Decizia civilă nr. 2509/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)*

D. CIVILĂ NR. 2509/R/2011

Ședința 04 iulie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: S. C. B. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., B. M., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., CONT C. M., C. G., N. T. A., C. ANA, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., G. V., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. ANA, M. S. L., M. L. M., M. D. ANA, M. I., M. I. C., N. S., P. A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., R. S. L., S. M., ALL H. (fostă S.) S., S. M., S. L., T. F., T. I., C. A. A., U. L., V. M. C., împotriva sentinței civile nr. 2750 din data de (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată I. A., intervenienții intimați I. M. și D. A. și pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL HUNEDOARA, T. M., T. M., T. S., TRIBUNALUL SATU MARE, M. J., M. F. P., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție diferențe valoare sectorială de referință.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 27 iunie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A Î n urma deliberării, reține că prin cererea de chemare în judecatăînregistrată sub nr. (...), reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E.,

Alb A. A., B. M., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., Cont C. M., C. G., C. T. A., C. Ana, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., G. V., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. A., I. Ana, M. S. L., M. L. M., M. D. Ana, M. I., M. I. C., N. S., P. A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., R. S. L., S. M., S. S., S. M., S. L., T. F., T. I., C. A. A., U. L., V. M. C., I. M., D. A., I. I., I. I., B. M., B. M., B. M., B. M. în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Cluj, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Mureș, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Satu Mare, Ministerul Justiției și L. C. și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței să oblige pârâții la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcții de demnitate publică si a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectați prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea si corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel: pentru perioada (...) - (...) la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei conform O. nr. 9/2005: pentru perioada (...)-(...) la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei conform O. nr.

3/2006: pentru perioada (...) - (...) la valoarea de referință sectorială de 358 lei conform O. nr. 10/2007: pentru perioada (...) - (...) la valoarea de referințăsectorială de 365 lei conform O. nr. 10/2007: pentru perioada (...) - (...) la valoarea de referință sectorială de 405 lei conform O. nr. 10/2007.

De asemenea, reclamanții au solicitat să se acorde la sumele cuvenite dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O. nr. 9/2000, actualizarea sumei cu rata inflației, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă si alocarea sumelor necesare plăților.

În cauză au formulat cereri de intervenție în nume propriu I. M. și D. A.. De asemenea, la data de (...) numita V. O., în calitate de soră a defunctei reclamante Alb A. a solicitat introducerea în cauză, în calitatea de succesori legali a numiților B. M., I. I., O. V. și I. R. M.(f. 148).

La data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de cătrereclamanta ALB A. A. și s-a dispus formarea unui nou dosar în care a fost suspendată judecată în baza art. 243 cod de procedură civilă.

Prin aceiași sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către ceilalți reclamanți și intervenienții în nume propriu.

Soluția pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea de magistrați, fiind salarizați în perioada 2005 -

2007, potrivit dispozițiilor OUG nr. 177/2002, respectiv ale OUG nr. 2., privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin L. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.1 și art.2 din OUG nr. 2., salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin act normativ special - OUG nr. 177/2002, aprobată prin L. nr. 4. - cu luarea în considerare a locului și rolului justiției în statul de drept, a răspunderii, complexității și riscurilor funcției, a incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege pentru magistrați.Valoarea de referință sectorială pe baza căreia s-a stabilit salariul magistraților în perioada de referință a fost de 257 lei, această valoare fiind majorată cu 2% prin O. nr. 1.. Coeficientul de multiplicare a valorii de referință sectorială a fost stabilit de legiuitor între 7,000 și 26,000, în funcție de nivelul funcției exercitate de către magistrați.

Potrivit art. 28 al. 1 lit. a) din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, legea nu se aplică „personalului de specialitate juridică prevăzut în L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția funcțiilor de demnitate publica numite, altele decât cele ocupate de judecători și procurori detașați";. Dispozițiile L. nr.

1. având ca obiect sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică au operat atât cu valori de referință sectorială (anexa I), cât și cu indemnizații stabilite în cuantum fix (anexa II/1). A., nici în cadrul aceleiași categorii nu s-a utilizat un singur criteriu de calcul a valorii salariului ori a indemnizației.

Totodată, este de menționat că valorile de referință sectorială stabilite prin L. nr. 1. și prin O. nr. 2. nu sunt singurele elemente în funcție de care se stabilește salariul magistraților și al persoanelor expres prevăzute în L. nr. 1., iar aceste valori nu sunt interdependente, astfel încât modificarea valorii dintr- un act normativ nu atrage modificarea valorii din cel de-al doilea act normativ. În mod similar, anumite drepturi cu caracter salarial prevăzute pentru magistrați în actul normativ special nu sunt aplicabile demnitarilor publici prevăzuți în L. nr. 1..

Drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite printr-un act normativ special, act care le-a reglementat într-o manieră exhaustivă, fără a cuprinde norme de trimitere la actele normative privind salarizarea altor categorii.

În ceea ce privește caracterul de demnitate publică al funcției de magistrat, invocat de către reclamanți în susținerea acțiunii, se observă că dispozițiile L. nr. 1. stabilesc salarizarea prin indicarea fără echivoc a funcțiilor la care se referă, nefiind tratată generic categoria demnitarului public. Această noțiune este folosită în titlul actului normativ, caracterizat prin generalitate.

Pentru a opera o discriminare este necesar ca titularii drepturilor supuse comparației să se afle în situații identice sau similare, iar diferențierea să nu aibă la bază o justificare (obiectivă, rațională). Instanța apreciază că reclamanții nu sunt plasați într-o situație discriminatorie în condițiile existenței unei diferențe minime de salarizare. E. unor diferențe de valoare minimă este rezonabilă și se plasează în sfera marjei de apreciere a statului care acționează prin autoritatea legislativă.

Prin actele normative speciale de salarizare invocate de către reclamanți s-a avut în vedere necesitatea asigurării unui echilibru între puterile în stat, chiar dacă nu s-a asigurat o egalitate matematică între indemnizațiile reprezentanților acestora. Indemnizațiile obținute de către reprezentanții celor trei puteri ale statului în perioada 2005 - 2007 sunt sensibil egale și deci comparabile, fiind respectate dispozițiile art. 1 al. 4 din Constituția României, revizuită, conform cărora puterile statului trebuie să se afle într-un just echilibru. Astfel, la data de 1 februarie 2006 indemnizația unui senator sau a unui deputat era în cuantum de 31.295.000 lei vechi, iar în anul 2007 aceasta a fost de 4.714 lei, cuantumul acestora fiind similar cu cuantumul indemnizației unui magistrat.

Potrivit considerentele expuse, instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ALB A. A. a fost disjunsă, fiind format un nou dosar, în care s-a dispus suspendarea judecății până la manifestarea de voință în vederea continuării judecății a moștenitorilor acesteia, potrivit art. 243 al. 1 pct. 1 C.proc.civ.

În cauză au declarat recurs reclamanții P. D., A. V. V., P. G., M. V., , B. D.

L., G. E., B. M., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., Conț C. M., C. G., N. (fostă C.) T. A., C. Ana, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., G. V., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. Ana, M. S. L., M. L. M., M. D. Ana, M. I., M. I. C., N. S., P. A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., R. S. L., S. M., All H. (fostă S.) S., Ș. M., Ș. L., T. F., T. I. (fostă B.), C. (fostă Ț.) A. A., U. L. și V. M. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacte în sensul admiterii acțiunii.

Aceștia susțin că în conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din OG nr.9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la L. nr.1., privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică „indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la L. nr.1., privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare sunt cele prevăzute în anexele VIII și IX";.

Prin OUG nr.2., privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul juridic, intră în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește „pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță"; (art.3 alin.1).

Conform anexei 1 la OUG nr.2. valoarea de referință sectorială a fost de

257 lei.

Prevederea din anexa I a OUG nr.2. încalcă principiile Constituției

României, ale L. nr.3., privind Statutul magistraților ale C.ui muncii și ale L. privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de

312,3 lei, iar OUG nr.2. stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că Statutul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

OUG nr.2. încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuie aplicată la data intrării în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din OG nr.8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform

O. 10/2007.

Prevederile legislative din Ordonanțele 2. și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din L. nr. 3., lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin L. nr. 3., contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.

Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile C.ui Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Ordonanțele 2. și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în L. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentruelaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică alese si numite din organele puterii legislative executive si judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, C.ui Muncii cât și spiritului O.

1., privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiva art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. "i" se menționează și " dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG 123/2003, O. 9/2005, OG 3/2006 și OG 10/2007.

Neacordarea acestor drepturi salariale reprezintă o practică discriminatorie ceea ce constituie o încălcare a dreptului constituțional privind egalitatea de tratament a persoanelor.

De asemenea, reclamanții au făcut trimitere la practica în materie a C. de A. C.(decizia civilă nr.1774/R/2009 a C. de A. C., dosar nr.(...); decizia civilă nr.1775/R/2009 a C. de A. C., dosar nr.(...); decizia civilă nr.2407/R/2009 a C. de A. C., dosar nr.(...)).

Prin întâmpinarea depusă la data de 02 mai 2011(f. 70), pârâtul MFP a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce-l privește.

În cauză și-a exprimat poziția procesuală și pârâtul Ministerul Justiției, care, prin întâmpinarea depusă la data de 26 mai 2011, a solicitat menținerea sentinței recurate, făcând trimiteri și la D. C. C. nr. 838 din (...) (f. 76 ).

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente C. a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității recursului formulat de către reclamanții B. M., Conț C. M., G. V., Ș. M., T. I. și C. (fostă Ț.) A. A., excepție care a fost invocată din oficiu în ședința publică din (...), C. o găsește întemeiată.

În acest sens, reține că potrivit art. 80 din legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Acest termen este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea lui având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Raportat la dispozițiile legale menționate, C. constată că sentința atacată a fost comunicată reclamanților menționați la data de (...) (f. 352, 357, 366,

383, 386, 387 dosar fond), iar recursul acestora a fost înregistrat la data de 20 octombrie 2010, deci, cu depășirea evidentă a termenului legal de recurs de 10 zile reglementat de art. 80 din L. nr. 168/1999.

În acest context, C. urmează să respingă ca tardiv recursul reclamanților

B. M., Conț C. M., G. V., Ș. M., T. I. și C. (fostă Ț.) A. A. .

Referitor la recursul declarat în cauză de către ceilalți reclamanți, C. apreciază că acesta este fondat.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul

Finanțelor Publice, C. constată că susținerile referitoare la încălcarea L. nr.500/2002 sunt neîntemeiate, prin prisma următoarelor considerente:

Art.118 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „… elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerul Finanțelor Publice pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Pe cale de consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.

Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate , la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

În privința fondului, C. reține că reclamanții sunt judecători care fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea aceleiași valori de referință sectoriale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de C. muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003.) Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar care beneficiază de o valoare de referință sectorială superioară.

Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006, O. nr. 10/2007; O. nr. 11/2007; O. nr. 16/2007; O. nr. 27/2007;

L. nr. 232/2007; O. nr. 8/2007; O. nr. 20/2007; O. nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anii 2005-2007, sub forma adaosurilor salariale, constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din O. nr. 10/2007); judecătorii C. C. (art. 1 din O. nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din O. nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din O. nr. 10/2007); personalul C. de C. (art. 2 din O. nr. 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din O. nr.

10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din O. nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din O. nr. 11/2007), personalul din aparatul M.ui Afacerilor Externe, a M.ui Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din O. nr.

16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din O. nr. 23/2007); funcționarii publici au statut special din sistemul administrației penitenciare

(art.1 din O. nr. 20/2007).

Expunerile de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din L. nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din L. nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor C. C., membrilor C. de C. și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.

În concluzie, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei, în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoaștereaacelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-osituație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial pentru perioada de referință.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

E. discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din C. Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii), ceea ce face inaplicabilă D. nr.821/2008 a C. C. care se referă numai la OG. nr. 1..

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Raportat la decizia nr.1325/2008 a C. C. se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. A., în cauză nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din C. muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de această decizie.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr.12 la

C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.

Acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează „dreptul la acces la instanță";. Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și R. contra României ). De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din C.muncii, ale art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale P.ui nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile C. C.), conform art.11 și art.20 din Constituție.

Referitor la D. C. C. nr. 838 din (...), la care face trimiteri pârâtul MJ prin întâmpinare, se constată că aceasta nu are incidență în cauză, în contextul în care soluția din speță nu se întemeiază pe o problemă de drept ce a fost soluționată prin pronunțarea unui recurs în interesul legii de către Î.

Ținând seama de considerentele expuse și apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, C. reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ..

În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ., va admite recursul declarat de reclamanți, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamanților recurenți, potrivit dispozitivului.

Este de precizat faptul că instanța a dispus ca sumele solicitate și acordate reclamanților să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății, întrucât a apreciat că doar astfel se poate acoperi integral prejudiciul provocat reclamanților. În vreme ce actualizarea cu indicele de inflație este de natură să acopere prejudiciul rezultat ca urmare a devalorizării monedei naționale, dobânda legală acoperă prejudiciul cauzat ca urmare a lipsei de folosință a sumelor solicitate.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile D.ui nr. 92/1976, va obliga pârâții Tribunalul Cluj, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Mureș, Tribunalul

Sălaj, Tribunalul Hunedoara, C. de A. C., în calitate de angajatori să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Vor fi menținute restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P. D., B. D. L., G. E., B. P. L., B. M., C. A., C. D., C. G. V., C. G., N. T. A., C. ANA, C. V., D. T., D. S., D. L., F. R., H. L. P., I. C. M., I. I. C., I. ANA, M. S. L., M. L. M., M. D. ANA, M. I., M. I. C., N. S., P. A. A., P. E., P. D., R. V. A., R. A., R. M., R. S. L., S. M., ALL H. (fostă S.) S., S. L., T. F., U. L., V. M. C., împotriva sentinței civile nr.

2750 din data de (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică, în parte, după cum urmează:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții A. V. V., P. G., M. V., P.

D., B. D. L., G. E., B. P. L., C. G., C. V., D. T., I. C. M., I. I. C., I. ANA, M. D.

ANA, M. I., M. I. C., N. S., P. E., P. D., R. V. A., R. A., S. M., S. L., T. F., U. L., V. M. C., B. M., C. A. și ALL H. (fostă S.) S. în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-2 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant/ă și de următoarele valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială 405 lei, conform OG nr. 10/2007, și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală calculată asupra diferențelor salariale de la data promovării acțiunii - (...), până la data plății.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții C. D., N. T. A., C. ANA,

F. R., H. L. P., M. S. L., M. L. M., P. A. A., R. M. și R. S. L. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007,

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. L. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-5 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamantă și de următoarele valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007,

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul D. S. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul

Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007, și drepturile salariale efectiv plătite.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. V. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Hunedoara, C. de A. C., Ministerul

Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâții de rândul 1-3 la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant și de următoarele valori de referință sectoriale:

- pentru perioada 5 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005,

- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr. 3/2006,

- pentru perioada de 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr. 10/2007,

- pentru perioada de 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr. 10/2007, și drepturile salariale efectiv plătite.

Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamanților.

Obligă pârâții Tribunalul Cluj, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Mureș,

Tribunalul Sălaj, Tribunalul Hunedoara, C. de A. C. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.

Respinge ca tardiv recursul formulat împotriva aceleiași sentințe de reclamanții B. M., CONT C. M., G. V., S. M., T. I., C. A. A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iulie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. G. G.-L. T. S. C. B.

GREFIER C. M.

Red. /dact./ DG;

2 ex./(...); Jud.fond: I.P./E.B.

← Decizia civilă nr. 2089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 4685/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 2509/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2509/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă