Decizia civilă nr. 4432/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4432/R/2011

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 2051 din 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. S., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că atât prin memoriul de recurs, cât și prin scriptul depus la data de 25 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 2051 din 28 martie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respins ca fiind tardiv formulată contestația petentului P. I. împotriva deciziei nr. 26275 din (...), (...) emise de intimata C. J. de P. S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform dispoziției art.87 alin.1 din Legea 19/2000, decizia de pensionare poate fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare.

Această mențiune figurează și în deciziile privind recalcularea pensiei din sistemul public contestate de petent, de la (f.6,7).

Conform prevederilor art. 88 din aceeași act normativ decizia necontestată în termen, este definitivă.

Contestatorul a cunoscut cuantumul pensiei stabilite, încasând lunar pensia,conform dispoziției art. 90 din legea menționată.

De asemenea faptul că i-au fost comunicate aceste decizii rezultă și din faptul că le-a depus la dosarul cauzei.

Cunoscând decizia comunicată de intimată, contestatorul s-a adresat instanței pentru recalcularea pensiei, primind răspunsul nr. 4679/(...) (f.6), buletinul de calcul de la f.8 și calculul de la f. 9 - 14.

Rezultă că petentul a formulat contestația după expirarea celor 45 de zile prevăzut de legea menționată, astfel că a fost respinsă ca fiind tardiv formulată contestația.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. I. solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivare reclamantul a arătat că în practica judiciară națională astfel de contestații se judecă petiționarilor indiferent că sunt depuse acțiunile, peste 45 de zile de la comunicarea deciziilor de recalculare a pensiilor.

Intimata pârâtă a determinat punctajului mediu cu rea credință, ignorând legislația de recalculare a pensiilor.

Reclamantul mai arată că la cele trei decizii punctajului mediu s-a folosit stagiul de 30 ani pentru grupa a II a de muncă în loc de stagiul de 20 ani realizat în grupa I de muncă efectiv 100%, 17 ani, 5 zile 100% în grupa a II a de muncă, nerespectând prevederile art.20 din Legea 19/2000.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin contestația dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamantul a solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. (...), 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin.1 din Legea nr. 19/2000, decizia de pensionare poate fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare iar potrivit art. 88 din aceeași act normativ decizia necontestată în termen, este definitivă.

Instanța a admis excepția tardivității contestației motivat de faptul că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului legal de 45 de zile anterior menționat, fără a avea în vedere faptul că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un act prin care să se facă dovada comunicării cu reclamantul a deciziilor contestate.

În lipsa dovezii de comunicare a actelor contestate, nu se poate considera ca fiind împlinit termenul de 45 zile impus de norma legală, astfel că hotărârea primei instanțe prin care a admis excepția tardivității a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Având în vedere considerentele expuse, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității, raportat și la prevederile art. 312 alin. 5 C.pr.civ., întrucât instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, urmează a fi admis recursul declarat de reclamant, va fi casată sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva Sentinței civile nr.

2051 din 28 martie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)/Jud. fond: B. A.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4432/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă