Decizia civilă nr. 2542/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2542/R/2011
Ședința publică din data de 6 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. S. Z. pentru reclamantul G. G. - I. împotriva sentinței civile nr. 379 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta SC M. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate av. R. C., lipsă fiind reprezentanta reclamantului recurent.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței s-au depus la dosarul cauzei, din partea reprezentantei reclamantului recurent, concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului în baza motivelor depuse pe care le susține în totalitate, solicitând totodată judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, note scrise și practică judiciară și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond pentru toate motivele invocate prin notele scrise depuse astăzi, pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 379 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul S ălaj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității invocata de pârâtă.
S-a respins ca inadmisibila acțiunea formulata de reclamantul S. S. S. Z., în numele membrului de sindicat G. G. - I., împotriva paratei SC M. R. SA B., având ca obiect constatarea faptului ca începând cu data de (...) și până la încetarea raporturilor de muncă, reclamantul a desfășurat activitate la locul de munca ce se încadrează in condiții deosebite, obligarea pârâtei la recunoașterea acestei încadrări prin emiterea unei adrese in acest sens, si la efectuarea viramentelor aferente către bugetul asigurărilor sociale.
S-a respins cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență următoarele:
Înainte de a declanșa un proces civil, o persoană trebuie să stabilească dacă este titularul unui drept subiectiv încălcat ori urmărește ocrotirea unui interes legal, are interes să acționeze în justiție, are calitate procesuală și are capacitatea de a sta în judecată. Acestea reprezintă condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, iar lipsa lor constituie temei pentru invocarea unei excepții de fond.
În situațiile în care legea prevede expres îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței, reclamantul are obligația îndeplinirii acesteia, obligație care se constituie într-o veritabilă condiție specială, suplimentară de exercițiu a acțiunii. Lipsa dovezii îndeplinirii acesteia se poate invoca, ca și în cazul condițiilor generale de exercițiu, pe cale de excepției, iar soluția care se impune este aceea a inadmisibilității acțiunii. Sub aspectul efectului pe care îl produce, această excepție este peremtorie și dirimantă și se poate uni cu fondul doar în condițiile prevăzute de art. 137 alin. 2 C.proc.civ., care sunt de strictă interpretare și aplicare, respectiv atunci când pentru soluționarea ei se impune administrarea unor probe comune cu fondul.
În speță, instanța a apreciat că excepția inadmisibilității pentru lipsa proceduri speciale are prioritate față de fondul cauzei, conform art. 137 alin.1
C.proc.civ. și că aceasta se poate soluționa fără a fi necesară administrarea unor probe comune cu fondul, în concret, expertiza tehnică în protecția muncii.
Soluția propusă de reclamant de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pe fond nu a fost primită, date fiind diferențierile care există între noțiuni precum excepția de fond și apărarea de fond.
Apărarea pe fond exprimă mijloacele prin care pârâtul pune în discuție fondul cererii de chemare în judecată, urmărind respingerea acesteia ca nefondată sau ca neîntemeiată, după examinarea fondului pretenției, iar excepția procesuală de fond a inadmisibilității pentru neîndeplinirea unei proceduri, chiar dacă are natura juridică a unui mijloc de apărare, se referă la condiții de exercițiu a acțiunii.
Nici chiar o unire cu fondul a excepției nu ar fi justificat o astfel de soluție, în condițiile în care, după administrarea probelor comune se revine la regula soluționării cu prioritate a excepțiilor, instanța pronunțându-se mai întâi asupra excepției și numai dacă excepția este respinsă, se trece la cercetarea fondului.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, instanța a reținut următoarele:
In baza L. nr. 3/1977 și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul- lege nr. 68/1990 s-a emis Ordinul nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
Conform art. 1 din HG nr. 559/1990, personalul care este în activitate de la locurile de muncă cu condiții deosebite din unitățile M.ui Industriei Chimice și Petrochimice, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă în vederea pensionării, pe întreaga perioada lucrata, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990.
Aceste reglementări legale și-au găsit aplicabilitate practică în cazul reclamantului, prin inserarea la punctul 56 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...), (...) - (...) a lucrat 100% în grupa a II de muncă, prin inserarea la punctul 65 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...), a lucrat 100% în grupa a II de muncă și prin inserarea la punctul 77 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...), a lucrat 100% în grupa a II de muncă L egea nr. 19/2000 a prevăzut că la data intrării în vigoare, se abrogă Ordinul nr. 50/1990, a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și a constituit o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale, la art. 19 fiind denumite locurile de muncă în condiții deosebite.
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată HG nr. 2. privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor.
Prima operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat.
După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1).
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de muncă; obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Conform art. 16, angajatorii care au locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. Acest termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie
2001, prin HG nr. 6., apoi până la 30 iunie 2002, prin HG nr. 1. și ulterior, până la data de 31 decembrie 2002, prin HG nr. 6..
În speță, SC S. SA a cărei succesoare este pârâta, a nominalizat locurile de muncă în vederea determinări de noxe și obținerii avizului obligatoriu al I.T.M., necesar încadrării acestora la condiții deosebite.
Apoi printr-o adresă înregistrată la ITM în data de 27 iunie 2001 a solicitat efectuarea de verificări în vederea încadrării acestor locuri de muncă în condiții deosebite.
Expertizarea s-a făcut în data de 28 iunie 2001 în prezența inspectorului de muncă C. M. și a numiților S. I., șef birou, Coste Aurel, lider de sindicat și Z. Dan, membru CSSM.
Cu această ocazie, ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001 în care se arată că, s-au efectuat verificări pentru acordarea, conform art. 4 alin. (1) șialin. (2) din HG nr. 2., a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite pentru locurile de muncă prevăzute în anexă.
În urma efectuării acestor determinări, s-a concluzionat că "determinările de noxe s-au desfășurat în condiții normale de muncă, mai puțin la recuperare folie polietilenă unde nu există sistem de ventilație.";
Concluzia, defectuos formulată, este interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite. Această interpretare se întemeiază pe neemiterea de către ITM a avizului prevăzut de art. 4 din HG nr. 2., care se constituie într-o condiție sine-qua-non în cadrul metodologiei de încadrare.
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine pasivă, de acceptare, până la data de 12 februarie 2002 când a formulat o adresă către P. J. S., cu mențiunea ";spre știință: conducerea SC S. SA, M. R., I. de M. M. S., I. T. de M. S.,
F. și C. M.. Adresa a fost înregistrată în aceeași zi la P. J. S., la ITM și la S. J. Z.
Prin aceasta, S. S. și-a exprimat nemulțumirea față de nedepunerea dosarului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la ITM, solicitând monitorizarea modului în care se aplică prevederile L. nr. 19/2000 și a
HG 2..
Cu toate că nu i s-a furnizat nici un răspuns, sindicatul, în reprezentarea membrilor săi și inclusiv a reclamantului, nu a atacat în instanță refuzul nejustificat de a răspunde cererii sale, în termen legal.
De asemenea, față de atitudinea pretins pasivă a pârâtei, nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr. 1. și să declanșeze un conflict de interese. P. prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță , ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme: greva. Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366 C.proc.civ..
Aceste pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile
L. nr. 54/2003, de S. S. S. Z.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor O. nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța nu refuză soluționarea prezentei cauze pentru motivele prevăzute de art. 3 C., așa cum susține reclamantul, ci reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe altă căi, ignorate de reclamant.
Pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, văzând neîndeplinită procedura specială prevăzută de lege, instanța a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta și a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. S. Z. în numelereclamantului G. G. I. solicitând casarea în totalitate a sentinței cu consecințatrimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a textelor de lege, atât în ceea ce privește aspectele procedurale cât și în ceea ce privește normele de dreptul muncii incidente în speță. Cu toate că soluția instanței este asupra excepției inadmisibilității, totuși face aprecieri trunchiate asupra înscrisurilor, analizând implicit fondul cauzei. În ceea ce privește procedura prealabilă, nu reiese clar la care procedură se referă instanța.
Cu privire la calificarea și caracterul "inadmisibilității acțiunii" arată că deși pârâta a intitulat susținerile ca fiind o "apărare de fond", instanța a denaturat înțelesul vădit dat de parte și a soluționat "excepția inadmisibilității".
Susține ca este forțata modalitatea în care instanța a înțeles să soluționeze cauza, deoarece în realitate pârâta nu a înțeles să invoce o astfel de excepție prin întâmpinarea formulată și nici la ultimul termen de judecată și mai ales nici prin notele de ședința depuse pentru pronunțarea din (...).
Apărarea constantă a pârâtei intimate, este că la nivelul anului 2001, la locul de muncă al reclamantului nu erau condiții deosebite de muncă, nefiind astfel întrunite condițiile pentru emiterea avizului.
Problema inadmisibilității ridicată de pârâta este în mod cert o apărare de fond și era firesc și judicios corect ca instanța să intre în cercetarea fondului cauzei, să administreze probele pertinente și utile și să pronunțe o soluție asupra fondului. Instanța avea obligația legala de a verifica, prin probele ce se impun, afirmația paratei privind inexistenta sau existenta condițiilor deosebite la locul de muncă al reclamantului pe perioada solicitată.
Arată că instanța a calificat în mod eronat procedura prevăzuta de HG 2. ca fiind o "procedura prealabila" fără de parcurgerea căreia reclamantul nu se poate adresa instanței. Nu exista nicio prevedere expresă privind îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței sub forma unei veritabile condiții speciale, a cărei neîndeplinire să poată să producă efectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Apreciază că singura interpretare corecta a problemei îndeplinirii pașilor "recomandați" de HG 2. ridicata de pârâta prin întâmpinare și prin notele de ședința este ca aceasta reprezintă o apărare de fond.
Atâta timp cât pârâta analizează și evocă fondul dedus judecății prin toate actele depuse, nu se poate admite că aceasta a dorit valorificarea în acest cadru procesual a unei excepții peremtorii și dirimante cum instanța a susținut.
Apreciază ca atâta timp cât instanța a apreciat totuși că se impune o analiză a fondului cauzei, ar fi trebuit să o facă în mod complet, prin unirea excepției cu fondul și administrarea întregului probatoriu pertinent și util soluționării cauzei.
S-a invocat eronata apreciere a instanței cu privire la "depășirea limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separării puterilor în stat", din moment ce consideră ITM o "putere de stat" față de care instanța de judecată și- ar depăși limitele puterii judecătorești dacă ar analiza fondul în prezenta cauză.
I. T. de M. nefăcând parte din nici una dintre puterile de stat în mod evident că instanța de judecată se poate pronunța asupră oricărei probleme asupra căreia ar avea atribuții și ITM fără a avea nici cea mai mică legătură cu principiul separației puterilor în stat întrucât prin aceasta instanța nu s-ar substitui voinței legislative și nici celei executive. În consecință instanța nu și-ar depăși limitele puterii judecătorești.
Din moment ce instanța de judecată în virtutea plenitudine de jurisdicție are posibilitatea de a se pronunța asupra unor probleme stabilite inițial în sarcina altor entități, în mod evident că pentru identitate de rațiune, instanța de judecată are posibilitatea în baza aceluiași principiu să se pronunțe și asupraexistenței sau întinderii unor drepturi subiective recunoscute de lege și afirmate în prezentul cadru procesual.
Cu atât mai mult într-un litigiu de dreptul muncii, apreciază că instanța de judecată nu numai că se poate pronunța, ci este obligată să se pronunțe asupra fondului drepturilor reglementate legal care fac obiectul prezentei cauze, respectiv asupra încadrării condițiilor în care reclamantul își desfășoară activitatea într-o anumită clasificare legală.
Prin refuzul instanței de analiza fondul cauzei, sub pretextul că drepturile reclamanților "se putea realiza pe alte căi, ignorate de reclamant" și sub pretextul
"depășirii limitelor puterii judecătorești" apreciază că instanța de fond a încălcat flagrant dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO astfel cum sunt ele conturate de practica C. E. a D. O. și a refuzat să recunoască reclamantului dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată care să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi recunoscute prin lege.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite arată că din motivarea făcută de instanță nu reiese care sunt pașii din cadrul așa-zisei "proceduri prealabile" pe care reclamantul nu i-a respectat. Instanța face referire la "alte căi" ignorate de reclamant, fără însă a preciza care sunt acelea.
Arată că instanța a reținut eronat existența procedurii prealabile obligatorii, deoarece metodologia a fost recomandată de către legiuitor.
Angajatorul ar fi trebuit să realizeze determinări ale noxelor și rapoarte expertize tehnice ale locurilor de muncă.
Textul hotărârii dă dreptul și obligația de inițiere a procedurii, doar angajatorului, sindicatul având doar dreptul de a participa și nicidecum de a iniția operațiunea de încadrare.
Consideră că art. 15 și 16 din HG nr. 2. au importanță majoră, deoarece art. 15 instituie o prezumție relativă de existență a condițiilor deosebite, iar art. 16 instituie în sarcina angajatorului o veritabilă condiție imperativă de evaluare a locurilor de muncă în vederea încadrării în condiții deosebite, obligație a cărei îndeplinire trebuia verificată de instanță, iar pârâta recunoaște că nu a îndeplinit această obligație.
În ceea ce privește actele întocmite de pârâtă în temeiul HG nr. 2., s-a arătat că ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001, iar concluzia acestuia interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite, este vădit greșită și subiectivă.
"Expertizarea" la care face referire instanța nu a fost depusa de pârâta la dosarul cauzei. Aceasta "expertizare", mai exact determinare de noxe profesionale, nu se realizează de către ITM, ci, așa cum chiar textul HG 2. în anexa 1 arata, că se realizează de către instituții abilitate care au în structura lor laboratoare abilitate pentru efectuarea acestor determinări.
Reclamantul a fost cea care a depus la dosarul cauzei șase buletine de determinare a nivelului de noxe întocmite la data de 26 iunie 2001 și 7 iulie 2001 din care rezultă tocmai depășirea nivelului de noxe profesionale admis la locurile de muncă expertizate, care însă nu au intrat în raza de analiză a instanței.
Este falsă susținerea conform căreia procesul verbal întocmit de ITM reprezintă un buletin de determinare a noxelor profesionale de la locul de muncă. Acest proces verbal nu face decât să constate că determinările de noxe, care sunt efectuate de laboratoare abilitate, s-au desfășurat în condiții normale de muncă, anume că procesele tehnologice specifice locului de muncă erau în desfășurare normala.
Procesul verbal întocmit de ITM nu are nicio relevanta în ceea ce privește îndeplinirea sau nu a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite decât de constatare a corectitudinii și regularității măsurilor. Acest proces verbal nu poate produce, prin înscrierile făcute în conținutul său, efectul neemiterii de către ITM a avizului de încadrare. R. în mod clar, din prevederile art. 4 din HG 2. care sunt documentele în baza cărora se acorda avizul de încadrare.
În privința neeliberării avizului de încadrare în condiții deosebite, instanța a apreciat greșit că procesul verbal nr. 395/2001 a stat la baza neeliberării avizului. În realitate avizul nu a fost eliberat datorită neîndeplinirii de către angajator a obligației de a efectua și prezenta la ITM determinările de noxe profesionale și raportul de expertiză tehnică a locului de muncă, salariatul fiind prejudiciat din punct de vedere al sănătății și a L. nr. 19/2000, neputând suporta culpa angajatorului.
Față de aceasta îndeplinire defectuoasă și de rea credință a procedurii de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, sindicatul a formulat la data de (...) o sesizare/adresa către P. J. S. (nr. 118/2002), conducerea unității S.,
LT.M. S. (nr. 357/(...)), I. de M. M. S., S. J. S. (1549/(...)) și C. Meridian.
În această sesizare, sindicatul menționează că "patronatul a acționat cu intenția vădită de a ocoli prevederile legale, care ar duce la îndeplinirea condițiilor necesare încadrării în condiții deosebite de muncă" încălcându-se prevederile art. 3 și art. 16 din HG 2.. Se menționează totodată că "neefectuarea la SC S. SA de ani de zile a controlului medical periodic face ca astăzi să nu se dispună de datele privind starea reala de sănătate a salariaților";.
Totuși nici aceasta sesizare nu a fost interpretata de instanța de judecata în sensul dovedirii culpei angajatorului în încălcarea dreptului reclamantului de încadrare corecta a locului de muncă în condiții deosebite și mai ales în dovedirea exercițiului de poziție dominanta a angajatorului față de angajații săi.
Instanța a reținut însă că, față de lipsa de reacție a tuturor instituțiilor sesizate, sindicatul ar fi trebuit să facă plângere și că ar fi avut obligația de a declanșa față de angajator procedura conflictului de interese în baza L. 1., însă acest conflict se declanșează doar cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, or încadrarea locului de muncă în condiții deosebite se face prin contractele colective de muncă, ci prin prevederile HG 2..
S-a arătat că este un drept al sindicatului și nu o obligație de a declanșa greva, medierea, arbitrajul, iar instanța nu putea să constate decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța, motivat de faptul că sindicatul nu a declanșat greva, medierea arbitrajul.
Consideră că întreaga procedură inițiată de angajator în baza prevederilor
HG 2. a fost incompletă, rezultatul fiind încălcarea dreptului angajatului de a i se recunoaște condițiile deosebite de muncă în care își desfășoară activitatea.
Intimata pârâtă SC M. R. SA, prin note scrise, a solicitat respingerearecursului, arătând în esență că la fondul cauzei a pus în discuție problema inadmisibilității, raportat la dispozițiile HG nr. 2..
S-a învederat că nu a fost îngrădit dreptul reclamantului de a se adresa unei instanțe, întrucât recurentul, prin sindicat a avut la dispoziție suficiente pârghii legale pentru a acționa.
Consideră că nu pot fi primite susținerile recurentului, în sensul că pentru a fi în prezența în prezența unei proceduri obligatorii prealabile sesizării instanței, textul de lege trebuie să indice acest fapt în mod expres.
În absența avizului ITM care să certifice încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite după parcurgea procedurii speciale prevăzute de lege, nu existănici un temei legal care să justifice încadrarea automată a locului de muncă al reclamantului în categoria locurilor de muncă cu condiții deosebite.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate că începând cu data de (...) a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții deosebite, iar pârâta în calitate de angajator să fie obligată să o recunoască ca atare și să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții deosebite.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, la pct. II, societatea pârâtă a invocat în mod explicit inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, motivat de faptul că lipsește avizul I.ui T. de M., care să certifice încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Faptul că instanța, la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., a pus în discuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamant, sub forma unei excepții, nu a fost de natură să denatureze înțelesul apărării pârâtei, întrucât excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și soluționate aspectele învederate în apărare de către pârâtă cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor formulate de către reclamant, astfel încât se constată a fi vădit nefondată susținerea din cererea de recurs în sensul că pârâta nu a înțeles să invoce o atare excepție.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța în considerentele hotărârii recurate a menționat împrejurările care țin de fondul raporturile juridice deduse judecății, însă aceasta nu înlătură caracterul apărării formulate de către pârâta, ca fiind o excepție de fond de inadmisibilitate. De fapt, o analiza corectă din punct de vedere juridic a inadmisibilității pretențiilor reclamantului, nici nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor ce țin de fondul cauzei, astfel încât contrar susținerilor recurentului, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre nelegală admițând excepția invocată de pârâtă.
Curtea observă că, pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederile art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 din codul de procedură civilă instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului - prin obligația instanței de a uni excepția cu fondul așa cum a susținut recurentul - ar conduce la tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor O., așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă din cadrul societății pârâte în condiții de muncă deosebite, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probatorii privind fondul cauzei.
Într-adevăr, așa cum arată și recurentul, în cuprinsul HG nr. 2. nu există nici o prevedere expresă care să stabilească ca fiind inadmisibile acțiunilepromovate de către angajați fără îndeplinirea procedurii reglementate de aceste act normativ, însă Curtea apreciază că o astfel de prevedere nici nu era necesară, deoarece admisibilitatea unei cereri în justiție se apreciază în fiecare cauză în parte în funcție de întrunirea condițiilor referitoare la exercitarea acțiunii.
Instanța de fond a arătat că în speță o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești și ar conduce la încălcarea separației puterilor în stat. Curtea constată referitor la acest aspect că potrivit art. 3 lit. g și art. 4 din HG nr. 2., avizul de încadrare în condiții deosebite se acordă - în urma analizării dosarului, de către inspectoratul teritorial de muncă.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții deosebite, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 11 din HG nr. 2..
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru
Drepturile O., deoarece contrar susținerilor recurentului, instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantului, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
Contrar celor susținute de recurent, prima instanță a expus pe larg care sunt operațiunile specifice în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 2., precum și atribuțiunile conferite sindicatelor reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă în cadrul acestei proceduri.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 2. adoptată în temeiul art. 19 alin.
2 din Legea nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite.
Chiar dacă în cazul reclamantului ar fi fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 2., care cuprindea mai multe etape, și anume: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite si stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate si sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale; d) solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății si F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează in locuri de munca in condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate de către angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților; f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare si organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă, și în final, i) stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Este real că în cuprinsul art. 3 alin. 1 din HG nr. 2., specificându-se care este metodologia de încadrare, legiuitorul a arătat că este „alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice";, însă acesta exprimare nuînlătură caracterul obligatoriu al procedurii sau al avizului inspectoratului teritorial de muncă.
Această concluzie se desprinde cu certitudine și din cuprinsul art. 3 alin. 1 al Ordinului nr. 352/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a HG nr. 2., unde se menționează faptul că, „se recomandă următoarea ordine a efectuării operațiunilor";, scopul acestei recomandări, fiind acela „al utilizării în mod eficient a intervalului de timp disponibil pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite";.
De asemenea, și din cuprinsul prevederilor art. 19 alin. 5 din Legea nr.
19/2000, rezultă că avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate ca fiind în condiții deosebite prin parcurgerea tuturor acestor etape.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității de un angajat într-un interval de timp determinat ca fiind în condiții deosebite, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții deosebite potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă și apoi în condiții deosebite, context în care a analizat dispozițiile HG nr. 2. din punct de vedere al procedurii ce ar fi trebuit să fie urmată, privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
De asemenea, au fost redate în cuprinsul hotărârii demersurile - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, în condiții deosebite, procedură care însă nu a avut ca și consecință obținerea avizului obligatoriu din partea ITM în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
Or, această analiză efectuată pe larg de către instanță nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții deosebite de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 2..
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr. 2. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACEST MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. S. S. Z. pentru reclamantul G.
G. I. împotriva sentinței civile nr. 379 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 6 iulie 2011
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER A. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:P. AR.
| ← Decizia civilă nr. 2617/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5131/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
