Decizia civilă nr. 2304/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2304/R/2011
Ședința publică din data de 23 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent O. G. M. împotriva sentinței civile nr. 115 din 20 ianuarie
2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. E ON GAZ D. S. TG. M., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierile
ședințelor publice din data de 14 iunie, respectiv 21 iunie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin contestația înregistrată la data de (...) contestatorul O. G. M. a chemat-o în judecată pe intimata SC E. Gaz D. SA solicitând instanței anularea ca nelegală și netemeinică a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 405/(...), repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei, în sensul reintegrării acestuia în funcția de lăcătuș-înlocuitor contoare în cadrul S. E. ON. GAZ Distribuție S., obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data luării măsurii contestate și până la efectiva reintegrare a acestuia în funcția ocupată anterior, obligarea pârâtei să achite în con. reclamantului, aferent intervalului 29 iulie
2010 - data efectivei reintegrări, toate contribuțiile legale datorate pentru asigurările sociale, pensie suplimentară pentru constituirea Fondului la plata ajutorului de șomaj și celelalte contribuții legale, prin raportare la drepturile salariale cuvenite, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta s-a opus admiterii contestației.
Prin sentința civilă nr. 115 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă contestația formulată și precizată și a fost obligat contestatorul să-i plătească intimatei suma de 1140,66 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fostangajat al pârâtei pe postul de lăcătuș înlocuire contoare, în temeiul con- tractului individual de muncă nr. 310/(...).
Prin decizia nr. 405 din (...) emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 264 al. 1 lit. f coroborat cu art. 61 lit. a din Legea 53/2003 C. muncii, în- cepând cu data comunicării deciziei, respectiv (...).
În motivarea deciziei s-a menționat că reclamantul a săvârșit abateri grave de la regulile de disciplină a muncii, respectiv în perioada 10 iunie-22 iunie 2010 inclusiv a lipsit nemotivat de la serviciu, fără a prezenta vreun document justificativ, încălcând prevederile art. 113 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care obligă salariatul „să respecte programul de lucru stabilit de societate și să utilizeze integral timpul de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu"; și art. 113 lit. t din același contract, care obligă salariatul „să înștiințeze anticipat prin orice mijloace conducătorului locului de muncă în legătură cu absentarea sa de la serviciu";, prin lipsită de la serviciu fără a-și înștiința superiorul.
Abia în dimineața zilei de 14 iunie reclamantul l-a anunțat pe d-nul O. că în acea zi nu se poate prezenta la serviciu din cauza unor probleme personale, cu promisiunea că va prezenta certificat medical pentru zilele anterioare de absență, iar din 14 până în 22 iunie inclusiv nu s-a mai prezentat și nici nu și- a anunțat superiorul ierarhic de acest fapt.
S-a încălcat și art. 11 lit. v și art. 12 lit. a din Regulamentul Intern, iar prin faptul nedepunerii certificatului de concediu medical în termen de maxim
5 zile de la data ivirii incapacității temporare de muncă determinată de boală și art. 11 lit. z din Regulament.
Decizia de concediere consemnează și motivele pentru care au fost înlă- turate apărările salariatului, redate in extenso și în cuprinsul sentinței
În contestația formulată s-a susținut că intimata nu a cercetat apărările contestatorului, argumentând că numai un certificat de concediu medical cu efecte retroactive ar motiva incapacitatea de muncă pretinsă de contestator.
A criticat faptul că nu a fost audiat d-nul O. D. de comisia de disciplină, spre a confirma faptul că a fost încunoștințat de reclamant despre situația sa reală debutată la 10 iunie 2010, precum și faptul că această comisie nu a avut în vedere împrejurarea că afecțiunile reale ale contestatorului și tratamentul urmat de acesta au fost de natură psihică și au avut influență directă asupra capacității de apreciere și discernământ excluzând la modul absolut posi- bilitatea contestatorului de a-și aprecia „propria situație, interesele ori atitudi- nea față de muncă";.
Însă, martorul O. D. a fost audiat de instanța de judecată și a relatat că în data de 10 iunie 2010 a constatat că reclamantul, care lucra în subordinea sa, nu s-a prezentat la serviciu, nu a anunțat nimic și aceeași situație s-a repetat și în data de 11 iunie 2010.
Știri despre reclamant a primit chiar de la el, însă doar în dimineața zilei de 14 iunie 2010, când, după începerea programului de lucru, acesta l-a sunat și i-a spus că întârzie pentru că pe D. D. este un accident rutier, însă nu a mai ajuns la serviciu în acea zi și nici în următoarele.
Martorul a precizat că în discuția telefonică din 14 iunie i-a spus reclamantului să aducă certificat medical pentru zilele în care a absentat, aspect confirmat de reclamant în declarația dată în fața comisiei de disciplină.
Așadar, chiar dacă, așa cum susține, nu a avut „capacitatea de apreciere
și discernământ";, reclamantul a fost îndrumat chiar de șeful său să acționeze corespunzător obligațiilor ce-i reveneau.
De altminteri, afirmația reclamantului conform căreia s-a prezentat personal la medicul de familie în data de (...) este contrazisă chiar în precizarea de acțiune în care menționează că mama sa s-a deplasat în dimineața zilei de (...) la medicul de familie, conștientizând gravitatea situației fiului ei, iar
„raportat la tabloul clinic descris"; (deci fără a consulta pacientul), medicul i-a eliberat biletul de trimitere pentru internare.
Acest bilet de trimitere seria B. nr. 4764160 nu menționează urgența in- ternării reclamantului și nici rețeta medicală din data de (...) eliberată de același medic de familie.
Apoi, în fața comisiei de cercetare disciplinară reclaman. a declarat că în data de 10 iunie 2010 s-a deplasat la S. de boli infecțioase unde există o secție de psihiatrie pentru a se interna, dar i s-a refuzat eliberarea unui certificat medical de medicul psihiatru pe motiv că nu are locuri în spital și i s-a recomandat tratament la domiciliu și obținerea unui concediu de odihnă.
Aceste susțineri nu se mai regăsesc în conținutul precizării de acțiune în care reclamantul menționează că, în data de 10 iunie 2010, la S. de boli in- fecțioase unde s-a prezentat pentru internare a discutat doar cu asistentul șef
Szatmari F. care i-a spus că nu sunt locuri în spital și nu a amintit nimic des- pre vreo consultație a medicului specialist psihiatru sau de vreun tratament „la domiciliu"; recomandat de acesta.
Față de aceste inadvertențe și în condițiile în care biletul de trimitere seria B. nr. 4764160/(...) nu a fost completat la rubrica de la pct. 9, de către medicul de gardă al secției/unității sanitare cu paturi unde a fost examinat reclamantul, cu specificarea motivului/motivelor pentru care acesta nu a fost internat, așa cum indică Ordinul Ministrului Sănătății nr. 384/413 din 26 martie 2009, instanța a constatat că în mod corect a înlăturat comisia de disci- plină aceste apărări ale reclamantului.
Pe de altă parte, internarea reclamantului s-a făcut în baza altui bilet de trimitere decât cel de care se prevalează reclamantul - seria B. nr.
7349703/(...)- emis de medicul de familie T. V., deși reclamantul nu a menționat că în data de (...) s-ar fi prezentat din nou la medic.
Dacă în ceea ce privește acțiunile și afirmațiile sale din perioada 10 iunie
- (...) reclamantul a invocat lipsa capacității de apreciere și a discernămân.ui
(contrazisă de constatările medicului specialist psihiatru din foaia de ob- servație), neconcordanțele dintre declarațiile acestuia date în fața comisiei de disciplină și cele din cuprinsul precizării de acțiune din (...), conduc la concluzia nesincerității reclamantului.
Probele testimoniale administrate în cauză confirmă abaterile disciplina- re: atât absența nemotivată de la serviciu mai multe zile consecutive, cât și omisiunea de a înștiința anticipat conducătorul locului de muncă în legătură cu absentarea de la serviciu, iar certificatele de concediu medical dovedesc incapacitatea de muncă a reclamantului exclusiv pe perioada (...)-(...).
Dovada incapacității temporare de muncă se poate face cu certificatul de concediu medical eliberat conform reglementarilor legale, sens în care sunt citate prevederile art. 16 al. 1 și art. 17 alin. 1 și 3 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de A. de S. nr. (...), ce prevăd că certificatele de concediu medical se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală, iar în situația imposibilității prezentării asigu- ratului la medic se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore.
Or, în speță, medicul de familie care a eliberat rețeta din data de (...), apoi un nou bilet de trimitere spre internare la data de (...), și care se prezumă că l-a consultat pe reclamant nu a considerat că acesta s-a aflat în stare de incapacitate temporară de muncă în intervalul 10-(...) și nu a emis un asemenea certificat de concediu medical.
Certificatul de concediu medical nu se acordă la cerere, cum sugerează reclamantul invocând o lipsă de diligență în obținerea unui asemenea act dove- ditor cauzată de afecțiunea de care suferea.
Refuzul pârâtei de a-i acorda reclamantului concediu de odihnă pentru a-i scuza absențele de la serviciu din perioada (...)-(...) nu poate fi consideratnelegal sau nefondat, așa cum pretinde reclamantul, în condițiile în care chiar el a afirmat că a solicitat concediu de odihnă, verbal, la data de (...). În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este reglementată procedura acordării concediului de odihnă, care presupune formularea în prealabil a unei cereri scrise de către salariat, supusă aprobării conducerii și în cazul în- cuviințării cererii, salariatul își efectuează concediul.
Ca urmare, instanța a constatat că pârâta a efectuat legal și temeinic cercetarea disciplinară prealabilă, că decizia de sancționare îndeplinește cerințele de fond și formă prevăzute imperativ de art. 268 C. muncii, iar apărările contestatorului au fost înlăturate motivat și fondat.
Individualizarea sancțiunii a fost apreciată corectă.
Reclamantul a susținut că absența sa a avut consecințe minime, sarcinile sale de serviciu fiind preluate de o altă persoană și că a avut o comportarea generală exemplară în serviciu.
Însă, din depoziția șefului ierarhic superior O. D. rezultă că reclamantul era consumator de băuturi alcoolice, consumând chiar în timpul serviciului și având neplăceri, iar alteori, din același motiv, absenta de la serviciu, obișnuind să-și motiveze absențele cu certificate de concediu medical; într-una dintre aceste situații, a constatat personal că reclamantul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Împrejurarea rezultă și din foaia de observație clinică generală emisă de
S. de B. I. și P. B. M., în care se menționează că „în ultima perioadă pacientul consumă în mod abuziv alcool";.
Ca urmare, comportarea generală a reclamantului la serviciu nu poate fi considerată exemplară, așa cum pretinde aceasta, instanța apreciind că, în raport de acest criteriu, dar și de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, sancțiunea aplicată reclamantului a fost corect individualizată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a re- clamantului, instanța l-a obligat să-i plătească intimatei suma de 1140,66 lei cheltuieli de judecată, reprezentând transportul, diurna și cazarea pentru consilierul juridic al pârâtei, justificate prin înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândcasarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea tuturor mijloacelor de probă solicitate.
În motivare reclamantul a apreciat surprinzătoare sentința prin reținerea nesincerității contestatorului și a nedovedirii de către acesta a incapacității temporare de muncă în condițiile în care, nelegal, respinge cererile în probațiune formulate în ședința publică din 4 ianuarie 2011 și prin scriptul cerere în probațiune depus la dosar la data de 18 ianuarie 2011, cereri respinse ca „. de concludență și pertinență, inutile soluționării fondului cauzei";.
1. Absența de la locul de muncă nu poate fi considerată o inacțiune săvârșită cu VINOVĂȚIE, raportat la prevederile art. 263 alin.2 C. muncii, alterarea stării sale psihice fiind dovedită prin înscrisurile depuse.
Contestatorul s-a aflat în STARE DE NEVOIE cauzată de alterarea stării sale de sănătate încă din data de 10 iunie 2010, problemele de sănătate invocate i-au afectat nemijlocit capacitatea de discernământ, aparținătorii săi acționând în vederea restabilirii stării sale de sănătate. L. de la locul de muncă a fost justificată de tulburările de sănătate constatate de medicul de familie și confirmate apoi prin internarea ce a urmat.
Prin cererea în probațiune formulată de contestator la data de 4 ianuarie 2011, indicat expres TEZA PROBATORIE, CAZUL FORTUIT.
Faptul că biletul de internare emis nu menționează urgența internării nu constituie omisiuni imputabile contestatorului.
2. Instanța a reținut inadvertențe între declarațiile contestatorului înaintea Comisiei de C. D. și precizarea de acțiune, pe care era datoare a le lămuri prin administrarea probei cu declarația martorului S. F., cu care contestatorul a purtat în concret această discuție. Împrejurarea că aceste susțineri nu coincid la modul absolut nu putea conduce la concluzia nesincerității contestatorului, putând fi puse pe seama situației speciale în care se găsea contestatorul.
3. Instanța a invocat nesinceritatea contestatorului raportat la „. completării la rubrica de la punctul 9 de către medicul de gardă al unității sanitare a motivului pentru care nu a fost internat contestatorul"; cu toate că NU PACIENTUL este cel care trebuie să solicite specialistului operarea anumitor mențiuni pe formularele de specialitate.
4. Faptul că internarea s-a făcut în baza unui alt bilet de trimitere decât cel invocat de reclamant reprezintă un alt motiv reținut de instanță în concluzionarea nesincerității reclamantului, care tocmai datorită stării în care s-a aflat nu a fost în măsură a-și aminti în detaliu cursul evenimentelor.
5. L. sau alterarea capacității de apreciere și discernământ se reține de instanță ca fiind contrazisă de constatările medicului specialist psihiatru, însă sub acest aspect era necesară administrării unei probe cu expertiza.
6. Tot astfel, instanța a arătat că „dovada incapacității temporare de muncă se poate face cu certificatul de concediu medical eliberat conform reglementărilor legale";.
Prin înscrisurile depuse a dovedit că s-a prezentat în repetate rânduri la medicul de familie și la medicul specialist, fiind în final internat. Faptul că medicul de familie a emis la 10 iunie 2010 un bilet de internare este cert iar împrejurarea că nu a fost internat nu este imputabil contestatorului, acesta deplasându-se la unitatea medicală în chiar ziua eliberării lui.
Contestatorul nu este responsabil nici pentru omisiunea consilierii sale în vederea acoperirii perioadei de incapacitate de muncă cu un certificat medical eliberat în acest sens, instanța ignorând la modul absolut starea reală de nevoie în care contestatorul s-a aflat până la momentul internării.
7. Faptul că contestatorul a apelat din chiar prima zi de absență de la locul de muncă la un medic este cert și tot astfel nu s-a dovedit de către intimată că în realitate, contestatorul nu s-a preocupat de starea sănătății sale.
8. Contestatorul, reprezentându-și ulterior lipsa certificatului de concediu medical în dovedirea incapacității temporare de muncă, nu a mai fost în măsură să își procure singurul mijloc de probă acceptat de angajator.
9. Cât privește afirmațiile martorului O. D. potrivit cărora „reclamantul era consumator de băuturi alcoolice pe fondul cărora a avut mai multe neplăceri iar uneori, lipsea chiar de la serviciu ...";, acestea sunt în contradicție cu afirmațiile aceluiași martor din cuprinsul Referatului din 23 iulie 2010 în care acesta susține că „atâta timp cât nu consumă alcool, este un om pe care poți să te bazezi și își vede de treabă, executând sarcinile trasate";.
Inexistența anterioară a vreunei probleme la locul de muncă se relevă și din împrejurarea nedovedirii de către intimată - care are sarcina probei - a vreunei astfel de fapte ori a unei sancțiuni față de contestator.
Apoi, mențiunea din foaia de observație, reținută de instanță, nu confirmă consumul de alcool la locul de muncă, iar în al doilea rând, instanța nu putea întemeia soluția sa de respingere a contestației pe alte considerente decât cele avute în vedere de angajator, în speță lipsa nejustificată de la locul de muncă, nicidecum consumul exagerat de alcool de către acesta.
A aprecia că în intervalul 10 iunie - 22 iunie 2010 (anterior internării deci) contestatorul nu s-ar fi aflat în stare de nevoie ori că nu prezenta o tulburare de personalitate instabil emoțională pe fond nervos numai pentrumotivul „lipsei unui certificat de concediu medical"; echivalează cu a admite că, la momentul internării - 23 iunie 2010 - starea de sănătate a contestatorului ar fi fost bună, iar internarea și toate actele medicale ce au urmat sunt fictive.
Față de acestea, subliniază necesitatea audierii tuturor persoanelor de specialitate medicală la care a apelat contestatorul în rezolvarea problemelor sale reale de sănătate (T. V. și Szatmari F.) pentru a dovedi starea de fapt anterioară emiterii actelor medicale pe care intimata le-a acceptat fără rezerve. Totodată se mai solicită ca prin decizia de casare să se dea îndrumarea de administrare a probei cu expertiza medico-legală, cu sublinierea că în lipsa acestui mijloc de probă de strictă specialitate medicală, instanța nu putea conchide în sensul că starea reală în care s-a aflat contestatorul nu justifica absența de la locul de muncă, că acesta avea deplina reprezentare a stării sale de sănătate, a obligațiilor sale, etc., sau nici măcar că starea în care s-a aflat contestatorul este exclusiv imputabilă acestuia.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat, în esență, că prima instanță în mod temeinic și legal a respins contestația formulată și precizată.
Respingerea probei cu expertiza medico-legală a fost justificată, proba fiind neconcludentă, nepertinentă și inutilă soluționării fondului cauzei.
Chiar dacă în urma expertizei medico-legale se poate constata vreo stare de boală a reclamantului, acest fapt nu poate avea nici o înrâurire asupra deciziei de sancționare a reclamantului, deoarece potrivit art. 267 alin. 4 C.
Muncii, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa. Or, dacă reclamantul era bolnav, își putea motiva absențele doar pe baza unui certificat medical. A. expertiză nu poate duce în mod retroactiv la motivarea absentelor săvârșite.
Comisia de cercetare disciplinară nu a fost formată din medici, psihologi și psihiatri pentru a analiza starea de sănătate a reclamantului și nici nu avea această obligație.
Cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, reclamantul nu a putut dovedi starea de boală invocată. Practica judiciară este severă și constantă în cazul absențelor nemotivate, soluția instanțelor fiind una clară și anume de menținere ca temeinică și legală a deciziei de sancționare.
C. art. 120 alin 1 din CCM la nivel de unitate, salariații aflați în incapacitate temporară de muncă sunt considerați în concediu medical cu condiția de a prezenta un certificat medical.
C. art. 11 lit. z din Regulamentul intern, în cazul ivirii incapacității temporare de muncă determinată de boală, salariatul are obligația de a depune în termen de maxim 5 zile un act doveditor emis de medic.
Reclamantul nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit această obligație.
Chiar dacă salariatul ar fi avut certificat medical pe perioada 10-(...), dar acest certificat nu era prezentat în fața comisiei de cercetare, se impunea sancționarea salariatului.
De asemenea, au fost respectate și prevederile art. 75. alin. 3 din
Contractul Colectiv de M. la nivel N. „. îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii";. De la data primirii convocatorului, până la data când a avut loc cercetarea disciplinară prealabilă, recurentul avea timp suficient să obțină toate documentele în baza cărora să-și prezinte apărările și să-și justifice absențele cu actele medical.
R. a început să facă „demersuri profunde"; în vederea obținerii certificatului medical, doar după ce a primit decizia de sancționare, încercând să inducă în eroare instanța, invocând faptul că în perioada 10-(...) a fost bolnav, dar la data cercetării disciplinare prealabile, nu a depus nici un actmedical în acest sens; sunt invocate sub acest aspect nota explicativă a recurentului vis-a-vis de întrebările formulate de către comisia de cercetare disciplinară, declarația recurentului din data de (...) și procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării disciplinare.
R. se contrazice, dând dovadă de nesinceritate. C. declarației date cu ocazia cercetării disciplinare din data de (...), recurentul arată că s-a deplasat la medicul de familie, (deci s-a prezentat personal) iar în precizarea de acțiune, recurentul arată că mama sa s-a deplasat în dimineața zilei de (...) la medicul de familie. În ultima pagină din recurs, se menționează: „contestatorul a fost prezentat de către tatăl său spre internare la spital în chiar acea zi";.
Prin manopere nesincere, recurentul a încercat să-și motiveze cele 9 zile de absență, încercând să intre în posesia unor acte medicale în mod nejustificat, invocând faptul că nu au fost locuri în spital pentru internarea sa. Dacă într-adevăr recurentul era bolnav și s-ar fi prezentat la medic, acestuia i s-ar fi eliberat un act medical În acest sens, act pe care putea să-i prezinte și să-i depună în copie în fața comisiei de cercetare disciplinară care a avut loc la data de (...), ținând cont de faptul că este vorba de o perioada cuprinsă Între
10-(...). Cu toate acestea, recurentul nu a depus nici un act medical pentru a-și motiva absențele.
Fiind un litigiu de muncă, iar nu unul penal, nu are relevanță starea de nevoie și cazul fortuit.
Tulburările de sănătate constatate de medic nu sunt reale, deoarece așa cum susține recurentul în precizarea de acțiune, mama sa s-a deplasat în dimineața zilei de (...) la medicul de familie, medic care nici nu l-a consultat pe recurent în calitate de pacient. B. de trimitere B. nr. 4764160 nu menționează urgența internării recurentului și nici rețeta medicală din data de (...) eliberată de același medic. Acesta nu are completată rubrica nr. 9 și nu a respectat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 384/413 din (...), ceea ce denotă, din nou, faptul că acest bilet de trimitere a fost întocmit « ad hoc » și ulterior datei de (...). În dovedirea acestui fapt, arătă că la data cercetării disciplinare, (...), recurentul nu a prezentat nici un act medical. Dacă B. de trimitere B. nr.
4764160 ar fi fost emis la data de (...), recurentul, la data cercetării disciplinare îl putea depune.
Chiar contestația împotriva deciziei de sancționare a fost depusă la data de (...), dată la care recurentul nu avea nici un act medical din perioada (...)- (...), întrucât dacă documentele medicale ar fi existat la data de (...) acestea ar fi fost depuse în momentul în care s-a contestat decizia de sancționare. A. a fost strategia urmărită, anume: a formulat în termen contestația, nu a motivat-o deoarece încă nu era în posesia actelor medicale (bilet de trimitere B. nr.
4764160 și rețeta medicală), iar în momentul în care a intrat în posesia actelor medicale a depus precizarea la acțiune - (...). R. nu a putut obține retroactiv și certificat medical deoarece nici un medic nu s-a aventurat într-o astfel de ilegalitate.
Cu privire la afirmația că recurentul s-a prezentat în repetate rânduri la medic se desprind două aspecte: 1. atât medicul cât și recurentul erau prieteni
și se vizitau, 2. recurentul a încercat tot felul de manopere prin care a încercat să-l convingă pe medic să-i elibereze un certificat medical cu efect retroactiv pentru o boală de care recurentul nu suferea. Faptul că recurentul a fost internat după data de (...) nu are nici o relevanță în această cauză.
Se mai arătă că instanța, în pronunțarea soluției de respingere a contestației nu a ținut cont că reclamantul era consumator de băuturi alcoolice. Acest aspect a fost menționat doar ca fiind reieșit din documentele medicale depuse de recurent. R. nu a fost sancționat pentru consumul de alcool ci pentru faptul că a lipsit nemotivat de la serviciu 9 zile. De altfel, îndecizia de sancționare comunicată recurentului nu se specifică faptul că acesta a fost sancționat deoarece consuma băuturi alcoolice. În decizia de sancționare nu se face referire deloc la cuvântul „..
Consideră și proba testimonială a persoanelor T. V. și Szatmari F. ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei, dat fiind că starea de boală poate fi justificată doar cu un certificat medical.
La data cercetării disciplinare, persoana trebuie să prezinte toate apărările în favoarea sa.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Cu majoritate de voturi, Curtea urmează a admite recursul, cu consecința admiterii contestației.
Se observă astfel că solicitarea recurentului este de a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, în dorința de a se contura cu precizie starea de fapt din perioada absențelor nemotivate, sens în care se solicită audierea de martori și probe cu expertiza.
Față de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că se poate contura soluția juridică.
A., chestiunea absențelor nemotivate în perioada 10-22 iunie 2010 constituie motivul desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului.
Este necontestată starea de fapt sub acest aspect, contestatorul circumstanțiind împrejurările absenței prin trimitere la starea de boală, contestată de angajator în lipsa unui certificat medical care să vizeze această perioadă.
Deși nu s-a emis un certificat medical pentru perioada litigioasă, există totuși un bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice/bilet de internare (fila 21 dosar fond) emis la data de 10 iunie 2010 pe numele reclamantului, iar cu data de 14 iunie 2010, o rețetă medicală pe numele acestuia (fila 23 dosar fond), care se coroborează cu afirmațiile făcute de reclamant în sensul că împreună cu aparținătorii săi s-a prezentat la medicul de familie și a făcut demersuri în sensul recuperării sale din starea în care se afla.
Culpa aparține reclamantului pentru nesolicitarea unui certificat medical, însă împrejurarea acestei lipse trebuie coroborată cu starea în care se găsea (tulburări disociative), stare care în mod evident, trebuie să fi preexistat momentului internării (cu diagnostic de „. specifice ale personalității";), față de înscrisurile depusă și de specificul acestor boli, care netratate au persistență în timp.
În plus, trebuie reținut că afirmația reclamantului cum că, în cadrul discuțiilor telefonice dintre acesta și șeful său ierarhic, s-ar fi ajuns la o înțelegere (față de imposibilitatea întocmirii unui certificat medical retroactiv) de a se considera perioada lipsită ca efectuare a concediului de odihnă, se coroborează cu depozițiile martorilor. A., martorul O. D. I. (fila 119 dosar fond) arată că „n-a mai fost posibilă acordarea retroactivă a acestui concediu, dar d- nul director de la C. și nici serviciul personal nu au acceptat așa ceva și de altfel reclamantul nici nu a formulat o cerere în scris de acordare a concediului de odihnă";. Față de situația martorului, de angajat în cadrul societății pârâte, se constată că depoziția atestă indirect existența unei încuviințări verbale a concediului de odihnă din partea acestui martor, care însă nu a fost încuviințată ulterior de conducerea societății. În același sens este și declarația martorului L. D. M. (fila 122 dosar fond), ca și precizările depuse de pârâtă (fila
86 și urm. dosar fond), în care se arată că după ce a fost pontat nemotivat pentru 3 zile, martorul, ca „. ierarhic"; al reclamantului, l-a pontat prezent pe acesta, în urma discuțiilor avute cu aparținătorii reclamantului, cu solicitareade a se prezenta certificat medical pentru cele 3 zile de absență nemotivată inițiale. Pontarea ca prezent pentru următoarele zile de absență este justificată de societate prin acordarea unui răgaz de către șeful său în care reclamantul să își poată procura actele medicale justificative.
Din toate acestea reiese că inițial s-a manifestat înțelegere față de situația reclamantului, dându-i-se a înțelege că i se va acorda concediu de odihnă pentru perioada în care a absentat, pentru ca ulterior să nu se accepte această variantă și să se modifice pontajul, cu trecerea tuturor celor 9 zile de absențe ca nemotivate.
Tot aici trebuie avut în vedere că societatea angajatoare recunoaște că reclamantul fusese programat încă din anul anterior în concediu de odihnă timp de 5 zile în luna iunie, dat imputarea acestor zile de concediu de odihnă asupra celor de absență nu este agreată de societate în lipsa indicării exprese prealabile și a unei aprobări prealabile a acestei cereri.
Pe de altă parte, se constată din depozițiile martorilor că reclamantul a acuzat probleme de sănătate, sens în care i s-a și cerut să aducă acte medicale.
Așa cum s-a arătat, nedepunerea certificatelor medicale este imputabilă reclamantului, dar trebuie coroborată cu starea psihică a acestuia, dată fiind internarea îndelungată imediat ulterioară perioadei în discuție la spitalul de psihiatrie, cu diagnosticul arătat.
Curtea a apreciat nepertinentă proba cu expertiza, și ca atare nejustificată solicitarea de casare a sentinței pentru administrarea acestei probe, față de probabilitatea mică de a se statua cu precizie asupra stării de boală în absența unei constatări directe a simptomelor, fiind mai mare posibilitatea de a se da un răspuns probabilistic, care să nu fie astfel mai edificator decât interpretarea probelor existente în prezent la dosar.
Tot astfel, în ce privește solicitarea de casare a sentinței pentru audierea unor martori care nu au luat contact cu reclamantul în cadrul unui raport personal, ci a unuia profesional, în urmă cu un an, în cadrul unei instituții în care permanent intră în contact cu situații de genul celei a reclamantului, nu poate fi considerată utilă în acest moment, fiind puțin probabil ca la un moment viitor, în cadrul unei rejudecări a cauzei, aceștia să mai poată reda aspecte care probabil nu le-au reținut atenția în mod special, care nu ies din cadrele banalului cotidian, al rutinei zilnice profesionale.
Cât privește suspiciunile emise de pârâta intimată prin întâmpinare, raportat la veridicitatea datelor de emitere a actelor medicale din 10 și 14 iunie
2010 pe numele reclamantului, trebuie observat că în lipsa urmării căilor legale pentru dovedirea caracterului neveridic afirmat, acestea sunt prezumate a exprima adevărul, inclusiv cu privire la data întocmirii. În ipoteza în care s-ar dovedi din contra, există prevederi legale care instituie metode de remediere a situației juridice create în baza acestor acte.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată, cu opinie majoritară, că deși a fost săvârșită o abatere disciplinară, circumstanțele în care s-a produs (stările de boală ale reclamantului, atitudinea manifestată inițial de angajator, lăsându-l pe reclamant a înțelege să i se va rezolva problema prin acordarea unui concediu medical) justifică în cadrul individualizării sancțiunii aplicarea uneia mai puțin drastică decât concedierea, sens în care va fi modificată sentința în sensul înlocuirii sancțiunii și al aplicării următoarei sancțiuni ca gravitate, anume, cea a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. e) C. muncii.
Nu poate fi reținută lipsa totală a vinovăției, afirmată de reclamantul recurent, în condițiile în care nu se afirmă abolirea cu totul a discernământului reclamantului, ba mai mult, se arată că acesta a luat legătura telefonic cu șeful său în cursul zilelor de absență, denotând astfel o raportare la realitatespecifică stării de existență a discernământului. Invocata stare de nevoie nu înlătură vinovăția, dar trebuie luată în considerare în aprecierea gradului acesteia, laolaltă cu lipsa unor urmări concrete grave la nivelul angajatorului, în afara celor legate de impactul pe care orice încălcări ale disciplinei muncii le au în sine, prin puterea exemplului și prin încălcarea autorității de care angajatorul trebuie să se bucure în organizarea activității sale.
În același sens se reține faptul că nu s-a putut proba existența unor sancțiuni disciplinare anterioare aplicate reclamantului, care să dovedească faptul că a lăsat de dorit comportamentul său în cadrul serviciului și anterior.
Trimiterile pe care le face pârâta intimată și martorii angajați ai acesteia la consumul de alcool al reclamantului și la faptul că ar impieta asupra bunei desfășurări a activității sale profesionale nu pot fi reținute, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 77 C. muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Cheltuielile de judecată urmează a fi compensate cu privire la întregul curs al procesului, având în vedere că ambele părți au căzut în pretenții, fiind aplicabile dispozițiile art. 276 C.proc.civ., urmând deci ca fiecare să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a avansat.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., art. 78 C. muncii,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul O. G. M. împotriva sentinței civile nr. 115 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată de către reclamantul O. G. M. în contradictoriu cu pârâta S. E. Gaz D. S. și în consecință anulează în parte decizia nr. 405/(...) emisă de pârâtă, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.
Dispune înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, diminuată cu reducerea salariului de bază mai susmenționat.
Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior.
Compensează în tot cheltuielile de judecată aferente întregului litigiului. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 23 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.cu opinie separată N . N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. G. Brîndușa M otivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, consider că recursul formulat de către reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.40 alin.1 lit.e) din C. muncii, angajatorul are dreptul să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.
C. disp.art.263 din C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia ar fi săvârșit o abatere disciplinară.
În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul a săvârșit în perioada 10.06-(...) o abatere disciplinară gravă, în sensul disp.art.263 alin.2 din C. muncii, lipsind nemotivat de la serviciu, fără a prezenta vreun document justificativ, încălcând prevederile art. 113 lit.b) și lit.t) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin probele administrate în cauză, respectiv evidența timpului efectiv lucrat, ținută potrivit disp.art.116 din codul muncii de către angajator, acesta a dovedit abaterea disciplinară reținută în decizia contestată în cauză, respectiv că recurentul a absentat de la serviciu în această perioadă. R.- reclamant a susținut ca motivație a acestor absențe că ar fi avut probleme de sănătate, însă nu a depus la dosar certificat medical pentru a justifica incapacitatea temporară de muncă, nici nu a făcut dovada că ar fi solicitat în scris concediu de odihnă în această perioadă reprezentantului legal al societății, cel puțin la data la care a sesizat aceste probleme medicale. Mai mult, acesta a adus la cunoștință superiorilor ierarhici situația că nu se poate prezenta la locul de muncă abia la data de (...), aspect ce rezultă din referatul întocmit de către șeful de district O. D. I.
Potrivit disp.art.61 alin.1 lit.a ) din C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea disciplinară în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Gravitatea abaterii se stabilește po trivit criteriilor prevăzute de d ispozițiile art.266 din C. muncii.
Având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, respectiv lipsa de diligență în raporturile de muncă, constând în nerespectarea programului de lucru și a sarcinilor stabilite de către superiorii ierarhici, absentarea de la locul de muncă fără încunoștințarea angajatorului în acest sens, faptul că perioada îndelungată în care reclamantul a absentat în mod nejustificat de la serviciu a fost de natură a atrage consecințe deosebite în ceea ce privește activitatea societății, precum și comportamentul general în serviciu al reclamantului, consumator de băuturi alcoolice în timpul programului de serviciu, consider că măsura concedierii acestuia, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, nu este disproporționată în raport cu abaterea săvârșită.
În legătură cu comportamentul reclamantului, martorul O. D. I., superiorul ierarhic al acestuia, a arătat că, datorită consumului de băuturialcoolice, acesta a avut numeroase neplăceri în serviciu, lipsind și în alte situații de la locul de muncă din acest motiv, luându-se în aceste cazuri legătura cu tatăl recurentului și justificându-se ulterior absențele cu certificate medicale.
De asemenea, martorul L. D. M., șeful centrului operațional B. M. a arătat că, până în cea de-a patra zi de absență, „nu a avut nicio veste de la reclamant, dar că l-ar fi văzut colegii de serviciu sub influența băuturilor alcoolice.";
Sancționarea disciplinară a salariatului cu încetarea contractului individual de muncă se impune atât pentru a pedepsi încălcarea disciplinei muncii și a unor proceduri interne pe care angajatorul le-a dispus în temeiul prerogativelor de organizare și direcționare de care acesta se bucură în cadrul raporturilor de muncă și care trebuie să fie respectate de către salariat, cât și pentru a preveni pe viitor săvârșirea de către alți salariați a unor asemenea fapte de încălcare a dispozițiilor legale ale conducerii societății.
Pentru toate aceste considerente, opinez că nu se impunea înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate recurentului, ci respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea sentinței recurate.
C. M.
Judecător ,
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 4546/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4581/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
