Decizia civilă nr. 3064/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3064/R/2011
Ședința publică din data de 16 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței civile nr. 279 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată U. B. B. C.-N., având ca obiect litigiu de muncă - conflict de muncă.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 13 septembrie 2011 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A, Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4665/117/(...) pe rolul T. C., reclamantul F. V. a chemat în judecată pe pârâta U. „.-B. C.-N., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de către pârâtă, precum și obligarea universității să încheie cu reclamantul un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, începând cu data de (...), pe funcția de profesor universitar consultant, cu un salariu lunar de
3255 lei și să înregistreze acest contract la I. T. de M. C.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, este profesor consultant la F. de I. și F. C.-N., C. de filosofie sistematică, funcție în care a fost numit prin decizia nr.15356/(...) a U. „.-B. C.-N., pe durată nedeterminată, cu o indemnizație lunară de 3255 lei.
Reclamantul a susținut că, în toată perioada de la data numirii sale în această funcție și până în prezent, a prestat activitatea specifică funcției sale.
Se mai susține că, în mod cu totul întâmplător, a intrat în posesia deciziei nr.14693/(...), prin care s-a dispus încetarea calității sale de profesor consultant la C. de filosofie sistematică din cadrul Facultății de I. și F. C.-N., aceste act nefiindu-i comunicat în mod legal niciodată.
Deși nu a primit o comunicare oficială, recurentul arată că înțelege să conteste această decizie, întrucât a fost numit în funcția de profesor consultant, pe o perioadă nedeterminată, în baza art.53 alin.3 și 64 din L egea nr.128/1997, precum și a H.G. nr.909/1999, iar decizia a fost emisă cu încălcarea acestor dispoziții legale.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, U. „.-B. C.-N. a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, arătând că prezenta cauză trebuie calificată ca un litigiu de contencios administrativ, întrucât reclamantul solicită anularea unui act administrativ emis de către pârâtă.
Prin adresa din data de (...), pârâta a înaintat instanței, în copie, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv: cererea formulată de către reclamant la data de (...), adresa nr.9958/(...) prin care F. de I. și F. a transmis la R. U. dosarul petentului privitor la prelungirea calității de profesor consultant, extras din procesul-verbal al ședinței C.ui Facultății în care s-a discutat și votat negativ prelungirea calității de profesor consultant a reclamantului, hotărârile nr.10025/(...) și nr.12217/(...) ale Senatului U. și R.ul de ocupare a posturilor didactice adoptat de Senatul U. B.-B. în ședința din (...).
Prin răspunsul său la întâmpinare, reclamantul a apreciat că prezentul litigiu este un conflict de muncă, întrucât se află într-un raport de muncă cu universitatea începând cu data de (...), atribuțiile sale de profesor universitar consultant fiind-i stabilite, conform art.64 din legea nr.128/1997, prin fișa individuală a postului, care este o anexă a contractului individual de muncă.
De asemenea, s-a mai susținut că funcția dobândită de către reclamant în anul 2007, face parte, conform art.53 din Legea nr.128/1997, din categoria funcțiilor didactice universitare, raporturile sale de muncă cu universitatea luând naștere în urma hotărârii Senatului din data de (...), ce a fost urmată de decizia nr.15356/(...) a R.ui U.
Reclamantul a mai arătat că decizia contestată în cauză nu are la bază o hotărâre a Senatului prin care să fi fost revocată numirea sa în funcția de profesor universitar consultant, întrucât hotărârile nr.10025/(...) și nr.12217/(...) ale Senatului U. „.-B. C.-N. nu conțin nicio dispoziție privind încetarea calității avute, fiind simple tabele în care sunt înscrise numele unor persoane.
În ședința publică din data de (...), Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a dispus transpunerea cauzei completului de contencios administrativ.
Având în vedere această dezlegare a instanței, la termenul de judecată din data de (...), reclamantul, prin apărător, a depus la dosar dovada formulării plângerii prealabile împotriva hotărârilor nr.10025/(...) și nr.12217/(...) ale Senatului U. și a R.ului de ocupare a posturilor didactice adoptat de Senatul U. „.-B. în ședința din (...), precum și a deciziei nr.14693/(...) emisă de R. U.
La termenul de judecată din data de (...), Tribunalul Cluj a transpus cauza spre soluționare completului specializat în conflicte de muncă, reținând că reclamantul a înțeles să atace decizia ca un act de dreptul muncii, acesta solicitând și încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Prin notele de ședință din data de (...), reprezentantul universității pârâte, stăruind în ceea ce privește susținerea excepției necompetenței materiale, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea de A. C. pentru ca aceasta să pronunțe în cauză un regulator de competență.
În consecință, la termenul de judecată din data de (...), litigiul a fost transpus spre soluționare din nou la completul de contencios administrativ.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul F. V., iar Curtea de A. C., prin decizia civilă nr.1714/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), a casat hotărârea și a dispus continuarea judecării cauzei de către completul 2 LM din cadrul Secției Mixte de C. A. și F., de C. de M. și A. S. a T. C.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, prin decizia precizată anterior, că în ipoteza în care între două complete ale aceleiași secții, din cadrul aceleiași instanțe, s-ar ivi un așa-zis conflict privind natura juridică a cauzei deduse judecății nu este vorba, așadar, despre o necompetență materială, ci despre o iregularitate formală a sesizării instanței, care determină finalmente o întrerupere a cursului judecății, încheierea premergătoare prin care s-a întrerupt cursul judecății fiind susceptibilă de a fi atacată separat de fondul cauzei, cu recurs, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. 1 teza finală C., raportat la art. 316
C..
S-a mai reținut că, într-o atare situație, instanța învestită cu soluționarea recursului este datoare să se pronunțe implicit, prin sublinierea naturii juridice a litigiului dedus judecății și asupra caracterului juridic al cauzei, respectiv, să stabilească, după prealabila casare a încheierii prin care s-a întrerupt cursul judecății, unde anume urmează să se continue judecata.
În speță, avându-se în vedere că a fost dedus judecății de către reclamant un litigiu de dreptul muncii, potrivit aprecierii făcute de reclamant în virtutea principiului disponibilității, natura juridică a acestui litigiu fiind avută în vedere și la repartizarea aleatorie a dosarului, Curtea a apreciat că instanța învestită inițial cu soluționarea acestui litigiu, respectiv completul de litigii de muncă 2 LM este cel căruia îi revine îndatorirea procedurală și legală de a soluționa respectivul litigiu.
În urma acestei decizii, prin încheierea pronunțată în ședința din data de (...), cauza a fost transpusă spre soluționare completului de litigii de muncă inițial investit.
Prin întâmpinarea formulată în ceea ce privește fondul cauzei, U. „.-B. C.-N. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, arătând că reclamantul, în temeiul disp.art.129 din Legea nr.128/1997, a încetat raporturile de muncă cu universitatea, pe funcția de profesor universitar, la vârsta de 65 de ani.
Prin decizia nr.15356/(...) a universității, reclamantul a fost numit în funcția profesor consultant la F. de I. și F. C.-N., C. de filosofie sistematică.
În temeiul art.92 alin.1 din legea nr.84/1995, universitatea a adoptat Carta universitară, iar Anexa 7 la aceasta este R.ul de ocupare a posturilor didactice, aprobat de Senatul U. la data de 3 martie 2008, care, la art.46 prevede că dispozițiile acestuia se aplică și profesorilor consultanți care dețin această calitate în baza reglementărilor anterioare., urmând ca în semestrul II al anului universitar 2007-2008, C. facultăților să facă propuneri asupra menținerii, pe durata unuia sau mai multor ani, a calității de profesor consultant pentru toate persoanele aflate în această situație.
Pârâta a mai arătat că, prin cererea din data de (...), adresată C. de filosofie sistematică, reclamantul a solicitat confirmarea pentru continuarea calității de profesor consultant.
Se mai susține că, luând în considerare situația financiară negativă a
C. de filosofie sistematică, unde reclamantul era profesor consultant, dar și activitatea științifică din ultimii doi ani, C. Facultății de I. și F. C.-N. întrunit în ședința din 10 iunie 2008, nu a dat aviz favorabil acestuia pentru prelungirea calității de profesor consultant.
Prin hotărârea nr.10025/(...) Senatul U. a validat propunerile pe care le-au făcut facultățile privind menținerea și durata calității de profesor consultant, unii pentru un an, alții pe durată nedeterminată.
Pârâta a arătat că, întrucât reclamantul nu a avut recomandarea catedrei, C. facultății nu l-a putut numi profesor consultant în anul universitar 2008-2009 și, întrucât nu mai exista temei pentru plata indemnizației, R. U., ca ordonator de credite, a emis decizia nr.14693/(...), prin care i-a încetat acestuia calitatea de profesor consultant începând cu data de (...), data începerii noului an universitar.
S-a mai invocat că profesorii universitari consultanți nu au calitatea de salariați, pentru activitatea desfășurată primind doar o indemnizație egală cu diferența dintre valorarea salariului de bază pentru gradul de profesor universitar, corespunzător tranșei de vechime în învățământ avute la data pensionării și valoarea pensiei indexate din luna în care se face plata, precum și faptul că profesorii consultanți nu ocupă un post didactic, astfel încât aceștia nu încheie un contract individual de muncă, cu atât mai puțin unul pe durată nedeterminată.
Deși reclamantul a fost numit într-o funcție didactică, se susține că are calitatea de angajat și ocupă un post didactic doar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de art.55 și următoarele din lege, participă la concursul organizat de instituția de învățământ, are cele mai bune rezultate și este recomandat de comisia de concurs, propus de facultate și apoi validat de senatul universitar.
De altfel, s-a concluzionat că nicio universitate din R. nu încheie contracte de muncă cu profesorii consultanți.
U. a mai arătat că nu are nici obligația înregistrării unui asemenea contract la inspectoratul teritorial de muncă.
Reclamantul a mai înregistrat pe rolul T. C., sub nr.2699/117, la data de (...), o acțiune în contencios administrativ având ca obiect: anularea prevederilor art.36 alin.final și a art.46 din R.ul de ocupare a posturilor didactice aprobat de Senatul U. B.-B. în ședința din (...), obligarea pârâtei ca, prin organele competente, să emită în favoarea reclamantului o hotărâre în completarea hotărârilor de Senat nr.10025/(...) și nr.12217/(...) referitoare la lista profesorilor consultanți din cadrul U. „.-B. C.-N., precum și anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de R. U.
Prin încheierea din data de (...) pronunțată în acest dosar s-a dispus disjungerea petitului 3 din acțiune, formându-se astfel un nou dosar, nr.(...), în care soluționarea cererii a fost transpusă pentru a se discuta excepția de conexitate cu prezenta cauză, la aceeași dată, completului de conflicte de muncă din cadrul tribunalului.
În ședința publică din data de (...) s-a dispus conexarea judecării cererii înregistrate sub nr.(...) la prezentul litigiu.
La termenul de judecată din data de (...), reclamantul a solicitat suspendarea judecății cauzei în temeiul disp.art.244 alin.1 pct.1 C., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.(...) aflat pe rolul T. C., cerere admisă de către prima instanță.
Cauza a fost repusă pe rol la data de (...), în urma pronunțării deciziei nr.1526/CA/(...) a Curții de A. A. I.-Secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr.279/(...), Tribunalul Cluj a respins acțiuneaformulată de către reclamantul F. V.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.14693/(...), s-a dispus încetarea calității reclamantului de profesor consultant la C. de filosofie sistematică din cadrul Facultății de I. și F. C.-N.
Prima instanță a reținut că, întrunit în ședința din 10 iunie 2008, C.
Facultății de I. și F. C.-N. nu a dat aviz favorabil reclamantului pentru prelungirea calității de profesor consultant, având în vedere situația financiară grea și activitatea științifică necorespunzătoare desfășurată de către acesta anterior.
S-a mai constatat că, prin adresa nr.10025/(...), Senatul U. „.-B. C.-N. a validat lista profesorilor consultanți aprobați de către consiliile facultăților și de către senatul universității, printre aceștia neregăsindu-se și reclamantul.
Conform art.53 alin.3 din legea nr.128/1997, la împlinirea vârstei de pensionare, profesorii din învățământul superior, pensionați pentru munca depusă și limită de vârstă pot continua, potrivit legii, unele activități didactice și științifice, ca profesori consultanți, doar dacă aceștia sunt atestați în această funcție de către senatele universitare.
Instanța de fond a reținut că reclamantul, ca profesor consultant, nu a avut calitatea de salariat și nu a beneficiat de drepturile conferite unui angajat de art.39 din Codul muncii.
Potrivit disp.art.129 alin.2 din legea nr.128/1997, la împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor pot fi menținuți ca titulari în funcția didactică, la cerere, cu acordul C.ui facultății și cu aprobarea Senatului universitar, prin vot deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Din documentele existente la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul s-a pensionat la data de (...), iar pentru anul universitar
2008-2009 nu a mai fost propus ca profesor - consultant de către colectivul
C. Facultății de I., în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea, iar Senatul U. nu i-a mai aprobat cererea de prelungire a activității.
Pe de altă parte, s-a constatat că, prin art.46 din R.ul adoptat de către
Senatul U. „.-B. la data de (...), s-a prevăzut că un profesor pensionat pentru limită de vârstă poate continua activitatea didactică universitară ca profesor consultant, cu acordarea anuală a titlului, în funcție de bugetul și de cerințele facultății, Senatul U. fiind acela care stabilește condițiile de menținere în activitate a profesorilor consultanți.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de către reclamant, s-a reținut că acesta nu a dovedit prejudiciul moral suferit, întinderea acestuia și legătura de cauzalitate între neprelungirea titlului de profesor consultant pentru anul 2008/2009 și eventualul prejudiciu.
Instanța de fond a reținut astfel ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului, având în vedere faptul că acesta nu a fisurat pe lista profesorilor consultanți aprobați de către C. profesoral al Facultății de I. și F. și ca atare, nu i s-a putut prelungi activitatea didactică printr-o decizie a Senatul U.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul F. V., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurentul arată că în mod greșit au fost aplicate în cauză dispozițiile art.53 alin.3 din Legea nr.128/1997, respectiv în mod greșit a reținut prima instanță că nu poate beneficia de calitatea de profesor consultant deoarece nu a fost validat de senatul universitar.
Se arată în acest sens că, fiind numit în funcția de profesor consultant prin decizia nr.15356/(...) a U. „.-B. C.-N., decizie care nu a fost anulată saurevocată și care își produce efectele în continuare, recurentul consideră că are și în prezent calitatea de profesor consultant.
Deși decizia atacată în cauză prevede încetarea calității de profesor consultant, reclamantul arată că în realitate aceasta a fost emisă pentru încetarea raporturilor de muncă cu universitatea.
Recurentul mai invocă că această decizie nu are la bază o hotărâre a
Senatului prin care să fi fost revocată numirea sa în funcția de profesor consultant.
Astfel, R.ul de ocupare a posturilor didactice aprobat de Senatul U. B.- B. în ședința din (...) și hotărârile de Senat nr.10025/(...) și nr.12217/(...) nu conțin nicio dispoziție cu privire la revocarea recurentului din funcție, de fapt nu cuprind nicio referire la persoana sa.
Mai mult, se mai arată că, potrivit disp.art.64 alin.3 din Legea nr.128/1997, intimata avea obligația să-i întocmească fișa postului, iar conform art.53 din aceeași lege, funcția dobândită în anul 2007 este încadrată în categoria funcțiilor didactice universitare, astfel încât recurentul susține că are statutul de personal didactic universitar, care își desfășoară activitatea doar în baza contractului de muncă.
Se mai invocă de către recurent încălcarea de către universitate a disp.art.64 din Legea nr.128/1997 și greșita aplicare a disp.art.46 din R.ul de ocupare a posturilor didactice aprobat de Senatul U. B.-B.
Astfel, se susține că art.64 din Legea nr.128/1997 nu condiționează dobândirea statutului de profesor universitar consultant de existența resurselor financiare, ci exclusiv de competența și activitatea științifică și pedagogică avută anterior, precum și remarcarea persoanelor în cauză la nivel național sau internațional.
Ori, se arată că activitatea recurentului în calitate de profesor universitar consultant nu a fost niciodată pusă în discuția Senatului U. și nu s-a pus vreodată problema retragerii calității sale pentru necorespundere profesională.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, U. „.-B. C.-N. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, reiterând în parte apărările invocate înaintea primei instanțe, dar formulând și susțineri noi.
Astfel, se arată că acordarea anuală a calității de profesor consultant reprezenta un drept al universității până la intrarea în vigoare a Legii nr.1/2011.
Întrucât reclamantul nu a mai avut recomandarea C., C. facultății nu l-a propus pentru această funcție, iar Senatul U. nu l-a putut numi profesor consultant în anul universitar 2008-2009.
Se mai arată că, în dosarul nr.(...), instanța a constatat că regulamentul de ocupare a posturilor didactice este legal, astfel încât actul este obligatoriu pentru toți membrii comunității universitare, iar în temeiul acestui act recurentul nu a mai întrunit condițiile pentru a fi menținut în continuare ca profesor consultant.
Intimata mai invocă faptul că afirmațiile recurentului referitoare la obligația universității de a-i încheia contract de muncă sunt neîntemeiate, profesorul consultant neavând calitatea de salariat, potrivit art.154 alin.1 din Legea nr.84/1995, art.10,17 și 56 lit.d) din Codul muncii.
Se susține astfel că recurentului i-a încetat contractul de muncă cu universitatea la data comunicării deciziei de pensionare, la data de (...), iar după pensionare acesta nu a mai participat la vreun concurs pentru ocuparea unui post didactic vacant în cadrul universității, astfel încât nu mai avea calitatea de salariat.
În concluzie, se arată că decizia emisă de către R. U. este legală, astfel cum în mod corect a constatat și prima instanță.
Se mai susține că noua Lege a învățământului nr.1/2011 oricum nu mai prevede funcția de profesor consultant.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, universitatea a arătat că este adevărat că art.64 din Legea nr.128/1997 nu condiționează calitatea de profesor consultant de existența resurselor financiare, dar ceea ce refuză recurentul să accepte este că nu a mai fost recomandat de colectivul catedrei în care a funcționat până la pensionare, pentru funcția de profesor consultant începând cu anul 2008-2009.
S-a mai arătat în acest sens că nu este vorba de necorespundere profesională, întrucât recurentul nu avea calitatea de angajat, „. dacă nu l-a recomandat catedra, o fi avut motive și de ordin profesional, dar nu didactic pentru că este pensionar, ci referitoare la activitatea de cercetare științifică și publicistică.";
Intimata a mai arătat că oricum, în fața instanței, nu s-a dedus judecății competența profesională a recurentului.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Analizând recursul declarat de reclamantul F. V., în temeiuldisp.art.3041 C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a calificat raporturile juridice dintre părțile prezentei cauze și a aplicat în mod greșit prevederile legale, fiind incidente în cauză disp.art.304 pct.9 C..
În primul rând, ceea ce surprinde în prezenta cauză este perioada îndelungată scursă de la data introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii în primă instanță, în condițiile în care se contesta un act ce prezenta interes pentru reclamant chiar pentru anul universitar 2008/2009, fiind dedusă judecății îndreptățirea acestuia la menținerea calității de profesor consultant.
Practic, se reține că, având în vedere atât caracterul atipic al raporturilor juridice dintre părți, natura actului contestat, precum și lipsa unor prevederi procedurale care să stabilească în mod expres posibilitatea pronunțării unui regulator de competență și în situația în care se declară necompetente două secții ale aceleiași instanțe, sau chiar două complete specializate, în prezenta cauză, care, în final, a fost calificată ca fiind conflict de muncă, presupunând celeritate de soluționare, în perioada (...)-(...), a fost dezbătută doar competența materială de soluționare a cauzei.
Luând în considerare că de fapt competența materială nu trebuie să fie raportată doar la instanța de judecată, ci la jurisdicția în sfera căreia cade litigiul, atât parte din doctrină, dar mai ales jurisprudența din ultimii ani, au invocat în mod repetat această lacună legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, doar aspectele de ordin financiar constituie cauza pentru care jurisdicțiile speciale nu se realizează, astfel cum le regăsim în toate statele europene, în cadrul unor instanțe de judecată specializate.
Astfel, întrucât aspectele privind competența instanței se impun a fi soluționate în mod prioritar și cu deosebită celeritate, interesul părților fiind ca instanța competentă să ajungă cât mai repede la analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății, consacrarea legislativă a posibilității investirii instanței ierarhic superioare cu pronunțarea unui regulator de competență
și în situațiile menționate anterior, este absolut necesară pentru a nu aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil.
În lipsa unor asemenea prevederi procedurale, în numeroase litigii se ajunge ca problema competenței să fie tranșată abia în recurs, după parcurgerea unui grad de jurisdicție pe fondul cauzei.
Având în vedere faptul că există reglementat un cadru procesual special privind situația în care două sau mai multe „instanțe"; s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, cel al conflictelor de competență, care prevede o procedură necontencioasă și urgentă, această cale este desigur de preferat căii de atac a recursului declarat de către părți împotriva unei încheieri prin care s-a întrerupt cursul judecății.
De altfel, întrucât în primul rând instanța este cea obligată să-și verifice competența, ajungându-se la conflict de competență nu numai în urma susținerilor părților, ci tocmai potrivit convingerii a două „instanțe"; că sunt necompetente a judeca pricina, este normal ca acest incident să fie soluționat întotdeauna printr-o procedură special și clar reglementată, necontradictorie, în care completul de judecată să aibă inițiativa sesizării instanței competente cu soluționarea acestuia, fără a fi necesară în acest scop intervenția părților.
Acestea din urmă, deși au un interes în stabilirea competenței, nu trebuie să fie obligate să promoveze o cale de atac și în situațiile în care
„conflictele"; procedurale dintre judecătorii ce soluționează cauze aparținând unor jurisdicții diferite ar putea fi soluționate pe cale necontencioasă.
Pe de altă parte, în situații similare celei din prezenta speță, având în vedere faptul că dispozițiile art.158 C., fac referire la „. de judecată"; în sens de complet investit cu soluționarea cauzei, art.20 din același cod poate fi aplicat și în situația în care conflictul negativ de competența există între două completuri de judecată specializate din cadrul aceleiași instanțe. Problema care se pune și care se impune a fi clarificată legislativ este cea a competenței instanței care soluționează conflictul respectiv de competență, însă, urmărind intenția legiuitorului, aceasta nu poate fi decât instanța ierarhic superioară celei în care s-a ajuns la situația de conflict.
Cu toată importanța acestor reglementări pentru soluționarea cererilor deduse judecății într-un termen rezonabil, nici Legea privind unele măsuri pentru accelerarea judecăților nu a oferit soluția procedurală dorită acestei probleme.
Se mai reține că, deși Curtea de A. C., prin decizia civilă nr.1714/(...), a stabilit completul/jurisdicția competentă să soluționeze prezenta cauză, respectiv jurisdicția de dreptul muncii, părțile, atât prin cererea de recurs formulată, cât și prin întâmpinare, invocă aspecte ce țin de natura raporturilor juridice dintre părți.
Curtea reține că funcția de profesor consultant în care a fost numit recurentul, prin decizia nr.15356/(...) a U. „.-B. C.-N., constituie nu numai o
funcție didactică , conform art.53 alin.1 din Legea nr.128/1997, acesta ocupând, contrar susținerilor intimatei, și postul didactic corespunzător, astfel cum rezultă chiar din hotărârea nr.10025/(...) a Senatului U.
Se arată astfel, în această hotărâre, următoarele: „…Catedrele și facultățile care au făcut propuneri de prelungiri de activitate și de desemnare de profesori consultanți se angajează să asigure resursele de finanțare a posturilor respective, din surse bugetare ș i extrabugetare
(venituri proprii)…";.
Același aspect rezultă și din titulatura R.ului aprobat în ședința Senatului din data de (...), ale cărui dispoziții sunt invocate în cauză, respectiv cea „de ocupare a posturilor didactice din U. „. -B..
Faptul că, potrivit prevederilor acestui regulament, ce constituie o anexă a Cartei Universitare, profesorii consultanți din cadrul universității ocupă un post didactic, rezultă cu claritate și din dispozițiile art.51 al acestuia, ce prevede, în mod expres, că doar în situația persoanelor numite ca personal didactic asociat, acestea nu se vor trece în statele de funcțiuni.
Se mai reține, în acest sens, că încadrarea de către legiuitor a
dispozițiilor ce regle mentează condițiile de ocupare a funcți ei didactice de profesor universitar consultant, în Secțiunea a 3 -a, din Capitolul 1 al Titlului I II al Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, intitulată
„Ocuparea și eliberarea posturilor didactice"; , dovedește fără putință detăgadă că recurentul, ce fusese numit î n această funcție, o cupa și un post
didactic în cadrul universității .
Trecând însă peste polemica părților în legătură cu funcția și postul didactic al profesorului consultant, din modul în care recurentul-reclamant
și-a formulat acțiu nea , reiese cu certi tudine percepția ac estuia că , prinnumirea sa în funcție, acesta a dobândit dreptul de a continua, după pensionare, desfășurarea unor activități didactice și științifice specifice
funcției de profesor universitar avute anterior, deci continuarea prestării m uncii, cu obligațiile corespunzătoare, în schimbul unei remunerații lunare,
denumită indemnizație , „ocupând"; un post didactic.
De altfel, acest mod în care reclamantul a perceput raporturile sale cu universitatea, respectiv ca fiind raporturi de muncă, a fost determinat chiar de termenii folosiți de către legiuitor, pe de o parte, în art.53 alin.3 din Legea nr.128/1997, ce prevede că: „ P. din învățământul superior , pensionați pentru munca depusă și limită de vârstă, pot continua, potrivit legii, unele
activități didactice și științifice, ca pro fesori consultanți .";, iar, pe de altăparte, în art.64 alin.1, în sensul că: „ P. universitari pensionați pot
funcționa în continuare în învățământul superior , în calitate de profesoriuniversitari consultanți,…";.
De asemenea, art.64 alin.3 din aceeași lege prevede chiar faptul că a tribuțiile profesorului universitar consultant sunt stabilite de catedră prin f ișa individuală a postului .
Faptul că reclamantul este numit în funcție printr-un act administrativ, că acesta nu mai are o normă didactică, desfășoară doar anumite activități specifice profesorului universitar și nu se bucură de toate drepturile specifice calității de salariat, nu poate schimba natura raporturilor acestuia cu universitatea, în privința cărora chiar legiuitorul și-a manifestat intenția de a le aprecia ca o continuare a relațiilor juridice anterioare cu instituția publică de învățământ, deci ca raporturi de muncă atipice.
De altfel, conform art.295 alin.2 din Codul muncii, acest cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
De asemenea, art.146 din Legea nr.128/1997, prevede că, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Faptul că legiuitoru l a menținut aceas tă funcție didactică din anul
1962, până în anul 2011 , în actele normative ce reglementează statutul p ersonalului din învățământul superior , că acesta a permis continuareafuncționării profesorilor universitari și după pensionare, desigur cu respectarea prevederilor legale, precum și faptul că a considerat necesar ca, în raport de nivelul ridicat de pregătire profesională, de contribuțiile esențiale pe care aceștia le-au adus în domeniul disciplinei căreia i s-au consacrat, de prestigiul profesional și științific al acestora la nivel național și internațional, de experiența deosebită, aceștia să presteze o muncă cu anumite particularități, față de cea anterioară, o activitate nenormată, de punere în slujba catedrei a tuturor acestor aptitudini de îndrumare, de consultanță și, totodată, să-și păstreze de fapt salariul avut în calitate de profesori universitari, ce rezultă din cumularea pensiei ce le-a fost stabilită cu indemnizația de profesor consultant, denotă că această reglementare a fost privită din perspectiva interesului pentru sporirea nivelului învățământului superior.
Practic, faptul că profesorii consultanți nu primesc un salariu lunar, ci o indemnizație, pentru funcția îndeplinită, are în vedere doar faptul că aceștia au dobândit deja calitatea de pensionari, nu poate conduce însă la concluzia că activitatea nu este prestată în cadrul unui raport juridic de muncă, având în vedere că, în reglementarea acestei funcții, legiuitorul a considerat că persoanele ce îndeplinesc condițiile pentru a le ocupa, efectuează activități de îndrumare științifică, de consultanță în specialitate, în raport cu nivelul pregătirii acestora, ce nu pot fi, prin esența lor, normate.
Astfel, solicitând (atât în cadrul acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, cât și în cererea conexă, având același obiect, ce a fost înregistrată sub nr.(...)) anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de R. U. „.-B. C.-N., prin care s-a dispus, în temeiul art.64 din Legea nr.128/1997, a R.ului de ocupare a posturilor didactice din U. „.-B. aprobat în ședința Senatului din data de (...), precum și a hotărârilor de Senat nr.10025/(...) și nr.12217/(...), încetarea calității sale de profesor universitar consultant la C. de filosofie sistematică, F. de I. și F., reclamantul a înțeles să conteste de fapt încetarea,
prin actele administrative ale instituției de învățământ, a raporturilor de m uncă avute cu intimata.
Curtea mai reține în acest sens că, potrivit reglementării din Statutul personalului didactic, respectiv a art. 53 și 64 din Leg e a nr.128/1997,
atestarea pe funcția de profesor consulta nt, de către Senatul U., nu se făcea anual, respectiv pe ani universitari.
Se reține că aceasta nu poate fi considerată o simplă omisiune a legiuitorului, întrucât, în situațiile în care a considerat necesar să intervină cu reglementări în acest sens, a inserat în mod expres asemenea prevederi.
Astfel, dacă în situația profesorilor consultanți , legiuitorul a prevăzutîn art.64 alin.1 din Legea nr.128/1997, că: „P. universitari pensionați pot f uncționa în continuare în învățământul superior , în calitate de profesori u niversitari consult anți , la recomandarea catedrei, cu avizul consiliuluifacultății și cu aprobarea senatului universitar, obținute prin vot nominal deschis.";, în articolul următor, 65 alin.1 , prevede că: „Posturile didacticevacante pot fi ocupate temporar, cu reconfirmare anuală , de personal didactic titular din instituția de învățământ respectivă sau de personal didactic asociat, prin cumul sau prin plata cu ora";, angajarea temporară a personalului didactic asociat făcându-se de data acesta prin decizie a rectorului.
Prin urmare, legiuitorul, reglementând statutul profesorului consultant, i-a atribuit acestuia un post didactic stabil, neconsiderând
oportună prevederea unei anumite durate limitate în timp a ocupării funcției
și nici necesitatea unei „reconfirmări anuale"; , tocmai în considerareajustificării acestei funcții în structura instituțiilor de învățământ, expres prevăzută în alin.2 al art.64 din lege, respectiv a faptului că asemenea funcții sunt ocupate de persoane „., prin activitatea ști ințific ă și peda gogică, s-au remarcat la nivel național și internațional.";
De altfel, distincția dintre cele două situații prezentate anterior, de ocupare a unor posturi didactice, demonstrează însemnătatea diferită pe care legiuitorul a acordat-o acestor două categorii de personal didactic în structura și ierarhia instituțiilor de învățământ superior.
Astfel, în situația profesorilor consultanți , actul decizional de ocupare a acestui post didactic, îl constituie hotărârea Senatului U. , organul colegial
suprem de conducer e al universității, în timp ce în cazul cadrelor didactice asociate, respectiv a angajăr ii temporare a personalului didactic titular din i nstituția de învățământ respectivă, actul decizional revine R.ui U.
Se mai reține că, potrivit art. 2 alin.1 lit.b) din Legea nr.128/1997, această lege reglementează „ condițiile și modalitățile de ocup are a posturilor
și funcțiilor didactice, didactice auxiliare, a funcțiilor de conducere, deîndrumare și de control, precum și cond ițiile și modalitățile de eliberare di n
aceste posturi și funcții , de încetare a activității și de pensionare apersonalului didactic și didactic auxiliar";.
Astfel cum am argumentat anterior, această lege nu cuprinde dispoziții care să prevadă caracterul esențialmente temporar al raporturilor profesorilor consultanți cu universitățile în cadrul cărora ocupă aceste posturi didactice.
De altfel, din decizia nr.15356/(...), prin care recurentul a fost numit
profesor universitar consultant la C. de filosofie sistematică, F. de I . și F. , întemeiul art.53 alin.3, art.64 din Legea nr.128/1997, coroborat cu H.G. nr.909/1999 și a Extrasului din procesul-verbal al ședinț ei Senatului din (...), deci prin hotărârea organului colegial de conducere al universității, nu rezultă durata raporturilor juridice dintre părți, numirea fiind deci pe durată
nedeterminată.
Principiul stabilității și securității raporturilor juridice de muncă presupune ca toate cazurile de încetare, modificare, suspendare ale acestora să fie expres prevăzute prin legi previzibile și accesibile.
În speță, în cursul executării relațiilor juridice dintre părț i, a fost aprobat de către Senatul U., la data de (...), R.ul de ocupare a posturilor
didactice din U. „. -B., ce a stabilit, la art.46, că prevederile sale „….se aplică
și profesorilor consultanți care dețin deja această c alitate în baza reglementărilor anterioare.";, urmând ca, în cursul semestrului al II-lea al anului universitar 2007-2008, C. facultăților să facă propuneri asupra menținerii, pe durata unuia sau mai multor ani, a acestei calități pentru toate persoanele aflate în această situație.
În baza acestor prevederi a fost modificată și durata raporturilor de
muncă ale reclamantului , din cea nedeterminată , în cea de un an universitar, acesta fiind supus unei noi proceduri de atestare pe funcție, dereconfirmare, ce nu era necesară conform prevederilor legale avute în vedere la numirea acestuia în funcție.
Legalitatea acestor dispoziții a fost constatată în cadrul contenciosului administrativ, pronunțându-se decizia nr.1526/CA/(...) a Curții de A. A. I.- Secția de contencios administrativ și fiscal.
În cadrul contenciosului administrativ s-a reținut că: „În baza principiului autonomiei universitare, Senatul U. este cel care stabilește condițiile de menținere a profesorilor consultanți, în funcție de resurselebugetare."; și că: „Ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii.";
În consecință, s-a concluzionat că: „Din interpretarea textelor legale de reglementare, reiese că U. are obligația să gestioneze resursele financiare alocate de la bugetul public, să stabilească structura internă a instituției de învățământ, să selecteze personalul didactic, astfel că pr in R. poate să
stabilească reguli proprii de desfășurare activității de învățământ î n cadrul U .";
S-a mai constatat de către instanța de contencios administrativ că, pentru aceste motive, prevederile acestui R., ca atare, nu au cauzat reclamantului vătămarea drepturilor sale, nefiind îndeplinite condițiile art.8 din Legea nr.554/2004.
Pornind de la aceas tă dezlegare dată de către instanța de c ontencios administrativ, care a constatat că prevederile art. 46 din R.ul de ocupare a p osturilor didactice din U. „. -B., care face parte integrantă din Carta universitară, au fost adoptate în ședința Senatului din data de (...), „în c ondițiile legii"; , instanța de jurisdicție a muncii, a cărei competență a fostconstatată în ceea ce privește verificarea legalității și temeiniciei măsurii de încetare a calității de profesor consultant a recurentului, începând cu data de (...), va analiza, în primul rând, modul în care aceste dispoziții ale regulamentului au fost aplicate în concret.
Astfel, se reține că, R.ul a instituit, prin art.42, 43 și 4 6 , reguladuratei determinate a raporturilor de profesor consultant, folosind în acest sens, în ceea ce privește acordarea titlului de profesor consultant, termenii de „se acordă anual"; , „acordarea anuală"; , dar se poate face și „pe trei sau m ai mulți ani"; , „du rata pentru care se acordă titlul";, prevederi din care r ezultă, per a contrario, că voința U. a fost ca titlul de profesor consultant să n u mai poate fi acordat pe durată nedeterminată.
Pentru a interpreta aceste dispoziții în contextul întregii reglementări privind condițiile de ocupare a funcției didactice de profesor consultant, pornim de la analizarea următoarelor prevederi din Capitolul VII, Secțiunea a II-a a acestui regulament.
Art.42 din acest act al universității prevede astfel că. „Titlul de profesor consultant se acordă anual, numai profesorilor universitari pensionați care funcționează în calitate de conducători de doctorat atestați de C. P. consultanți beneficiază de drepturile acordate de legislația în vigoare și de hotărârile Senatului U. cadrelor didactice pensionate.
În art.43 se prevede că. „ Acordarea anuală a titlului de profesor consultant reprezintă un drept al U. B.-B. (conform art.53 punct 3 din legea nr.128/1997). Calitatea de profesor consultant se menține pe durata anului universitar pentru care a fost acordată. Titlul se acordă numai cadrelor didactice care îndeplinesc condițiile prevăzute de art.36 din R.. Pentru profesorii consultanți cu o activitate deosebită în cercetarea științifică
(publicarea anuală de studii ISI sau în alte sisteme recunoscute internațional, participare la proiecte de cercetare) în promovarea imaginii universității, în sporirea prestigiului și competitivității ei, acordarea titlului se poate face, cu aprobarea C.ui profesoral, pe trei sau mai m ulți ani . Durata
pentru care se acor dă titlul de profesor consultant depinde, în principal, decapacitatea de susținere financiară a postului, precum și de necesitățile didactice și de cercetare reale ale facultăților și catedrelor.";
Art.46 din regulament prevede că: „Prezentul R. se aplică și profesorilor consultanți care dețin deja această calitate în baza reglementărilor anterioare. În cursul sem. II al anului universitar 2007-
2008, C. facultăților vor face propuneri asupra menținerii, pe durata unuia sau mai multor ani, a acestei calității de profesor consultant pentru toate persoanele aflate în această situație.";
Analizând aceste prevederi ale regulamentului, rezultă cu certitudine că, de principiu, s-a hotărât ca titlul d e profesor consulta nt să fie acordat
doar pe durată dete rminată, regula con stituind -o cea de un an universitar,
iar excepția cea de „. sau mai mulți ani";, excluzându-se posibilitatea ca,începând cu data aplicării acestor prevederi, să mai existe nu miri în această
funcție pe durată nedeterminată.
Astfel, termenul „m ai mulți ani";, nu po ate însemna, potrivi t intenției u niversității, decât un număr determinat de ani, care trebuie să rezulte din actul decizional adoptat în acest sens, întrucât trebuie corelat cu terminologia folosită la începutul fraz ei următoare, în se nsul că „durata p entru care se acordă titlul de profesor consultant"; se stabilește în raport de anumite criterii, pe care le-am enunțat anterior.
Se reține însă că, adresa Senatului nr.10025/(...), ce a fost invocată în preambulul deciziei atacate în cauză, cuprinde o listă cu 54 de „. consultanți
aprobați de C. P. ale facultăților și de către Senatul U. B.-B., dintre care un n umăr de 8 persoane au fost numite în această funcție pe perioadă „..
De asemenea, și prin cealaltă hotărâre de Senat nr.12217/(...), invocată ca stând la baza deciziei atacate în cauză, pentru doi dintre cei 5
profesori consultanți numiți în această funcție s-a aprobat această calitatepe durată „..
Probatoriul insuficient în acest sens nu ne permite să verifi căm dacă c ele 13 persoane numite în funcția de profesor consultant „pe durată n edeterminată"; făceau parte din categoria celor supuși pentru prima dată a cestei proceduri, în scopul de a li se stabili această calitate, sau dintre cei c ărora l i se aplica u disp.art.46 din regulament, în ved erea menținerii c alității pe care au dobândit -o anterior.
Î nsă, cu atât mai mult, principiul egalității cetățenilor în faț a legii și a a utorităților publice, fără privilegii sau discriminări, consacrat de art .16
alin.1 din C., presup une aplicarea acelei ași măsuri în situații identice, ori n u s e poate reține în speță consecvența universității în aplicarea principiilor c hiar de ea stabilite, întrucât, pe de o parte, stabilind durata limitată a raporturilor juridice ale profesorilor consultanți, a decis că este necesară r econfirmarea în funcție chiar și în cazul celor care anterior fuseseră numiți p e durată nedeterminată și repunerea în discuția catedrelor din care fac p arte, cu reanalizar ea îndreptățirii lor l a d obândirea acestui titlu, iar, pe de a ltă parte, la prima aplicare a principiilor a căror respectare și le -a impus,
după adoptarea regulamentului, a hotărât din nou aprobarea de numiri pe d urată nedeterminată.
Se mai reține că, la art.I.2 din Carta universitară, s -a prevăzut că misiunile U. se vor realiza prin „. echilibrului între democrație, participare colectivă și transparență, pe de o parte, eficiență și fundamentare în luarea deciziilor, pe de altă parte;";, iar la pct .3.1 din Cartă , că „U. este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pluralismului politic, democrației și principiului supremației legii";.
Prin aceeași Cartă s-a prevăzut, la art.3.3, că „Membrii comunitățiiuniversitare au libertatea de gândire, de conștiință, de exprimare, deasociere. Ei își exercită funcțiunile fără discriminare sau represiune. Dreptul de petiționare este garantat. Intrarea în comunitatea universitară se face pe baze competitive…..";, iar la art.3.5, că:";Accesul la informație este neîngrădit la U. B.-B. C. universitară este informată constant asupra tendințelor de dezvoltare și a hotărârilor Senatului, prin mijloace clasice și moderne de informare.";
Art.1 din Protocolul nr.12 la C. E. a D. O. prevede că: „ Exercitareaoricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1";.
Se mai reține că, potrivit art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
De asemenea, Curtea mai reține că universitatea intimată, cu î ncălcarea dreptului la informare și la apărare al recurentului, nu a motivat în niciun mod, prin decizia contestată în cauză, măsura disp usă, de încetare a calității acestuia de profesor consultant.
Atât Codul muncii, în privința oricăror decizii de încetare a raporturilor j uridice de muncă, cât și doctrina și jurisprudența de contencios administrativ, în privința actelor administrative, mai ales a c elor prin care se s uprimă drepturi sau situații juridice individuale, prevăd că asemenea acte u nilaterale trebuie să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul l or motivarea în fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la c unoștința persoanelor interesate în mod legal.
Art.31 alin.1 și 2 din C. garantează dreptul persoanei de a avea accesla orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Potrivit art.19 din D eclarația Universală a D. O., orice om are libertateade a căuta și de a primi informații.
Art.10 din C. E. a D. O. garantează dreptul persoanei la libera exprimare, ce include și dreptul de a primi sau comunica informații.
De asemenea, art.24 alin.1 din Constituția României garantează dreptul la apărare.
Î n speță, decizia nr.14693/(...) emisă de R. U. „. -B. C.-N., contestată încauză, în privința căreia reclamantul susține că nu i-a fost comunicată niciodată, intrând întâmplător în posesia acesteia, este unicul act al universității prin care se menționează încetarea calității de profesor consultant în cazul recurentului, nu cuprinde în concret nicio motivare a
măsurii luate în privința raporturilor juridice dintre părți , făcând doartrimiteri la dispoziții legale și ale R.ului U., precum și la d ouă hotărâri ale
Senatului, nr.10025/(...) și nr.12217/(...) .
Aceste din urmă acte cuprind însă, în cea mai mare parte, doarsituația profesorilor consultanți aprobați de Senatul U., fără a face nicio
referire la persoana reclamantului și c u atât mai mult, n u motivează în v reun fel, în concret, raportat la situația r ecurentului, motivul pentru care n u a mai fost menți nut în funcție , cu atât mai mult cu cât aceste hotărâri probează, astfel cum am mai menționat anterior, că altor profesoripensionați din învățământul superior li s-a aprobat, chiar după adoptarea R .ului de prevederile căruia intimata se prevalează în cauză, numirea în funcția de profesor consultant pe perioadă nedeterminată, iar un număr de patru persoane au dobândit acest titlu, pentru anul universitar 2008/2009,
chiar în cadrul Facultății de I . și F. , în cadrul căreia funcționa reclamantul.
Se mai constată că, deși nici cel puțin numele recurentului nu apare în a ceste hotărâri, ce a r fi trebuit în speță să fie actele decizion ale propriu -zise a le Senatului U. în privința menținerii calității de profesor c onsultant, prin h otărârea nr.12217/(...) a Senatului U., foștii profesori consultanți din c adrul Facultății de L., cărora nu li s -a aprobat continuarea raporturilor a vute cu universitatea apar cel puțin individualizați în cuprinsul acesteia, cu o succintă motivare a măsurii luate și chiar cu promisiu nea reluării în d iscuție a posibilității acordării în continuare a titlului de profesor c onsultant, în momentul în care decanatul va indica surse de finanțare.
De altfel, în întocmirea unui act care să înceteze calitatea de profesor c onsultant a recurentului începând cu data de (...), intimata trebuia să aibă în vedere, potrivit principiului bunei-credințe în raporturile contractuale,
emiterea și comunicarea unui asemenea act într -un termen care să permită reclamantului folosirea eficientă a c ăilor de atac împotriva acestuia , până la începerea noului an universitar.
Î n acest sens, necomunicarea unei hotărâri a Senatului în baza procesului-verbal di n data de (...) și em iterea unei decizii î n acest sens, de c ătre R ., abia la d ata de (...), care de altfel nu a fost com unicată în mod l egal, a pus recurentul în situația de a se adresa instanțelor competente a v erifica legalitatea acestui act abia la data de (...), după începerea anului universitar 2008/2009, la data de (...), în care acesta pretindea, prin a cțiunea formulată, că ar avea dreptul să funcționeze în continuare în calitate de profesor consultant.
Cu toate că părțile se judecau într-un conflict de muncă, sarcina probei legalității și temeiniciei măsurii luate revenind unive rsității intimate, aceasta a depus abia în recurs procesul-verbal al ședinței Senatului din (...), din care, la punctul X - S. profesorilor consultanți, se observă că a fost într -
adevăr pusă în discuția Senatului și situația recurentului V . F., carefigurează, alături de alți trei foști profesori universitari, printre persoanele care nu au primit avizul C.ui facultății pentru menținerea calității de profesor consultant. Se mai consemnează în acest proces-verbal doar faptul că și Comisia de R. U. a Senatului U. a formulat aviz negativ în privința menținerii acestor cadre didactice, iar Senatul a fost de acord cu propunerile C.ui Facultății de I. și F., votând în unanimitate.
Se reține că, în speț ă, în baza acestui proces-verbal nu a fost întocmit
și actul administra tiv al Senatului, motivat corespunză tor, care să fie comunicat recurentului, cu respectarea drepturilor sale la apărare și la informare.
Astfel, se reține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, motivarea este necesară mai ales în cazul actelor prin care se
suprimă drepturi sau situații juridice individuale , aceasta trebuind să fie s uficient de precisă astfel încât motivul actului să transpară clar, ea trebuie s ă fie intrinsecă actului , adică trebuie conținută nu neapărat în înscrisul cecuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre înscrisurile ce formează actul și care se comunică particularului odată cu acesta.
S-a mai reținut în jurisprudența instanței supreme că, în situația în care actul este însoțit de o adresă de comunicare , ori de un raport sau un a viz care îl fundamentează, iar una dintre aceste operațiuni administrative c uprinde motivarea actului administrativ și a fost comun icat particularului,
nu se poate susține că dreptul acestuia la informare și la a părare ar fi fost î ncălcat.
Î n speță, însă, recurentul nu a beneficia t de nicio motivare a măsurii luate, nu i s-a comunicat nici un aviz, proces-verbal care să fundame nteze d ecizia luată de către universitate, chiar și hotărârile Senatului n r.10025/(...) și nr.12217/(...) fiind comunicate acestuia în cursul judecării prezentei cauze, la data de (...).
Doar printr-o motivare concretă a actului decizional se asigura atât i nformarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal,
anterior formulării a cțiunii în contencios administrativ , cât și exercitarea de c ătre subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare și acelui la un proces echitabil.
De asemenea, în lipsa motivării actului decizional , instanța nu poateaprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exer cita atribuția de control a legalității actelor decizionale ale instituțiilor publice, instanța de j udecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emite ntul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat,
iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului adm inistrativ, neputând f i complinită în cursul cercetării judecătorești.
Din perspectiva instanței de judecată, m otivarea este decisiv ă pentru a face demarcația dint re actul adoptat în cadrul marjei de ap reciere conferită
de lege autorității p ublice și cel adopt at prin exces de pu tere , astfel cum este definit acest termen prin art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004.
Nemotivând măsura luată, ce privește încetarea raporturilor juridice d intre părți, aducând astfel atingere dr epturilor recurentului, intimata, pe lângă faptul că a încălcat drepturile acestuia la apărare și la informare, nu a d emonstrat în cauză că interesul public impune o asemenea vătămare a interesului privat al reclamantului.
Astfel cum am precizat anterior, prin cele două hotărâri ale Senatului,
nr.10025/(...) și nr. 12217/(...) menționate în preambulul d eciziei contestate ca stând la baza emiterii acesteia, 59 de persoane au fost numite în calitate d e profesori consult anți în cadrul univ ersității, dintre care 4 au dobândit acest titlu chiar în cadrul Facultății de I . și F. , iar 13 cadre didactice au fost n umite în continuare pe perioadă nedeterminată, doar în cazul a 7 p ersoane,
printre care se află și reclamantul, nefiind aprobată menținerea acestei c alități.
Mai ales în cazul acestor din urmă particulari, pentru care măsura l uată a fost defavorabilă, se impunea precizarea motivelor, a raționamentului ce a stat la baza adoptării sale.
De altfel, în situația recurentului, care la data emiterii actulu i era deja î n exercitarea atribuțiilor de profesor consultant, constatându -se, la data de
(...), că îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi numit în această f uncție, se impunea ca motivarea să c uprindă în principal acele elemente d eterminante care au condus la schimbarea, în perioada scursă de la a ceastă dată, până l a (...), a algoritmulu i/raționamentului avut în vedere d e c ătre C. de F. sistematică, C. F acultății de I . și F. și Senatul U., la numirea a cestuia în funcție, elemente care să fie apte a condu ce la concluzia n ecesității afectării drepturilor acestuia.
Se reține că, atât art.53 alin.3, art.64 din Legea nr.128/1997, prevăd pentru numirea persoanelor în funcția de profesor consultant condiția unei activități științifice și pedagogice care să le fi adus recunoașterea națională și internațională, iar art.36 și 42 din R.ul de ocupare a funcțiilor didactice, cele privind calitatea de conducător de doctorat atestat de C., publicarea de cărțide specialitate și studii, manifestarea atașamentului față de valorile instituției, condiția fizică și psihică adecvată, precum și resursele financiare ale catedrei.
Din extrasul procesului-verbal al ședinței C.ui facultății din data de (...), care consemnează avizul negativ dat recurentului pentru prelungirea titlului de profesor consultant, act ce nu a fost comunicat acestuia, se consemnează doar faptul că, față de dosarul depus de către reclamant, „. de cuvânt s-au concentrat atât pe situația financiară negativă a catedrei respective, cât și pe activitatea științifică din ultimii ani a domnului profesor";.
Practic, pentru a a duce atingere unui drept câștigat, se reține că oricare ar fi fost motivele ce au condus la schimbarea deciziei anterioare, care nu au fost, în speță, precizate și aduse la cunoștința persoanei interesate, acestea trebuie să fie elemente noi, care nu au p utut fi avute în
vedere la data actului decizional inițial de numire în funcție , acestea nemaiputând privi activitatea științifică din ultimii ani a recurentului,presupunându-se că tocmai pentru această activitate meritorie desfășurată până la data de (...) reclamantul a fost numit în funcție.
De asemenea, chiar în continuare, până la (...), nu s-a constatat de către catedră necesitatea unei solicitări de revocare din funcție a acestuia.
Astfel cum s-a mai statuat în jurisprudența Înaltei Curți de C. și
Justiție, în condițiile în care este cunoscut că puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, exercitarea dreptului de decizie prin încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, constituie exces de putere.
S-a reținut astfel de către instanța supremă că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, a procedurii de urmat, ci și din perspectiva persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia angajatorul într-un raport de muncă sui generis nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității.
Cu atât mai mult, în cazul în care efectele actului administrativ privesc dreptul la muncă, acest drept nu poate fi vătămat printr-un act nemotivat.
Conform art.41 alin.1 din C., dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Art.23 din Declarația Universală a D. O. garantează că orice persoană are dreptul la muncă.
Art. 53 alin. 1 din C. prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Potrivit alin. 2 al ace luiași arti col, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fieproporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art. 20 alin. 1 di n Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate șiaplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
De asemenea, se mai reține că , potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.
Având în vedere însă faptul că universitatea intimată nu a răspuns a cestor cerințe ale oricărui act decizional, care are în mod special menirea de a evita adoptarea sa prin încălcarea principiului nediscriminării și a egalității î n fața legii și a auto rităților publice, deci prin exces de puter e, ca o garanție contra arbitrariului administrației publice, pentru a preveni dobândirea de c ătre aceasta a unei puteri discreționare, Curtea reține că actul atacat este anulabil.
De altfel, în situația în care s -ar admite că decizii ce afectează drepturi f undamentale ale cetățenilor, cum sunt cele din prezenta speță, nu s -ar i mpune a fi motivate, cenzura instanței de judecată competente asupra acestor acte ar fi una pur formală, în sensul de a permite accesul liber al p articularului la justiție, fără a se putea verifica de fapt în niciun mod dacă e mitentul actului a acționat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege , sau a adoptat actul prin exces de putere.
Potrivit art. 8 din Declarația Universală a D. O., orice persoană aredreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.
Având în vedere faptul că în cauză se impunea, pentru considerentele menționate anterior, anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de U. „.-B. C.-N., privind încetarea calității de profesor consultant, se reține că reclamantul este îndreptățit, potrivit disp.art.269 din Codul muncii și la despăgubiri reprezentând indemnizația lunară de care a fost lipsit, prin actul emis nelegal, în perioada cuprinsă între (...), data la care a fost pusă în executare măsura atacată în cauză, și (...), data de la care, în urma adoptării Legii nr.1/2011, prevederile actelor normative privind funcția de profesor consultant nu-și mai puteau produce efectele.
Se reține însă ca fiind nefondată cererea recurentului de obligare a intimatei la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, raporturile juridice atipice de muncă dintre părți având la bază actul decizional al Senatului de numire în funcție.
Cu atât mai mult, apare ca fiind nefondată și cererea de înregistrare a unui asemenea contract la inspectoratul teritorial de muncă.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 C., se va admite recursul declarat de reclamantul F. V., se va modifica în parte sentința primei instanțe, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâta U. „.-B. C.-N., se va dispune anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de U. „.-B. C.-N., pârâta fiind obligată să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând indemnizația lunară egală cu diferența dintre salariul conform grilei de profesor universitar, cu vechime de peste 40 de ani, la punctaj 2 și valoarea pensiei, pentru perioada (...)-(...).
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței civile nr. 279 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâta U. „.-B. C.-N.
Dispune anularea deciziei nr.14693/(...) emisă de U. „.-B. C.-N.
Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând indemnizația lunară egală cu diferența dintre salariul conform grilei de profesor universitar, cu vechime de peste 40 de ani, la punctaj 2 și valoarea pensiei, pentru perioada (...)-(...).
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G.
GREFIER A. B.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex- (...);
Jud. fond: Tribunalul Cluj:- E. B..
| ← Decizia civilă nr. 672/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1132/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
