Decizia civilă nr. 4533/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4533/R/2011

Ședința din 07 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. V., P. C. V. împotriva sentinței civile nr. 3262 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C. în numele membrilor de sindicat A. M. I., B. C., B. T., B. A., B. L., B. M. C., B. C., B. M., C. ANA, C. M. A., C. C., C. D., C. T., D. E., D. D., F. I., F. L., H. R., I. C., I. C., I. G., K. ANA, K. I., L. M., L. A., L. I., L. C., M. M., M. G., M. L., M. N., N. N., N. A., P. V., P. ANA M., P. A., P. S., P. N., R. C., R. N., R. R., S. N., S. C., S. L., S. M., S. R., S. M., S. A., S. A., T. V., T. C., T. A., U. S., Z. S., și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. V., intimat, având ca obiect drepturi bănești.

Se constată că în cursul acestei zile de 07 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții recurenți C. Local al C. V. și P. C. V. au depus la dosar concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 31 octombrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3262 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele și pentru membrii de sindicat menționați în tabelele anexate cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. V., C. LOCAL AL C. V. și P. C. V. și, în consecință, a fost obligată pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească prima de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, astfel:

Pentru anii școlari 2007 - 2008 și 2008 - 2009, pentru membrii de sindicat C. T., I. C., M. M., H. R., I. C., C. A., N. A., P. S., P. ANA M., A. M. I., B.

C., C. C. I., B. T., T. V., N. N., C. D., K. ANA, F. L., R. R., S. M., R. C., L. M., B.

C., B. M., S. N., S. A., T. A., D. E., S. A., L. I., L. C., C. ANA, B. L., Z. S. și B. C.

Pentru anul școlar 2007 - 2008, pentru membrii de sindicat P. N., M. N.,

S. R., K. I., S. C., P. A., P. V., D. D., B. A., P. A. S., S. M. și M. L.

Pentru anul școlar 2008 - 2009, pentru membrii de sindicat I. G., M. G.,

T. C., L. A., S. L. și U. S.

Au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, obiect al prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței depusă în copie la f. 24-26 și conform tabelului de la f. 7-12, reclamanții sunt angajații pârâtei de rd. 1 în calitate de cadre didactice și personal tehnic- administrativ.

Potrivit dispozițiilor art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii";.

Potrivit art. 157 al. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul consolidat de stat ori de la cel al unității administrativ teritoriale este stabilit prin lege, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

Prin urmare, drepturile salariale ale reclamanților, fiind stabilite prin lege și provenind în majoritate din surse bugetare, pot fi negociate prin contractele colective de muncă doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.

Prin art.36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 se prevede că salariații sunt îndreptățiți la „o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu";.

Acest drept salarial trebuia să fie achitat necondiționat, obligația de plată a acestor sume fiind pură și simplă, neafectată de modalități.

Art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede: „(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identificasursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și învederea modificării ulterioare a acesteia.

(2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilorrespective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi.";

Prin urmare, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii, art. 157 al. 2 din Codul muncii, art. 33 al. 1 și 2 cu art. 36 lit. g din Contractul

Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească prima de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, astfel: pentru anii școlari 2007 - 2008 și 2008 - 2009, pentru membrii de sindicat C. T., I. C., M. M., H. R., I. C., C. A., N. A., P. S., P. ANA M., A. M. I., B. C., C. C. I., B. T., T. V., N. N., C. D., K. ANA, F. L., R. R., S. M., R. C., L. M., B. C., B. M., S. N., S. A., T. A., D. E., S. A., L. I., L. C., C. ANA, B. L., Z. S. și B. C. pentru anul școlar 2007 - 2008, pentru membrii de sindicat P. N., M. N., S. R., K. I., S. C., P. A., P. V., D. D., B. A., P. A. S., S. M. și M. L. pentru anul școlar 2008 - 2009, pentru membrii de sindicat I. G., M. G., T. C.,

L. A., S. L. și U. S.

Instanța a obligat pârâții de rândul 2 și 3 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, obiect al prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri pârâții C. Local al comunei V. și P. comunei V. au declarat în comun recurs prin care au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva lor și, în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale a C.ui local al comunei V. în raport de prevederile art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, HG nr.2192/2001, legilor bugetului de stat și de neparticiparea sa la negocierile colective în baza cărora s-a încheiat contractul colectiv de muncă, arătându-se în esență că funcționarea unităților de învățământ se asigură de la bugetul de stat din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, invocându-se în acest sens și două adrese ale M.ui Finanțelor P.e.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 „cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Art. 167 din Legea nr. 84/1995 a învățământului prevede că „(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. (2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. (3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.

De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "

Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";

În cauză, pârâții recurenți au fost chemați în judecată tocmai în temeiul obligației de suportare a cheltuielilor privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și a calității lor de ordonator principal de credite și de finanțator al instituției de învățământ.

În raport de dispozițiile legale menționate, Curtea reține că nici acceptarea criticilor recurentului referitoare la sursa primară a finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat nu determină înlăturarea obligația de finanțare ce îi revine C.ui Local, care poate să adauge surse proprii de finanțare, conform art. 40 alin. 2 din HG nr. 2192/2004.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL C. V. ȘI P. C. V. împotriva sentinței civile nr. 3262 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. D. D. G. S. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.I. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4533/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă