Decizia civilă nr. 41/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/R/2011
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți H. M., H. A., A. I., N. A. M., O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A. împotriva Sentinței civile Nr. 2334 din 28 iunie 2010 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. OMV P., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți - avocat D. M. și reprezentanta pârâtei intimate - avocat Ana M. F., ambii din cadrul Baroului C., lipsind reclamanții.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 5 ianuarie 2011 reclamanții au depus la dosar acte în probațiune cu care doresc să demonstreze că la nivel de P. au avut loc negocieri între patronat și F. cu privire la cota de participare la profit.
La termenul de judecată de azi reprezentantul reclamanților depune în probațiune două adrese emise de pârâtă iar reprezentanta pârâtei depune la dosar întâmpinare comunicând un exemplar al acesteia cu reprezentantul reclamanților.
Reprezentantul reclamanților declară că nu are nevoie de acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul întâmpinării iar reprezentanta pârâtei declară de asemenea că nu dorește acordarea unui alt termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul adreselor depuse de reclamanți.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților și obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând participarea cotei la profit ce le revine angajaților conform prevederilor CCM/unitate și CCM Unic la nivel N., cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța fondului ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2334 din 28 iunie 2010 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și prematurității introducerii acțiunii și s-a respins cererea formulată de reclamanții: H. M., H. A., A. I., N. A. M., O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A. în contradictoriu cu S. OMV P.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă ca nefondată. Întrucât prin acțiune se reclamă neîndeplinirea unor obligații contractuale , ori acțiunea în răspundere contractuală poate fi promovată de oricare dintre părțile contractului.
Excepția prematurității acțiunii a fost, de asemenea, respinsă întrucât dreptul de a formula o acțiune prin care sunt suspuse analizei instanței aspecte ce țin de neexecutarea culpabilă a unor obligații contractuale de către una dintre părți nu poate fi îngrădit de faptul că această obligație este sau nu afectată de modalități.
Pe fond, instanța a reținut că raportul juridic de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și contraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, convenite prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art. 42 alin. lit. a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă-parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome. Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art. 139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.
Prima instanță a reținut că această clauză din Contractul colectiv de muncă al P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariații instituie în sarcina angajatorului o obligație afectată de o condiție suspensivă. De regulă, condiția care afectează un raport de obligații este stabilită prin voința părților. De aceea, existența, dovada și interpretarea sa sunt reglementate de dreptul comun în materia contractelor , iar verificarea și constatarea existenței ei se face , de asemenea, în considerarea acestei voințe.
Astfel, instanța de fond a reținut că, în cauză, nu s-a dovedit îndeplinirea condiției care afectează obligația angajatorului de plată a cotei- părți din profitul anual și nici comportamentul culpabil al pârâtei în realizarea condiției.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recursreclamanții: H. M., H. A., A. I., N. A. M., O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul
2005, menținut fără nicio modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007, prevede că: „. de participare a salariaților P. S.A. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P. ,. Această obligație asumată de către societatea pârâtă derivă din reglementarea cuprinsă în art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii
2007-2010, având conținut identic, conform căreia „ Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
Se mai susține că, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării salariaților la profit.
Se mai susține că existența dreptului la cota-parte de profit este garantată de art.30 din Legea nr.130/1996 și art.41 alin.5 din Constituție.
Recurenții mai arată că nu se poate reține în cauză faptul că nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept , întrucât în actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.15928 din (...) se prevede că: „Cota de participare a salariaților P. la profitul anual este de 10%.";
În aceste condiții, se arată că angajatorul își invocă propria pasivitate pentru a se exonera de răspunderea ce îi incumbă.
Se mai susține că, în cauză nu suntem în prezența unui drept eventual sau a unei simple vocații, ci suntem în prezența unui drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu-voința pârâtei.
În cauză s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Prin întâmpinarea formulată, S. OMV P. S.A. solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanții: H. M., H. A., A. I., N. A. M.,
O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A., prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S.A. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, astfel cum a reținut și prima instanță, acest venit pretins de salariați se stabilește în urma negocierilor, ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a cărei realizare depinde însășinașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
Se invocă de către reclamanții-recurenți faptul că, prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiată această apărare, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește, la alin. 5, faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6, că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii
2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de acesta, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Așa cum s-a arătat în cererea de recurs, nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții, prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Nu este o prejudecată considerarea angajatorului ca deținând o poziție privilegiată sau chiar dominantă în relația cu angajații, acesta fiind un loc comun ce este recunoscut indirect chiar de către legiuitor, prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul C.ui muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice.
Trebuie însă constatat că tocmai prin intermediul acestor reglementări, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nu se verifică în speță nici încălcarea dispozițiilor art. 165 C. muncii, ce instituie inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, practic nu se poate vorbi despre un drept născut, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în textul incident pentru nașterea dreptului. Oricât de largă ar fi interpretarea pe care am agrea-o în ce privește sintagma „drepturi salariale";, în opinia Curții, aceasta nu poate include situațiile similare celei de față, în care dreptul este afectat de o condiție suspensivă. Totodată, în opinia Curții, nu se poate considera incompatibilă cu prevederile art. 165 C. muncii reglementarea unor drepturi bănești condiționale în favoarea salariaților, fiind chiar anumite drepturi salariale cărora caracterul condițional le este de esență (e.g., premiile).
Sensul interdicției aduse de art. 165 C. muncii este de a nu se permite renunțarea la drepturile salariale a căror existență este neîndoielnică, pentru a nu da loc abuzurilor din partea angajatorului, care prevalându-se de poziția sa dominantă economic, să impună, prin anumite constrângeri obscure, renunțarea la drept din partea angajatului vulnerabil.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul fondat, fără a mai fi nevoie a se analiza celelalte motive de recurs invocate, anume, cele privitoare la existența sau nu a aprobării adunării generale a acționarilor pârâtei; existența profitului distribuibil/repartizabil; natura dreptului solicitat de drept salarial sau alt venit ce nu are legătură cu salariul.
Pentru aceste considerente, art. 30 alin.1 din Legea nr.130/1996, și art.41 alin.5 din Constituție nu pot garanta plata unor drepturi ce nu au fost concretizate prin negocieri, astfel cum s-a reținut prin considerentele expuse anterior.
Curtea mai reține că nu poate prezenta relevanță în cauză actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.15928 din (...), având în vedere că prevederile acestuia nu pot fi aplicate pentru acordarea unor drepturi bănești pe care salariații le solicită în temeiul unor Contracte colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005,
2006 și 2007.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1, va respinge recursul declarat de reclamanții: H. M., H. A., A. I., N. A. M., O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A. și va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E R espinge recursul declarat de reclamanții: H. M., H. A., A. I., N. A.
M., O. I., O. N., O. A., N. I., VA. A., O. A. și V. A. împotriva sentinței civile nr.
2334 din (...) a Tribunalului C., pronunțate în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică, azi, 11 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. S. D.
N. N.
GREFIER
Red./Tehnored.:C.M.:
2 ex.- (...);
Jud.fond: Tribunalul Cluj:- M.-F. B.;
- P. U..
| ← Decizia civilă nr. 4378/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4546/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
