Decizia civilă nr. 277/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 277/R/2011
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G. L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1010 din 15 martie 2010 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. P. A.-E., în substituirea av. Gidro Stanca, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea reprezentantei pârâtei recurente, av. Gidro Stanca, împuternicire avocațială și dovada cheltuielilor de judecată în recurs.
La termenul de astăzi, av. P. A. E. depune la dosar delegație de substituire, copia certificatului de înregistrare al pârâtei recurente privind schimbarea denumirii și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în principal admiterea excepției prematurității acțiunii iar pe fond, respingerea în întregime a acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs. S. obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1010 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA.
S-a admis cererea formulată de reclamanta B. I. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.070 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anul 2006, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și suma de
200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată că acțiunea de chemare în judecată este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești, realizarea sau recunoașterea unui drept.
Unul din elementele acțiunii este obiectul acțiunii care constă în pretenția reclamantului, valoarea lui atunci când prețuirea este posibilă, potrivit dispozițiilor art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În speță, obiectul cererii este concretizat în sensul că se precizează cota de 10% din profitul net anual realizat de pârâtă, egală cu suma de 6.070 pe anul 2006.
Apoi, chiar dacă s-ar indica numai procentul, obiectul cererii, prin prisma dispozițiilor art. 112 Cod procedură civilă, este determinat, iar echivalentul în lei este determinabil conform art.372/1 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția prematurității acțiunii s-a reținut că este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de muncă.
În cadrul raportului juridic, raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron-angajator se păstrează pe o poziție privilegiată, dacă nu chiar dominantă, având în vedere posibilitățile materiale și decizionale de care dispune.
Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin CCM la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a C.
În legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Decretul
167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Regula este că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. A. în acțiunea introductivă cât și ulterior reclamanta a precizat că dreptul la acțiune se naște la data de 31 decembrie pentru anul respectiv.
În cauză dreptul la acțiune a început să curgă la 31 decembrie 2005, astfel că față de data înregistrării cauzei, acțiunea pentru dreptul la participare la profitul net aferent anului 2005 este prescris urmând să fie respins ca atare.
Dreptul de participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și cotraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
În adevăr contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art.42 alin. lit.a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art.139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.
Societatea pârâtă nu se poate preleva de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei-părți din profit.
Clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante, așa cum s-a stabilit prin L. nr.130/1966 privind contractul colectiv de muncă. Totodată dispozițiile art.243 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC O. P. SA solicitând înprincipal admiterii excepției prematurității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, iar în subsidiar diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată.
În motivarea recursului referitor la nelegalitatea hotărârii din prisma respingerii excepției prematurității acțiunii arată că art. 41 alin. 2 lit. a din CCM 2005-2006 prevede cu titlu de alte venituri de care pot beneficia salariații cota parte din profit care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome, la alin.3 stipulând: condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
CCM 2005-2006 prevede: cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P., ori astfel de negocieri nu au avut loc.
Raportat la nepronunțarea în dispozitiv asupra excepției prematurității acțiunii, respectiv prin respingerea acestei excepții, consideră că sentința este nelegală.
Referitor la fondul cauzei arată că nu s-au îndeplinit trei dintre condițiile suspensive care afectează nașterea pretinsului drept al reclamantului și anume: existența negocierilor, existența unui acord și aprobarea AGA.
Legiuitorul prin L. nr.31/1990, ulterior modificată prin L. nr. 1. a dorit să prevadă o opțiune a angajatorului de a recompensa salariații prin distribuire unei cote de profit, dar nu a dorit să instituie o obligație în acest sens.
Art.42 alin.3 prevede condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada la care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și după caz, instituție.
În caz contrar s-ar ajunge la o încălcare a dreptului de proprietate privată, profitul net fiind cuvenit exclusiv acționarilor, iar asupra destinațieiacestuia neputându-se dispuse decât prin hotărâre AGA dată în condițiile respectării legislației privind dreptul acționarilor.
Neexistând o obligație legală a angajatorului de a acorda acest drept, ci numai o opțiune, nu se poate reține nici culpa acestuia în neinițierea negocierilor.
În subsidiar, în cazul în care nu vor fi reținute apărările de mai sus, solicită modificarea în parte a sentinței, în sensul diminuării sumelor la plata cărora a fost obligată și să se rețină caracterul brut al acestora.
Arată că numai profitul rezultat după deducerea din profitul net a sumelor repartizate pe destinațiile obligatorii potrivit legii, se poate repartiza, la rândul său, cu aprobarea AGA și pe alte destinații, cum sunt cota parte din profit ce se cuvine acționarilor sau cota de participare a salariaților la profit, cot aparte etc.
În cazul în care cuantumul cotei de profit ce revine salariaților calculat depășește nivelul unui salariu mediu lunar realizat la agentul economic, se va lua în considerare valoarea acestui salariu.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. e din OG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, participarea salariaților la profit, ca urmare a serviciilor angajaților lor, acestea pot acorda drepturi în limita a 10% din profitul net, da nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercițiul financiar de referință.
Salariul de bază mediu lunar realizat la nivelul societății în exercițiul financiar 2006 era de 1090 lei brut, astfel că determinarea cuantumului dreptului pretins de reclamanți se impune a se face la această sumă.
În situația aplicării prevederilor OG 64/2001, se impune diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată la suma de 2659 lei brut, reprezentând cota profit de 10% din profitul de repartizat al acesteia.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Analizând cu prioritate excepța invocată, conform art. 137 C.pr.civ., Curtea constată că argumentul pe care se întemeiază excepția prematurității respectiv imposibilitatea acordării cotei de profit anterior desfășurării negocierilor între patronat și sindicat, constituie însăși esența fondului litigiului dedus judecății, a cărei justă soluționare depinde de calificarea ca drept sau facilitate a cotei de participare la profit.
Astfel, prematuritatea unei acțiuni civile semnifică lipsa caracterului exigibil, scadent al pretenției deduse judecății, care există, dar este supusă unui termen suspensiv care amână executarea propriu-zisă a obligației.
Prin urmare, apărările pe care se sprijină excepția prematurității sunt indisolubil legate de fondul litigiului, punând în discuție caracterul pretenției dedusă judecății, fără a putea fi considerate ca specifice unei veritabile excepții de prematuritate, astfel încât Curtea de A. le va integra în contextul criticilor vizând fondul litigiului.
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și al art. 42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din L. nr.
31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește, contrar considerentelor reținute prin hotărârea atacată, de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Or, reclamanta nu este titulara unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantei și exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, fiind menținute celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor procesuale.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pe intimata B. I. să plătească recurentei suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1010 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta B. I. împotriva pârâtei SC O. P. SA.
Înlătură obligația pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata B. I. să plătească recurentei suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S.-C. B. I.-R. M. G. L. T.
G. C.
GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond: A. Balasz, P. D.
| ← Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2354/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
