Decizia civilă nr. 4967/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4967/R/2011
Ședința din 29 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1494 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați G. Ș. F., C. LOCAL F. și P. C. F. , având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constă că la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul a înregistrat la dosar întâmpinare.
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.5480/100/(...), reclamantul S. L. D. Î.
M., în numele membrilor de sindicat indicați prin acțiune și precizări, a chemat în judecată pe pârâții: G. Ș. F., C. LOCAL F., P. C. F. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâții să fie obligați la solicitând obligarea unității școlare pârâte, in calitate de angajator, la calcularea si la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 2., respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite salariaților membrii de sindicat, începând cu data de (...), actualizate in funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plătii și obligarea ultimilor doi pârâți să aloce fondurile necesare plătii drepturilor salariale solicitate în numele membrilor de sindicat.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că Guvernul României a aprobat, la data de (...), O. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Potrivit alin.l lit.b) din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu (...), față de nivelul din (...).
Conform art. 1 alin. l lit. c) din aceeași ordonanță, pentru funcțiile didactice prevăzute in anexele nr. 1.2, 2 si 3, valoarea coeficientului de multiplicare l,000 va fi :
- 01.01-(...), 259.593 lei;
- 01.04-(...), 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
- 01.10-(...), 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum si nivelul productivității muncii.
Potrivit susținerilor reclamantei, O. nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. 221/(...), principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-(...) și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, însă pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
Pârâții au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză și solicitând, în consecință, respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1494 din (...), pronunțată de Tribunalul
Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de către reclamant și în consecință, unitatea școlară pârâtă, în calitate de angajator, a fost obligată la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Pârâții P., C. LOCAL F. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Curtea Constituțională a R., prin decizia nr. 93/(...), a constatat că L.
2. privind aprobarea O. nr. 1. este constituțională, însă Guvernul României a emis O. nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin O. nr. 1., ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Prin decizia nr. 843/(...) și decizia nr. 989/(...), Curtea Constituțională a constatat că disp. art. I pct. 2 si 3 din O. nr. 1. pentru modificarea si completarea O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din O. nr. 1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 136/2008 si a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai in scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. l si art. 115 alin. 4 din legea fundamentală si este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 si art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr.
1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 31/2009 și art. 2 din
O. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Prima instanță a mai reținut că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros, plata salariului constituie un element al său.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect, dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect, deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză, pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
In cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art. 169 alin. 1 din Codul Muncii angajatorul este obligat,în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale,să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că cei reprezentați de către reclamant nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior enunțate, precum și faptul că prevederile O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., prima instanță a constatat ca fiind fondată cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin. 1 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs MINISTERUL F INANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M., considerând-oca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, pârâtul arată că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, raportat la prevederile legale în vigoare, recurentul consideră că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea d e bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Ministerul Finanțelor Publice a arătat că, deși reclamanții nu au raporturi de muncă cu acesta și cu toate că dispozițiile H.G. nr.2192/2004 prevăd că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în mod eronat prima instanță a obligat acest minister la plata drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din disp.art.16 alin.1 lit.a), 21, 28,
29 alin.4 din legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute prin buget.
Recurentul mai invocă dispozițiile deciziei nr.10/(...) a Î. C. de C. și
Justiție A nalizând recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indicăart. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde seprevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unitățiloradministrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legiibugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelordefalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului destat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Se mai reține că răspunderea M.ui F. P. în ceea ce privește acordarea integrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin L. nr.2., decurge și din art.8 alin.1 al Legii nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea acestei legi, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M.ui F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres prin acte normative ce au avut avizul său.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1din L. nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativprin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Se reține astfel că, M.ui F. P. îi revin at ribuții însemnate î n ceea ce
privește chiar alocarea și fundamen tarea fondurilor necesare u nităților de învățământ , în b az a l eg ilor în v igo are ș i a preveder ilor c on tr ac telor colec tive de munc ă ce regle me n te az ă drep tur i ale person alulu i didactic, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acești pârâți la acordarea drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune.
Curtea mai reține că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs îninteresul legii privind cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorulfinanciar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M.ui F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar.
Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că:
În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 22/2002 - Guvernul României" | 22/2002} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H.
"lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În primul rând, se reține că, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și J ustiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200"
o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 22/2002 - Guvernul României" | 22/2002} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M.ui F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.";
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se ara tă că în practica
judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de
chemare în garanție a M.ui F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele
judecătorești";, s-au reținut următoarele:
„ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M.ui F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional.";
În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii
vizează aceeași problemă de drept referitoare la interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L.
nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările
ulterioare, și art. 1 -4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind
executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri
executorii, cu modificările și completările ulterioare, c u privire la chemarea
în garanție a M.ui F . P. în litigiile vizând acordarea unor dre pturi de natură
salarială personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr.
3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe
suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activită ții didactice, în
învățământul preuniversitar.";
Curtea reține astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu privire la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât
cererea cu care a fost investită legal, respectiv doar chestiunea cererii de
chemare în garanț ie a M.ui F. P. formulate în litigiile vizând acordarea
unor drepturi de n atură salarială sau a ajutoarelor fina nciare acordate
personalului bugetar .
De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civilă , recursulîn interesul legii este admisibil do ar d ac ă se f ace dov ad a că problemele de d rept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile.
În al doilea rând, Curtea reține faptul că asemenea litigii vizând a cord are a unor dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă person alulu i buge tar, respec tiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i , se ju decă într -un cadru procesual în care M inisterul Finanțelor Publice are ca litatea de pârât , solicitându-se de c ătre recl aman ț i ob l ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilor neces are pl ăț i i drepturilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iu n i, s au l a as ig ur are a f in anț ăr ii necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principalprevederile Legii nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , c u modificările și
completările ulterioare, dar și cele ale Ordon anțe i Guvernul u i nr. 22/2002,
mai ales pr in e xcepț iile l ipse i c al ităț ii proc esu ale p as ive invoc ate de c ătre aces t minister.
Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și încontencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.
Se reț ine c ă, în toată această perioadă , probabil în urma practicii c ons tan te a ins tanțel or judec ătoreș ti de o bl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare p rocesuală de a ex ercita recursul în i nteresul legii , respectiv procurorul g eneral al Parchet ului de pe lângă Î nalta Curte de Cas ație și Justiție
și colegiile de co nducere ale curțil or de apel nu au constatat că a ceastă problemă de drept ar fi f ost soluționată diferit de către i nstanțele judecătorești, nefiin d promovat un recurs în interesul legiiîn acest sens.
Po tr iv it ar t.329 al in. 1 d in Codul de procedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost m o d if ic at pr in L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta C ur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a cere re a min is trulu i jus tiț ie i ș i c oleg iile de conducere ale curț ilor de apel, au drep tul, pe n tru a as igur a i n terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a leg ii p e în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C . ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au fost s oluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele jude c ătoreș ti.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens.
Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.
În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general a l Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, colegiile d e conducere ale curților de apel au sesizat Înalta C ur te de C as aț ie ș i J us tiț ie cu pronunțarea unor decizii în interesul legii privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectivpersonal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i , în care au fost ataș ate ș i exa minate hotărâri j udec ătoreș ti d in în tr e ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de a locare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura M inisterul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile Legii nr.
500/2002 și cele ale Ordon anțe i Guvernu lu i nr. 22/2002, făr ă a se constata v reodată soluționa rea diferită a unor asemenea cereri de către i nstanțele judecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței s upreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens.
Se mai reț ine în ace s t sens c ă Înalta C urte de Casație și Justiție apronunțat, în ur ma unor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i buge tar, resp ec tiv person al d id ac tic, person al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mu l jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i ,
următoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr .31/2005), nr.12/(...) (dosarnr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008),nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosarnr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosarnr.5/2009) și nr.3 7/(...)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste d os are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i c h iar er a obl ig at M in is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are d e f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i a ceș ti an i o pr ac tic ă n eun itar ă a ins tanț elor judec ătoreș ti în aces t sens, cee a ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii s oluț ion at pr in dec iz ia nr.11/2010 ș i asupr a unor ase me ne a cerer i de c he mare în judec ată.
În al patrulea rând, în acț iun il e privind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale personalului d in s is te mul jus tiț ie i, începând cu anul 2005, Parchetul de p e lângă Înalta Cu rte de Casație și J ustiție , prin procur orul general și C .le de A. au fig urat în calitate d e pârâți, alături de Ministerul F inanțelor Publice , ul timu l f iind che mat s ă aloce f onduril e neces are pl ăț i i d rep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, formulându-se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de ex cepț ia l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive invoc ată în aces te c auze de c ătre Ministerul F in anțelor Publ ice , în temeiul Legii nr. 500/2002, as tf el înc ât es te cer t c ă a ceș tia au cunoscu t pr ac tic a ins tanțelor judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a ce p r iveș te ace as tă pr oble mă de drep t ș i nu au cons ider at neces ar, în to ată a ce as tă per io ad ă, s ă ses izeze Înalta Curte de Casaț ie ș i Jus tiț ie cu p ronunț are a unu i rec urs în in teresul leg ii în ace as tă ches tiune , as tf el încât n u se poate pune problema extinderii efectelor deciziei nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i J us tiț ie asupra acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1
Cod.proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul
Finanțelor Publice și se va menține sentința pronunțată de către primainstanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1494 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.
G. N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș: D.M.H..
| ← Decizia civilă nr. 467/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5350/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
