Decizia civilă nr. 4524/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4524/R/2011
Ședința din 07 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1097 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I- V. "A. I." B. M., C. LOCAL B. M., P. O. B. M., recurent, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
S-a admis acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu cls. I-V. "A. I."; B. M., C. Local B. M., P. orașului B. M., Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință:
Au fost obligați pârâții să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: R. D., P. R., G. O., P. D. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea 128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de
(...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, T. a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
M. F. P. în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond, T. a constatat că, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Potrivit adresei emise de Ș. cu cls. I-V. "A. I."; B. M.,acesta arată că nu a pus în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime și prin urmare acestea nu s-au mai acordat începând cu data de (...).
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din
Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).
Așa fiind, acțiunea a fost găsită întemeiată, fiind admisă potrivit dispozitivului.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine
Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L egea nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
La data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare (f.
11-12), prin care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea hotărârii instanței de fond.
Subliniază că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății. De asemenea, apreciază că o astfel de obligație subzistă și în raport cu pârâții C. Local al M. B. M. și P. M. B. M.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la analizarea sentinței recurate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a documentației de la dosar, Curtea a avut în vedere următoarele:
Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr.
500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P.,
„elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă, toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.
Or, în cauza dedusă judecății rezultă fără niciun dubiu, că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a MFP „la plata";tranșelor suplimentare de vechime.
Solicitarea de plată a dreptului salarial menționat se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.
500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr, prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă acest aspect, formulat pentru prima dată în recurs, contravine dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
Curtea concluzionează că în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice este fondată.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1, 3 C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtului, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și în consecință va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, potrivit dispozitivului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile numărul 1097 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI G.
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.C.
← Decizia civilă nr. 4853/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2420/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|