Decizia civilă nr. 3394/72011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3394/R72011
Ședința publică din data de 3 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul K. T. împotriva sentinței civile nr. 1638 din 31 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. S. prin D. R. de D. și P. C., având ca obiect litigiu de muncă - despăgubiri.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 27 septembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1638 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția nulității absolute a actului adițional invocată de către reclamant și excepția tardivității invocării excepției de nulitate absolută invocată de către pârâtă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul K. T. în contradictoriu cu pârâții C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. B. și D.
C. și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma de 2.774 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada 22 mai 2006 - 31 decembrie 2007 și suma de
14.313 lei reprezentând despăgubiri datorate pentru imposibilitatea participării la comisiile de licitații, din culpa pârâtei.
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale - onorariu avocațial parțial.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale - onorariu expert parțial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este angajat al societății pârâte. Î. cu anul 2005, între părți au existat mai multe litigii pe rolul acestei instanțe, generate de unele măsuri de reorganizare soldate cu concedierea reclamantului, toate constate ca fiind nelegale prin mai multe hotărâri judecătorești.
Odată cu reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, a fost semnat actul adițional nr. 344/(...) prin care părțile au convenit asupra salarizării, reclamantului fiindu-i stabilit un salariu lunar de
1050 lei, o indemnizație de conducere de 35% și un spor de vechime de 28%, respectând principiul repunerii părților în situația anterioară.
Achiesând propunerii angajatorului, prin semnarea actului, reclamantul a acceptat cuantumul drepturilor salariale. În aceste condiții, excepția nulității absolute a actului a fost respinsă. Încadrarea în muncă la nivelul societății a fost făcută cu respectarea limitelor din grila de salarizare stabilită prin contractul colectiv de muncă, cu girul patronatului și sindicatului, caracterul discriminatoriu, abuziv și imoral al actului adițional neputând fi reținut.
În condițiile în care nivelul de salarizare este cuprins într-o grilă de salarizare, salariul fiecărui angajat poate diferi în funcție de mai mulți parametri a căror apreciere este atributul angajatorului.
Instanța a respins și excepția tardivității constatării nulității absolute a actului adițional, invocată de pârâtă, prevederile art. 283, alin. 1, lit. D din C.
M. fiind aplicabile prin analogie și actului adițional la contractul individual de muncă. A., constatarea nulității unui contract individual de muncă, respectiv unui act adițional, poate fi invocată pe toată durata existenței contractului, respectiv actului adițional.
Cu privire la pretențiile bănești solicitate de reclamant, în cauză a fost administrată proba cu expertiza contabilă judiciară, fiind stabilit cuantumul punctual al drepturilor bănești, cuantumul acestora fiind însușit de reclamant.
A., diferența între salariul acordat reclamantului și salariul acordat
șefului interimar al serviciului Licitații Contracte în intervalul 17 august 2005
- 11 decembrie 2007, a fost determinată de expertul judiciar la suma de
39.260 lei. Cererea reclamantului privind plata acestei sume este însă neîntemeiată, atâta timp cât ea excede cadrului legal convenit de părți prin semnarea actului adițional nr. 344/(...). Remunerarea reclamantului s-a făcut în mod legal, cu respectarea grilelor de salarizare, prin stabilirea unui salariu lunar.
Faptul că o terță persoană a fost remunerată pentru un post similar cu un salariu superior, este un aspect acceptabil, angajatorul având posibilitatea de a recompensa, în limitele grilei de salarizare, două persoane pentru același post, cu salarii diferite, în funcție de anumiți parametri și raportat la specificul activităților fiecăruia.
Daune interese au fost cuantificate prin expertiza contabilă judiciară, cuantumul acestora fiind de 29.451 lei. Fiind drepturi subsecvente diferențelor salariale, nici acordarea acestora nu se justifică, în fapt neexistând nicio întârziere nejustificată a plății salariului, acesta fiind acordat în conformitate cu prevederile contractuale.
În ce privește acordarea contravalorii bonurilor de masă, instanța a reținut că beneficiul acestor drepturi nu s-a putut realiza din culpa exclusivă a angajatorului. Neputându-se prezenta la locul de muncă urmare a unor acte nelegale ale angajatorului, reclamantului i se cuvin în conformitate cu prevederile art. 78, alin. 1 C. M., despăgubiri egale cu drepturile de care acesta ar fi beneficiat în cazul în care concedierea nu ar fi avut loc.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 371/2005, salariatului i se cuvin tichete de masă pentru perioada în care acesta se prezintă la locul de muncă, însă în speță lipsa reclamantului de la locul de muncă a fost cauzată de un act de concediere nelegală. A., reclamantului i se cuvine acordarea unei despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi beneficiat în perioada 22 mai 2006 - 31 decembrie 2007, în cuantum de 2.774 lei.
Drepturile de participare ca membru în comisiile de licitații au fost stabilite de expertul contabil ca fiind în cuantum de 28.626 lei, încasați de numita D. M. în perioada 2005 - 2007. Despăgubirea reclamantului pentru beneficiul nerealizat în această situație va fi stabilit de instanță prin aprecierea unei situații obiective, respectiv la participarea reclamantului și a numitei D.
M., ambii în calitate de șef serviciu, la jumătate din participările la comisiile de licitații. A. cuantumul total stabilit de expert va fi înjumătățit, iar reclamantului i se va acorda suma de 14.313 lei.
Daunele interese asupra acestei sume nu se cuvin întrucât repararea integrală a prejudiciului suferit de salariat se face prin actualizarea drepturilor cu indicele de inflație ori aplicarea dobânzilor legale, plata daunelor interese neavând temei legal într-o astfel de situație.
Contravaloarea medicamentelor și alimentației suplimentare în intervalul martie 2006 - decembrie 2007 nu se cuvin, reclamantul nefăcând dovada faptului că acestea pot fi compensate și în ce măsură compensarea acestora poate fi realizată. De altfel, reclamantul nici nu a probat achiziționarea medicamentelor și a alimentației suplimentare.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, acordarea acestora nu se justifică. De regulă, astfel de daune se cuvin doar în cadrul răspunderii civile delictuale, în condițiile în care art. 998-999 C. Civ. se referă generic la prejudiciu, fără a se face distincție între cel material și cel moral, rezultând astfel concluzia potrivit căreia legiuitorul a reținut și în cadrul răspunderii patrimoniale reglementate de C. M. regula din dreptul comun.
În domeniul răspunderii civile contractuale, despăgubirile pentru daunele morale suferite se cuvin numai cu titlu de excepție, fie în situația existenței unei dispoziții legale sau a unei stipulații contractuale exprese, fie, chiar în lipsa acestora, în domeniile strict limitate ale contractelor de transport persoane, în cel al contractelor privitoare la drepturile de proprietate intelectuală ori în contractele care cuprind obligații implicite de protecție a persoanelor fizice (hoteliere, organizare de spectacole, jocuri sportive, etc.), astfel încât instanța a respins și acest capăt de cerere.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată parțiale, proporțional cu pretențiile admise, în cuantum de 6.000 lei, reprezentând onorariu avocațial în sumă de
3.000 lei și onorariu expert în sumă de 3.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta C. N. DE A. ȘI D. N. D.
R. SA prin D. R. de D. și P. C. și reclamantul K. T.
Prin recursul declarat de pârâtă s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 14.313 lei, reprezentând despăgubiri datorate pentru imposibilitatea participării la comisiile de licitație, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 312 raportat la art. 304 pct.7 și 9 și art. 304 ind. 1 C.pr.civ.
Conform legislației în materie până în anul 2006, respectiv art.51 din O.U.G. nr.60/2001, autoritatea contractantă are obligația de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de achiziție publică, o comisie de evaluare care răspunde de următoarele activități: a)verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și economico-financiară de către candidați/ofertanți; b) deschiderea, examinarea și evaluarea ofertelor; c) stabilirea ofertei câștigătoare.
Toate prin același act normativ se stabilesc cazurile de incompatibilitate. A. prevederi precum și altele sunt reluate și dezvoltate în H.G. 925/2006, în
Capitolul VI, art. 71-81.
Prin obligarea recurentei la plata sumelor reprezentând despăgubiri datorate pentru imposibilitatea participării la comisiile de licitații, se vor acorda sume de bani cu destinații speciale, nefiind verificate și asumate criteriile de incompatibilitate și nefiind exercitate atribuțiile specifice acestei activități, deci
și fără asumarea răspunderii reclamantului pentru soluțiile și hotărârile date.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.299, 300 alin.2 și 3, art.304 pct.7 și 9, art.3041, 312, 274 și 272 C.pr.civ.
Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat casarea sentinței și înurma rejudecării cauzei să se admită acțiunea în întregime, cum a fost precizată și completată, având în vedere și expertiza contabilă efectuată, respectiv să fie obligate pârâtele la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de:
- 39.260 lei - diferență drepturi salariale - constând în diferența între salariul acordat și salariul acordat Șefului interimar al serviciului Licitații
Contracte, numita D. M. (prin schimbarea denumirii serviciului licitații în intervalul 17 august 2005 - 15 octombrie 2007, (și care a fost menținută pe funcție), respectiv 15 octombrie 2007 - 11 decembrie 2007, când pe același post, prin schimbarea denumirii din serviciu licitații contracte în serviciu achiziții a fost numit în funcție F. A.;
- 29451 lei - daune interese calculare conform art.101 din CCM la nivel de unitate - raportat la suma ce reprezintă diferențe salariale
- 2744 lei c-v bonurilor de masa, neacordate pe perioada suspendării contractului de muncă dispusa de pârâta de rândul 2 în intervalul (...) - 0.(...);
- 41116 lei, reprezentând drepturi de participare ca membru în comisiile de licitații, retribuite conform legislației în vigoare;
- 34151 lei, reprezentând daune interese calculate la suma de mai sus;
- 6925 lei reprezentând 4725,82 lei c/v medicamente și 2200 lei c/v alimentație suplimentara în intervalul martie 2006 - decembrie 2007 - ca urmare a faptului ca în toata perioada suspendării CIM - nefăcându-se plata asigurărilor de sănătate - nu a beneficiat de compensarea medicamentelor;
- 100.000 lei - reprezentând prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a actelor de hartuire morala și a celor de discriminare la care a fost supus începând cu luna august 2005, prin repetate încercări de îndepărtare a acestuia concretizate în modificarea contractului de munca, suspendarea acestuia din funcție ca urmare a unei plângeri penale și mai apoi îndepărtarea lui din funcție sub pretextul unei așa zise reorganizări a activității - acte care i- au lezat onoarea, cinstea, reputația și i-au afectat și sănătatea.
Solicită totodată obligarea pârâtelor intimate la plata în integralitate a cheltuielilor de judecata la fond, constând în onorariu avocațial în suma de
8000 lei și onorar expert conform chitanțelor depuse la dos.
În subsidiar solicită admiterea modificarea în parte a sentinței și în ceea ce privește petitul privind: constatarea nulității actului adițional nr.344/2006 și obligarea pârâtelor la plata sumelor arătate.
A invocat prevederile art.304 pct.9 din C.pr.civ. instanța de fond făcând o interpretare greșită a prevederilor legale invocate cu privire la salarizare și actele de discriminare săvârșite sub acest aspect (art.16 din Constituție art.5 alin. 1 codul muncii, art.6 alin 3 coroborat cu art.154 codul muncii).
În motivare, reclamantul a reluat descrierea situației de fapt, subliniind că în realitate pârâta intimată NU A D. niciodată locul de munca al reclamantului, ci a schimbat doar denumirea acestuia, fapt ce rezultă din decizia nr. 246/R/2009 a C. de A. C. din dosar nr. (...), unde s-a mai reținut că în toată aceasta perioada, (2005 până în decembrie 2007), postul și funcția de șef serviciu prin schimbarea denumirii a fost deținuta de d-na D. M. și de numitul F. A.
I se cuvin aceste diferențe salariale între salariul acordat reclamantului și salariul acordat persoanei care a ocupat postul de șef serviciu în cadrul serviciului licitații contracte având în vedere că reclamantului până la schimbarea din funcție (august 2005) nu i s-a negociat salariul pe anul 2005 - negocierea salariului pe anul 2005 a șefului serviciului licitații, pretins a fidesființat s-a făcut în luna august 2005 cu d-na D. M. cea care l-a înlocuit. A. la reintegrarea în munca (decembrie 2005) i se cuveneau aceste diferențe salariale.
Apoi aceste diferențe salariale i se cuvin și în intervalul 1 ianuarie 2006 -
13 martie 2006, deoarece numita D. M. fiind menținuta în continuare în funcția de șef serviciu licitații contracte (denumirea schimbata a serv. licitații) pe care reclamantul a fost reintegrat, angajatorul era obligat să-i plătească aceleași drepturi salariale cu ale acesteia.
În luna august 2005 - prin decizia nr. 7147/(...) - sub pretextul desființării locului de muncă, și fără consimțământul acestuia a fost trecut de pe funcția și postul de sef serviciu licitații în postul de subinginer în cadrul serviciului Reparații capitale și calamități.
În luna septembrie 2005 - pe postul pretins desființat (dar care așa cum se motivează în decizia nr. 246 /R/2009 - nu a fost desființat) A F. NUMITA INTERIMAR (cum rezulta din fisa postului) numita D. M., aceasta ocupând postul și funcția de șef serviciu licitații contracte (denumirea schimbata a postului de serviciu licitații).
Urmare a sentinței nr. 1214/2005 a T.ui C. - este anulata decizia de schimbare a reclamantului din funcție, se dispune reintegrarea și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite - constând în diferența între salariul cuvenit pentru postul de șef serviciu licitații și salariul achitat postului în care a fost schimbat, la care se adaugă indemnizația de conducere.
În luna decembrie 2005, a fost reintegrat.
D-nei D. M. trebuia să îi înceteze contractul de munca în temeiul art. 56 lit. f din codul muncii, însă pârâta îi menține CIM, astfel că o dată cu reintegrarea reclamantului, pe funcția și postul de șef serviciu licitații (prin schimbarea denumirii în serviciu licitații contracte) erau încadrate două persoane, care ocupau în același timp același post și aceeași funcție, dar cu salarii diferite.
D. 1 ianuarie 2006 și până în 13 martie 2006 (când reclamantul a încheiat actul adițional la CIM nr.344/13 martie 2006, a cărui nulitate a solicitat-o, iar d-na D. a încheiat actul adițional nr.350/(...)) salariul cuvenit reclamantului și care trebuia să îi fie achitat era salariul care i-a fost achitat D- nei D. M..
Se invocă PRINCIPIILE DE ORD.E P.A, care guvernează salarizarea și anume „la munca egala sau de valoare egala, plata egala";, precum și acela a asigurării egalității de tratament față de toți salariații, cu trimitere la prevederile art. 5, art. 6 alin 3 și art.154 din codul muncii și art. 16 din Constituția României.
În ceea ce privește nulitatea absolută a actului adițional nr. 344/(...), se arată că pârâta a procedat atât în cazul reclamantului cât și al d-nei D. la încheierea celor două acte adiționale cu privire la „. salariului";. Or, salariul reclamantului NU A F. N.
Pârâta a motivat cu ocazia așa zisei negocieri că având în vedere restricțiile impuse de către C. SA la fondul de salarii, nu este posibila o creștere salariala decât cu până la 7%, astfel ca aceasta creștere salariala îi este aplicată și reclamantului. (în acest sens a se vedea și adresa nr.3885/(...)).
Numai că în cazul reclamantului aplicarea procentului de 7% s-a făcut, la salariul negociat în luna noiembrie 2004. Pe anul 2005 nu i s-a negociat salariul în calitate de șef serviciu, deoarece a fost schimbat din funcție.
Negocierea salariului aferent funcției de șef serviciu licitații prin schimbarea denumirii în licitații contracte, pe anul 2005 s-a făcut în persoanad-nei D. M., fapt ce rezultă din actele depuse în probațiune de către pârâta intimată .
Conform actului adițional nr. 5073/4.XI.2004, salariul negociat cu reclamantul începând cu data de 1.XI.2004 a fost de 9.836.064 rol, adică 984 ron, iar conform actului adițional nr.344/(...), la salariul de 984 ron prin aplicarea procentului de 7 % a rezultat un salariu de 1050 ron.
În privința actului adițional nr. 350/(...), încheiat cu d-na D. M., care a fost menținuta pe aceeași funcție cu reclamantul, raportat la salariul negociat al acesteia în septembrie 2005 de 1150 lei, dacă i s-ar fi aplicat în luna martie
2006 procentul de 7 %, atunci prin actul adițional nr. 350/(...), semnat de pârâta cu d-na D. - salariul acesteia ar fi trebuit sa fie de 1230 lei, ORI
SALARIUL conform actului adițional încheiat este de 1430 lei, ceea ce demonstrează ca la stabilirea salariului d-nei D. nu i-au fost aplicate aceleași criterii ca reclamantului, respectiv salariul acesteia nu a fost stabilite prin aplicarea procentului de până la 7% cat erau limitele stabilite de C. SA.
Rezultă că pârâta a săvârșit acte cu vădit caracter discriminatoriu, incidente fiind și prevederile art. 141 pct.2 din Tratatul C.E.
În luna mai 2006 pârâta a procedat la suspendarea CIM a reclamantului în temeiul art. 52 lit. c din codul muncii, urmare a unei plângeri penale.
Pe postul de sef serviciu licitații contracte este menținuta d-na D..
În luna iulie 2007 serviciul și-a schimbat din nou denumirea devenind serviciu achiziții, postul fiind deținut în continuare de numita D. M., iar din octombrie 2007 de numitul F. A.
La data de 11 decembrie 2007, când urmare a Rezoluției P.ui de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca, trebuia să își reia postul și funcția, a fost din nou concediat - pe același motiv - desființarea locului de munca, decizie care a fost atacata de reclamantul în dos.(...).
Soluția pronunțata prin D. nr. 2. a C. de A. C. - precum și cele reținute în considerente sunt edificatoare, în sensul că niciodată locul de munca ocupat de reclamantul începând cu anul 2005 nu a fost desființat.
În intervalul mai 2006 - decembrie 2007, perioada în care CIM a fost suspendat, persoanelor care au ocupat acest post le-au fost aduse substanțiale majorări salariale prin actele adiționale depuse la dosar; prin actul adițional
849/(...) - începând cu data de (...) d-nei D. M. i-a fost stabilit un salariu de baza negociat de 2800 lei, la care se adaugă indemnizația de conducere și alte sporuri; prin actul adițional 16386/(...), începând cu data de (...) aceleași persoane, i se acorda un spor de 75% la salariul de bază, la care se adaugă indemnizația de conducere și alte sporuri. La data de 15 X. - numita D. M. este înlocuita, cu numitul F. A. căruia prin decizia nr.23418/2007, i se stabilește un salariu brut de 3500 lei, la care se adaugă indemnizația de conducere, alte sporuri.
Consideră că i se cuvin cu titlu de drepturi salariale și aceste diferențe salariale între salariul acordat reclamantului, pe perioada cât a avut CIM suspendat, și salariul avut de persoanele care au ocupat aceasta funcție.
De cuantumul acestor salarii nu a avut cunoștință decât după declanșarea litigiului.
Raportat la drepturile de participare ca membru în comisiile de licitații, arată că instanța de fond i-a recunoscut aceste drepturi dar le-a înjumătățit, or reclamantul a solicitat acordarea în integralitate a sumei de 41.116 lei încasata de cele două persoane, deoarece chiar dacă a fost schimbat din funcție, și mai apoi reintegrat, iar apoi din nou suspendat din funcție - aceste drepturi încasate de cei doi care au ocupat funcția și au fost menținute în funcție i se cuveneau tocmai datorita măsurilor nelegale și abuzive luate împotriva sa.
Sumele solicitate cu titlu de daune morale se justifică în raport de art.998 -999 cod.civ coroborat cu art. 269 și urm din codul muncii, față de șicanele la care a fost supus începând cu luna august 2005 - toata hartuirea și stresul la care a fost supus cu ocazia acestor așa zise reorganizări a activității, când a fost schimbat din funcție, apoi concediat, plângerea penala înaintată la scurt timp după ce a fost reintegrat, suspendarea CIM- apoi din nou refuzul de a-l reintegra sub pretextul aceleași reorganizări - acțiuni concertate șicanatorii.
I s-au adus atingere demnității și onoarei personale în fața familiei și a prietenilor, sănătății, boala care s-a declanșat (probată) fiind urmarea acestora.
A fost lipsit de salariu ca mijloc de subzistenta pentru sine și familie, iar datorita acestor lipsuri și a modului cum s-a procedat, s-a simțit extrem de umilit, fiind silit a se împrumuta de bani și a explica ce i s-a întâmplat.
În toata aceasta perioada, tot ca urmare a suspendării CIM, nu i-au fost plătite de către angajator asigurările de sănătate, situație în care toate cheltuielile legate de tratamentul și alimentația suplimentara a bolii care s-a declanșat datorita a acestui stres, au trebuit suportate de reclamant.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 septembrie 2011, pârâta C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA prin D. R. de D. și P. C. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-contestator arătând că prin actul adițional nr.344/(...) părțile au convenit asupra salarizării, fiind respectat principiul repunerii părților în situația anterioară, potrivit art. 78 din C. muncii.
Pentru perioada suspendării contractului individual de muncă (...)-(...), angajatorul a achitat drepturile salariale în conformitate cu prevederile art.52 alin.2 din C. muncii. Raportul juridic de muncă este un raport juridic contractual și s-a derulat în baza actului adițional nr.344/(...), semnat și negociat, și a contractului colectiv de muncă.
În cadrul Companiei negocierea drepturilor salariale se efectuează în baza unei grile de salarizare aprobate de către patronat și sindicat, nu în baza funcției deținute. Grila de salarizare are o limită minimă și una maximă, angajatorul având prerogativa de a aprecia fiecare salariat în parte, în funcție de activitatea depusă, studiile pe care le are, performanțele obținute, etc.
Reclamantul cu profesia de bază subinginer are o pregătire profesională inferioară față de D-na D. M. - inginer și Dl. F. A. - inginer.
Prin sentința civilă nr.832/2009 rămasă definitivă și irevocabilă - depusă la dosar - Tribunalul Cluj a respins o acțiune similară a unui fost angajat al
C.N.A.D.N.R. - S. privind acordarea sporului cuvenit pentru derularea fondurilor externe, reținând în mod legal că acest spor este strâns legat de activitatea efectivă în unitate.
În ceea ce privește daunele interese, acestea nu se justifică, neexistând nicio întârziere nejustificată a plății salariatului.
Referitor la drepturi de participare în comisiile de licitații, se reiau considerentele din cuprinsul cererii de recurs formulată de pârâtă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul reclamantului este întemeiat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul acordării diferenței de drepturi salariale solicitate de reclamant pentru perioada 2005 - sfârșitul anului 2007, în sumă de 39.260 lei constând în diferența între salariul acordat reclamantului și cel acordat Șefului interimar al serviciului Licitații Contracte, numita D. M. respectiv a șefului serviciului achiziții F. A.
Așa cum s-a arătat în recursul reclamantului, modul în care a fost despăgubit pentru perioada în care raporturile sale de muncă au fost suspendate relevă o situație de discriminare.
A., cu prilejul repunerii în funcție în urma dispoziției instanței de judecată din cuprinsul sentinței civile nr. 1214/(...) a T.ui C. (fila 193 dosar fond vol. I), plata despăgubirilor nu a respectat imperativele legale. În acest sens, se reține o salarizare superioară pentru această perioadă (august- decembrie 2005) a persoanei care a ocupat fostul post al reclamantului, despre care angajatorul afirmase că l-a desființat, decât cea la care s-a raportat angajatorul cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate reclamantului.
Or, dată fiind statuarea T.ui C. cum că în fapt nu a avut loc o astfel de desființare a postului reclamantului, ci doar o schimbare de denumire, trebuie acceptat ca o consecință a anulării deciziei de modificare a contractului individual de muncă aplicabilitatea dispozițiilor art. 80 C. muncii (fostul art. 78) (despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul), pentru identitate de rațiune cu situația concedierii nelegale.
În mod evident, prin salarii indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul trebuie înțelese toate drepturile la care acesta avea dreptul în ipoteza în care ar fi fost menținut pe funcția sa.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul justificării salarizării superioare a numitei D. M. prin raportare la pregătirea profesională superioară a acesteia, în condițiile în care nu s-au indicat criterii punctuale în cuprinsul unor regulamente, acte ale societății, contracte colective de muncă etc. relevante sub acest aspect. Simpla afirmație că s-a apreciat mai valoroasă prestația profesională a acestei salariate raportat la pregătirea sa profesională superioară este fără relevanță juridică. Altfel spus, nu s-a probat (deși angajatorul are o sarcină a probei deosebită în conflictele de muncă, potrivit art. 272 - fostul art. 287 C. muncii) stipularea în cuprinsul grilei de salarizare a criteriului privind studiile efectuate pentru alegerea între minimul și maximul grilei.
În plus, față de modul în care au decurs raporturile de muncă de-a lungul anilor pentru care se solicită despăgubiri, punctat de o modificare unilaterală a contractului de muncă, două desfaceri ale contractului individual de muncă prin concediere și o suspendare a contractului datorată depunerii unei plângeri penale de către angajator, infirmate toate aceste decizii ale angajatorului pe cale judiciară, se conturează o atitudine de rea credință din partea angajatorului în raporturile contractuale cu reclamantul, evidentă și prin modul de stabilire a drepturilor salariale datorate acestuia în urma reintegrărilor ce s-au dispus succesiv în favoarea sa de către instanțele de judecată.
Stabilirea unor drepturi salariale la un nivel inferior celui de care s-au bucurat persoanele care au ocupat chiar funcția reclamantului, denotă o nelegală discriminare a acestuia.
Or, potrivit art. 5 C. muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații. Totodată, art. 141 din Tratatul Consiliului Comunităților Europene consacră principiul plății egale pentru muncă egală.
Art. 16 din Constituția României statuează că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări";.
Apoi, O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare are mai multe prevederi aplicabile în cauză: art. 1
alin. 2 lit. e) statuează: „Principiul egalității între cetățeni, al excluderii p rivilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitareaurmătoarelor drepturi: e) drepturile economice, sociale și culturale, în special:
(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal
pentru muncă egală , la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare";, iar art. 2alin. 1: „(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice
deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, f olosinței sau exercit ării, în condiții de e galitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drep turilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau înorice alte domenii ale vieții publice";.
În mod evident, dacă reclamantul a fost salarizat inferior față de o altă persoană care a ocupat exact aceeași funcție ca și cea a reclamantului, fără a se putea indica o justificare legală sub acest raport, față de considerentele ce preced, situația este una de nelegală discriminare.
Aceeași este concluzia și raportat la perioada ulterioară, până în decembrie 2007, pentru aceleași considerente și având în vedere situația de fapt reținută de prima instanță și conturată cu precizie în cererea de recurs a reclamantului.
Așa fiind, ca o urmare a constatării discriminării, se impune aplicarea prevederilor art. 25 din O.G. nr. 137/2000, care permite persoanei care se consideră discriminată să formuleze în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri, sens în care va fi admis petitul privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 39260 lei, reprezentând diferența între salariul acordat reclamantului și cel acordat Șefului interimar al serviciului
Licitații Contracte, numita D. M., respectiv șefului serviciu licitații contracte în serviciu achiziții F. A. pentru intervalul 17 august 2005 -11 decembrie 2007.
Împrejurarea că reclamantul a semnat actul adițional nr.344/(...) nu este relevantă sub acest aspect, în condițiile în care practic, reclamantul invocă o situație de discriminare, devenită vizibilă pentru reclamant doar cu ocazia dezvăluirii cuantumului drepturilor salariale de care s-au bucurat angajații cu care se compară, astfel încât la data semnării actului adițional nu cunoștea aceste aspecte, pentru a se considera că a achiesat la situația discriminatorie în cunoștință de cauză.
Pentru aceleași considerente de fapt, se constată că în mod nelegal a fost lipsit reclamantul de posibilitatea de a participa ca membru în comisiile de licitații, datorită modului nelegal în care angajatorul a suspendat și întrerupt succesiv contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul. P., datorită acestor intervenții ale angajatorului în derularea raporturilor contractuale, reclamantul a suferit un prejudiciu, fiind lipsit de posibilitatea de a participa în comisiile de licitații, și prin aceasta, de beneficiul financiar aferent acestei participări.
Este adevărat că, așa cum arată pârâta intimată, reclamantul nu și-a asumat responsabilitățile aferente acestei participări, dar acest fapt este imputabil pârâtei, astfel încât acestei apărări nu îi poate fi dat curs, fără a se ajunge astfel la procurarea unui beneficiu părții care își invocă propria culpă, situație inacceptabilă în sistemul de drept românesc (nemo propriam turpitudinem allegans).
P., situația drepturilor de participare ca membru în comisiile de licitații este similară celei a drepturilor salariale datorate în baza art. 80 C. muncii (fostul art. 78), din punctul de vedere al tratamentului juridic, singura deosebire fiind sub aspectul cuantumului sumelor datorate.
Dacă în situația drepturilor salariale, cuantumul este relativ ușor determinabil, nu același lucru este valabil vizavi de aceste drepturi, care sunt aferente participării în lucrările unor comisii de licitații. Or, pentru a participa la aceste lucrări, așa cum arată pârâta, este necesar ca salariatul să fie numit în comisii, funcția de șef serviciu licitații nepresupunând per se participarea la aceste comisii. Așa fiind, nu se poate considera că există un cuantum strict determinabil, prin raportare la criterii clare, a prejudiciului încercat de reclamant prin neparticiparea la aceste comisii.
În acest context, reclamantul indică drept criteriu cuantumul beneficiilor bănești pe care persoanele care au funcționat în perioada de referință pe postul său le-au dobândit cu acest titlu.
Curtea consideră că nu se poate stabili cu certitudine că reclamantul ar fi fost cu necesitate numit în toate comisiile de licitații în care au participat aceste persoane, motiv pentru care, făcând o apreciere globală a prejudiciului încercat și prin raportare la situația de discriminare în care reclamantul a fost situat din culpa angajatorului, va dispune obligarea acestuia din urmă la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 5000 lei daune materiale datorate pentru repararea acestui prejudiciu.
Nefondat este recursul reclamantului sub aspectul criticării sentinței pentru respingerea solicitării de a se dispune obligarea pârâtei la plata de daune interese calculate conform art.102 din CCM la nivel de unitate - raportat la suma ce reprezintă diferențe salariale.
Acest articol stipulează obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin întârzierea nejustificată a plății salariului sau prin neplata acestuia, cuantumul fiind de 0,05 % pe zi de întârziere din valoarea salariului datorat.
Or, sumele pentru care sunt solicitate aceste daune interese au fost încuviințate de instanța de recurs cu titlu de despăgubiri pentru discriminare, iar nu cu titlu de drepturi salariale.
Intenția părților a fost de a sancționa întârzierea plății salariilor, deci situația în care este indiscutabil cuantumul plății datorate, singura culpă a angajatorului constând din neplata la timp a salariului, pe când în cauză, se verifică o incorectă, o discriminatorie stabilire a despăgubirilor datorate reclamantului cu ocazia reluării raporturilor de muncă, așa cum s-a văzut în cele de mai sus, restanțele de plată din partea angajatorului fiind aferente acestui mod defectuos, discriminator, de stabilire a despăgubirilor de către angajator, iar nu unei întârzieri conștiente în plata drepturilor salariale.
Temeinică este sentința și sub aspectul modului de soluționare a petitului privind obligarea angajatorului la plata contravalorii medicamentelor și a alimentației suplimentare, motivele primei instanțe fiind suficiente și clarificatoare.
Cererea de recurs nu cuprinde practic motivele pentru care se consideră nelegală dezlegarea primei instanțe sub acest aspect, recursul reluând considerentele din acțiune pentru susținerea acestui capăt de cerere, fără a se referi în mod critic la considerentele tribunalului și astfel, fără a propune argumentat o altă soluție decât cea a primei instanțe.
Sub raportul daunelor morale solicitate, curtea observă că se impune înlocuirea considerentelor primei instanțe, cu păstrarea soluției de respingere.
A., în mod netemeinic s-a reținut de către tribunal că despăgubirile pentru daunele morale suferite se cuvin numai cu titlu de excepție, fie în situația existenței unei dispoziții legale sau a unei stipulații contractuale exprese, fie, chiar în lipsa acestora, în domeniile strict limitate ale contractelor de transport persoane, în cel al contractelor privitoare la drepturile deproprietate intelectuală ori în contractele care cuprind obligații implicite de protecție a persoanelor fizice.
Art. 253 (fostul art. 269) codul muncii statuează că „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acest a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";, instituind astfel regula răspunderii pentru prejudicii morale în cadrul răspunderii patrimoniale a angajatorului, spre deosebire de situația anterioară modificării acestui articol prin dispozițiile legii nr. 237/2007, când răspunderea era reglementată doar pentru prejudicii materiale, iar practica judiciară era neunitară sub aspectul admisibilității antrenării răspunderii angajatorului pentru prejudicii morale.
Petitul rămâne însă nefondat, în condițiile în care prin decizia civilă nr.
1. 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) între aceleași părți, s-a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 5000 lei către reclamant cu titlu de daune morale, cu reținerea în motivare „că societatea a acționat cu rea credință, invocând în mod repetat desființarea postului recurentului ca pretext pentru îndepărtarea sa din unitate, în ciuda mai multor hotărâri irevocabile, încălcând astfel obligațiile ce îi revin în temeiul principiului stabilit de art. 8 codul muncii.
Atitudinea șicanatoare a societății a determinat în mod evident punerea recurentului în situații umilitoare, fapt ce i-a creat acestuia un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat. Având în vedere prevederile art.269 care obligă angajatorul la repararea prejudiciilor morale cauzate angajatului din culpa sa, fiind îndeplinite condițiile art. 998-999 cod civil, curtea apreciază că un cuantum de 5000 de lei acordat recurentului cu titlu de daune morale este necesar și suficient pentru repararea prejudiciului moral suferit";.
În mod evident, statuarea instanței în acel dosar s-a raportat la situația de fapt invocată parțial de reclamant și în prezenta cauză (repetate încercări de îndepărtare a reclamantului prin modificarea contractului individual de muncă, suspendarea din funcție, concediere) pentru solicitarea de daune morale, astfel încât față de acele dezlegări, trebuie ca prin efectul negativ al autorității de lucru judecat, să se constate că nu se mai poate dispune în prezentul dosar repararea aceluiași prejudiciu.
Cât privește solicitarea de daune morale pentru situația de discriminare în care reclamantul a fost pus sub raport pecuniar, așa cum s-a constatat în cele ce preced, Curtea constată că nu se impune o despăgubire materială a prejudiciului moral aferent acestei discriminări, repararea prejudiciului material adus de discriminare fiind totodată o suficientă măsură de satisfacție și sub aspect moral, tocmai prin constatarea acestei discriminări. În acest sens se reține și o largă și notorie practică a CEDO, care în rarisime cazuri acordă satisfacție morală sub formă pecuniară, în cele mai multe cazuri constatând că prejudiciul moral este reparat prin însăși constatarea comportamentului nelegal al statului (mutatis mutandis, al angajatorului), mai ales acolo unde se acordă și reparații pecuniare pentru daune materiale, așa cum s-a procedat și în cauza de față. Raționamentul este similar în cauză, motiv pentru care Curtea se raportează și la această practică a C. de la S., ca un argument în soluționarea acestui motiv de recurs.
În fine, cât privește cheltuielile de judecată aferente fondului, se constată că acestea, față de admiterea în parte a acțiunii, conform prezentei decizii, au fost bine stabilite la suma de 6.000 lei, fiind corect aplicat art. 276 C.proc.civ.
Față de toate aceste considerente și în aplicarea prevederilor art. 312 alin.
1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., urmează a firespins recursul pârâtei și admis recursul reclamantului, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâților la plata sumei de
39260 lei și respectiv 5000 lei reprezentând despăgubiri materiale, în favoarea reclamantului și cu menținerea dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Recursul pârâtei nu a vizat și dispoziția primei instanțe referitoare la acordarea tichetelor de masă, situație în care această dispoziție nu face obiectul recursului, rămânând ca atare dezlegată cu autoritate de lucru judecat irevocabil de către tribunal.
Față de dispozițiile art. 276 C.proc.civ., urmează a fi obligați pârâții la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând o reflectare proporțională a măsurii în care reclamantul recurent a câștigat în recurs, în modul de distribuire a costului acestuia între părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA prin D. R. de
D. și P. C.
Admite recursul declarat de reclamantul K. T. împotriva sentinței civile nr. 1638 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și în consecință:
Obligă pârâții la plata sumei de 39260 lei și respectiv 5000 lei reprezentând despăgubiri materiale, în favoarea reclamantului.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pârâții la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 3 octombrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
GREFIER,
N. N.
| ← Decizia civilă nr. 1494/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 329/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
