Decizia civilă nr. 3555/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3555/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. L. R. împotriva sentinței civile nr. 2016 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data 10 octombrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2016 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul C luj în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecatăformulată de reclamanta M. L. R. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta face parte din aparatul de specialitate care funcționează în cadrul P. municipiului C.-N., fiind încadrată drept personal contractual.
Prin Dispoziția P. municipiului C.-N. nr. 1404/(...) s-a dispus reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...), cu următoarele drepturi salariale: salariul de bază de 1514 lei, care cuprinde și sporul de dispozitiv, sporul de vechime și sporul de stabilitate, avute în luna decembrie 2009, respectiv sporul de toxicitate de 86 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Prin Dispoziția nr. 3324 emisă de pârâtul la data de (...) s-a dispus modificarea art. 2 din Dispoziția nr.1404/2010, în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite sunt salariul de bază de 1082 lei (aferent normei întregi), care cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie
2009, respectiv sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) de 86 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Împotriva acestei din urmă dispoziții reclamanta a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr. 3., iar apoi a promovat în instanță prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită anularea dispoziției, revenirea la salariul anterior și acordarea drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale corect stabilite inițial și cele acordate conform dispoziției contestate.
În ceea ce privește solicitarea de suspendare a aplicării prevederilor D. nr. 3324/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, s-a constatat că se impune respingerea ca inadmisibilă a petitului de suspendare a aplicării prevederilor dispoziției contestate.
În ceea ce privește petitul de anulare a D. P. municipiului C.-N., s-a observat că Dispoziția nr. 3324/2010 a fost emisă în aplicarea L. nr. 3. și a
OUG nr. 1/2010.
Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale cuprinse în art. 3 lit. c din Legea nr. 330/(...), art. 22, art. 23 alin. 1 raportat la A. I/3 din lege și art. 10 din OUG nr. 1/2010 a rezultat că remunerarea unitară a personalului din sectorul bugetar se realizează (și) prin includerea în salariile de bază a unor sporuri, majorări sau indemnizații cu caracter general, însă doar dacă și în măsura în care la momentul intrării în vigoare a L. nr. 3. aceste drepturi salariale erau acordate în mod legal.
În speță, reclamanta se prevalează de dispozițiile C. colectiv de muncă încheiat la nivelul aparatului de specialitate al P. municipiului C.-N., înregistrat la D. C. sub nr. 326/(...), potrivit căruia salariații P. municipiului C.-N. beneficiază, pe lângă sporurile de bază, și de următoarele drepturi salariale: - sporul pentru fidelitate și loialitate față de instituție, dacă nu au fost sancționați și în raport de vechimea în instituție, după cum urmează: de la
1 la 3 ani, 5%, de la 3 la 5 ani, 10%, de la 5 la 10 ani, 15%, de la 10 la 15 ani,
20%, peste 15 ani, 25%; - indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25%, conform Ordinului nr.496/(...) al M. Administrației și I.lor, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 138/1999 și în conformitate cu S. civilă nr. 151/(...) a T. Timiș.
Prin dispoziția contestată, aceste sporuri au fost înlăturate din salariul de bază al reclamantei.
Procedând la verificarea legalității acordării sporurilor în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, se reține că, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii,
„sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";.
Pe de altă parte, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 statuează că și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, însă
„prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
În ceea ce privește sporul de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr.
138/1999, actualizată, „Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Naționale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J., iar conform art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr.
30/2007, actualizată, „în domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M.
Administrației și I.lor sunt: A. N. de C. și P. I., A. N. de R. pentru Serviciile Comunitare de U. P., A. N. a F. P., I. G. pentru Situații de U., D. G. de P., D. R. P. de C. și Î. a V. și A. N..
S-a reținut că unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale M. de I.
De altfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că „Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. Administrației și I.lor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I..
Pe de altă parte, prin S. civilă nr. 151/(...) a T. Timiș pronunțată în dosarul nr. (...) (la care se face referire expresă prin CCM), s-a soluționat litigiul de contencios administrativ desfășurat între Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria municipiului T. și din Serviciile P. aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului T. pe de o parte și Consiliul Local al municipiului T. și respectiv P. municipiului T., pe de altă parte. Or, relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești nu permite aplicarea puterii obligatorii a acestei sentințe față de alte persoane, care nu au fost părți în acel dosar.
Ținând cont de toate acestea, urmează că personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Și sporul de stabilitate (identic cu sporul pentru fidelitate și loialitate) este reglementat prin diverse acte normative speciale, însă doar pentru anumite categorii de personal.
În acest sens, art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997, actualizată, statuează că „Personalul didactic cu o vechime neîntrerupta în învățământ de peste 10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta";.
De asemenea, prin art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 10/2004, actualizată, s- a stabilit în favoarea personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani dreptul la un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează: între 5 ani - 10 ani, un spor de 3%, între
10 ani - 15 ani, 5%; între 15 ani - 20 de ani, 7%; peste 20 de ani, 10%.
Sporul de stabilitate fiind determinat prin dispoziții legale - atât în privința domeniului de acordare cât și a cuantumului (prin indicarea modalității de calcul) -, rezultă că nici acest drept salarial nu mai poate face obiectul unor negocieri colective la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că acordarea în favoarea reclamantei a sporurilor analizate s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă.
Nici susținerea reclamantei în sensul că angajatorul avea obligația legală de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la data de 31 decembrie 2009 nu este pertinentă.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 3., „Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi niciopersoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";.
Or, chiar dacă „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri"; (art. 155 din Codul muncii), teza finală a articolului redat mai sus coroborată cu art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 impune condiția legalității acordării salariului (cu toate componentele sale) aflat în plată în decembrie 2009, soluție logică, de altfel, întrucât nu s-ar putea valida sporuri nelegal acordate doar pentru simplul fapt că se acordau la un anumit moment.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. L. R. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și dispunerii anulării D. P. municipiului C.-N. nr. 3021/(...) ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod eronat tribunalul a reținut că cererea nu este fondată rezumându-se la motive în funcție de care a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legate incidente în cauza. Instanța de fond constată că sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr. 3. și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de baza, deși în cuprinsul hotărârii recurate sunt invocate disp. art. 22 și ale anexei 1/3 din Legea nr.3..
Arată că nici unul din aceste două sporuri nu exced prevederilor L. nr. 3. dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică din municipii reședință de județ. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art.3 lit.c, art. 7 alin. 2, art. 30 alin. 5 coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din Legea nr. 3..
Legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate din 2003, când instanța de judecată prin sentința civilă nr. 1. a T. C. a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporul de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.
Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că nu se poate negocia salariul sau acordarea unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege, salariile fiind stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate, arată că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. a concluzionat raptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii. In aceste condiții, interpretând sistemic și per a contrarie dispozițiile art. 8 și
12 din Legea nr. 130/1996, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilire prin dispoziții legale.
În ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie a Dispoziție! P. municipiului C.-N. nr.3324/(...), arată că această dispoziție a fost emisă în urma controlului și a Adresei nr.386/R/(...) a Agenției de P. J. C., control efectuat în baza Ordinului comun al M. M., F. și protecției Sociale și a M.
Finanțelor P. nr.(...) și are ca temei aceste acte.
Curtea de A. C. a anulat Ordinul nr.(...) declarându-l nelegal pe considerentul lipsei de atribuții de control a M. și MFP, implicit a instituțiilor subordonate acestora, asupra actelor administrației publice locale.
La data emiterii D. nr.3324/2010, Ordinul nr.(...) era abrogat.
Instanța de fond a considerat legală o dispoziție emisă în baza unui text abrogat și a unei recomandări a unei instituții locale fără atribuții în acest sens, în detrimentul unei dispoziții, cea anterioară din februarie, emisă în temeiul L. nr.3..
Pe fondul problemei arată că Dispoziția P. nr.3324/(...) prin care se impune modificarea D. inițiale nr.1404/(...), privind reîncadrarea reclamantei și stabilirea drepturilor salariale, prin neincluderea în salariul de bază a sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate încalcă principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009, principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale și principiile generale, constituționale, internaționale și reținerile obligatorii ale Cureții europene de justitție privind respectarea și garantarea dreptului de proprietate privată și prortecția bunurilor.
Dispoziția P. nr. 3324/2010 neagă efectele acestor acte de negociere colectivă, suspendând unilateral și fără declararea nulității clauzelor contractuale de către o instanță printr-o hotărâre judecătorească aplicarea lor, iar în ce privește raporturile individuale modifică în mod unilateral și abuziv drepturile salariale ca și componentă esențială a contractului individual de muncă a raportului de serviciu, contrar art.41 alin.1 din C.muncii.
Arată că Dispoziția primarului nr. 3324/2010 modifică drepturile salariale ale reclamantei prin eliminarea celor două sporuri, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale ce i se cuvin. La momentul intrării în vigoare a L. nr.3., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate erau recunoscute prin acte de negociere colectivă, prin acte administrative cu putere de lege la nivel local.
Temeiurile legale ale acordării acestor sporuri în decembrie 2009, sunt: actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr.61/(...) prin care s-a aprobat acordarea sporului de dispozitiv; prevederea în contractul colectiv de muncă și acordul colectiv de muncă negociate, încheiate și înregistrate conform legii; sentința civilă nr.1. a T. C. prin care s-a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. M. C.-N. încă din
2003; HCL nr.545/(...), art. 8 prin care se aprobă acordul și respectiv contractul colectiv de muncă și alocarea sumelor necesare respectării clauzelor acestora și încadrarea în prevederile bugetare; HCL nr.122/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2009 și HCL nr.30/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2010, prin care sunt alocate și încadrate efectiv în bugetele locale pe anii
2009, respectiv 2010, sumele necesare acordării sporului de stabilitate și a celui de dispozitiv.
Temeiurile legale ale includerii sporului de stabilitate și sporului de dispozitiv acordate în decembrie 2009 în salariul de bază, începând cu ianuarie
2010 sunt: art.3 lit.c și art.7 alin.2 din Legea nr.3.; art.30 alin.5 din Lege anr.3. coroborat cu notele de la anexa I/3 unde este specificat sporul de dispozitiv în administrația publică locală; art.10 din OUG nr.1/2010 este explicit în privința luării în considerare la stabilirea drepturilor salariale începând cu (...) a drepturilor stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă sau prin acte administrative.
În concluzie, arată că dispoziția P. M. C.-N. emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii, a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă, consfințite prin acte administrative și judecătorești, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor salariale ale reclamantei.
P. M. C.-N. prin întâmpinare (f.51-53) a solicitat respingerea recursului canefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constatăurmătoarele:
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 3., legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurenta apreciază că este îndreptățită să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C.-N. la data de (...) și înregistrat la D. C. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurentă nelegală.
Curtea apreciază că interpretarea reclamantei este eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în Legea nr. 3. au eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, Curtea apreciază însă că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
În acest sens, conform dispozițiilor art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantei - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 alin. 2 din Codul M..
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/2006 „contracte colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
Or, potrivit interpretării reclamantei, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate), ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 a căror corolar legal este art. 157 alin. 2 din
Codul M., care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
Tot astfel, prin art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 se prevede că
";clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
În acest context, trebuie evocată și jurisprudența C. C. care prin nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [_] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)".
De asemenea, prin D. nr. 8. referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul M. și art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, Curtea consideră că sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) acordat reclamantei nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Referitor la practica judiciară depusă în cauză, se impune a se preciza că în legislația internă actuală aceasta nu constituie izvor de drept.
Referitor art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.
Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.
În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.
Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra României (dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva României
(dreptul de superficie), cauza Driha contra României (plăți compensatorii), cauza Beian împotriva României(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.
C. E. a D. O. nu conferă dreptul de a primi un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1, deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza M.u vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. L. R. împotriva sentinței civile nr. 2016 din 18 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:C. A.G.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4581/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 641/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
