Decizia civilă nr. 4546/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. Nr.4546/R/2011
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 21 iunie 2011 în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați Ș. G. Ș. M., C. LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - diminuare îndemnizație concediu de odihnă cu 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului - consilier juridic P. M. B. din cadrul Uniunii Județene a S. L. din Î. B. N., lipsind restul părților.
P. de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Având în vedere că obiectul cauzei vizează strict îndemnizația de concediu, Curtea pune în discuția reprezentantei reclamantului dacă poate preciza când se plătește salariul cadrelor didactice, respectiv dacă acesta este achitat pentru activitatea desfășurată în aceeași lună sau ulterior, de exemplu dacă pentru activitatea desfășurată în luna iunie salariul este achitat în luna iulie.
Reprezentanta reclamantului declară că nu poate face această precizare.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr.
1416/112/(...), reclamantul C. V., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. a chemat în judecată pe pârâții: Ș. G. Ș. M., C. LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M. solicitând obligarea unității școlare pârâte la calcularea indemnizației deconcediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-
2010, precum și obligarea pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În motivarea cererii, s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor L. nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..
Reclamantul, membru de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit C. muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.
S-a relevat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că L. nr. 1. nu putea fi aplicată anterior apariției ei.
Pe de altă parte, s-a arătat că art. 1 din L. nr. 1. prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar L. nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.
S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din
Codul muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și
C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.
Pârâții nu au formulat în cauză întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1. iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița N ăsăud, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. V.,prin U. J. a S. L. din Î. B.-N..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este angajatul unității școlare chemată în judecată, având funcția de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar, nr. 330/2009 și a intrat în concediu de odihnă la data de 15 iunie 2010, în perioada iulie-august, indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor L. nr.
1..
O asemenea măsură a fost contestată, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea
Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
S-a reținut de către prima instanță că această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, s-a constatat că, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
T. a reținut astfel că, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s- au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Astfel, s-a apreciat că pentru luna iulie 2010, în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă, indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Având în vedere faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, tribunalul a reținut că este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1. și o asemenea diminuare opera și însituația în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată. Chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația de concediu în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Prin urmare, sub acest aspect, s-a constatat că acțiunea nu este întemeiată.
T. a reținut că dispozițiile art.1 din L. nr. 1. fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază se reține că aceasta reprezintă un drept salarial.
S-a mai constatat că acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat astfel că pârâtul angajator a procedat la diminuarea indemnizației reclamantei cu
25%, măsură contestată în prezenta cauză.
Dispozițiile L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr.
872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
T. a constatat că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.Salariul reclamantului este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, s-a reținut de către prima instanță că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salarial și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate, respectiv încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Prin urmare, tribunalul a constatat că diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Pentru respectarea prevederilor C.i trebuie observat că, referitor la regula aplicabilă art.1 din Protocolul nr.1, Curtea Europeana a D. O. de la S. a statuat, în numeroase cauze, că acest articol conține 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunța principiul respectării proprietății; cea de-a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia, menționată în cel de-al doilea alineat, recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Pentru analizarea prevederilor art.1 din Primul protocol, trebuie avute in vedere următoarele aspecte: dacă reclamantul are un „. în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Noțiunea de „. utilizată de acest text are o semnificație autonomă, neputându-se considera că salariul este un „. care intră sub protecția acestui text sau cel puțin o „speranță legitimă";. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Ca atare, s-a constatat că existența bunului sau a speranței legitime s- ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (a sevedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza
Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho
Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
T. a reținut astfel că măsura reducerii salariilor și implicit a indemnizației pentru concediul de odihnă, a fost făcută în baza unei legi, nr.1., astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, s-a constatat că, prin adoptarea L. nr.1. s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
T. a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C., în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la salariu conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acestuia, care poate evolua în funcție de lege, pentru că, admițând o interpretare contrară, ar însemna că mărimea salariului odată stabilită, aceasta nu mai poate fi modificată, nici redusă, dar nici majorată, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. Prin urmare, o „speranță legitimă "; a reclamantului cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al salariului nu poate fi reținută.Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat de mai multe ori că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
În considerarea celor menționate mai sus, instanța a apreciat că măsura luată a avut un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Ea este proporțională cu scopul urmărit, deoarece reclamantul nu a fost lipsit în totalitate de salariu, acesta fiindu-i doar redus, iar măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu s-a reținut că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere niciunuia dintre drepturile invocate de către reclamant, situație în care, în baza prevederilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată, și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus arătată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, U. J. a S. L.din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamantul C. V.,solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 2., dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Reclamantul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile L. nr. 1. trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei nu putea fi diminuată cu 25%.
S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din
Codul muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și
C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., pentrureclamantul C. V., se reține că acesta este fondat, pentru următoareleconsiderente:
În primul rând, în mod greșit prima instanță a stabilit modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar
2009-2010.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anualde odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ e ste stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de o dihnă este cuvenită acestei categorii de pers onal tot pe ani școlari. l național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din Codul muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o
indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care e ste efectuat concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la a lin.4 că indemnizaț ia se plătește înainte de plecarea în concediu.
C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din Codul muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe
durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce r eprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat c oncediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că i ndemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.
Conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L. nr.1.era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P.
d id ac tic de l a to ate n ivelur ile înv ăț ămâ n tulu i are drep t ur i ș i obl ig aț ii care
decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară,
precu m ș i d in preved er ile con tr ac tulu i cole c tiv de munc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv demuncă, în vigoare la data la care reclamantului trebuia să i se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelorcolective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentatedupă cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau decătre reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că , pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o i ndemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele t rei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată c u numărul de zile de concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică d ecât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru f uncție de conduc ere, luate împreu nă, corespunzător numărului de zile de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din Codul muncii prin O. nr.65/2005, în con cordanță cu art.238 din Codul muncii, ce prevede că
la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind d repturile salariaților au caracter minimal , C. C. de M. U. la N. N. peanii 2007-2010, avându-l ca parte se mnatară, din part ea instituțiilor b ugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de m u nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i d e od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract,pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferentde forma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C.ui colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să r especte în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența co misiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și C ercetării.
Av ând în vedere f aptul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vedereaîncheierii acestui contract, l-a semnat și s-a obligat să respecte întotalitate prevederile acestuia, acest contract fiind leg ea părților, se r eține că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F ., respec tiv de l a
d ata de (...), de c ân d aces t con tr ac t col ec tiv de munc ă ș i -a produs efectele,
mo dul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person alulu i didactic a fost stab il it pr in preveder il e con tr ac tu ale conv en ite de c ătre partenerii sociali, care au considerat ca fiind prevederi legale cu caracterminimal, în ace as tă pr iv inț ă, art.145 alin.2 din Codul muncii prin O.nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat,
semnat și și -ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în i nstituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis d e către același m inister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cuprinde în mod e xpres modul de calcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6alin.1, c ă drepturil e salariaților prevăzute în acest cont ract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individualecare sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la n ivel național.
Curtea mai reține c ă, astfel cum s -a p robat în cauză, cu adeverința d epusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile
și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de
odihnă, la care era îndreptățit reclamantul pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate începând cu data de (...), respectiv în lunile iulie și august,iar indemnizația d e concediu de odih nă, aferentă munci i de ja prestate î n acel an școlar, trebuia plătită anterior acestei date, potrivit u rmătoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte
de plecarea în concediu de odihnă.
Conform 28 alin. 5 din C. C. de M. U. la N. de I. M. pe anii 2008-
2009, indemnizația de concediu se acordă salariatului cu c el puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul
școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea r etroactiva și afecta, prin diminua re, cuantumul indemnizației de c oncediu de odihnă la care era îndreptățit reclamantul pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și p lătit anticipat plecării în concediu , aceste dispoziții nefiind incidente decât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic a ux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a L. nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu p utere de lege, stabilesc că indem nizația de concediu se plătește întotdeauna î nainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a s alariatului, chiar și în ipoteza în care in demnizația de conce diu s -ar fi plătit s alariaților în fapt, l a o dată ulterioară, culpa ang ajatorului în acest sens,
pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai m ult situația creat ă acestuia, contrib uind la diminuare a indemnizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi bănești erau datorate/scadente.
Incidența în cauză a acestor reglementări naționale, legale și convenționale, dar cu putere de lege, a căror aplicare atrage nelegalitatea diminuării indemnizației de concediu cuvenite reclamantului pentru anul
2009/2010, drepturi bănești ce au fost plătite cu acest titlu în lunile iulie și august 2010, face de prisos analizarea respectării în cauză a drepturilor garantate prin C. E. a D. O. și a jurisprudenței C. Europene a D. O..
Prin urmare, Curtea reține că acțiun ea reclamantului privind obligarea u nității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație de concediu de o dihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat de c ătre reclamant privind obligarea C. Local Ș. M. și P.ui comunei Ș. M.
la asigurarea finanțării pentru plata acestor diferențe de i ndemnizație.
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea reține că intimaților- pârâți: C. local Ș. M. și P.ui comunei Ș. M. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul C. V., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. și se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. Ș. M., C. LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M., unitatea de învățământ pârâtă fiind obligată să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 cuvenită acestuia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită.
Pârâții C. Local Ș. M. și P. Municipiului Ș. M. vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. V., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțate în dosar nr.(...) pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.
V., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. Ș. M., C.
LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M..
Obligă pârâta Ș. G. Ș. M. să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010 cuvenită acestuia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de
L. nr. 1. și cea efectiv plătită.
Obligă pârâții C. local Ș. M. și P. comunei Ș. M. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamant.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 8 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. I. T. D. G.
N. N.
GREFIER
Red.CM/dact.MS
3 ex./(...);
Jud.fond:T. B.-N.: I. C..
| ← Decizia civilă nr. 41/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2304/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
