astfel considerabil prejudiciați, cu toate că faptic aceștia desfășurau efectiv activitate în condiții nocive de temperatură și noxe, instanța a considerat că activitatea reclamantei s-a încadrat în perioada (...) - (...) în condițiile grupei I de muncă.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificareasentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare pârâta a arătat că reclamanta a fost angajata sa în perioada
(...)-(...), lucrând în atelierul de bijuterie al pârâtei.
În condițiile specifice de lucru pentru personalul din acest loc de muncă s-a acordat antidot, lapte și concediu de odihnă suplimentar.
Încadrarea în grupe de muncă așa cum prevede O. nr.5. nu s-a putut realiza deoarece norma nu prevede ca poziție această activitate. Având în vedere că listele celor două anexe 1 și 2 din O. nr.5. sunt exhaustive, orice interpretare sau adăugare este nelegală.
Pârâta a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în judecata pe fond, că a făcut demersuri la ministerul de resort, împreună cu reprezentanții sindicali în vederea includerii pe listele O. nr.5. a acestei activități dar nu s-a dat o soluție favorabilă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este, în opinia majoritară a Curții, fondat, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Practic, prin recursul formulat, se invocă, tot astfel cum s-a invocat și în fața instanței de fond, demersurile rămase fără rezultat pe lângă M. M. pentru încadrarea personalului atelierului confecționare în grupa a II-a de muncă, și astfel, lipsa temeiului legal pentru o atare încadrare.
În practica judiciară, în mod constant s-a acceptat ca în acele situații în care, printr-o probațiune temeinică, se dovedea prestarea muncii în condiții similare cu persoane cărora li s-a recunoscut grupa de muncă, să se recunoască pe cale judiciară desfășurarea activității profesionale în condiții specifice grupelor de muncă, astfel încât și în cazul reclamantei trebuieaplicată această procedură, dându-i-se posibilitatea de a proba afirmațiile făcute.
Practic, așa cum arată și reclamanta intimată, O. nr. 5. nu reglementează meseriile ce se încadrează în grupele de muncă, ci, așa cum o indică și titlul, loc urile de muncă, ac tivitățile și categorii le profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, or prin petitele acțiunii, reclamanta a indicat condițiile specifice de la locul său de muncă și a făcut trimitere clară la punctele 21, 22, 41, 45 și 67 din Ordin, considerând că aceleași au fost condițiile de muncă și operațiunile profesionale și în cazul său.
Se constată temeinicia recursului față de insuficienta probațiune administrată în cauză, în condițiile în care, deși există un început de dovadă, prin recunoașterea de către angajator a existenței unor condiții care au determinat chiar efectuarea de demersuri pe lângă ministerul de resort pentru recunoașterea grupei a II-a de muncă, nu s-au administrat probe specifice sub acest aspect, nefiind solicitate de către prima instanță nici măcar înscrisurile care au însoțit solicitarea adresată M. M. în acest scop, deși este evident că aceste înscrisuri în primul rând pot conține date importante care să contureze specificul locului de muncă din cadrul atelierului în care și-a desfășurat activitatea reclamantului, condițiile concrete de muncă de aici.
Numeroase au fost situațiile în care O. nr. 5. a fost completat prin scrisori M. (ale M. M. și Protecției Sociale), emise tocmai în urma unor demersuri similare cu cele invocate de către pârâta recurentă, astfel încât există posibilitatea ca aceste scripte, care în alte cazuri au stat la baza acestei lărgiri a sferei de aplicabilitate a O. nr. 5., să cuprindă date concrete cu privire la condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea.
În plus, se constată că reclamanta a solicitat a fi audiați în cauză un număr de 3 martori, fără ca prima instanță să procedeze la administrarea acestei probe, deși s-ar fi dovedit utilă în verificarea condițiilor în care s-a desfășurat activitatea reclamantului, practic, instanța de fond mărginindu-se a lua în considerare aspectul necontestării de către pârâtă a afirmațiilor din acțiune cu privire la condițiile de muncă ale reclamantei (acordarea de lapte ca antidot și concediu de odihnă suplimentar, ca probe indirecte, apoi, ca dovezi directe, temperatura din incintă, laminarea metalelor neferoase la cald, riscul de explozie de la flacăra lămpii de benzină, riscul de iradiere sau infectare cauzat și de utilizarea unui aliaj de cupru ce emana gaze toxice, ca și activitățile de lipire pe plăci de azbest, care în urma acestui proces suferea degradări din care rezultau deșeuri catalogate de O. 5. ca fiind toxice). Or, probațiunea este insuficientă în acest context, în condițiile în care efectele recunoașterii grupei de muncă pentru o perioadă din anii ’70 se răsfrâng în prezent, în principal, asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel încât interesul direct al pârâtei raportat la pricină este destul de vag.
Apoi, reclamantul invocă mai multe puncte din ordinul nr. 5., în timp ce considerentele sentinței cuprind doar trimiterea la pct. 21 din ordin.
Evident, cu ocazia rejudecării cauzei, se impune completarea probațiunii în sensul arătat mai sus, cu administrarea chiar a unei expertize de specialitate, în condițiile în care ulterior administrării probelor testimonială și cu înscrisuri, se va constata că este util pentru soluționarea cauzei.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod proc.civ., cu constatarea că practic, prin preluarea afirmațiilor reclamantului, fără administrarea nici unei probe specifice, nu s-a făcut o cercetare a fondului cauzei propriu-zisă, lipsind fundamentul acesteia, anume, probațiunea. Or, în aprecierea Curții, nu se poate constata o cercetare a fondului cauzei, și practicparcurgerea efectivă a primului grad de jurisdicție, fără existența unor probe în dosar, probațiunea trebuind să stea la baza cercetării cauzei și în final, a judecății, acolo unde trebuie stabilită o stare de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. E. S. C. N. împotriva sentinței civile nr. 858 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E.B.cu opinie separată,
GREFIER,
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de S. S. C.-N., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta trebuia admis, cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin acțiunea formulată, reclamanta T. M. a solicitat obligarea pârâtei S.
S. C.-N. la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că, în perioada 1974-
1993, a lucrat în grupa I-a de muncă, în calitate de bijutier, în procent de 1. din timpul efectiv lucrat.
Prin adresele nr.184/(...) și nr. 26/(...), S. S. C.-N. a comunicat instanței că din scriptele aflate în arhiva societății, locul de muncă unde aceasta și-a desfășurat activitatea nu se încadrează conform legislației, în grupa I sau II de muncă.
Prin cererea de recurs, pârâta-recurentă a arătat că încadrarea în grupe de muncă nu s-a putut realiza deoarece O. nr. 5. nu prevede această activitate la nicio poziție înscrisă în anexele nr.I și II.
S-a mai susținut de către societate că, deși s-au făcut numeroase demersuri la ministerul de resort, împreună cu sindicatele, în vedereaincluderii locurilor de muncă din unitate pe listele anexe la acest ordin , acestea nu s-au soluționat în mod favorabil.
Potrivit art. 1 din O. nr. 5., în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Se mai reține că, potrivit art. 15 din O. nr. 5., dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă.
În speță, reclamanta a formulat simple susțineri privind condițiile în care și-a desfășurat activitatea, precizând chiar prin acțiune că locul său de muncă nu este în mod expres nominalizat printre cele care se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă conform O. nr. 5..
Având în vedere faptul că legiuitorul a dat în competența angajatorului, împreună cu sindicatele, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, plecând tocmai de la premisa că aceștia sunt cei mai în măsură a cunoaște condițiile concrete în care se desfășoară activitatea salariaților, că părțile recunosc faptul că O. nr. 5. nu prevede în anexa nr.1 locul de muncă al reclamantei și că niciunul dintre angajații societății nu a beneficiat de încadrare în aceste grupe de muncă, precum și faptul că la dosar nu s-a depus de către reclamantă cel puțin un început de dovadă scrisă în sensul celor susținute, astfel încât proba testimonială nu putea fi admisă pentru a dovedi contra înscrisurilor emise de către fostul angajator, consider că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantei, încadrând activitatea desfășurată de către aceasta în grupa I-a de muncă conform prevederilor acestui ordin și obligând angajatorul să emită o adeverință în acest sens.
Pentru motivele expuse anterior, consider că nu se impunea nici casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 4653/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2669/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
