Decizia civilă nr. 5097/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5097/R/2011
Ședința publică din data de 6 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1503 din 13 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. R. DE S., C. LOCAL R. DE S. și P. C. R. DE S., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar
C U R T E A A supra recursului civile de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr.7009/100, la data de (...), reclamantul S. L. D. Î. M. a solicitat instanței ca, în con- tradictoriu cu pârâții: Ș. CU C. I - V. R. DE S., C. LOCAL R. DE S. și P. C. R. DE S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să oblige pârâta unitate școlară, să calculeze reclamanților reprezentați în prezenta cauză de către sindicat, indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009 - 2010, în cuantumul integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu și să plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
S-a solicitat obligarea celorlalți pârâți la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor ce vor rezulta din calculul solicitat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că personalul didactic din învățământ beneficiază de dreptul la concediu de odihnă, în temeiul art. 103 lit. i din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi.
Potrivit art. 145 din L. nr. 53/2003 Codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, că indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu și se plătește de către angajator cu cel puțin
5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Dispozițiile art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I.
MM 2008-2009, coroborate cu dispozițiile art. 29 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. de Î. 2007 - 2008, prevăd că, pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, indemnizația de concediu cuvenită acestora a fost diminuată cu 25%, făcându-se o aplicare abuzivă a prevederilor Legii nr. 1., deoarece intrarea în concediu de odihnă a acestora a fost anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv anterior datei de 3 iulie 2010,. Prin diminuarea indemnizației cu 25% s-a încălcat și principiul neretroactivității legii civile.
Reclamantul a mai considerat că a fost încălcat și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de bun îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 283 alin. 1 lit. c, art. 145 din Codul muncii, Contractul Colectiv de M. U. la
N. I. Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. de Î. 2007 - 2008, art. 67 din L. 169/1999, art. 103 din L.
128/1997.
În probațiune, s-au depus dovezi privind plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea excepției, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.
F. P., a arătat în esență următoarele:
Între pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. și reclamantul
S. L. din Î. M. nu există raporturi juridice.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine G., respectiv P., potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
În plus, obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamant este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă, acestesume fiind propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L. nr. 500/2002.
Prin sentința civilă nr.1503/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M., s-a admis acțiunea civilă formulată de S. L. din Î. M., în numele membrilor săi de sindicat, a fostobligată unitatea de învățământ pârâtă să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, pentru reclamanți în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de L. nr.1. și să plătească acestora diferențele de drepturi bănești ce vor rezulta în urma acestui calcul, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții: C. LOCAL R. DE S. și P. C. R. DE S. și
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să asigure sumele necesare efectuării plății acestor sume.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P. s-a reținut că aceasta este nefondată, în temeiul art.19 din L. nr.500/2002.
În ceea ce privește fondul cauzei, examinând actele de la dosar, tribu- nalul a constatat următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant, sunt cadre didactice, la unitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul școlar 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă .
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale";.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la
N. de I. MM 2008 - 2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce repre- zintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...)0.
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea
școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...) .
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM
2008 - 2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
D. întâmpinarea pârâtei s-a reținut că această diminuare a fost aplicată în conformitate cu L. nr. 1..
Potrivit acestui act normativ, la art. 1 se prevede că: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în leisau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea reclamanților reprezentați de către sindicat.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs MINISTERUL F INANȚELOR PUBLICE, PRIN D. G. A F. P. M., considerând-o ca fiind nelegală
și netemeinică, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, pârâtul arată că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, raportat la prevederile legale în vigoare, recurentul consideră că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugete lor locale.
Ministerul Finanțelor Publice a arătat că, deși reclamanții nu au raporturi de muncă cu acesta și cu toate că dispozițiile H.G. nr.2192/2004 prevăd că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în mod eronat prima instanță a obligat acest minister la plata drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din disp.art.16 alin.1 lit.a), 21, 28,
29 alin.4 din legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute prin buget.
Recurentul mai invocă dispozițiile deciziei nr.10/(...) a Î. C. de C. și
Justiție A nalizând recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legiibugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativprin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Se reține astfel că M.ui F. P. îi revin at ribuții însemnate în ceea ce
privește chiar alocarea și fundamentarea fondurilor necesare u nităților de învățământ , în b az a l eg ilor în v igo are ș i a preveder ilor c on tr ac telor colec tive de munc ă ce regle me n te az ă drep tur i ale person alulu i didactic, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la acordarea drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune.
Curtea mai reține că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs îninteresul legii privind cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorulfinanciar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H.
"lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M.ui F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar.
Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că:
În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "Ordonanță nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr.
3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se ara tă că în practi ca
judiciară nu există un punct de vede re unitar cu privir e la cererile de
chemare în garanție a M.ui F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
„ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M.ui F.
P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional.";
În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii
vizează aceeași problemă de drept referitoare la interpretarea și aplicarea d ispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările u lterioare, și art. 1 -4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor d e plată ale insti tuțiilor publice, st abilite prin titluri executorii, cu m odificările și comp letările ulterio are, c u privire la chemar ea în garanție a M .ui F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială p ersonalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind s timularea achiziționării de cărți sau d e programe educați ona le pe suport e lectronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în î nvățământul preuniversitar.";
Curtea reține astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu p rivire la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat so luții d iferite, se reține că acest recurs în interesul legii nu putea soluționa decât c ererea cu care a fost investită legal, respectiv doar chestiunea cererii de c hemare în garanț ie a M.ui F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor fina nciare acordate personalului bugetar .
De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură civilă , recursulîn interesul legii este admisibil do ar d ac ă se f ace dov ad a că problemele de d rept care formează obiectul jude cății au fost soluționate în mod diferit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile.
În al doilea rând, Curtea reține faptul că asemenea litigii vizând a cord are a unor dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă person alulu i buge tar, respec tiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, se ju decă într -un cadru procesual în care M inisterul Finanțelor Publice are ca litatea de pârât , solicitându-se de c ătre recl aman ț i ob l ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilor neces are pl ăț i i dreptur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iu n i, s au l a as ig ur are a f in anț ăr ii necesare, de aproximativ 7 ani de zile, invocându-se în principalprevederile Legii nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publ ice , c u modificările și
completările ulterioare, dar și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., mai ales pr in
excepț iile l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive invoc ate de c ătre ace s t min is ter.
Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și încontencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.
Se reț ine c ă, în toa tă aceas tă perioadă , probabil în urma practicii c ons tan te a ins tanțel or judec ătoreș ti de o bl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare p rocesuală de a ex ercita recursul în i nteresul legii , respectiv procurorul g eneral al Parchet ului de pe lângă Î nalta Curte de Cas ație și Justiție
și colegiile de co nducere ale curțil or de apel nu au constatat că a ceastă problemă de drept ar fi f ost soluționată diferit de către i nstanțele judecătorești, nefiind promo vat un recurs în interesul legiiîn acest sens.
Po tr iv it ar t.329 al in. 1 d in Codul de procedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost m o d if ic at pr in L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta C ur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a cerere a min is trulu i jus tiț ie i ș i c oleg iile de conducere ale curț ilor de apel, au drep tul, pe n tru a as igur a i n terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a leg ii p e în treg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de C . ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au f ost soluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele jude c ătoreș ti.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel derecurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens.
Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.
În al treilea rând, se reține că începând cu anul 2005, P. general a l Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, colegiile d e conducere ale curților de apel au sesizat Înalta C ur te de C as aț ie ș i J us tiț ie cu pronunțarea unor decizii în interesul legii privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectivpersonal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul j us tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i , în care au fost ataș ate ș i exa minate hotărâri j udec ătoreș ti d in în tr e ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de a locare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale figura M inisterul Finanțelor Publice, invocându -se prevederile Legii nr.
500/2002 și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., fără a se constata vreodată s oluționarea diferită a unor asemenea cereri de către instanțele j udecătorești, deci nici necesitatea sesizării instanței supreme cu p ronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens.
Se mai reț ine în ace s t sens c ă Înalta C urte de Casație și Justiție a p ronunțat, în urma unor ase mene a ses iz ăr i pr iv ind dre p tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i buge tar, resp ec tiv person al d id ac tic, person al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mu l jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i,
următoarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(.. .) (dosarnr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008),nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosarnr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar n r.5/2009) și nr.3 7/(. ..)(dosar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste d os are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i c h iar er a obl ig at M in is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are d e f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i a ceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanț el or judec ătoreș ti în aces t sens, cee a ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în interesul legii s oluț ion at pr in dec iz ia nr.11. ș i asupr a unor as e me ne a cere r i de che mare în j udec ată.
În al patrulea rând, în acț iun ile pr iv in d drep tur i de n a tur ă s al ar ial ă a le person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, în cep ând cu anul 200 5, Parchetul de p e lângă Înalta Cu rte de Casație și J ustiție, prin procur orul general și C .le de A. au fig urat în calitate d e pârâți, alături de Ministerul F inanțelor Publice, ul timu l f iind che mat s ă aloce f onduril e neces are pl ăț i i d rep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, f or mul ând u -se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de excepț ia l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive invoc ată în aces te c auze de c ătre M in is ter ul F in anțelor Publ ice, în te me iul Leg ii nr. 50 0/2002, as tf el înc ât es te cer t c ă a ceș tia au cunoscu t pr ac tic a ins tanțelor judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a ce p r iveș te ace as tă pr oble mă de drep t ș i nu au cons ider at neces ar, în to ată a ce as tă per io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pronunț are a unu i rec urs în in teresul leg ii în ace as tă ches tiune , as tf el încât n u s e po ate pune proble ma ex tinder ii ef ectelo r dec iz ie i nr.10/201 1 a Î. C. de C. ș i J us tiț ie asupr a aces te ia.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1
Cod.proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul
Finanțelor Publice și se va menține sentința pronunțată de către primainstanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1503 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI,
I. T. C. M. L. D. cu opinie separată
G. N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș: D.M.H..cu opinia separată a doamnei judecător L. D. în sensul admiterii recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., modificarea parțială a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituțiacererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările șicompletările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, constat că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar opiniei majoritare, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
Având în vedere atât caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. apreciez că în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. recursul trebuia admis, iar sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
JUDECĂTOR L . D.
Red.DL
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 2506/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4027/2010, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
