Decizia civilă nr. 1195/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 1195/R/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din:
Președinte: S.-C. B.
Judecători: I.-R. M.
G.-L. T.
Grefier: S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. „. ȘI U. din cadrul R. C. împotriva sentinței civile nr. 3395 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pârâta R. A. DE T. U. DE C. C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.
Întâmpinarea formulată de pârâta intimată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 27 ianuarie 2011 a fost depusă la dosar în termenul procedural, instanța apreciind că nu se impune comunicarea acesteia cu reclamantul recurent.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3395 din 14 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul S. „. SI U. în numele și pentru membrul de sindicat A. M., în contradictoriu cu pârâta R. A. DE T. U. C. C., având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 226/(...), celuireprezentat de reclamant i s-a aplicat sancțiunea disciplinară „avertisment scris";, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. a din C.Muncii, reținându-se că acesta nu a anunțat Biroul Controlul si Siguranța Circulației despre evenimentul produs în dat de (...), orele 13:25 în timp ce conducea un autovehicul pe linia 47, eveniment soldat cu rănirea unei persoane in vârstă de 82 ani în interiorul mijlocului de transport.
Prevederile art. 263 alin. 2 și art. 264 din C.Muncii arată că noțiunea de abatere disciplinară se referă la o faptă în legătură cu munca și care constă într-oacțiune sau inacțiune săvârșită cu intenție de salariat, prin care a încălcat normele legale,regulamentul intern,contractul individual de muncă sau pe cel colectiv aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit dispozițiilor art.264 alin.1 lit. a din Codul Muncii între sancțiunile disciplinare prevăzute este și aceea a avertismentului scris. Atunci când se aplică această sancțiune nu este necesară efectuarea cercetării disciplinare prealabile așa cum trebuie să se întâmple atunci când se aplică celelalte sancțiuni disciplinare, potrivit dispozițiilor art. 267 alin.1 din Codul Muncii.
Astfel din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că cel reprezentant de către reclamant a încălcat prevederile art. 20 lit. a si j din R. intern si art. 18 din Fisa postului respectiv nu a condus cu atenție, pricepere si prudență si drept urmare a accidentat-o pe numita K. I., în vârstă de 82 ani, fiind necesară transportarea acesteia cu ambulanța la o unitate spitalicească unde i s-a stabilit diagnosticul „Traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic cu disjuncție claviculă dreaptă si fractură de humerus drept";.
Din declarațiile martorilor S. A. M. și S. M. I. rezultă că cel reprezentat de reclamant nu a anunțat Biroul Siguranța Circulației, așa cum era obligat prin R. de ordine interioară si Fișa postului, deși cum am arătat mai sus, accidentul produs i-a cauzat numitei K. I. traumatisme destul de grave (f.21-22, 30-31).
Este de remarcat că, despre eveniment a fost informat controlorul de trafic G. T. de către agentul principal Bartalici V. din cadrul Politiei Rutiere C., deși această obligație o avea numitul A. M. în momentul în care a ajuns la D. din P.ța M. Viteazu din mun. C.-N., deoarece acesta are încheiate raporturi juridice de muncă cu intimata.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 283 și urm. din Codul Muncii, coroborat cu prevederile art.264 alin.1 lit.a din același act normativ, a respins acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta, acțiune ce a avut ca obiect un conflict de drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. „. ȘI U. din cadrul R .A.T.U.C. C. în numele și pentru A. I. M. solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, în sensul anulării deciziei de sancționare nr. 226/(...) a numitului A. I. M. emisă de cătreintimata pârâtă, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că aceste motive invocate conform art.304 C., sunt: cele prevăzute de pct.7 - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și pct. 9 C. - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Precizează că, în acest caz, aplicându-se art.3041 C., recursul va trebui analizat nu numai sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 C., ci și sub aspectul netemeiniciei, deoarece instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Prin contestația înregistrată reclamantul a solicitat instanței anularea deciziei de sancționare nr.226/(...) emisă de R., criticile aduse deciziei vizând în principal aspectele legate de nelegalitatea deciziei de sancționare raportat la dispozițiile art. 264 alin. 1 și art. 267 alin. 4 C.Muncii, coroborat cu art. 75 alin.
1 din CCM unic la nivel național 2007-2010, precum și aspectele legate de netemeinicia abaterii disciplinare reținute în sarcina salariatului, lipsa elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare (art.263 CM).
D. de sancționare contestată, astfel cum a fost emisă, este nelegală, cercetarea disciplinară dispusă de angajator s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 268 alin.1 și art. 267 alin. 4, teza a doua din C.Muncii, încălcându-se dreptul la apărare și neasingurându-se dreptul de a fi asistat deun reprezentant al sindicatului din care face parte salariatul, respectiv de către Dl. P. G. E., președintele C. C. A. F.. C., confederație la care sindicatul este afiliat în condițiile legii, și care l-a însoțit pe contestator la cercetarea disciplinară stabilită pentru data de (...) și când Dl. P. G. nu a fost lăsat de către comisie să participe la cercetarea disciplinară, cu toate că asistarea de către acesta era doar în calitatea sa de observator fără drept de vot, și având doar misiunea de a veghea asupra respectării drepturilor salariatului cercetat.
Aceste aspecte sunt menționate și în cuprinsul deciziei contestate, reieșind faptul că angajatorul cunoștea calitatea de președinte a C. C. A. a dl. G. P., și implicit legitimitatea acestuia de a-l asista în cadrul cercetării disciplinare, refuzându-se însă acest drept cu rea credință și săvârșind astfel abuz de drept care trebuie sancționat ca atare de către instanța de judecată.
Privitor la aspectele menționate mai sus, instanța de fond, în mod greșit a reținut că decizia este legală, reținând că potrivit art. 267 alin.1 „atunci când se aplică sancțiunea avertismentului nu este necesară efectuarea cercetării disciplinare prealabile";, nesocotind în felul acesta dispozițiile art. 75 alin.1 din CCM Unic la nivel național 2007-2010, și care se regăsește și în temeiul în drept al acțiunii introductive de instanță, aspect asupra căruia a omis să se pronunțe.
În opinia reclamantului dispozițiile art.75 alin.1 din CCM Unic sunt aplicabile în speță și trebuie coroborate cu cele ale art.267 și art.286 alin.1 din C.muncii, astfel cum solicită imperativ dispozițiile art.75 alin.1 din CCM Unic la N. N. „. sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile";.
Conform art. 241 lit. c din C.Muncii și art.11 alin.1 lit. d din Legea nr.130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și art. 238 alin.1 din C.Muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Pe de altă parte, art.8 alin.4 din Legea nr.130/1996 și art.238 alin.3 din
C.Muncii dispun ca, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. Aceste dispoziții sunt aplicabile și cu privire la art. 267 alin.1 lit. a din C.Muncii.
Având în vedere normele juridice sus-menționate și conținutul clauzei din art. 75 alin.1 CCM unic la nivel național 2007-2010, rezultă obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile și în situația în care se aplică sancțiunea disciplinară a „avertismentului scris, ceea ce reprezintă o dispoziție de favoare pentru salariat, admisibilă în condițiile în care prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În această ordine de idei, motivarea instanței este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în speța dedusă judecății, cercetarea disciplinară fiind obligatorie, ceea ce s-a nesocotit și încălcat fiind dreptul la apărare al salariatului căruia nu i s-a dat posibilitatea să-și prezinte propriile apărări și probe, asistat fiind de reprezentantul sau prezent de altfel împreună cu contestatorul la cercetarea disciplinară.
Cât privește calitatea de reprezentant al dl. P. G. E., reclamantul arată că prezența acestuia la cercetarea disciplinară la cererea salariatului este una legitimă, calitatea sa de reprezentant decurgând din dispozițiile art.28 alin.2 din
Legea nr. 54/2003 și art. 18 alin.3 din Legea nr. 130/1996, S. Demnitate și U. fiind reprezentativ la nivelul pârâtei prin afilierea în condițiile legii la C. cartel A., reprezentativă la nivel național.
Prin urmare, este vorba de un transfer de reprezentativitate care poate avea loc de sus în jos și invers, contestarea intimatei pârâte a calității de reprezentant a acestuia excedând dispozițiilor legale în materie și îmbrăcând forma unui abuz de drept care trebuie constatat ca atare de către instanță.
Sub aspectul temeiniciei, așa cum rezultă din probele administrate,salariatul și-a îndeplinit întocmai și la timp, atribuțiile de serviciu, între neîndeplinirea obligației de informare și fapta constând în accidentarea unei persoane aflate în autobuzul condus de contestator neexistând raport de cauzalitate.
În concluzie, față de motivele de recurs invocate și detaliate și având în vedere dispozițiile art.3041 C., reclamantul apreciază că sentința recurată este nelegală și netemeinică impunându-se admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 ianuarie 2011, pârâta R. A. de T . U. de C. C.-N. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea poziției procesuale se arată de către intimată faptul că potrivit prevederilor art. 267 alin. 4 C.muncii salariatul are dreptul să fie asistat în cursul cercetării disciplinare de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, textul legal exclude asistarea din partea unui terț din afara unității.
Pe de altă parte se arată faptul că decizia de sancționare respectă prevederile art. 268 alin. 1 C.muncii, fiind respectat termenul de 30 de zile care curge de la data la care reprezentantul angajatorului a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare iar din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul se face vinovat de abaterea disciplinară reținută în decizia de sancționare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentul a înțeles să critice hotărârea atacată atât sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art. 268 alin.1 și art. 267 alin. 4
C.Muncii în ceea ce privește decizia de sancționare a membrului de sindicat A. I.
M. cât și din punct de vedere al temeiniciei abaterii disciplinare reținute în sarcina acestuia.
Deși recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9, criticile formulate se referă la motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al textului legal astfel încât hotărârea va fi analizată prin prisma incidenței acestui motiv de recurs raportat și la prevederile art. 3041 C..
Într-adevăr motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. a fost invocat de recurent în mod formal, în conținutul motivelor de recurs neindicându-se în concret argumentele care conduc la concluzia că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină și nici care ar fi motivele contradictorii sau străine de natura pricinii.
În ceea ce privește respectarea de către angajator a prevederilor legale la emiterea deciziei de sancționare, se constată că decizia de sancționare nr.
226/(...), prin care i-a fost aplicată membrului de sindicat A. I. sancțiunea avertisment, a fost dată cu respectarea prevederilor art. 268 alin.1 și art. 267 alin. 4 C.Muncii.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 C.Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În cazul de față abaterea disciplinară a fost săvârșită de salariat la data de
(...) iar fapta adusă la cunoștința angajatorului, respectiv conducerea R. C.-N., ladata de (...), astfel că decizia de sancționare emisă la data de (...) respectă termenele imperative impuse de textul legal anterior menționat.
Referitor la necesitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile, susținerile recurentului sunt întemeiate, sub acest aspect fiind necesară înlocuirea motivării hotărârii atacate cu considerentele din prezenta decizie dată în recurs, însă aspectele invocate nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 267 alin. 1 C.Muncii este obligatorie sub sancțiunea nulității absolute efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu excepția situației în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sancționată cu avertisment scris, însă aceste prevederi se completează cu dispozițiile art. 75 alin. 1 din CCM la nivel național 2007-2010 potrivit cărora, sub sancțiunea nulității, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Prin urmare cercetarea disciplinară prealabilă era necesară în cazul salariatului A. I., chiar dacă sancțiunea aplicată acestuia a fost avertismentul scris, iar această cerință a fost îndeplinită în cauză, angajatorul procedând la efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu respectarea prevederilor art. 267
C.Muncii.
În ceea ce privește asistarea salariatului în cursul cercetării disciplinare prealabile, prevederile art. 267 alin. 4 C.Muncii impun condiția ca reprezentantul sindicatului să facă parte din organizația sindicală al cărui membru este salariatul, or, în cazul de față, nu s-a solicitat reprezentarea de către un astfel de membru. Prin urmare, angajatorul refuzând asistarea din partea președintelui C. A., a respectat întocmai dispozițiile legale, cercetarea disciplinară prealabilă nefiind viciată sub acest aspect.
Recurentul a înțeles să conteste decizia de sancționare și sub aspectul temeiniciei acesteia, precizând prin motivele de recurs că nu există un raport de cauzalitate între neîndeplinirea obligației de informare și accidentarea unei persoane aflată în autobuzul condus de salariat.
Aceste susțineri nu pot fi primite în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză, reiese faptul că accidentarea persoanei în mijlocul de transport în comun condus de salariat s-a datorat conduitei acestuia, precum și faptul că, în calitatea sa de salariat, conducătorul auto, nu a respectat obligația de informare a angajatorului cu privire la evenimentul produs, încălcând astfel prevederile cuprinse în R. de ordine interioară și obligațiile din Fișa postului.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. „. ȘI U. din cadrul R.A.T.U.C. C. în numele și pentru A. I. împotriva Sentinței civile nr. 3395 din 14 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Aflat în concediu de odihnă S emnează Președintele Curții de A. C.
S.-D. G.
GREFIER R ed.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: E. B. și I. P.
| ← Decizia civilă nr. 329/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3700/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
