Decizia civilă nr. 4657/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4657/R/2011
Ședința din 14 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.
1326 din 05 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. R. C., G. Ș. "I." Ș. M., G. "O. C." B. M., C. LOCAL S. M., P. O. S. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă ca motive de ordine publică efectele Deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, conform căreia „În aplicarea dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.1-4 din O.G. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1326 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta.
A fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamantul S.
L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. R. C., G. Ș. „I. B. Ș.
M., G. „. C. B. M. și M. F. P. B. și, în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. R. C. să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: G. Z., Ș. C., M. M., M. R., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al.
1 și 2 din L. 128/ 1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții Ș. cu clasele I-V. R. C. și G. Ș. „I. B. Ș. M. să-i plătească membrului de sindicat reprezentat de reclamant: A. A., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al.
1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata in- flației la data plății.
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. R. C. să-i plătească membrului de sindicat M. V., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății, iar membrilor de sindicat M. C. și T. D. F. drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechi- me prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
A fost obligată pârâta G. „. C. B. M. să-i plătească membrului de sindicat M. C., drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...) respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului formulată împotriva pârâților P.
O. S. M. și C. Local S. M.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Numiții A. A., G. Z., M. V., Ș. Constanța, M. M., M. R., T. D. și M. C., actualmente cadre didactice la Ș. cu clasele I-V. R. C., au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din L. nr. 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.
D. adeverința nr. 248/(...) eliberată de Ș. cu clasele I-V. Remetea C. aflată la fila 10 dosar, se atestă faptul că membrul de sindicat A. A. este titular la Ș. cu clasele I-V. R. Chioarului și la G. Ș. „I. B. Ș. M., având la data de (...) o vechime în învățământ de 36 de ani.
Apoi, din adeverințele nr. 243, 257, 242, 247, 249, (...) rezultă că la data de (...) d-na G. Z. avea o vechime în învățământ de 36 ani, M. V. și M. C. - de
31 de ani, Ș. C. - de 32 ani, M. M. și M. R. E. - de 35 ani, iar T. D. Florica - de
30 de ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din L. nr. 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar be- neficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în în- vățământ. P. fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creș- tere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare co- respunzător tranșei anterioare de vechime.
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care le îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, unele anterior datei de
(...), d-nele M. C. și M. V. de la data de (...), iar T. D. F. de la data de (...), însă începând de la data de (...) la Ș. cu clasele I-V. R. C. aceste tranșe nu s-au acordat.
Nici ceilalți pârâți nu au combătut susținerile reclamantului.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclaman- tului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi, astfel cum a fost precizată este parțial întemeiată în raport cu unitățile școlare și cu M. F. Publice și, în consecință, a admis în parte cererea împotriva acestora conform dispozitivului și a respins cererea împotriva pârâților P. O. S. M. și C. Local S. M., având în vedere că nu s-a dovedit nici o obligație de plată a vreunor drepturi salariale în sarcina acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice B. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerea obligării Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant..
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
În sensul celor de mai sus, învederează instanței faptul ca, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 noiembrie 2011 (f.12-13) reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobarepropuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, Curtea constată că în cons iderentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar practicii anterioare a instanței de recurs, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
În egală măsură, Curtea observă și că reclamantul a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul înlăturăriiobligației pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale reprezentând tranșe suplimentare de vechime.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 1326 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, înlătură obligația pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale reprezentând tranșe suplimentare de vechime.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: G. Brîndușa
| ← Decizia civilă nr. 2710/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4809/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
