Decizia civilă nr. 3732/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3732/R/2011
Ședința publică din data de 25 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. SA împotriva sentinței civile nr. 8. din 11 aprilie 2011 pronunțate de T.
B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții intimați C. I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. T. I. T., I. V., J. G., L. O., S. P. și U. G. L., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților - vicepreședintele U. T. a S. din S. F. R. I. - domnul Jucan Dan Constantin, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar dovada calității de reprezentant a U. T. a S. din S. F. R. I. respectiv împuternicirea dată acesteia de S. L. I. Ș. cel Mare - Suceava.
Reprezentantul U. T. a S. din S. F. R. I. depune la dosar o procură și declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A A supra recursului civil de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 8923/112/(...) reclamanții: C.
I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. I. T., I. V., J. G., L. O., S. G. P., U. G. L., PRIN U.
T. A S. M. - C. D. S. F. R. I. au chemat în judecată pe pârâta S. N. DE T. F. M. „. M. S. solicitând obligarea pârâtei plata indexată a următoarelor sume: salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în baza art. 30 din CCM pe anii (...)-2. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, în baza art. 64 din CCM din anul 2009; contravaloarea bonurilor de masă neeliberate din luna februarie
2009, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă, în baza art. 1 din L. nr. 1., Ordinului MMSSF nr. 161/2009 și art. 77 din CCM în vigoare în anul 2009.
În motivarea cererii, s-a arătat că potrivit prevederilor art. 32 din C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, înregistrat la D. de muncă și protecție socială a municipiului B. sub nr. 1625/(...) și art. 32 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 înregistrat la D. de muncă și protecție socială a municipiului B. sub nr. 2584/(...), pârâta s-a obligat ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, să acorde salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 64 din același contract, pârâta s-a obligat să acorde salariaților un premiu cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F., constând într- un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare.
Părțile contractante au mai convenit prin art. 74 din contractul colectiv de muncă, ca salariații să beneficieze de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare.
S-a mai susținut că pârâta nu a onorat niciuna din obligațiile asumate, astfel că datorează sumele solicitate, indexate cu rata inflației, având în vedere devalorizarea monedei naționale.
C. colectiv de muncă la nivel de unitate constituie legea părților, iar executarea sa are caracter obligatoriu.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c, art. 236 alin. 1,
242, art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, art. 32, art. 64, art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 38, 43 din contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, L. nr. 1..
Pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., legal citată, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant a U. teritoriale a sindicatelor M. din S. feroviare R. I., nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului la acțiune pe anii 2007, 2008 și 2009 și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
Excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 16 martie 2011.
Prin sentința civilă nr. 8./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud,s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. I. T., I. V., J. G., L. O., S. G. P., U. G. L., prin U. T. a S. M. - C. din S. F. R. I., împotriva pârâtei S. N. de T. F. M. „. M. S. B. și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților C. I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. I. T., I. V., J. G., L. O., S. G. P., U. G. L., salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - (...) și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților C. I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. I. T.,
I. V., J. G., L. O., S. G. P., U. G. L. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada (...) - (...) echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În analiza excepțiilor se impune a se începe cu cele de procedură, a lipsei calității de reprezentant, respectiv a nulității cererii de chemare în judecată.
Prima excepție care se impune a fi analizată este cea a lipsei calității de reprezentant, deoarece excepția nulității întemeiată pe lipsa semnăturii salariaților, a numelui și domiciliului lor poate fi analizată și a și fost invocată ca efect al reținerii lipsei calității de reprezentant, excepție care dacă este admisă duce la anularea cererii de chemare în judecată fără a mai proceda la analiza elementelor cererii.
S-a reținut astfel că excepția lipsei calității de reprezentant nu poate fi reținută.
Prin art. 41 din L. nr. 54/2003, în temeiul principiului constituțional al liberei asocieri, s-a recunoscut dreptul organizațiilor sindicale legal constituite de a se asocia după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau după criteriul teritorial.
Astfel, federațiile sindicale (constituite din asocierea a două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesiune) și confederațiile sindicale
(formate din asocierea a două sau mai multe federații sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite) pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale.
Dreptul de asociere al sindicatelor este consacrat și de art. 219 din C. muncii, text conform căruia „sindicatele se pot asocia în mod liber, în condițiile legii, în federații, confederații sau uniuni teritoriale";.
Este adevărat că uniunea sindicală se formează ca rezultat al asocierii federațiilor și confederațiilor sindicale, astfel încât la o primă analiză, de suprafață, s-ar părea că membrii uniunii sunt federațiile și confederațiile sindicale asociate.
Numai că federațiile sindicale sunt formate la rândul lor din asocierea a două sau mai multe organizații sindicale (sindicate) constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesiune. Tot astfel, confederațiile sindicale sunt rezultatul asocierii a două sau mai multe federații sindicale (formate din asocierea a două sau mai multe sindicate) din ramuri de activitate sau profesiuni diferite.
Întrucât federațiile și confederațiile ce compun uniunea sindicală sunt formate în final prin asocierea mai multor sindicate, ai căror membrii sunt persoane fizice, rezultă că acești membrii devin în urma asocierii sindicatelor din care fac parte și membrii ai federațiilor și confederațiilor sindicale ce formează uniunea sindicală.
Ca atare, nu se poate susține cu deplin temei că uniunea sindicală are ca membrii numai organizații sindicale persoane juridice, din moment ce tocmai aceste persoane juridice sunt formate din sindicate constituite din salariați persoane fizice.
Prin art. 28 din L. nr. 54/2003 s-a prevăzut dreptul organizațiilor sindicale de a apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși, prin întreprinderea oricăror acțiuni prevăzute de lege, inclusiv prin formularea de acțiuni în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Totodată, s-a statuat că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Este adevărat că potrivit art. 14 lit. b din L. nr. 130/1996, republicată, salariații sunt reprezentați la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat reprezentativ, prin reprezentanții aleși ai salariaților; la nivelul grupurilor de unități și al ramurilor, de către organizațiile sindicale de tip federativ, legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi, iar la nivel național, de către organizațiile sindicale de tip confederativ, legal constituite și reprezentative potrivit legii.
De asemenea, conform art. 222 din C. muncii la cererea membrilor lor, sindicatele îi pot reprezenta în cadrul conflictelor de muncă.
La o analiză de suprafață, s-ar putea afirma că într-adevăr din coroborarea dispozițiilor art. 222 din C. muncii și art. 28 din L. nr. 54/2003, rezultă că dreptul de reprezentare în justiție a intereselor unui membru de sindicat aparține numai sindicatului din care face parte, nu federației, uniunii sau confederației sindicale.
O asemenea concluzie ar putea fi justificată numai dacă se consideră că textul art. 28 din L. nr. 54/2003 se referă doar la sindicat și nu la orice organizație sindicală.
Contrar poziției pârâtei, tribunalul a apreciat că reprezentarea în justiție a intereselor unui membru de sindicat poate fi realizată în baza art. 28 din L. nr. 54/2003 nu numai de sindicat, ci și de federația, confederația sau uniunea sindicală din care face parte și sindicatul al cărui membru este salariatul reprezentat.
Așa cum s-a arătat, art. 41 din L. nr. 54/2003 recunoaște sindicatelor legal constituite dreptul la liberă asociere în federații, confederații sau uniuni sindicale.
Federația, confederația și uniunea sindicală reprezintă și ele la rândul lor organizații sindicale constituie prin asociere, așa cum rezultă din dispozițiile art. 47 din L. nr. 54/2003.
Textul art. 28 al Legii nr. 54/2003 trebuie interpretat generic și nu în sens restrictiv, în sensul că se referă la orice organizație sindicală, de sine stătătoare ori constituită prin asociere.
Prin urmare, în noțiunea de organizație sindicală se cuprinde nu numai sindicatul, ci orice formă de asociere și anume federația, confederația, uniunea sindicală.
Chiar textul Legii nr. 54/2003 denumește federația, confederația și uniunea sindicală ca organizație sindicală constituită prin asociere (art. 47).
Sub aspectul calității procesuale a organizațiilor sindicale, indiferent de tipul lor (propriu-zise ori constituite prin asociere), tribunalul a considerat că art. 28 din L. nr. 54/2003 recunoaște acestora un drept legal de reprezentare.
În aceste condiții, în cadrul conflictelor de muncă, organizația sindicală stă în judecată în calitate de reprezentant.
Textul art. 28 alin. 2 din L. nr. 54/2003 este suficient de clar pentru a nu da naștere interpretării. Conform acestuia, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Ca atare, dreptul de a formula acțiune în justiție în numele altuia nu înseamnă decât că titularul acțiunii este cel pentru care se promovează acțiunea, în timp ce persoana care o promovează în numele altuia este doar un reprezentant, al cărui mandat decurge din lege.
În ceea ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată pe considerentul lipsei semnăturii salariaților, a numelui și domiciliului acestora, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, întrucât uniunea sindicală a promovat acțiunea în baza dispozițiilor art. 28 din L. nr.
54/2003, respectiv în calitate de reprezentant al salariaților indicați în tabelul nominal depus la dosar , anexat cererii de chemare în judecată.
Tabelul nominal anexă cuprinde numele și prenumele salariaților care sunt de acord cu promovarea acțiunii, codul numeric personal, funcția, locul de muncă, adresa de domiciliu și semnătura persoanei, astfel că nulitatea cererii de chemare în judecată promovată de reclamanții reprezentați de uniunea sindicală nu poate fi reținută.
Excepția inadmisibilității s-a reținut ca nefiind întemeiază, întrucât în temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței.
Este adevărat că art. 107 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 prevede înființarea comisiei mixte patronat-sindicate cu rol de analiză a sesizărilor privitoare la executarea contractului colectiv de muncă.
Procedura sesizării comisiilor mixte patronat-sindicate este însă una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ-jurisdicțional.
Conform art. 21 alin. 4 din Constituție, art. 6 alin. 1 din L. nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative.
Fiind vorba de o jurisdicție facultativă, persoana interesată are posibilitatea de opțiune între a se adresa organului administrativ - comisia mixtă patronat-sindicate - sau a se adresa instanței de judecată.
Această excepție, întemeiată pe lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada (...)-(...) nu poate fi reținută, analiza pretenției formulate în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate ținând de temeinicia solicitării prin raportare la alte dispoziții legale privitoare la dreptul pretins.
S-a mai reținut că nu poate fi reținută nici excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2007, 2008 și 2009.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al
13-lea), a ajutorului material cu ocazia anumitor sărbători, precum și acordarea tichetelor de masă.
Conform art. 55 alin. 1 din C. fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că salariul suplimentar și ajutorul material solicitat cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului stabilite la nivelul unui salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, respectiv la nivelul clasei 1 de salarizare, reprezintă venituri asimilate salariilor.
Pe de altă parte, însăși pârâta susține că plata salariului suplimentar și a ajutorului material se face din fondul de salarii, ceea ce înseamnă că asemenea drepturi sunt asimilate salariilor.
În ceea ce privește tichetele de masă, tribunalul a reținut că acestea sunt incluse prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010 în categoria "alte venituri" (art. 42 alin. 2 lit. b).
De asemenea, tot în categoria altor venituri sunt incluse tichetele de masă și prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 (art. 43 alin. 2 lit. b).
Fiind calificate ca venituri acestea sunt asimilate drepturilor salariale, astfel că sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 283 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum pretențiile reclamanților s-au formulat la data de (...), este evident că sumele sunt solicitate în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, astfel că excepția invocată nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
Conform art. 1 alin. (1) din L. nr. 130/1996, republicată, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(l) din C. muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din C. muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din C. muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
P. aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul a apreciat că în speță toate drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; și termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din C. muncii.
Analizând fondul cauzei, tribunalul a reținut faptul că reclamanții C.
I., C. G., C. I. A., D. Ș., H. I. T., I. V., J. G., L. O., S. G. P., U. G. L. au fost salariați ai pârâtei S. N. de T. F. M. „. M. S. B. în perioada pentru care se solicită plata drepturilor indicate în acțiune, 2007-2009, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă depuse la dosar.
Potrivit art. 30 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii
2009-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa
6 .
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
D. adresa nr. 521/(...) a pârâtei rezultă că niciunuia dintre reclamanți nu i s-au aplicat sancțiunile prevăzute în anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care au fost efectiv angajați ai pârâtei.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației - (...) și până la data plății efective.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata nu s-a efectuat, întrucât nu s-a constituit fondul de salarii necesar pentru acordarea lui, că ea constituie o facultate și nu o obligație a angajatorului.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 3 iunie 2009.
Însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie
2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2., care la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1 al C.ui colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada în care au prestat activitate în anii (...).
În privința plății salariului suplimentar pe anii (...), nu poate fi reținută apărarea pârâtei din cuprinsul notelor de ședință întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 8. care interzic plata premiilor anuale de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care înregistrează pierderi sau plăți restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat sau la bugetul fondurilor speciale, deoarece această ordonanță, în forma sa modificată prin legea de aprobare, L. nr. 1., așa cum rezultă chiar din titlul său, se referă la reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului.
Ca atare, această reglementare se referă expres și limitativ la interdicția plății salariului al 13-lea doar pentru anul 1997, astfel că dispozițiile sale, de limitată aplicare, nu pot fi extinse.
De asemenea, conform art. 64 din contractul colectiv de muncă pe anii
2009-2010, cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin egal cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, condiția fiind aceea ca salariatul să nu fi absentat nemotivat în cursul anului mai mult de o zi, să nu fi fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an .
Conform adresei pârâtei, dintre toți salariații reclamanți, numai reclamantul L. O. a fost sancționat cu diminuarea salariului pentru absența nemotivată de la serviciu în anul 2007 o singură tură, împrejurare care nu afectează dreptul la ajutorul material aferent anului 2009, în care acest reclamant nu a fost sancționat.
În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la D. de M., S. S. și F. a municipiului B. - 29 martie 2007 și data încetării sale - (...), conform actului adițional nr. 2093/(...) depus la dosar .
C. colectiv de muncă pe anii 2009-2010 s-a aplicat începând cu data înregistrării sale - 4 iunie 2009, expirând conform actului adițional nr.
1718/2010 la data de (...) .
Prin actul adițional nr. 2584/2009 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, art. 64 a fost modificat, în sensul menționării faptului că ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C.,
Z. F. nu se acordă pentru anul 2010.
În anul 2009, sărbătoarea pascală a avut loc în data de 19 aprilie, Z.
F. a fost declarată data de 23 aprilie, iar C.ul s-a sărbătorit la data de 24 decembrie 2009.
Deși se poate constata faptul că în intervalul de timp cuprins între data expirării contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și momentul aplicării noului contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, 1 ianuarie
2009 - 3 iunie 2009, nu a existat vreun contract colectiv de muncă la nivelul unității pârâte (astfel că raportat la acest contract colectiv de muncă sărbătoarea pascală și ziua feroviarului s-au situat în afara perioadei de aplicabilitate a contractului), tribunalul a reținut faptul că în anul 2009, pe tot parcursul său, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți în baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități la plata ajutorului solicitat.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1. privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligație legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de L. nr. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Conform deciziei nr. 14/2008 dată în interesul legii de I., alocația individuală de hrana sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
Această categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
L. nr. 1. condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nicio referire la tichetele de masă.
De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei.
Reținând caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul a constatat că cererea reclamanților de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
În baza considerentelor anterior reliefate și ținând cont de prevederile art. 40 C. muncii conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, tribunalul a a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. SA, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarelemotive:
Prima instanță, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că În cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din C. M., asimilând plata unui ajutor bănesc - respectiv premierea de Z. F. și ajutorul material de P. și C. - ca fiind de natură salarială.
Potrivit art. 283 alin. l lit. e din C. M., cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Având în vedere data sesizării instanței, respectiv la (...), recurenta a solicitat constatarea prescripției dreptului la acțiune al reclamaților, întrucât drepturile individuale solicitate sunt prevăzute de clauzele contractului colectiv de muncă și nu de cele ale contractului individual de muncă, asumat de fiecare salariat.
În sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială recurenta a mai arătat că, prin decizia C. C. nr. 1276 din (...) s-a stabilit că acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta din urmă fiind ținut de situația concretă și obiectivă a echivalenței prestațiilor. Curtea reține în motivarea deciziei sale și principiul că o sarcină excesivă impusă angajatorului este de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate, în lipsa unui raport just de proporționalitate între prestația angajatului și veniturile încasate de acesta, încălcându-se astfel art. 44 din Constituția României.
Raportându-ne la art. 154 din C. muncii, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza CJM P. munca prestată (. .
.) fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani"
Conform art. 161 (1) "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în CJM, În CCM aplicabil sau în regulamentul intern, după caz."
Astfel, prin interpretarea logică și literală a normelor legale citate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse În baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Astfel, s-a arătat că drepturile bănești pretinse de reclamanți nu au caracter salarial, întrucât nici bonusul (premiul), nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.155 C. M., ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din C. colectiv de muncă la nivel de unitate. (decizia civilă nr. 5. Curtea de A. B.).
Față de cele arătate, recurenta a considerat că nu pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 166, nici cele ale art. 283 alin. l lit. c din C. muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani.
Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată de către angajator), se arată că incidente în această situație sunt prevederile art. 281 alin. l lit. e) din C. muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "În termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Curtea de A. B. prin decizia susmenționată, reține că, "Întrucât sunt drepturi ce își au temeiul în clauze ale unui contract Colectiv de M., în privința lor au deplină aplicabilitate prevederile art.283 alin 1 lit. e C. M. ".
Se mai pune în discuție de către recurentă și o interpretare eronată a art. 283 din C. muncii dat fiind că lit. e a acestui articol stabilește clar că orice conflict izvorât din contractul colectiv de muncă se prescrie în termen de 6 luni, tocmai datorită naturii acestui tip de contract, încheiat pe perioadă determinată, în general 12 luni.
Se mai invocă faptul că a modifica în așa măsură prevederile contractuale și litera legii încât să se asimileze ajutoarele materiale cu salariul nu poate decât să se constituie într-un abuz al instanței de fond, fiind o adăugare la lege și nu o interpretare a acesteia.
Recurenta mai consideră că în cauză sunt incidente disp.art.304. pct.
9 Cod.proc.civilă: modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu Încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se arată astfel că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile, întrucât În "temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței, procedura sesizării comisiilor patronat-sindicate este una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ jurisdicțional. ", dar, fără a avea în vedere că, potrivit art. 236 alin. 4 din C. M., dar și a art. 7 alin.2 din legea 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Recurenta mai susține că pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond urma să facă o interpretare sistematică a dispozițiilor Constituției. Chiar dacă am admite că suntem în prezența unei Constituții ce consacră riguros separația puterilor. în sensul clasic al termenului și tot nu putem spune că nu este posibilă o activitate administrativ-jurisdicțională.
Astfel, se arată că la nivelul S. C. M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile contractelor colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2008 cap. X, «Comisiile mixte patronat-sindicate», comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă. Ca o procedură prealabilă, în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat- sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate la nivelul întregii societăți. Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul
2010, care prevede că în situațiile în care apar divergențe in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicate vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergența, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură.
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale se arătă că, potrivit art. 1 alin. 1 din L. nr. 54/2003 și art. 28 din L. nr.54/2003, îndrituirea de a intenta acțiuni judiciare, de a reprezenta membrii de sindicat aparține numai organizațiilor de sindicat legal constituite din care fac parte respectivele persoane.
Altfel spus, recurentul consideră că doar sindicatul, ca grup de persoane (și nu uniunile, federațiile, confederațiile), poate avea o legitimare procesuală activă extraordinară, așa cum este aceasta dată expres de lege. Or, instanța de fond, invocând doar dispozițiile art. 28 din L. nr. 54/2003 nu are în vedere faptul că în prezenta cauză reclamantul este reprezentat în fața instanței de către U. T. a S. MIC din S. F. R. I.. Potrivit art. 14 și urm. din L.
130/1996 federatiile, confederațiile, uniunile sindicale au rolul de a apăra interesele sindicaliștilor la nivelul grupurilor de unități, a ramurilor de activități, în cazul negocierii și încheierii contractelor colective de muncă, neavând competenta de a intenta actiuni judiciare, de a reprezenta membrii de sindicat din organizațiile componente în accepțiunea art. 222 C. M..
Mai mult, recurenta arată că, analizând calitatea de reprezentant a organizației sindicale, instanța poate aprecia că atât norma specială (art. 28 din L. nr. 54/2003), cât și C. de procedură civilă, art. 67 și următoarele, care au în vedere pe titularii drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, ori nu persoana reprezentantului.
Cu privire la speța de față, se susține astfel că, potrivit art. 28 alin. 2 din L. nr. 54/2003, doar sindicatul poate reprezenta în justiție pe membrii săi, în vederea soluționării unor conflicte de muncă intervenite între aceștia
și angajatorii lor. În asemenea situație, sindicatul nu are calitate procesuală proprie, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi. Or, în prezenta cauză, acțiunea introductivă a fost formulată de U. T. a S. MIC din S. F. R. I., aceasta neputând să aibă calitatea de reprezentant al salariaților în fața instanței.
Mai mult, se arată că cererea de chemare în judecată trebuia să conțină numele și adresa fiecărui reclamant în parte, astfel încât instanta să dispună citarea acestora, conform normelor de procedură, precum și să verifice competenta teritorială în functie de domiciliul acestora.
Prin deciziile nr. 194/2004 și nr. 351/2006 pronunțate de Curtea
Constituțională s-a statuat că "atunci când obiectul recursului îl constituie o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, art. 304" din același Cod lasă instanței de recurs posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, altfel spus și dincolo de limitele amintite. Recursul constituie, în această ipoteză, o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din C. de procedură civilă."
S. C. M. SA a reiterat și exceptia inadmisibilitătii acțiunii pentru capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, respectiv premierea pentru Z. F. pe anul 2009 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. pe anul 2009
La data de (...), a fost încheiat procesul-verbal pentru discuțiile purtate în perioada 02-(...) în vederea încheierii unui nou Contract colectiv de muncă al S. C. M. S., iar la data de (...) a fost încheiat un proces-verbal în urma discuțiilor purtate între federațiile sindicale și conducerea C. M. S..
Salariații angajați ai S. C. M. S. au fost reprezentați de: Federația N. F.ă M. C. -FNFMC, Federația Mecanicilor de L. din R. - FMLR și Federația S.
Ramurii Vagoane. Procesul-Verbal încheiat la data de (...) a condus la încheierea unui nou Contract colectiv de muncă al S. C. M. S. pentru anul
2., înregistrat la D. de M. și P. S. a M. B. sub nr. 2584/0(...), procesul-verbal încheiat la data de (...) stabilea că drepturile pe care le solicită reclamantii nu se acordă pentru anul 2009 și se aplică "cu 01 ianuarie 2010".
P. anul 2010, recurenta arată că a fost încheiat Actul adițional la C. colectiv de muncă pe anul 2., înregistrat la A. N. pentru Prestații Sociale cu nr. 1713/(...) prin care se modifică și se completează prevederile art. 64 din C. colectiv de muncă în sensul că ajutoarele materiale menționate mai sus( ajutoare cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și prima pentru ziua F.) nu se acordă pentru anul 2010.
În ceea ce privește temeiul de recurs, s-a arătat că este evident că înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății a fost maltratat de instanța de fond, nu numai schimbat.
Se mai arată că instanța trebuia să aibă în vedere și data formulării cererii de chemare în judecată, dat fiind că pe cale convențională reclamanții au renunțat la aceste drepturi.
Potrivit art. 236 alin.4 din C. M., dar și art. 7, alin. 2 din L. 130/1996,
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar conform prevederilor art. 977 Cod Civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. În acest context, menționăm că înțelegerea părților la data semnării C.ui colectiv de muncă
2., a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei 1 de salarizare.
În fapt, recurenta arată că, datorită situației economice a societății pe care părțile semnatare au recunoscut-o, au convenit la neacordarea acestor ajutoare atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2010.
De asemenea, se susține că art. 31 din L. nr. 130/1996 prevede următoarele: "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, În condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru";, iar analizând art. 64 din C. colectiv de muncă pe anii 2., este evident că aceste modificări nu au un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.
Mai mult, art. 24 alin.2 din L. 130/1996 prevede că : Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin.3: În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Ori, în cazul de față, recurenta consideră că reclamanții solicită acordarea unor drepturi suprimate prin voința părților , deși nu s-a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care reprezentanții salariaților au fost de acord.
Se mai apreciază că în această cauză nu se poate face aplicarea art. 38 din C. muncii, dat fiind că nulitatea poate să afecteze doar renunțări la drepturi recunoscute prin lege. Prin acordul părților se pot stabili obligații diferite ca natură sau cuantum în relațiile contractuale privind relațiile de muncă. În toate cazurile, doar minimul de drepturi ale salariaților, minim dat de lege, trebuie respectat necondiționat, inclusiv în succesiunea contractelor colective de muncă. Minimul concret al drepturilor stabilit la un anumit operator economic ar putea să fluctueze de la un an la altul, fiind supuse negocierii colective.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere referitoare la salariul suplimentar ce se poate acorda pentru anul
2007-2009; Premierea de Z. F. pentru anul 2009; ajutor material ce se poate acorda pentru sărbătorile de P. și C. pentru anul 2009, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că instanța de fond, legat de fondul cauzei, a reținut în mod greșit că drepturile solicitate trebuie acordate considerând că angajatorul este obligat a plăti angajaților o sumă de bani, echivalentul a unui salariu de încadrare pentru perioada 2007-2009. O simplă analiză sintactică și morfologică arată că folosirea termenului "poate" nu introduce o obligație ci o posibilitate, în cazul cumulului unor condiții. Prevederile art. 30 alin. 1 din C. Colectiv de muncă al S. C. M. SA, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile (prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
S-a mai arătat că art. 30 alin. 3 din C. Colectiv de M. al S. C. M. SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate. V. societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anul 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal a fost încheiat în pierdere, fiind de notorietate situația arieratelor S. C. M. SA, societate aflată și în acest moment sub monitorizarea Fondului Monetar Internațional.
Recurenta a mai subliniat că societatea a încheiat anii financiari cu pierdere, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar astfel încât să existe fondurile necesare plăților de salarii suplimentare conform art. 30 alin. 1 din C. Colectiv de M. al C. M. SA. F. economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală.
Se mai arată că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de faptul că S. N. de T. F. de M. C. M. S. este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor art.1 din O.. nr.79/2001, privind întărirea disciplinei economice-financiare, O.. nr. 79/2008 și a altor dispoziții cu caracter financiar, potrivit cu cărora acesteia i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri
și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern..
De asemenea, se reiterează prevederile instituite de O. nr. 8., prin care s-au stabilit condițiile care reglementează plata premiilor anuale, a celui de- al 13 salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acordă la finele anului.
Potrivit, art. 1 alin.1 din OUG nr. 8.: "Regiile autonome și societățile comerciale, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. " , iar la alin.2: "P. regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, prevăzute la alin. (1), societățile bancare nu vor elibera sumele aferente premiului anual, celui de-al i3-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. "
În subsidiar, se mai arată că părțile au stabilit că, de un salariu suplimentar pot beneficia persoanele care au desfășurat muncă ireproșabilă
și nu au avut abateri disciplinare care să fi fost sancționate potrivit dispozițiilor C.ui M. sau Regulamentului Intern al C. M..
Prin întâmpinarea formulată la termenul din (...) s-a susținut și dovedit cu înscrisuri că, reclamantul L. O. a fost sancționat. potrivit deciziei nr. I.B. 3/250/(...) cu reducerea salariului cu 5% timp de una luna.
De asemenea, prin adresa nr. J(...)12011 formulată la termenul din (...), am transmis instanței de fond situația întocmită de S. R. U. al S. M. sub nr. 4A/521/(...) privind situația salariaților S. C. M., din care rezulta ca L. O. a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5% pe o lună.
Recurenta arată astfel că o sancțiune aplicată salariatului în cursului anului pentru care se solicită plata unui salariu suplimentar, ca recompensă a muncii desfășurate, conduce la neacordarea acestuia și, în consecință, instanța de fond, prin motivarea hotărârii date, reține în mod greșit că din adresa nr. 4A/521/(...) întocmită de S. R. U. al S. M. rezultă că niciunuia dintre reclamanți nu i s-au aplicat sancțiunile prevăzute de anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar.
În ceea ce privește ajutoarele materiale pentru P. / C. 2009 si premierea pentru Z. F. 2009, recurenta arată că solicitarea reclamanților este lipsită de temei, rec1amanții renunțând, prin reprezentanții lor - organizația sindicală, la acordarea acestor drepturi pentru anul 2009.
S-a mai arătat că prevedrile contractelor colective de muncă sunt clare și fără a lăsa locul unor interpretări ca cele date de reprezentantul reclamanților, sau de instanța de fond, fiind evidentă voința părților care au analizat situația economico-financiară a C. M. SA și au stabilit să nu se pună o presiune suplimentară asupra bugetului și așa insuficient al societății. Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, instituind astfel un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Se mai invocă faptul că, potrivit principiului rolului activ al instanței
T. B.-N. trebuia să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză, pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, se arată că instanța de fond a ales între două prevederi convenționale, stabilind în mod arbitrar asupra clauzei din contractul colectiv de muncă pe care să o aplice, neținând cont de faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată convenția părților stabilea altceva, cu un alt rezultat și alte efecte juridice.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta U. T. a S. din S. F. R. I. asolicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.
Analizând recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. S., în temeiuldisp.art.3041 Cod. proc. civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a soluționat în cauză excepția prescripției dreptului la acțiune, art.283 alin.1 din C. muncii prevăzând că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.155 din C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.166 din C. muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din C. muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din C. muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Se mai reține că în mod corect prima instanță a respins și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta-recurentă pentru motivul că salariații nu au urmat procedura prealabilă de a se adresa comisiilor mixte patronat-sindicate, întrucât prezentul litigiu constituie un conflict de muncă pentru care legiuitorul nu a prevăzut nicio condiție extrinsecă de exercițiu a dreptului la acțiune a salariatului împotriva angajatorului său.
Curtea mai reține ca fiind nefondată și excepția inadmisibilității acțiunii pentru capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, respectivobligarea la plata primei pentru Z. F. pe anul 2009 și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. pe anul 2009, invocată de către societatea pârâtă pentru motivul că procesul-verbal încheiat la data de (...) a stabilit că drepturile pe care le solicită reclamanții nu se acordă pentru anul 2009 și se aplică "cu 01 ianuarie 2010", având în vedere faptul că acesta constituie de fapt o apărare de fond, nu o excepție de fond.
De asemenea, cu deosebită atenție prima instanță a analizat și excepția lipsei calității de reprezentant a uniunii sindicale, fără a nega faptul că în cauză calitatea de reclamanți o au chiar salariații-membrii de sindicat indicați în hotărârea recurată.
Astfel, art.222 din C. muncii în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, prevede că, la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de muncă, ceea ce nu înseamnă însă că acest drept de reprezentare a fost dat de către legiuitor în mod strict doar sindicatelor, ci tuturor organizațiilor sindicale, având în vedere faptul că art.217 alin.1 din C. muncii definește „sindicatele";, însă analizând alin.2 și
3 ale aceluiași articol se observă că acest termen a fost folosit de către legiuitor pentru toate organizațiile sindicale, inclusiv cele constituite prin asociere.
În acest sens, în aceste două alineate, legiuitorul renunță la folosirea termenului de sindicate și îl folosește pe cel de „. sindicale";, atunci când se referă la procedura de dobândire a personalității juridice, de reglementare prin statute a modul de organizare, asociere și gestiune, ceea ce înseamnă că, în concepția legiuitorului, termenul de sindicate are aceeași semnificație juridică cu cel de organizație sindicală.
Ori, conform art.43, 47 și 49 din L. nr.54/2003, federațiile,confederațiile și uniunile teritoriale sunt „. sindicale constituite prin asociere";.
Având în vedere că art.1 din L. nr.54/2003 prevede că sindicatele,denumite în continuare organizații sindicale, sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute de legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile la care R. este parte, precum și în contractele colective de muncă, iar potrivit art.28 din aceeași lege, „.le sindicale"; apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, contractele colective de muncă, având dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, este cert că legiuitorul a conferit toate aceste drepturi și organizației sindicale intimate în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit art. 243alin.1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriepentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C. muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii ce fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
În ceea ce motivele de recurs privind primul capăt de cerere formulat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În acest sens, prima instanță nu a încălcat dispozițiile legale și nu a maltratat clauze convenționale, nu a ales arbitrar între mai multe prevederi ale contractelor colective de muncă în vigoare, atunci când a acordat drepturi salariaților din prezenta cauză în temeiul C.ui Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul F., ci a aplicat prevederile legale prevăzute de art.238 alin.1 din C. muncii, ce stabilesc că, contractele colective de muncă nu potconține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Astfel, art.30 alin.1 din C.ui Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul
F. pe anii 2006-2008, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/(...) înregistrat la M., precizează că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, se menționează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. D. modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
P. aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O.. nr. 79/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Curtea mai reține că în mod corect s-a reținut și faptul că prevederile
O. nr.8. nu sunt aplicabile perioadei pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată intimatului L. O., se reține că, din adresa nr. 4A/521/(...) întocmită de S. R. U. al S. M., rezultă că acest salariat a lipsit nemotivat de la serviciu o tură în anul 2007, motiv pentru care a fost sancționat cu diminuarea salariului, dar nu i s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiuni de tipul celor prevăzute la punctul 4 (a și b), astfel încât Curtea constată că acesta nu poate fi exclus de la aplicarea prevederilor contractuale privind acordarea salariului suplimentar pe anul
2007, având în vedere faptul că tocmai partenerii sociali au negociat și stabilit în Anexa la C. colectiv de muncă care sunt condițiile în care salariații beneficiază de aceste drepturi bănești, respectiv ceea ce aceștia înțeleg prin muncă ireproșabilă.
Curtea reține astfel că în mod corect acest capăt de cerere a fost soluționat de instanța de fond, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
În ceea ce privește premiile acordate cu ocazia Zilei feroviarului, de P. și C. pe anul 2009, acestea au fără îndoială natura juridică a unor drepturi salariale. Concluzia potrivit căreia această primă ar fi un „ajutor social"; nu poate fi primită, aceasta nefiind fundamentată de nicio prevedere a contractului colectiv de muncă.
Potrivit prevederilor art. 71 din C. Colectiv de muncă la nivel de G. de U. din T.ul F., pe anii 2007-2008, pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de către C. de A. cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea, cu ocazia Sărbătorilor de P. se va acorda un ajutormaterial stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
O interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestei prime este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și nu „se poate acorda";, această prevederecontractuală instituind o obligație în sarcina recurentului și nicidecum o simplăfacultate a acestuia.
Se mai reține că, potrivit disp.art.238 alin.1 din C. muncii, în cauză s- a reținut în mod corect aplicabilitatea art.71 din C. Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul F., astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/(...) înregistrat la M., în mod corect prima instanță constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi aferente anului 2009.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursul formulat.
În ceea ce privește O.. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
P. toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. și se va menține sentința primei instanțe.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 811 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 25 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: T.ui B.-N.: G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 503/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 392/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
