Decizia civilă nr. 4674/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4674/R/2011
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2227 din 2 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. OMV P. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care
Văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2227 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...)* a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. M. I., în contradictoriu cu pârâta S. P. S.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 139 din CCM la nivel P. pentru anii 2005, 2006 și 2007, „Cota de participare a salariaților SNP P. la profitul anual este de 10%. Cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Aceste dispoziții contractuale sunt în acord deplin cu prevederile art. 42
CCM unic la nivel național pentru anii 2005-2006, respectiv art. 42 CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010, conform cărora salariații au dreptul la alte venituri constând în cota-parte din profit, ce se repartizează salariaților, care este de pana la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome.
Analizând clauza din CCM P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariații, se constată că obligația instituită în sarcina angajatorului este afectată de condiția suspensivă a stabilirii concrete a modalității de acordare și a condițiilor de diferențiere, care trebuie să facă obiectul negocierii dintre S. P. S.A și F. P..
În acest sens, condiția care afectează un raport obligațional este stabilită prin voința părților, iar existența, dovada și interpretarea sa se realizează tot în considerarea acestei voințe. Astfel, art. 1011 cod civil prevede că ";Îndeplinirea condiției trebuie să se facă astfel cum au înțeles părțile să fie făcută";. De asemenea, Codul civil reglementează minuțios problema determinării momentului realizării condiției.
În situația de față, fiind în prezența unei condiții pozitive, sunt incidente prevederile art. 1012 Cod civil, care distinge după cum s-a stabilit sau nu s-a stabilit termenul în care evenimentul se va produce. În primul caz, condiția este considerată ca neîndeplinită dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se producă, iar in cel de-al doilea caz evenimentul se poate realiza oricând „și nu este considerată ca fiind căzută decât când este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla";.
În speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției care afectează obligația angajatorului de plată a cotei-părți din profitul anual și nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 1014 Cod civil, potrivit cărora:";Condiția este reputată ca îndeplinită când debitorul obligat sub această condiție a împiedicat îndeplinirea ei"; întrucât reclamanta nu a dovedit existența comportamentului culpabil al angajatorului, în sensul refuzului de a negocia cu F. P. pentru realizarea condiției.
T. a reținut, de asemenea, că se găsește în situația unui drept condițional iar nu a unui drept eventual, astfel cum susține pârâta. D. condițional are întrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar că nașterea sa depinde de un eveniment viitor și nesigur, stabilit prin voința părților. E.-condiție este întotdeauna un fapt exterior raportului obligațional și dreptului care intră în conținutul său, ambele concepute, formate, dar încă nenăscute. Spre deosebire de dreptul condițional, dreptul eventual este, dimpotrivă, un drept căruia îi lipsește cel puțin unul dintre elementele intrinseci necesare formării sale.
Raportat la considerentele expuse, reținând neîndeplinirea condiției suspensive și, implicit, faptul că dreptul reclamantei la plata cotei-părți din profitul anual al companiei pârâte nu s-a născut, tribunalul a respins ca neîntemeiată prezenta cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. M. I. solicitândadmiterea recursului, modificarea sentinței cu obligarea pârâtei la plata sumei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anul (...) în baza art.139 din CCM, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând corelarea acestor drepturi salariale neacordate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata sumei de 500 euro reprezentând daune interese în baza art.161 alin.4 C.muncii, precum la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește capătul de cerere referitor la sumele reprezentând cota-parte din profitul societății pârâte realizat în anul (...) în baza art.139 din Contractul Colectiv de M. pe anii 2005-2007 și art.41 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul 2005-2006 și art.42 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul 2007-2010, instanța de judecată a procedat la aplicarea greșită a legii, impunându-se astfel modificarea acesteia în baza art304, pct.9 cod pr.civ.
Cu privire la fondul cauzei, consideră că instanța a procedat la aplicarea
și interpretarea legii și a probatoriului dedus judecății în mod netemeinic și nelegal, respingând acțiunea formulată de reclamant, în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale, ce i se cuvin acestuia in baza art. 139
CCM P. 2005-2007 și art.41 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul 2005-2006 și art.42 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul
2007-2010.
Consideră că acțiunea este temeinică și legală și pe deplin dovedită prin probatoriul existent la dosarul cauzei și orice susținere contrară ar aduce încălcarea prevederilor legale care veghează la respectarea drepturilorsalariatului, așa cum rezultă acestea din cuprinsul C. Colectiv de M., C. I. de
M. și a C. M.
Cu privire la cadrul legal care reglementează aceste drepturi salariale. prevederile legale care stau la baza acestui drept sunt art.41 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul 2005-2006 și art42 al.2 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anul 2007-2010, in temeiul cărora, face parte din categoria veniturilor salariale "cota-parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome".
Învederează faptul că art.42, al.2 CCM U. la N. N. nu consacră o posibilitate sau o vocație a angajatului, ci consfințește însuși existența dreptului salarial. În al.3 al aceluiași articol se prevede in mod expres că modalitatea și condițiile de acordare a acestui drept se vor stabili prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Această reglementare se completează cu dispozițiile art. 139 din CCM la nivel de unitate pe linii (...), care prevede în mod explicit existența acestui drept al salariaților, stipulând in sarcina angajatorului doar obligația de a stabili cuantumul și modalitățile de acordare a acestor drepturi "cota de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.". Mai mult decât atât, din cuprinsul prevederilor art. 139 CCM la nivel de unitate rezultă în mod clar faptul că păI1ile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit, astfel încât reiese faptul că acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților
Existenta dreptului salariaților de a beneficia de cota-parte din profitul realizat de societate este garantată de dispozițiile art.30 din Legea nr.130/1996 raportat la art.41 al.5 din Constituția României revizuită.
Instanța de fond, prin interpretarea pe care o dă prevederilor legale incidente în cauză, încalcă prevederile art.8 din Legea nr.130/1996, potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
De asemenea, instanța reține, în mod nelegal, inexistența dreptului ca urmare a lipsei negocierilor între reprezentanții salariaților și cei ai patronatului, înlăturând pe cale de consecință dreptul salariatului de a-și exercita în mod individual drepturile. În temeiul art.3 al.5 din Legea nr.130/1996, inițiativa negocierii aparține patronului, și nu angajaților. Prin urmare, instanța, în mod neîntemeiat, înlătură faptul că prevederile art.139
CCM P. 2005-2007 instituie o obligație imperativă în sarcina angajatorului de a negocia modalitatea de acordare a cotei de participare la profit, astfel că va fi netemeinică și nelegală invocarea culpei pârâtei în vederea exonerării de răspundere legală și eludării obligației de plată.
Instanța reține faptul că încălcarea unei obligații-negocierea modalității de acordare a cotei de profit- poate fi considerată o cauză de exonerare a răspunderii sau un mod de eliberare de executare a unei obligații care incumbă din lege. O astfel de interpretare încalcă, în mod flagrant, principiul forței obligatorii a contractelor prevăzut de art.7 al.2 din Legea nr. 130/1996, art.295 al.1 Codul muncii raportat la art.969 al.1 cod civ .
Totodată, prin modul de soluționare a cauzei, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art982 Cod civ., care instituie obligativitatea unei interpretări sistematice și unita re a clauzelor CCM, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al prevederilor art.139 CCM P..
Instanța de fond omite să constate faptul că, prin raportare la prevederile art.139 CCM P. pe anii 2005-2007, în sarcina societății a fost instituită o obligație-negocierea modalității de acordare a cotei de participare la profit- care nu poate fi confundată cu o condiție.
În această ordine de idei, dacă existența dreptului salariaților de participare la profit ar fi afectată de condiția existenței unei "negocieri speciale între reprezentanții salariaților și cei ai patronatului", ar însemna că acest drept ar fi afectat de o condiție pur-potestativă. Caracterul pur-potestativ al unei astfel de condiții rezultă din faptul că existența acestui drept ar fi condiționată de simpla voință arbitrară a reprezentanților patronatului, caz în care ar fi evidentă lipsa intenției de a-și asuma obligația de plată. Mai mult decât, în temeiul art.295 al I Codul muncii raportat la art.l010 Cod civ. o astfel de condiție pur-potestativă este nelegală, fiind caducă și inopozabilă.
Consideră că dreptul dedus judecății este unul pur și simplu, neafectat de nici un fel de condiție sau termen, întrucât, existența sa este certă- fiind stipulat în mod expres în cuprinsul CCM U. la N. N. pe anii 2007-2010- și necondiționată-exercitarea sa nedepinzând de vreo condiție, cum ar fi existența unei negocieri prealabile. În ceea ce privește întinderea acestui drept, aceasta poate fi stabilită prin raportare la profitul net realizat de unitate pe anii deduși judecății.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și aprevederilor legale aplicabile, Curtea, deliberând, constată că acesta este nefundat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 Cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur
și simplu, neafectat de modalități.
Se invocă de către reclamantul recurent faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiată această apărare, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților (Hic Rhodus, hic salta!). Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a recurentului, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de acesta, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional. Ca atare, instanța de fond a făcut o calificare corectă din punct de vedere juridic al actului dedus judecății, criticile recurentului apărând ca neîntemeiate și sub acest aspect.
Astfel, nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici recurentul, prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Nu este o prejudecată considerarea angajatorului ca deținând o poziție privilegiată sau chiar dominantă în relația cu angajații, acesta fiind un loc comun ce este recunoscut indirect chiar de către legiuitor, prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul C. muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice.
Trebuie însă constatat că tocmai prin intermediul acestor reglementări, s- au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
În consecință, față de ansamblul motivelor expuse mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, raportat laprevederile art. 312 și art. 304 ind. 1 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M. I. împotriva sentinței civile nr.
2227 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2227 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 15 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER R ed.D.C.G. Dact.Sz.M./2 ex.
Jud.fond.A. C.
| ← Decizia civilă nr. 4604/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4950/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
