Decizia civilă nr. 4659/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4659/R/2011
Ședința 14 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 3438 din 21 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.
(...)*, privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C., și pe pârâții intimați
L. T. "P. DAN", G. "A.", Ș. "I. D.", Ș. "M. V.", Ș. "A. I.", C. LOCAL AL M. C. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat C.
Local al municipiului T. a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă ca motive de ordine publică efectele Deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, conform căreia „În aplicarea dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.1-4 din O. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA D eliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3438 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...)*, a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul S. L. AL I.
P. C. in numele membrilor de sindicat: S. M., DIN P., C. A., L. S., B. I.,H. F., B. L., B. V., C. M., C. M., P. S., F. L., I. O., C. G., S. M., V. M., S. L., M. C., M. M., G. M., N. M., P. R., P. A., R. E. D., S. T., J. E., V. M., B. M., A. A., S. L., B. E., S. S., POP C., G. I., A. C. A., C. I., B. I., J. S., D. I.,F. M., G. P., O. ANA, ROMAN S., M. I., R. C., F. O., R. ANA, S. M., M. S., S. M., I. D., I. M., B. M. E., V. V., B. M., M. E., B. M. L., R. I. T., B. I., S. H. I., M. M., N. E., U. M., M. I., N. E., N. I., F. M., MAN M., P. A., S. ANA, C. C., C. L., J. B., F. C., C. V., T. M., T. ANA și S. ANA-S. in contradictoriu cu pârâții L. T. „. D., G.
„., S. „. D., S. „. V., S. „. I. și C. LOCAL AL M. C. T.
Au fost obligați pârâții L. T. „. D., G. „., S. „. D., S. „. V., S. „. I. in calitate de angajatori pentru membrii de sindicat din unitatea de învățământ, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile L. nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008, începând cu data de 1 octombrie
2008, pana la data intrării in vigoare a L. nr. 330/2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, pana la data plății efective.
A fost obligat paratul C. LOCAL AL M. C. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membrii de sindicat reprezentați in prezentul litigiu.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul C. LOCAL AL M. C. T. împotriva chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că salariații reprezentați de către reclamant au calitatea de cadre didactice în cadrul unităților școlare pârâte, fapt care rezultă din Tabelele nominale depuse la dosar.
Referitor la acțiunea formulată de către reclamant, trebuie arătat că prin D. nr.843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea C. a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a pronunța aceasta decizie, în esență Curtea C. a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală .Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală.
Potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest
act normativ a fost aprobat cu modificări de către P arlamentul R omâniei prin L . nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007 .G.ul României, prin O. nr.136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, a modificat unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.221/2008, reducând majorările salariale stabilite de P.Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea C., prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr.804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul a emis O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și
3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr.221/2008 de aprobare a O. nr.15/2008.
Curtea C., prin D. nr.842/2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr.136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 n din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar. De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.4. se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Cum modificările aduse O. nr.15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2
și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
T. a observat ,în același timp, că Guvernul României în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din L. nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi O rdonanțe de U., respectiv cele cu nr.31/2009 și 4., cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr.221/2008.
A privi astfel lucrurile înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința P.ului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit artt.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din
Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Î.ucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâții L. T. „. D., G. „., S. „. D., S. „. V., S. „. I., unități de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr.84/1995, legea învățământului, în calitate de angajatori urmează a fi obligați către membrii de sindicat ai reclamantei la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin legea nr.221/2008.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o
„speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea
Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Or, membrii de sindicat, fiind beneficiarii dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.221/2008, pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
De altfel, această „speranță legitimă"; a membrilor de sindicat ai reclamantei își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva României, Străin și alții, nr.57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, & 34, 16 februarie 2006, R. nr.13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul membrilor de sindicat cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la C. ., potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
În cauză se constată că însăși Curtea C. a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților, încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. .
Cât privește prejudiciul suferit de către membrii de sindicat ai reclamantei și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost probată prin L. nr.221/2008 .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul constată că demersurile legislative ale G. în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europene ale
Drepturilor Omului .
În atare situație, avându-se în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din
Constituția României,în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a României Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile C.i și o normă internă, prevalează dispozițiile C.i .
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care, având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile C.i .
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației C.i, judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar. Î.-un asemenea caz, judecătorul național nu împietează ci complinește atribuțiunile legiuitorului.
Iată de ce, pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că ultimele două Ordonanțe de U., nr.31/2009 și 4. sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea C., în condițiile art.29 alin.1 din L. nr.47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010).
Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul, în temeiul art.283 și următoarele din Codul muncii, a admis acțiunea si a obligat pârâții L. T. „. D., G. „., S. „. D., S. „. V., S. „. I. la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea L. nr.221/2008 și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr.221/2008, pentru aprobarea O. nr.15/2008, pentru perioada (...) - (...) și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul art.167 din L. nr.84/1995 a obligat pârâții C. LOCAL AL M. C. T. să asigure plata drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta acțiune.
În temeiul acelorași prevederi legale, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul C. Local al M. C. T. împotriva chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice care trebuie să prevadă în bugetul de stat sumele necesare plății acestor drepturi de către ordonatorul principal de credite.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice adeclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție arătând că în lipsa unui raport juridic obligațional între Minister și pârâtul C. Local al municipiului C. T., precum și în raport de procedura obligatorie prevăzută de OG nr.22/2001și de dispozițiile L. nr.500/2002 și ale L. nr.24/1995 nu este posibilă chemarea sa în garanție.
Pârâtul C. Local al municipiului C. T. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate din oficiu, Curteade A. va admite recursul pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările
și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calitățiiactivității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Î.e instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu îșiîndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr.
2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9
C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Admite recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3438 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al municipiului C. T. împotriva Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S . D. L. D. D. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.Emil Belean
| ← Decizia civilă nr. 3700/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2956/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
