Decizia civilă nr. 4082/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4082/R/2011
Ședința publică din data de 27 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE :ANA I. JUDECĂTOR : A. A. C. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți D. A., B. C., N. M., B. M., F. E., C. ANA, B. M., P. I., B. A., B. M., D. A., K. B.-K., B. K., B. I., K. E., D. B., G. F., B. F., N. A., N. E. prin L. S. D. Î. S., precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S., Z. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții- intimați Ș. G. P., C. LOCAL P., P. C. P., I. Ș. AL J. S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație de concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat I. D. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat I. Ș. J. S., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar nota de cheltuieli și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie
și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, respectiv obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-
2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, anume cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
- prin D. G. a F. P. S., solicită respingerea acestuia ca nefondat, atât pefond cât și pe excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că fiecare dintre pârâți au calitate procesuală, fiind ordonatori de credite principali sau secundari.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3094 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui
F. P., excepție invocată de acest pârât.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocată de acest pârât și respinge în consecință acțiunea formulată împotriva acestuia.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanții : D. A., B. C., N. M., B. M., F. E., C. ANA, B. M., P. I., B. A., B. M., D. A., K. B.-K., B. K., B. I., K. E., D. B., G. F., B. F., N. A. și N. E., prin reprezentant L. S. din I. S., cu sediul în Z., P. Unirii, nr.2, jud. S. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. P., C. LOCAL P., P. C. P.- I. P. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 - 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3 și 4 să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 186 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P. este nefondată și a fost respinsă întrucât potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 afin.l pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea M.ui E. și F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „... elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
M. E. și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui E. și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, M. E. și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă M. E. și F. este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe un an calendaristic și bugetar finalizat, respectiv pe anii 2009 - 2010 este evident că nu se pot include în bugetul de cheltuieli pe anul 2011, sume datorate pe anii bugetari încheiați, fără chemarea în judecată a M.ui E. și F..
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or pentru a include în bugetul pe anul 2011 sume aferente anilor 2009 - 2010, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în judecată a M.ui F. P. baza prevederilor Legii nr. 388/2007.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș.
J. S. se observă că, în baza dispozițiilor din H.G. nr.538/2001 de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele : Reclamanții sunt salariații pârâtei Ș. G. P. în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, așa cum reiese din adeverințele și contractele individuale de muncă eliberate de această unitate de învățământ și depuse la dosarul cauzei.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.145 alin.l din Codul Muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform alin.2 indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. D. alin. 3 sunt în sensul că indemnizația de concediu deodihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozițiilor art.103 lit.a din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) conced iul anu al cu pl ată , în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi
elaborate de M. în vățământului împr eună cu sindicatel e recunosc ute p e plan național; (...)" .
Conform dispozițiilor art.146 din L. nr.128/1997, în măsu r a în c are prezentul statut nu dispune altfel,personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.l din HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și d in un ităț ile buge tare , pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunză toare f iecărei luni calendaristice
în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii
G. nr. 250/1992, republicată.
Prin dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevăzut următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
D. interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.1..
Pentru a reține astfel, T. a avut în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.7 alin.l din HG 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, cor espunzătoare fiecă rei luni calendaris tice în care se
efectuează zilele de concediu de odihnă , întrucât pentru perioadaulterioară datei de intrare în vigoare a Legii 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu
25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr.250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stab ileș te în r apor t cu nu mărul z ilelor
lucr ăto are d in f iec are lun ă în c are se ef ectue az ă z ilele de conce d iu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunză toare fiecărei luni calendaristice
în care se efectuează zilele de concediu ; în cazul în care concediul deodihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor s e calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii,modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin.2 din L. nr.33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respec tiv de mo men tul ef ectu ăr ii conced iulu i
de od ihn ă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de faptanalizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile ( conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
In consecință, toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, sunt de natură să conducă la concluzia că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...)-(...), a fost în mod legal diminuată cu 25%, motiv pentru care, în privința cererii referitoare la calcularea și plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada (...)-(...), cererea este nefondată.
A obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar
2009 - 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din
L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A respins ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Pârâții C. local, P. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați în virtutea atribuțiilor conferite de lege, să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâții Ș. G. B., C. Local B., P. comunei B. - I. P. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați la 186 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, L.
S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsulcererii introductive de instanță, precum și în cererea de recurs șipârâtul M. F. publice prin D. S.
1. Prin recursul declarat L. S. din Î. S. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, astfel cum a fostformulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., întrucât această calitate este justificată la momentul plății indemnizației de concediu de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr. 84/1995, această entitate având calitate atât de angajator, cât și în ceea ce privește urmărirea modului în care se efectuează plata salariilor cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, art. 145 alin. 1 din C. muncii, prevederilor din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură a învățământului nr. 596/(...), art. 30 din L. nr. 330/2009, art. 269din L. nr. 1., toate aceste dispoziții legale fiind reținute sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond.
Astfel, dreptul reclamanților de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile (10 zile conform CCM) înaintea plecării în concediu a acestora, și înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Chiar dacă plata a întârziat din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, de cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, astfel încât, nu exista în cauză posibilitatea de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., mai ales că indemnizația de concediu nu poate fi asimilată unui drept salarial în sensul art. 154, 155 și 161 alin. 1 C. muncii.
Prin L. nr. 1. s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanții având un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției, iar privarea acestora de proprietate putând fi făcută doar concomitent cu obligația Statului de despăgubire.
2. Prin recursul declarat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice asolicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive de către prima instanță, prin aceasta ignorându-se nu numai dispoziția constituțională conform căreia L. bugetului de stat se aprobă de către P. R., unica autoritate ce are această atribuție, ci și dispozițiile HG nr. 538/2001, privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vigoare până la data de (...), când a intrat în vigoare HG nr. 2192/2004 și ale art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.
Pârâtul recurent a mai invocat în susținerea recursului său prevederile art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 39/2009, ale art. 13 din OUG nr.
32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr. 538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr. 2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr.
215/2001, concluzionând în sensul că M. F. publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Ministerul Finanțelor Publice este autoritate publică centrală, nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. Ș. J. S. a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că indemnizația de concediu este un drept de natură salarială, căruia îi este aplicabilă L. nr. 1..
În mod corect prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
1. Cu privire la fondul cauzei.
Reclamanții sunt angajații unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesori, învățători, educatori și personal didactic auxiliar, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții au intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
Reclamanții au contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții s-au aflat în concediu de odihnă, acestora li se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamanților, Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr.
1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, în anexa 1 pct. 21 și 22 din ordin reglementându-se modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr.
250/1992.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr.
3.251 din 12 februarie 1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr.
250/1992, republicată (abrogat de din ORD. 5559/2011 la data de 13 octombrie 2011).
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu.
În speță, față de împrejurarea că reclamanții/ta/ul a plecat în concediu de legal de odihnă începând cu data de (...), în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanții erau îndreptățiți la a le fi acordate indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că este fondată susținerea reclamanților, conform căreia nu li se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
În același sens este Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 20/2011, prin aceasta stabilindu-se că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010. Această decizie este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere că L. nr.1. nu este aplicabilă în cauză nu se mai impune analizarea concordanței acesteia cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
2.Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
intimat I . Ș. al J. S.
Art. 142 din L. nr. 84/1995 actualizată enumără în mod expres și limitativ care sunt atribuțiile Inspectoratelor școlare.
D. conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995 rezultă că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea reclamanților intimati, în sensul că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale de angajator - calitate conferită acestuia de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și de art. 142 din L. nr. 84/1995, nu poate fi primită de către Curte, având în vedere că în virtutea dispozițiilor legale în materie, în vigoare în perioada obiect al acțiunii pendinte, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are nicidecum inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea.
Că este așa o dovedește fără putință de îndoială legislația în materie, respectiv, art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997.
În același sens - al conferirii calității de angajator directorului unității de învățământ - dispun și prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din Regulamentul de O. și F. a U. de Î. P., aprobat prin O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, actualizat , emis de Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultă, așadar, că nu inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ are atât calitatea de angajator, cât și calitatea de ordonator de credite.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici măcar din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 actualizată, coroborat cu art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Pe cale de consecință, prin prisma textelor legale mai sus citate,
Curtea constată că I. Ș. al J. S. nu justifică în cauză o calitate procesuală pasivă, excepția lipsei calității sale procesuale pasive fiind legal admisă de către prima instanță.
2. În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente: Este adevărat că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, „M.
E. Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată,
„finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „ M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M.ui Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că:
„ (1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia:
„(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) Primarii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe val oarea adăugată,
aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe,
municipii și sectoar e ale municipiului B. se face prin deci zie a directorului
Direcției generale a finanțelor publice județene , respectiv a municipiului B.,cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.";
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor
defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de
stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la concluzia acreditată de recurent, aceea a lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că , potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defal cate din taxa pe valo area adăugată prevă zute la art. 4 lit.
b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salarii le, sporurile, indemnizațiile
și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile
aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ
preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamanți prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale/asimilate salariului, prevăzute prin lege, respectiv, prin art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11., recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale (restante).
Art. 5 alin. 6 din L. nr. 11., vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.
Astfel, conform art. 5 alin. 6 din L. nr. 11., „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcției de muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu
asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului
școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M.ui F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a celorlalte prevederi legale - art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 39/2009, ale art. 13 din OUG nr. 32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr.
538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr. 2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr. 215/200, enumerate sau menționate în cuprinsul cererii de recurs, excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanți și să respingă ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
În temeiul art. 274,277 C.pr.civ., rap. la art. 1169 C., pârâții vor fiobligați la plata către reclamanți a sumei de 124 lei cheltuieli de judecată înrecurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE.
Admite în parte recursul declarat de reclamanți prin L. S. D. Î. S. împotriva sentinței civile nr. 3094 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și în consecință:
Obligă pârâta Ș. G. P. să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010 cuvenită acesteia și cea efectiv plătită, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1..
Obligă pârâții C. LOCAL P., P. P. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de indemnizație către reclamant.
Menține dispozițiile din sentință referitoare la soluționarea excepțiilor și cheltuielile de judecată.
Obligă pârâții să achite reclamanților suma de 124 lei cheltuieli de judecată, fiecăruia.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
ANA I. A. A. C. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 864/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4964/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
