Decizia civilă nr. 3476/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 3476/R/2011
Ședința data de 07 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 10 februarie
2011, a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat I. M. M. și pârâta intimată S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA, având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de
04 octombrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. SA B. și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamant față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de
T. F. de C. C.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 - la zi.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul I. M. M. prin S. „. Căi F. C. împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C., ca fiind întemeiată, și în consecință:
A fost obligată pârâta R. de T. F. de C. C. să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru perioada (...) - (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor respectivi, sumă actualizată cu rata inflației la data plății.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C. având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu aprilie 2009 - la zi și a salariului suplimentar aferent restului de perioadă, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile invocate aufost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din de 10 februarie 2011.
Analizând excepțiile invocate, în condițiile art. 137 C.proc.civ., tribunalula reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de T. F. de C. „. C.
S. B. este întemeiată.
Din examinarea obiectului acțiunii introductive se constată că litigiul de față are natura juridica a unui conflict de drepturi, reclamantul salariatdeducând judecății pretenții izvorând din neîndeplinirea unor obligații ce decurg din contractul colectiv de munca și din lege. Aceste obligații aparțin, în baza art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, exclusiv angajatorului, respectiv pârâtei R. de T. F. de C. C.-N., calitate pe care pârâta regionala nu o contestă.
În schimb, pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. cu sediul in B., nu este parte în raportul de muncă în litigiu, neavând calitate de angajator, astfel că în persoana sa nu sunt întrunite condițiile pentru a i se atribui legitimare procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C.este neîntemeiată deoarece prevederile legale cuprinse în textul art.41 alin.2
.civ. nu fac distincție între diferite unități componente ale societăților comerciale. S-a reținut astfel că în cazul societăților care nu au personalitate juridică, termenul trebuie privit în sensul său generic, ca unitate ce poate funcționa fără personalitate juridica dar care are organe proprii de conducere numite de societatea mamă, în caz contrar această prevedere legală nu și-ar mai găsi rostul cuprinderii într-un text legal, drept pentru care instanța de judecată va respinge această excepție.
Așa cum s-a relevat mai sus, calitatea de angajator o are pârâta R. de T.
F. de C. C. și nu S. N. de T. F. de C. „. C. S., calitate pe care pârâta regională nu o contestă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariuluisuplimentar aferent anilor 2007-2008 a fost respinsă ca neîntemeiată.
Din însuși termenii utilizați în cuprinsul contractului colectiv de munca la art.32 alin.1 - de salariu suplimentar - și observând că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie din cadrul fondului de salarii
(art.32 alin.3), se deduce că sumele cerute prin acțiune au fost calificate de contractanți ca având caracter salarial, astfel că în speță primesc aplicare prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii și termenul în care se poate solicita astfel de drepturi este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, acest termen a fost respectat întrucât în același contract colectiv de muncă se prevede că salariul suplimentar se primește după expirarea anului calendaristic în care a fost prestata munca de salariat.
Prin urmare, pentru anul 2007, termenul începe să curgă la începutul anului 2008 și se epuizează la începutul anului 2011, iar pentru anul 2008 primul termen se situează la începutul anului 2009 și se sfârșește la începutul anului 2012. Or, acțiunea de față s-a formulat înăuntrul termenului, respectiv la 10 februarie 2010.
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea premieriianuale de „. ceferiștilor"; pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru sărbătorile de P. și de C. din același an, a fost respinsă.
Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant și pârâtă, prin care cel dintâi urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii. Deoarece ambele categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu (art.155 Codul muncii), se apreciază că devin aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii și acțiunea poate fi formulată în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului. Cererea introductivă s-a promovat la data de 10 februarie 2010, deci în termenul de prescripție legal.
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea tichetelorde masă, solicitate pentru perioada aprilie 2009 - la zi, a fost la fel neîntemeiata, astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283alin.2 din Codul muncii, potrivit cărora în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.1 al articolului 283, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect și neacordarea tichetelor de masa pentru perioada aprilie 2009 - la zi și la zi însemnând data pronunțării sentinței, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie un interes colectiv al salariaților ci unul individual, astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru toate situațiile, altele decât cele prevăzute în art.283 alin.1 Codul muncii. Raportat la data înregistrării acțiunii, respectiv 10 februarie 2010, pretinsele drepturi au fost solicitate în termenul legal mai sus arătat.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamant prin S. „. Căi F. C., încontradictoriu cu pârâta R. de T. F. de C. C., având în vedere actele depuse la dosarul nr.(...), respectiv contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul a reținut următoarele:
I. Referitor la solicitarea reclamantei privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009;
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii 2007-
2008 a fost înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007 (f. 14- dos.(...)) și, prelungit prin actele adiționale nr.1753/26 martie 2008 și nr.437/(...), astfel că în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007.
Potrivit art.32 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. …
(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu seconstituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar";,iar potrivit art.33 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6. Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea din funcție, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
Din coroborarea acestor dispoziții, rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății beneficiază de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit. a si b, respectiv, retragerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% și reducerea salariului de bază și/sau, după caz a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cuatât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de munca.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtei regionale la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii .
Reclamantul îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. 6 doar pentru perioada (...) - (...), în care s-au derulat raporturi de muncă între părți
și în această perioadă nu a fost sancționat disciplinar, astfel că este îndreptățit să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32 alin.1 .
Așa fiind, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamant sunt în parte întemeiate, astfel că au fost admise ca atare și a obligat-o pe pârâta R. de T. F. de C. C. să plătească reclamantului salariul suplimentar numai pentru perioada (...) - (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor respectivi.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.32 din contractul colectiv de munca, potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
II. Referitor la solicitarea reclamantei privind acordarea premierii pentru
„. ceferiștilor"; aferentă anului 2009 și a ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009.
Plata acestor sume pe anul 2009 au fost solicitate în temeiul dispozițiilor art.69 din contractul colectiv de munca pe anii 2007-2008.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de un ajutor material bănesc, iar pentru „. ceferiștilor"; de o premiere, ambele stabilite cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 23 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă se încheie pe durată determinată, care nu poate depăși 12 luni, părțile semnatare putând hotărî prelungirea aplicării în continuare a contractului colectiv de muncă, în condițiile în care acesta a fost încheiat sau în alte condiții ce vor fi convenite.
În considerarea acestor dispoziții legale, prin actul adițional nr. 1753/26 martie 2008, părțile semnatare au convenit prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 până la data de 31 ianuarie
2009 (f. 328-335 dos.(...)), iar prin actul adițional nr. 437/(...) s-a convenit prelungirea aplicării acestuia pe perioada 1 ianuarie 2009 - 28 februarie 2009
(f. 336-339 dos.(...)).
Așa cum rezultă din adresa pârâtei nr. (...) (f.346 dos.(...)), urmare finalizării negocierii și semnării de către părți a contractului colectiv de muncă valabil pentru anii 2009-2010, în data de 4 iunie 2009 s-a înregistrat sub nr.1/2450/(...) actul adițional, astfel că s-a convenit de părțile semnatare, ca articolul 69 din CCM, ce reglementează tocmai acordarea ajutoarelor și premiilor în discuție să primească aplicare numai cu începere din data de 1 ianuarie 2010
.
Ca atare, aceste pretenții ale reclamantului sunt neîntemeiate, neavând la bază vreun act (contract individual de muncă, contract colectiv la nivel de unitate sau lege) care să recunoască acest drept pe anul 2009, impunându-se astfel respingerea lor.
III. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 - la zi și la zi însemnând data pronunțării hotărârii, respectiv 10 februarie 2011.
Tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din L.
1. „. din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.";
Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, iar pe baza criteriilor stabilite de L. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masa, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Aceste clauze din contractul colectiv de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție pentru stabilirea salariaților care primesc astfel de tichete (art.2 din HG nr.5/1999).
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă numai dacă: persoana are calitatea de angajat; angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; si dacă există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr.14 din 18 februarie 2008 că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă";.
În cauză, chiar dacă în contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-
2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin actele adiționale mai sus arătate s-a prevăzut la articolul 81 că „. S. beneficiază de 20 tichete de masă pe lună pentru fiecare salariat, în condițiile legislației în vigoare dar din actele dosarului rezultă că în cauză nu este îndeplinită cerința capacității financiare a regionalei de a plăti.
Așa cum rezultă din bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2009
(f.299-300 dos.(...)), poziția 49, suma alocată de 7594,81 mii lei, s-a afectat pentru plata contravalorii tichetelor de masă, doar în perioada ianuarie-martie
2009, iar în ce privește anul 2010 (f.297-298 dos.(...)), poziția 48, cât și ulterior, în buget nu a fost alocată nicio sumă de bani cu această destinație, motiv pentru care și acest capăt de cerere s-a impus a fi respins.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 23, 25 alin.3, 33 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, republicată, art.7, art.32, art.69, art.81 din contractul colectiv de munca încheiat pe anii 2007-2008 , cu modificările ulterioare, art. 37, art.161 alin.4, art. 236 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte, în limitele mai sus arătate, acțiunea civilă formulată de reclamant, reprezentat prin S. „. Căi F. C. împotriva pârâtei R. de
T. F. de C. C. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R. DE T. F. DE C. C.solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare pârâta arată că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de T. F. de C. „. C. S. și respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de R. de T. F. de C. C.
În baza H. nr. 584/1998 a fost înființata S. N. de T. F. de C. „. C. S., societate pe acțiuni, cu personalitate juridica, care, în condițiile L. nr. 31/1990 a înființat sucursale regionale, fără personalitate juridica, printre care și Sucursala R. de T. F. de C. C.
Conform H. nr. 584/1998, art. 18 alin. 1 S. N. de T. F. de C. „. C. S. stabilește bugetul de venituri și cheltuieli al societății, iar în temeiul art.19 (2), consiliul de administrație al S. stabilește, prin contractul colectiv de munca, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal.
De asemenea, toate drepturile salariale sunt achitate direct de S. N. de T. F. de C. „. C. pentru toți salariații (inclusiv cei care sunt încadrați la R. sucursale), prin debitarea în conturile bancare a cardurilor de salarii ale tuturor salariaților.
Drepturile bănești solicitate de către reclamanta, sunt izvorâte din
Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel de societate art. 32 și 69, iar părțile semnatare ale acestui Contract colectiv sunt reprezentanții salariaților prin sindicate și D. G. al S. N. de T. F. de C. „. C. S., care, conform statutului, este și Președintele consiliului de administrație, și nu reprezentanți ai Regionalei de T. F. de C. C. și nu din contractele individuale de munca.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic dedus judecății, or doar S. N. de T. F. de C. „. C. poate fi obligata la plata acestor drepturi, deoarece R. de T. F. de C. C. nu a încheiat și nu a semnat nici un act juridic prin care să se oblige la plata vreunor drepturi bănești către salariații membri de sindicat cuprinse în contractele colective de munca și nici nu are fonduri proprii pentru plata acestora.
D. Regionalei de T. F. de C. are doar un mandat special în ceea ce privește încadrarea personalului, plata salariilor personalului și a celorlalte drepturi bănești izvorâte din contractul colectiv de munca făcându-se doar de către S. C. C. SA .
2. În mod greșit s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2007 și 2008, a primei pentru Z. F. și a ajutorului material de P. aferente anului 2009.
Solicitările reclamantului(ei) își au izvorul în Contractul Colectiv de munca aplicabil, art. 32 al. 1, art. 69 lit. a și b.
Drepturile bănești solicitate de reclamant nu au caracterul unor drepturi salariale, așa cum sunt definite în art. 155 si 156 Codul muncii, nu au fost determinate prin contractul individual de muncă, ci reprezintă o recompensa acordata de angajator pentru munca ireproșabila depusă în cursul unui an calendaristic (salariului suplimentar), în considerarea unei calități, aceea de ceferist (premierii acordate cu ocazia Zilei F.) - sau reprezintă un ajutor material, acordat de angajator la o ocazie (sărbătoare religioasă) cu data prestabilită - în cazul ajutorului material acordat pentru sărbătorile de P.
Având în vedere natura juridică diferita a drepturilor salariale pe de o parte și a drepturilor bănești solicitate prin acțiune, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin 1 lit. e din Codul Muncii.
3. Acordarea salariului suplimentar pentru anii 2007-2009 este data cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Prima instanța retine, în mod eronat, că în anii 2007-2009 pârâta trebuia să constituie fondurile bănești necesare achitării acestor drepturi și nu S. N. de T. F. de C. B., deși apărările privind execuția bugetara, veniturile șipierderile înregistrate în bugetele pentru perioada în discuție și probatoriul cu actele contabile au fost depus la dosar de către S. N. și nu de către R.
Prima instanța nu a reținut apărările formulate de pârâta de rândul 1 (S.
„. C. SA) prin care a arătat că nu a avut venituri pentru constituire acestui fond și că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile reglementând fundamentarea fondului de salarii.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, pârâta S. C. C. SA nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, și, chiar dacă și-ar fi asumat această obligație, ea se putea executa numai dacă existau fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Câtă vreme pârâta S. C. C. SA lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Arată că dispozițiile art.12 din L. nr.130/1996 se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este S. C. C. SA, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de O. nr.79/2008, care reglementează obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat.
Raportat la art.236 alin.(4) din Codul Muncii, un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. C. de normă convenționala a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat prin H.G, la nivel superior societății, nu naște obligația de plată.
S. C. C. fiind o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin L. nr.203/2009 avea obligația respectării prevederilor art.7 alin.(1 de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007 - 2009.
În dovedirea respectării acestor prevederi legale, S. „. C. SA a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2007, 2008 și 2009, bilanțurile contabile pe acești ani și totodată execuțiile bugetare, înscrisuri din conținutul cărora rezultă atât cuantumul indicelui productivității muncii, cât și cel al indicelui câștigului salarial mediu, după cum urmează:
- pentru anul 2007, indicele câștigului mediu a fost de 99,23% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,01 %
(pct.118 din execuția bugetară)
- pentru anul 2008, indicele câștigului mediu a fost de 100,18% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,72% (pct.118 din execuția bugetară).
- pentru anul 2009, indicele câștigului mediu a fost de 99,23% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,01 %
(pct.118 din execuția bugetară).
Totodată, din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anii (...) și a execuției bugetare pe acești ani, reies următoarele:
- pentru anul 2007, la rubrica privind, „câștigul mediu lunar pe salariat";
(Anexa nr. 1A, pct. 6, cap. XI la O. nr. 1.) s-a prevăzut suma de 1817,47 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2007, suma a fost de
1803,55 lei, astfel că execuția bugetară realizată pe anul 2007 a fost subsumele prevăzute În buget, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării drepturilor solicitate.
- pentru anul 2008, la rubrica privind „câștigul mediu lunar pe salariat";
(Anexa, pct. 6, cap. IX la H. 1.) s-a prevăzut suma de 2264,55 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008, suma CI fost de 2268,58 lei, diferența fiind mult prea mică pentru a permite acordarea drepturilor conform CCM.
- pentru anul 2009, la rubrica privind „câștigul mediu lunar pe salariat";
(Anexa, pct. 6, cap. IX la H. 1.) s-a prevăzut suma de 2264,55 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008, suma a fost de 2268,58 lei, diferența fiind mult prea mică pentru a permite acordarea drepturilor conform CCM.
Mai mult, este de subliniat că la data semnării Contractului Colectiv de
M. valabil pe anii 2007, 2008, S. „. C. SA nu avea aprobate bugetele de venituri
și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2007 a fost aprobat ulterior, la data de (...) prin O. nr.
1349/(...), în timp ce pentru anul 2008, bugetul a fost aprobat prin H. nr.
1712/(...).
Bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de M. T. cu avizul M.ui Finanțelor P.e și cel al M.ui Muncii,
Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a) din OUG nr. 79/2008 coroborate cu art.15 alin.(l) din OU.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În conformitate cu prevederile lega le de mai sus, S. „. C. SA a înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 ia M. T. și I. cu adresa nr.30/A2/198/(...).
În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezultă din pct.115 cap. IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009. Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.
Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul si ale cheltuielilor cu energia electrica de tracțiune față de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.
Mai mult, în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de
210.377,85 mii lei și o pierdere cumulata din anii precedenți în valoare de
535.423,74 mii lei (pct.79 cap. V din bilanț).
Pentru motivele mai sus arătate solicită să se constate, că S. „. C. SA s-a aflat în imposibilitatea legală de a executa clauzele contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru anii (...).
4. În mod greșit s-a acordat reclamantei(-ului) salariului suplimentar pe perioada (...) - (...), aplicabil fiind art. 304 pct.9 C.proc.civ., întrucât potrivit art. 32 alin. 1 din Contractul colectiv de munca, pentru munca ireproșabilă desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. D., pentru a beneficia de drepturile bănești reprezentând salariu suplimentar salariații trebuie să presteze efectiv activitatea un an calendaristic INTEGRAL și nu fracționat.
Instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca reclamanta(ul) s-a încadrat doar la data de (...) și nu a desfășurat activitate pe parcursul întregului an calendaristic.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 iulie 2011, S. N. de T. F. de C.
„. M. C. SA B. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primeiinstanțe privitoare la respingerea pretențiilor.
În motivare intimata a arătat în esență că legitimarea procesuală pasivă a R. C. este conferită de legiuitor prin dispozițiile art.41 alin.2 din C.pr.civ., conform cărora „asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca parte, dacă au organe proprii de conducere";.
Mai mul, prin R. de O. și F. a R. C., la pct.1 și 2 din cap. III. 2.8 și la pct.4 din cap. III. 2.9. se reglementează expres că R. C. întocmește bugetul de venituri și cheltuieli, repartizează acest buget, iar în ceea ce privește drepturile salariale, tot la nivelul R. C., se stabilesc, în funcție de fondul de salarii realizat, toate obligațiile de plată ale beneficiarilor (impozit pe salarii, CAS, șomaj, fond de sănătate, contribuția pentru pensie, fond de risc și accident).
Referitor la criticile recurentei privitoare la respingerea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune, intimata apreciază că acestea sunt întemeiate, urmând să fie admise.
Se fac referiri și la criticile recurentului-reclamant privitoare la soluția de respingere a pretențiilor constând în plata primei pentru Z. Ceferiștilor și a ajutorului material de P. și C., aferente anului 2009, pe care solicită ca instanța de recurs să le respingă.
În ce privește criticile recurentei-pârâte cu privire la acordarea de către prima instanță a salariului suplimentar aferent anilor (...), intimata apreciază că sunt întemeiate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 octombrie 2011, S. Libertatea
„Căi F. C. în numele membrului de sindicat I. M. M., s-a solicitat respingerea recursului formulat.
În motivare s-a arătat în esență că instanța de fond a reținut în mod corect faptul ca R. de T. F. de C. C. are calitate procesuala pasiva deoarece fiind un dezmembrământ al pârâtei de rândul I care a încheiat Contractul Colectiv de M., sucursala (pârâta de rândul II) execută clauzele acestuia; plata drepturilor salariale pretinse prin acțiune se efectuează prin sucursala pârâta de rândul II, este adevărat că numai după ce a fost aprobată de pârâta de rândul 1.
Întrucât drepturile bănești solicitate sunt o componenta a salariului, care conform art.155 Codul Muncii se compune din salariul de baza, indemnizații, sporuri precum și alte adaosuri, premierea de Z. F., prevăzuta în Contractele Colective de M. pe anii 2007-2008, face parte din categoria adaosurilor prevăzute la pct.c și arătate mai sus.
Totodată, invocă aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit.C, art.243 Codul
Muncii.
Faptul ca au existat circumstanțe economice - financiare ce au fost de natura a determina imposibilitatea executării obligațiilor asumate, nu este de natura a exonera debitorul de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o.
În măsura în care societatea a constatat ca se confrunta cu problema economica-financiara ce făcea imposibila respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale, lipsa fondurilor nefiind de natura a genera acceptarea punctului de vedere a existentei unui motiv de neîndeplinire a obligației.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Cât privește motivul de recurs referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. SA B.,corelativ cu respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, se reține că acesta este nefondat.
Practic, se invocă de către recurentă că în mod netemeinic a fost obligată la plata salariului suplimentare pentru perioada (...) - (...), în condițiile în care semnatara contractului colectiv de muncă în baza căruia a fost admis acest petit este S. N. de T. F. de C. „. C. SA B., societatea mamă înființată în baza H. nr. 584/1998 ca o societate pe acțiuni cu personalitate juridică și care în condițiile L. nr. 31/1990 a înființat sucursale regionale, fără personalitate juridica, printre care și recurenta.
Curtea constată că nu se poate invoca de către sucursală, în contradictoriu cu societatea mamă, o atare apărare, întrucât sucursalele sunt potrivit art. 43 din L. nr. 31/1990 privind societățile comerciale
„dezmembrăminte fără personalitate juridica ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa";.
Ca atare, având în vedere recunoscuta delegare de competențe sub raportul încadrării de personal către directorul regionalei de transport feroviar de călători printr-un mandat special, se constată că prin statuarea în contradictoriu cu sucursala a drepturilor litigioase, statuarea este opozabilă în egală măsură și societății mamă, care prin chiar întâmpinarea formulată la recurs, recunoaște abilitarea sucursalei de a sta în litigiu și de a-i reprezenta interesele în cauză.
Cu alte cuvinte, faptul statuării în contradictoriu cu R. de T. F. de C. C. a drepturilor salariale litigioase este acceptat de intimata S. C. C. SA ca suficient pentru a se considera că reclamanții au dobândit recunoașterea drepturilor lor în contradictoriu cu angajatorul lor, prin aceasta acceptând opozabilitatea statuărilor primei instanțe. Este firesc să fie așa, față de calitatea regionalei de dezmembrământ al societății mame, ceea ce înseamnă că practic, prin obligarea recurentei, este obligată chiar S. C. C. SA, din care recurenta face parte. Prin urmare, apare ca lipsit de interes recursul sub acest aspect, fiind evident că în măsura menținerii statuărilor tribunalului, virările de sume din partea S. C. C. SA către regionala recurentă vor trebui făcute în baza menționatei opozabilități acceptate de societate prin precizările poziției procesuale făcute la fond și în recurs.
Curtea constată că prima instanță a dat o corectă soluționare acesteia, apreciind întemeiat că reclamantul a fost salariat al pârâtei recurente R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă având încheiat contractul individual de muncă, astfel pârâta având calitatea de angajator direct.
Prin urmare, ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este calitatea de angajator, și aceasta aparține recurentei R. de T. F. de C. C., raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și reclamant.
Din punct de vedere al raporturilor dintre angajator și salariat nu prezintă relevanță cine este semnatarul contractului colectiv de muncă, drepturile de natură salarială derivând din acesta, în beneficiul salariaților, își găsesc corespondența în obligația corelativă a angajatorului de a le plăti.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. SA B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este R. Sucursala de T. F. de C. C. C. dacă recurenta nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă a fost invocat de reclamant, în considerarea calității lui de salariat în cadrul S. C. C. SA B..
Delegarea de competență dată directorului regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților regionalei, decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. C. C. SA B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, salariul suplimentar constituie tocmai un astfel de alt adaos. Faptul că a fost stipulat sub categoria
„alte venituri"; în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu semnifică scoaterea dreptului de sub incidența art. 155 Codul muncii, dată fiind calitatea de normă imperativă a acestui text de lege, astfel încât părțile nu pot reduce sfera de acoperire a sintagmei „componente ale salariului"; prin contractele pe care le încheie. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, este grăitoare denumirea dată chiar în aceste contracte, de salariu suplimentar/al 13-lea salariu.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Prin motivele de recurs vizând fondul se contestă legalitatea modalității în care s-a dat efect unor contracte colective de muncă în condițiile în care societatea angajatoare este o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O. nr.79/2008, înregistrând pierderi și astfel, aflându-se în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale.
Sunt necontestate prin motivele de recurs temeiurile contractuale ale acordării salariului suplimentar pentru perioada stabilită prin sentință.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a salariului suplimentar în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Curtea apreciază ca fiind nefondate motivele din recurs ce vizează calitatea de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului. Dimpotrivă, aceste prevederi legale trebuia să fie avute în vedere de către angajator cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, iar nu invocate doar cu ocazia executării contractelor.
De altfel, nu s-a probat în cauză de către angajator că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din L. nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului.
Se mai reține că, deși sarcina probei le revine în acest litigiu, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, recurenta nu a dovedit, conform prevederilor art. 163 alin. 1 din Codul muncii, plata sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 1156 alin. ultim din codul civil, privitor la stingerea obligațiilor, Curtea constată că aceste dispoziții nu își găsesc aplicabilitatea în cauză și nu sunt de natură să conducă la exonerarea debitoarelor de răspunderea contractuală.
Astfel, din cuprinsul art. 1156 C.civil, reiese că imposibilitatea de executare poate privi doar obligațiile de a da un bun individual determinat, de a face și de a nu face și se datorează cazului fortuit sau forței majore.
În cauza de față nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate opera stingerea obligației recurentelor, întrucât aceasta are ca obiect bunuri de gen, iar neexecutarea se datorează culpei pârâtelor și nu unor împrejurări independente de vina lor.
Critica recurentei potrivit căreia obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
În cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
Cât privește ultimul motiv de recurs, referitor la situația plății salariului suplimentar pentru anul 2008 deși reclamantul nu a fost angajat de-a lungul întregului an, și acesta este nefondat, față de modul în care este prevăzut acest drept în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial partea V nr. 3 din
11 februarie 2008, în care se prevede doar că „alte venituri sunt: a) al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor";.
Nu există deci o condiționare de felul celei invocate de recurentă, or raportat la prevederile art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996, potrivit cărora
„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";, se constată că reclamantului i se cuvine salariul suplimentar pentru anul 2008, proporțional cu perioada în care a muncit în cadrul societății pârâte, principiul în dreptul muncii fiind cel al remunerării proporționale cu perioada efectiv lucrată. C. în lipsa unei reglementări a acestui principiu, el se deduce din statuările C. muncii cu privire la plata salariului, coroborate cu o cutumă general acceptată, în sensul că deși este stabilită convențional scadența salariului o dată pe lună, conform ar. 161
Codul muncii, totuși, în cazul în care încep sau se încheie raporturile de muncă în cursul unei luni, plata drepturilor salariale se va face proporțional cu partea de lună lucrată.
Mutatis mutandis, trebuie să se accepte că în lipsa unor stipulații contrare, la fel trebuie să se calculeze dreptul la salariul suplimentar, prin raportare la partea din an lucrată de reclamant.
Celelalte motive de recurs sunt nepertinente, vizând petite respinse de prima instanță.
La fel, nepertinente sunt și apărările formulate de intimata S. N. de T. F. de C. „. C. SA B. raportatela un ipotetic recurs al reclamantului, întrucât un astfel de recurs nu a fost formulat.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății și a pronunțării sentinței, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la pronunțarea sentinței și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea C. muncii prin dispozițiile L. nr. 4. și ale L. nr.
62/2011.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER,
A. B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. I. C.
| ← Decizia civilă nr. 3239/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4777/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
