Decizia civilă nr. 393/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 393/R/2011
Ședința publică din data de 2 februarie 2011
Instanța constituită din: Președinte: I.-R. M.
Judecători: G.-L. T.
S.-C. B.
Grefier: S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta A. DE M. G. D. C. împotriva sentinței civile nr. 2164 din (...), pronunțată de T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta M. C. și pârâtul C. C. J. C., având ca obiect completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta petentei recurente, avocat L. Ana cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 31 ianuarie 2011, reclamanta intimată a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare atașând și acte anexă (filele 39-72 din dosar), un exemplar din aceste înscrisuri fiind comunicate cu reprezentanta recurentei.
Reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială pentru susținerea recursului.
Pentru acest termen instanța a procedat la atașarea dosarului nr. (...) al
Curții de A. C. în care s-a pronunțat sentința nr. 3. de Tribunalul Cluj.
Reprezentanta recurentei depune la dosar copie legalizată de pe dovada de comunicare a sentinței din dosarul nr. (...) al T. C. (fila 74 din dosar).
Întrebată fiind dacă cererea adresată T. C., viza completarea sau îndreptarea dispozitivului, reprezentanta recurentei învederează Curții că inițial a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, instanța calificând-o însă ca fiind o cerere de completare a dispozitivului, dar acest aspect trebuia pus în discuția părților.
Precizează că cererea viza completarea dispozitivului sentinței, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii în ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielile de judecată.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, susținând concluziile depuse în scris prin memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2164 din 14 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins ca tardiv formulată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3. pronunțată în dosarul civil nr. (...) al T. C.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 281/2 Cod Procedură Civilă dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara recurs împotriva acelei hotărâri.
În cauză sentința civilă nr. 3. a fost comunicată la data de (...), iar cererea de completare a dispozitivului a fost formulată în data de (...), peste termenul prevăzut de lege pentru introducerea cererii de completare a dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta A. DE M. G. D. C.solicitând în principal, casarea sentinței, iar în subsidiar, modificarea sentinței
și admiterea cererii introductive de instanță.
În motivarea recursului, s-a arătat că sentința i-a fost comunicată la data de (...), prin agent procedural, și nu la data de (...) așa cum în mod greșit a considerat instanța, astfel că cererea de completare a dispozitivului fiind înregistrată la data de (...) este formulată în termenul de 10 zile.
Mai arată că prin cererea de completare a dispozitivului a motivat că instanța a omis să acorde în integralitate toate cheltuielile de judecată cuvenite, în sensul că a acordat doar o parte a acestor cheltuieli și anume suma de 10.735 lei, reprezentând onorariul avocațial al d-lui avocat S. D., omițând să se pronunțe și să oblige contestatoarea și la plata sumei de 5000 lei onorariu avocațial cuvenit d-nei avocat L. Ana, cheltuieli de judecată care au fost solicitate și justificate cu facturile depuse la dosar.
Intimata reclamantă M. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiuldispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentruconsiderentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Așa cum rezultă din cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), petenta A. de M. G. D. C. a solicitat, în temeiul art. 281 alin. 1 C.proc.civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), cu motivarea că instanța a omis să acorde în integralitate cheltuielile de judecată, în sensul că a acordat doar suma de 10.735 lei reprezentând onorariul avocațial al d-lui avocat S. D., omițând să se pronunțe și să oblige contestatoarea și la plata sumei de 5000 lei onorariu avocațial cuvenit d-nei avocat L. A.
Prin hotărârea atacată, prima instanță a apreciat cererea formulată ca fiind o cerere de completare a hotărârii - aspect sub care hotărârea nu a fost recurată, și s-a pronunțat cu privire la aceasta reținând că a fost tardiv formulată față de dispozițiile art. 281 ind. 2 C.proc.civ..
Potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2 C.proc.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii in același termen in care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Curtea reține că sentința civilă nr. 3. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost comunicată petentei la data de 26 aprilie 2010 (potrivit filei de comunicare aflată în dosarul atașat), iar nu l-a data de 16 aprilie 2010 așa cum în mod greșit se arată în considerentele sentinței recurate.
În condițiile în care petenta A. de M. G. D. a formulat cererea la data de 6 mai 2010, conform rezoluției de primire, așadar cu respectarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 281 ind. 2 alin. 1 C.proc.civ. raportat art. 80 din Legea nr. 168/1999, rezultă că în mod nelegal s-a apreciat demersul său juridic ca fiind tardiv.
Ținând seama de aceste considerente, constatând că prin respingerea cererii ca tardiv formulată, nu s-a mai soluționat cererea pe fond, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 cu referire la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța de trimitere va stabili cu prioritate care este obiectul cererii cu care a fost investită - cerere de îndreptare a erorii materiale întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. 1 C.proc.civ. sau cerere de completare a hotărârii întemeiată pe dispozițiile art. 281 ind. 2 C.proc.civ., sens în care va putea solicita lămuriri petentei, urmând ca apoi să procedeze la soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de petenta A. DE M. G. D. C. împotriva sentinței civile nr. 2164 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
S.-D. G.
GREFIER R ed. SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond:B. M.F; U. P.
← Decizia civilă nr. 3552/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3227/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|