Decizia civilă nr. 4535/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. 2545.(...)*
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4535/R/2011
Ședința 07 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâtele - chemate în garanție D. G. A F. P. A J. B.-N., A. F. P. A M. B., A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 1. din 18 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. 2545.(...)*, privind și pe reclamantul intimat N. A. G., și pe pârâta intimată SC O. P. SA, precum și pe pârâtul - chemat în garanție - intimat D. G. DE A. A M. C. D. C. A., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 31 octombrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1052 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul 2545.(...)*, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A. F. și A. N. de A. F.- A. F. P. a municipiului B.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematele în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B.-N.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul N. A. V. împotriva pârâtei S. „. P. S. B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.794 lei reprezentând impozitul calculat asupra plăților compensatorii, precum și contribuția de asigurări sociale.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâților
A. N. de A. F., A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B.-N. și A. N. de A. F. - A. F. P. a municipiului B.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. „. P. SA împotriva Agenției Naționale de A. F. B. - D. G. de A. a M. C. B., D. G. a F. P. B.-N. - A. F. P. a mun. B. și, în consecință au fost obligate chematele în garanție să restituie pârâtei suma de 5.794 lei reprezentând impozit, precum și contribuția de asigurări sociale ;
A fost obligată pârâta S. „. P. SA să plătească reclamantului suma de
1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligate chematele în garanție să plătească pârâtei S. „. P. SA suma de 492,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - A. F. P. a M. B. este întemeiată, întrucât între reclamant și aceste pârâte nu există vreun raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâterezultând din virarea sumelor reținute de SC „. SA de la reclamant la organul fiscal și că în raport cu reclamantul între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de către chematele în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a J. B. -., prin prisma lipsei procedurii prealabile, este neîntemeiată pentru că, față de pretențiile concrete deduse judecății, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă este admisibilă.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamantul a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantului nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantului împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către chemata în garanție, reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la O. MFP nr. 1., prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamant, pe de o parte, și pârâtă, respectiv chemata în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut următoarele:
Prin Decizia de concediere individuală nr.96/18 ianuarie 2008 (f.9 și 45) au încetat raporturile de muncă dintre S. „. SA B. și reclamantul N. A. G. C. se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă, aprobat prin H. C. de A. al pârâtei din data de 7 iunie 2005 și din data de 9 august 2005, referitoare la procesul de reorganizare al P. SA. A. stipulează la art.6 că salariatul concediat va primi compensații sub formă de indemnizație de concediere, cu respectarea prevederilor art.50 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce îl privește pe reclamant. S. i-au revenit 36.215 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - în cuantum de 5.994 lei, precum și contribuțiile la bugetul de asigurări sociale .
Acțiunea introductivă a fost fondată și a fost admisă în direcția constatării că reținerile efectuate de pârâta SC „. P. SA sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea înfavoarea reclamantului a sumelor aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, plățile compensatorii s-au acordat reclamantului fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referire la sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cauza de față se regăsește cu evidență în ipoteza de excepție a legii și orice aplicare sau interpretare contrară sensului clar și expres dedus din reglementarea legală nu poate fi în mod corect împărtășită.
Contribuția la asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale (așadar este datorată), după cum dispune art.21 alineat 6 din Legea 19/2000, și nu se constituie în contribuții plătite în contul angajatei, deci în rețineri de la salariat din sumele ce i se cuvin cu titlul mai sus indicat, de plăți compensatorii, conform procedeului greșit adoptat de pârâtă.
Ca și în cazul impozitării, referitor la contribuția la asigurările sociale de sănătate există o dispoziție legală expresă de nedatorare, cuprinsă în art.257 alin.6 din Legea 95/2000.
Având în vedere faptul că între reclamant și pârâții A. N. de A. F., A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B.-N. și A. N. de A. F.- A. F. P. a municipiului B. nu au existat raporturi juridice directe sau conexe, s-a respins acțiunea formulată de acesta față de acești pârâți.
Rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil. D. examinarea articolului 117 din Codul de procedură fiscală nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în articolul 109 alineat 2 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât titularul acestui drept a respectat-o.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție
A. N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C. - D. G. a F. P. B.-N. - A. F. P. a mun. B. nu pot fi discutate în acest litigiu. Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terților A. N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C. - D. G. a F. P. B.-N. - A. F. P. a mun. B. va fi analizată numai pentru obligația la care pârâta SC „. P. SA este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție se va rezolva prin admiterea obligației de restituire pentru sumele virate de pârâtă cu titlu de impozit (5794 lei) și de contribuție la asigurări sociale .
Este de menționat că raportul juridic supus judecății prin cererea introductivă se supune jurisdicției muncii întrucât procesul are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu observarea art.248 alin.3 și art.281 din Codul muncii. Abilitatea aceluiași tribunal de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 Cod procedură civilă.
În baza art.274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform actelor justificative depuse la dosar la fila 12 -dos.(...) și fila 16 - dos.-2545.(...)*, iar pe chematele în garanție să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 492,62 lei ,cu același titlu, conform actelor depuse la f.30 -(...) și f.24- dos.-2545.(...)*.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematele în garanție D. G. A F. P. B. N. A. F. P. B., și pârâta A. N. DE A. F..
Prin recursul declarat de D. G. A F. P. B. N. s-a solicitat în temeiul art. 304pct. 5 Cod procedură civilă casarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP B.-N. (invocată prin întâmpinare).
Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal conform cărora dacă angajatorul, în cazul concedierilor colective plătește compensații conform contractului colectiv de muncă (în speță art. 50 din CCM la nivel de P. ), aceste venituri sunt din salarii, fiind supuse impozitului pe venit, iar dacă plățile compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementării lor prin acte normative, acestea nu sunt venituri impozabile.
S-a mai invocat lipsa unei analize necesare în cauză asupra competențelor și atribuțiilor pe care chematele în garanție le au în ceea ce privește administrarea obligațiilor bugetare ale SC O. P. SA.
Prin recursul declarat de chemata în garanței A. F. P. a mun. B. s-a solicitat în temeiul art. 304 pct.9 și 304 1 Cod procedură civilă modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În memoriul de recurs s-a invocat în esență interpretarea greșită a de către instanța de fond a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. K pct. 68 din Codul Fiscal, respectiv pct. 68 lit. I din Normele de aplicare, pârâta SC P. SA procedând în mod corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor.
Prin recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. s-a solicitat în temeiul art.
304 pct. 1 Cod procedură civilă casarea sentinței recurate și trimiterea cauzeispre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar în temeiul art. 304 pct. 9modificarea sentinței atacate.
În memoriul de recurs s-a arătat referitor la motivul de casare invocat că după intrarea în vigoare a Legii 571/2003 litigiile având ca obiect restituirea sumelor reține cu titlu de impozit pe venit și contribuții de asigurări sociale din salariile compensatorii aparțin sferei dreptului fiscal și trebuie soluționate de instanța de contencios administrativ. În acest sens s-au invocat cu privire la contribuțiile de asigurări de sănătate dispozițiile art. 256 alin. 2, 257 alin. 8 și
261 alin. 1 din Legea 95/2006, respectiv faptul că plata salariului și reținerea impozitului pe venitul din salariu sunt două operațiuni distincte care coincid în timp, dar pe când plata retribuției are loc în temeiul unui raport juridic direct între unitate și persoana încadrată în muncă, reținerea impozitului este o operațiune pe care unitatea o efectuează în calitate de mandatară a bugetului de stat.
Aceste elemente nu pot decât să fie specifice unei obligații fiscale, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ, așa cum prevede și art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a invocat respingerea în mod nelegal a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, respectiv omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii principale.
S-a mai precizat că prin admiterea cererii de chemare în garanție instanța de fond a reținut în mod greșit aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. i din Legea 571/2003.
H. instanței de fond a fost criticată și sub aspectul obligării chematelor în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat pârâta A. N. de A. F. se reține că obiectulacțiunii dedus judecății îl constituie restituirea sumei de bani ce i-a fost reținută reclamantei din salariile compensatorii cu titlu de impozit pe venit, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Deși Legea nr.19/2000 în forma inițială reglementa ca litigiu de asigurări sociale contestația privitoare la modul de calcul și de depunere a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, după intrarea în vigoare a Legii nr.571/2003 și a HG nr.1574/2003 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P. și a Agenției Naționale de A. F., aceste litigii sunt de drept fiscal și trebuie soluționate de instanța de contencios administrativ.
Astfel, începând cu data de (...), A. N. de A. F. conform art.19 alin.1 lit. a din HG nr.1574/2003 colectează veniturile datorate bugetului Fondului Național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art.256 alin.2 din Legea nr.95/2006 prevede colectarea contribuțiilor (de asigurări sociale de sănătate) persoanelor juridice care au calitatea de angajator de către Ministerul Finanțelor Publice prin A.
Asimilarea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate cu obligația fiscală rezultă și din dispozițiile art.257 alin.8 din Legea nr.95/2006, care instituie pentru prima obligație amintită termenul de prescripție al obligațiilor fiscale.
În fine, art.261 alin.1 din Legea nr.95/2006 stabilește că angajatorii care au obligația plății contribuției și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Aceste elemente nu pot decât să fie specifice unei obligații fiscale, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ, după cum și art.10 din Legea nr.554/2004 prevede, reglementând că litigiile care privesc contribuții se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale.
De asemenea, în privința impozitului pe venit, Curtea constată că plata salariului și reținerea impozitului din salariu sunt două operațiuni distincte care coincid în timp, dar pe când plata retribuției are loc în temeiul unui raport juridic direct între unitate și persoana încadrată în muncă, reținerea impozitului este o operațiune pe care unitatea o efectuează în calitate de mandatară a bugetului de stat.
Așadar, plata salariului - obiect și, respectiv, cauză a oricărui contract individual de muncă - rezultă din executarea unui contract individual de muncă, ceea ce, evident, în caz de conflict, atrage competența materială a instanțelor judecătorești de jurisdicție a muncii, deoarece în situația dată, se declanșează între angajator și salariat, un conflict de muncă de drepturi, în sensul art.281-282 din Codul muncii (Legea nr.53/2003) coroborate cu art.67 și urm. din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Dimpotrivă, obligația angajatorului, impusă imperativ de lege (în prezent art.60 din Codul fiscal - Legea nr.571/2003), de a calcula și reține lunar impozitul aferent veniturilor salariale ale fiecărui salariat, datorat de acesta din urmă și de a-l vira la bugetul de stat dă expresie nu unui raport juridic de muncă, ci a unui raport juridic de drept fiscal, raport juridic în a cărei sferă decuprindere se includ, între altele, și raporturile juridice bugetare, așadar acele raporturi juridice referitoare la stabilirea și realizarea veniturilor bugetare de stat (impozite, taxe, alte venituri ale bugetului de stat, indiferent de natura și subiectele de drept plătitoare), iar ale căror subiecte sunt pe de o parte, statul (prin organele financiare având atribuții specifice realizării veniturilor bugetare), iar pe de altă parte contribuabilii, deci persoanele fizice sau juridice obligate să plătească impozitele și/sau celelalte venituri ale bugetului de stat.
Or, în temeiul art.39 din Codul fiscal ( Legea nr.571/2004), text situat în titlul III al legii (intitulat „Impozitul pe venit) prin contribuabili se înțeleg orice persoane fizice care datorează plata impozitului pe venit.
În consecință orice salariat care, în temeiul legii, este obligat să plătească impozit pe venit din veniturile salariale pe care le realizează, și căruia angajatorul, în virtutea îndatoririi legale impuse de aceeași lege îi calculează și îi reține acest impozit, precum și celelalte contribuții care se virează la bugetul de stat (cum este și contribuția individuală de asigurări sociale), în fiecare lună, din drepturile lui salariale, și pe care apoi, le virează la bugetul de stat, fiind contribuabil, se află într-un raport juridic bugetar cu statul chiar dacă impozitul și celelalte contribuții se plătesc prin reținere la sursă, efectuată de angajator, iar nu pe altă cale (prin plată directă, efectuată de salariat ori de funcționarul public, periodic, la administrația financiară teritorială etc.), deoarece plata impozitului și a contribuțiilor prin reținere la sursă nu îi schimbă salariatului ori funcționarului public calitatea de contribuabil (cu privire la impozitul în discuție), Codul fiscal, neconținând vreo dispoziție în acest sens.
În esență deci, în ipoteza analizată, fiind în prezența unui litigiu declanșat între un contribuabil (salariat) și angajatorul său, în calitate de mandatar legatar al organelor financiare având atribuții specifice în domeniul încasării veniturilor bugetare), competența soluționării acestuia revine instanțelor de contencios administrativ, iar nu instanțelor incluse în conceptul de „. a muncii";.
Cum litigiul dedus judecății a fost greșit calificat ca aparținând sferei asigurărilor sociale, fiind soluționat de un complet colegial constituit dintr-un judecător și doi asistenți judiciari în locul unui complet dintr-un singur judecător și cu încălcarea principiului specializării, Curtea de A. apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă este întemeiat, ceea ce face inutilă atât analiza celorlalte motive de recurs invocate de pârâta A. N. de A. F. în subsidiar, cât și a recursurilor declarate de chematele în garanție D. G. a F. P. B. N. și A. F. P. B., în raport și de dispozițiile art. 48 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.1 C.pr.civ., se vor va admite recursurile declarate de chematele în garanție D. G. A F. P. B. N. și A. F. P. B., și pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile numărul 1052 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul 2545.(...)*, care va fi casată în întregime și se va trimite cauza spre judecare T. B. N., în jurisdicție contencios fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de chematele în garanție D. G. A F. P. B. N. și A. F. P. B., și pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile numărul 1052 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul 2545.(...)*, pe care o casează înîntregime și trimite cauza spre judecare T. B. N., în jurisdicție contencios fiscală.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: I. C.
| ← Decizia civilă nr. 785/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2804/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
