Decizia civilă nr. 4677/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4677/R/2011
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA împotriva sentinței civile nr. 9. din (...) pronunțate de T. B.-N., privind și pe reclamantul intimat S. M. DE L. DIN D. C. C. N. în numele membrilor de sindicat, precum și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA - R. DE T.
F. C. C., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta recurentei - consilier juridic D. M. M., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar de către reclamantul intimat întâmpinare, înregistrată la data de 7 noiembrie
2011.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta recurentului arată că din eroare s-a solicitat admiterea și nu respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA - R. de T. TF C. S. admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant acestea nefiind justificate.
Curtea rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.935 din 9 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția nulității cererii de chemare în judecată excepție invocată de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B.
A fost respinsă ca neîntemeiate excepțiile prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârâte.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T.
F. de C. „. C. SA și în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtei
R. de T. F. de C. „. C. SA ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. I., B.
F.-L.-M., C. S., C. M., L. M., M.-I. G., M.-I. V., G. L., S. D., U. G., B. G., R. O., prin S. M. de L. din D. C. C.-N., împotriva pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și în consecință:
A fost obligată pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. să plătească fiecărui reclamant: salariul suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009; salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie
2010; ajutorul material de C., pentru anul 2009, echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare; ajutorul material de C., pentru anul
2010, echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare; premiulpentru ";Z. F.ului(C.)"; aferent anului 2010; ajutorul material de P. pentru anul
2010, echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare șidobânda legală aferentă acestor sume calculată începând cu data promovării acțiunii, respectiv (...), pentru sumele de bani ce reprezintă: salariul suplimentar din anul 2009, ajutorul material de C. pentru anul 2009 și ajutorul de P. pentru anul 2010 și de la data de (...), pentru sumele de bani ce reprezintă salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. din anul 2010 și premiul pentru Z. C. din anul 2010 și până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea reclamanților având obiect obligarea pârâtei la plata sumelor ce reprezintă actualizarea drepturilor acordate, în funcție de rata inflației, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. să plătească reclamanților 1.300 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat parțial.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii este neîntemeiată întrucât cererea de chemare în judecată este semnată de reprezentantul sindicatului din care fac parte reclamanții.
Cererea de chemare în judecată fiind formulată de S. mecanicilor de locomotivă din depoul CRF C.-N. în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat trebuie semnată doar de mandatarul reclamanților și nu se impune ca aceasta să fie semnată și de către fiecare reclamant .
Potrivit dispozițiile art. 28 din Legea nr.54/2003 organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși și, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
În articolul 28 alin.2, se arată doar că acțiunea nu va putea introdusă dacă cel în cauză se opune și, respectiv, nu va putea fi continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză renunță la judecată.
Din coroborarea acestui text legal cu dispozițiile art.222 din Codul muncii nemodificat că cererea prevăzută de art.222 din Codul muncii nu trebuie să îmbrace forma unui mandat expres fiind suficient ca membrul de sindicat să nu se opună promovării acțiunii, de organizația sindicală, în numele lui iar, după promovare membrul de sindicat să nu renunțe la judecată.
Așa fiind cererea de reprezentare a membrilor de sindicat de către organizația sindicală se prezumă, până la proba contrarie, care constă în opunerea salariatului la promovarea acțiunii sau renunțarea la judecată, după ce acțiunea a fost promovată.
Cum în speță, reclamanții nu s-au opus promovării acțiunii de către organizația sindicală, organizația sindicală care redactat acțiunea și care, prin reprezentantul său, a semnat cererea de chemare în judecată(f.3 verte) excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă..
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. „. C. S. C. este întemeiată.
În cauză, potrivit contractelor individuale de muncă(f.109-140), calitatea de angajator o are pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și nu regionala, ce reprezintă în fapt o sucursală fără personalitate juridică.
Desigur, având organe proprii de conducere, regionala poate fi parte în proces în calitate de pârâtă conform art. 41 C.proc.civ.
Însă, datorită lipsei calității sale de angajator, pretențiile reclamanților, care decurg din raporturile lor de muncă, nu se pot îndrepta împotriva sa, regionala nefiind persoană obligată în raportul juridic dedus judecății.
În aceste condiții, ea nu justifică legitimare procesuală pasivă, motiv pentru care excepția lipsei calității sale procesuale pasive este întemeiată.
În temeiul considerentelor exprimate și a textelor legale invocate instanțaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. „. C. S. C. și în consecință a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți, prin S. M. de L. din D. C. C.-N. împotriva pârâtei R. de T. F. de C. „. C. S. C., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților referitor laobligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009; a ajutorului material pentru P. aferent anului 2010; a ajutorului material pentru C. aferent anilor 2009, și 2010 și a premiului pentru „Z. F.ului"; pentru anul 2010 este neîntemeiată și a fost respinsă.
În primul rând tribunalul a reținut că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(l) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul a apreciat că, în speță, toate aceste drepturi se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; și termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la salariul suplimentar(aferent fiecărui an), tribunalul a reținutcă, din cuprinsul contractului colectiv de munca la art.32 alin.1 ce reglementează „salariul suplimentar"; reiese cu certitudine că acesta este un drept salarial, fiind folosit de părțile contractante termenul de „. și observând că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie din cadrul fondului de salarii (art.32 alin.3), se deduce că sumele cerute prin acțiune au fost calificate de contractanți ca având caracter salarial astfel că, în speță, sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii și termenul în care se poate solicita astfel de drepturi este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, acest termen a fost respectat întrucât în același contract colectiv de muncă se prevede că salariul suplimentar se primește după expirarea anului calendaristic în care a fost prestată munca de salariat.
Prin urmare, pentru anul 2009, termenul începe să curgă la începutul anului 2010 și se împlinește la începutul anului 2013 iar, pentru anul 2010 primul termen se situează la începutul anului 2011 și se sfârșește la începutul anului 2014. Or, acțiunea de față s-a formulat înăuntrul termenelor respective.
Cu privire la acordarea ajutorului material pentru P. aferent anului 2010;a ajutorului material pentru C. aferent anilor 2009, și 2010 și a premiului pentru
„Z. F.ului"; pentru anul 2010 excepția prescripției dreptului la acțiune este deasemenea neîntemeiată.
Cele trei categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri lasalariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu (art.155 Codulmuncii), motiv pentru care tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii astfel că prezentul conflict este un conflict de drepturi, ivit între reclamanți și pârâtă, prin care cei dintâi urmăresc valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.283 alin.1 lit. e din Codul munci și acțiunea poate fi formulată în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Cererea introductivă și precizarea de acțiune s-au formulat înlăuntrul termenelor de trei ani care încep să curgă de la scadența fiecărui drept.
Așa fiind, tribunalul a examinat acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B., pe fondul pretențiilor formulate.
În primul rând tribunalul a reținut că atât la nivelul unității pârâte cât și la nivelul superior de grup de unități, din care face pârâta în anul 2009 și
2010 au fost în ființă contracte colective de muncă astfel:
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul S. „. C. pentru anii 2007- 2008 a fost înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007(f.10) și a fost prelungit prin actele adiționale nr.1753/26 martie 2008, nr.437/(...)(f.16), astfel că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007 până la 28 februarie 2009.
Apoi s-a încheiat CCM la nivel de unitate S. C. C. pentru anul 2009-
2010, înregistrat sub nr.1/2450/4 iunie 2009(f.17) în vigoare începând cu această dată, 4 iunie 2009, timp de un an și apoi, la (...) s-a înregistrat actuladițional la acesta nr.1708/(...)(f.19), în vigoare începând cu 21 aprilie 2010, timp de un an.
În tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 șipână la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractulcolectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2. (f. 5).
Dreptul salariaților pârâtei la acordarea salariului suplimentar, a ajutorului pentru P. și C. și a premiului pentru Z. ceferistului(feroviarului)esteprevăzut atât în CCM la nivel de unitate cât și în CCM încheiat la nivel de grupde unități din transportul feroviar.a. Astfel în CCM la nivel de unitate aplicabil începând cu data de 4 iunie
2009 avea următoarele prevederi referitoare la salariul suplimentar, ajutorul de
P. și C. și premiul pentru ziua ceferiștilor.
În art.art.32 (1) se prevedea că „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar"; iar art.33 stabilește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conform anexei nr.6. Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea din funcție, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
În CCM aplicabil începând cu (...), conform actului adițional nr.1708(f.19) dispozițiile art.32 din CCM anterior arătate nu se aplică în anul
2010, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie 2011.
Dispozițiilor art.69 din contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 prevedeau că „ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de un ajutor material bănesc iar, pentru „Z. Ceferiștilor"; de o premiere, ambele stabilite cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Conform CCM înregistrat la 4 iunie 2009(f.17) aceste prevederi(privind ajutoarele de P. și C. și premiul pentru ziua feroviarului) se aplică cu 1 ianuarie
2010 și, potrivit actului adițional din 21 aprilie 2010, „În perioada (...)-(...),aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie
2011.b. În CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar al cărei parte este și pârâta dreptul salariaților de a beneficia de salariul suplimentar, este conferit și de prev.art.30 (1) care statuează că pentru munca iresponsabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirareaacestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Ajutorul material de P. și C. și premiul pentru „Z. ceferistului"; suntconferite salariaților pârâtei și de C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea pentru 48 luni prin A. adițional înregistrat la M. B. sub nrt.370/(...), care este aplicabil și pârâtei și care la art.71 prevede se vor acorda salariaților „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru Z. F.ului(fiindaceeași cu Z. ceferistului din CCM la nivel de unitate, având în vedere că pentru cele două zile, în ambele contracte colective de muncă este prevăzută aceeași dată 23 aprilie ) se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Ca la nivelul clasei 1 de salarizare.
De reținut că în CCM la nivel de grup de unități nu este prevăzută nicio clauză cu privire la neacordarea acestor drepturi în anul 2009 sau 2010.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta fiind menționată la pct. 1 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
T. a reținut că, în realitate , clauzele din CCM la nivel de unitate privind aplicarea dispozițiilor art.69 doar începând cu anul 2010 și respectiv ale art.32 și art.69 doar începând cu anul 2011 reprezintă o suspendare a plății drepturilor acolo prevăzute și nu a înlăturare a acestora pentru perioadele la care se referă aceste clauze.
Cum, atât anul 2009 cât și anul 2010 au trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și respectiv 1 ianuarie 2011 reclamanții sunt îndreptățiți să solicite plata drepturilor aferente perioadei în care plata a fost suspendată, respectiv salariul suplimentar pentru anul 2009 și 2010, ajutorul pentru P. pentru anul 2010, ajutorul pentru C. pentru anii 2009 și 2010 și premiul pentru Z. ceferiștilor pentru anul 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că, prin CCM la nivel de unitate, drepturile au fost înlăturate pentru anumite perioade de timp și nu doar suspendată plata acestora, în perioadele respective era în vigoare CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nivel superior unității astfel că prevederile acestuia sunt aplicabile salariaților pârâtei.
C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea prin act adițional pentru 48 luni, produce efecte juridice obligatorii față de pârâtă datorită dispozițiilor imperative ale art.41 alin.5 din Constituție și art.236 alin.4 din Codul muncii raportat la art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit.b Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voință a părților.
Așadar, clauzele acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile în cauza prin prisma prev.art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit.b din Codul muncii.
Obligativitatea acordării drepturilor salariale solicitate rezultă și din prev.art.40 alin.2 lit.c și din art.243 Codul muncii, art.7 din Leg.130/1996.
Referitor la cererile având obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010 tribunalul a reținut următoarele.
Din coroborarea dispoziții din CCM anterior arătate rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății beneficiază de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit.a si b, respectiv, retragerea salariului de bază pe o duratăde 1-3 luni cu 5-10% și reducerea salariului de bază și/sau, după caz a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de muncă.
Apărarea pârâtei în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar. D. s- a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil. Încercarea pârâtei de a justifica neacordarea acestui drept printr-un motiv considerat obiectiv de aceasta, respectiv acela că nu a mai înregistrat profit ci pierderi și astfel nu poate constitui fondul de salariu, nu exonerează intimata de la răspunderea executării obligațiilor contractuale inserate la art. 32 si 33 din C.C.M.-ul la nivel de unitate despre care s-a făcut vorbire, nu poate schimba voința părților la negociere inducând o acordare condiționată a acestui drept de realizarea profitului. D. ar fi fost aceasta voința angajatorului la negociere, atunci constituirea fondurilor necesare acordării salariului suplimentar nu ar fi fost realizată din totalul veniturilor realizate-așa cum s-a stipulat, ci din profitul realizat.
În altă ordine de idei pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă, aceea de a fi negociat drepturi salariale cu încălcarea unor prevederi legale iar, pe de altă parte susținerea potrivit căreia, acordarea acestor drepturi salariale ar afecta fondul de salarii, este lipsită de orice dovezi.
Dispozițiile legale care interzic negocierea prin CCM a altor drepturi decât cele prevăzute de lege nu sunt aplicabile pârâtei și reclamanților iar dispozițiile OUG nr.81/1997 privind reglementarea plății premiilor anuale, a celui de al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, au fost incidente doar pentru anul 1997.
Prin urmare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2009-2010, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească drepturile cuvenite și neacordate de pârâtă respectiv: salariulsuplimentar pentru 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009; salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010 astfel că cererile prin care se solicită plata acestor drepturi sunt întemeiate și au fost admise.
Referitor la ajutorul material pentru C. atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2010, premiul pentru „Z. F.ului (C.)";, din anul 2010, sărbătorită în data de 23 aprilie; ajutorul material pentru P. aferent anului 2010, pentru considerentele anterior expuse tribunalul a reținut că fiecare reclamant este îndreptățit să primească aceste drepturi fiecare în echivalentul unui salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare astfel că cererile prin care se solicită plata acestor drepturi vor fi admise ca fiind întemeiate.
Urmare a faptului că reclamanta nu a achitat la scadență drepturile bănești solicitate de reclamanți aceștia sunt îndreptățiți să solicite , conform art.161 alin.4 din Codul muncii nemodificat, obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Totodată, art.1088 cod civil prevede că la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și acestea se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă. În baza acestor dispoziții legale, se constată întemeiat dreptul reclamanților de a primi daunele interese pentru neplata drepturilor salariale sub forma dobânzii legale, astfel cum este reglementată prin O., ce se va calcula de la data cererii de chemare în judecată până la data plății iar cererea privind actualizarea sumelor cu titlu de drepturi salariale conform ratei indicelui de inflație, este neîntemeiată întrucât vizează tot acoperirea prejudiciului suportat de salariați, iar aceasta nu se poate realiza, potrivit textelor legale enunțate, decât prin încasarea dobânzii legale.
Dobânda este datorată doar de la data formulării cererii de chemare în judecată, (...), pentru sumele de bani ce reprezintă: salariul suplimentar din anul 2009, ajutorul material de C. din anul 2009 și ajutorul de P. din anul
2010 și de la data de (...), data depunerii la poștă a completării de acțiune înregistrată la (...)(f.144) pentru drepturile scadente începând cu 1 ianuarie
2011, respectiv: salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. din anul 2010 și premiul pentru Z. ceferistului din anul 2010, întrucât, conform art.1088 alin.2 Cod civil, nu sunt incidente dispozițiile legale privind curgerea de drept a dobânzii.
Așa fiind cererea privind obligarea la plata dobânzii legale pentru drepturile bănești neachitate este întemeiată iar cea privind actualizarea cu rata inflației este neîntemeiată și a fost respinsă.
Față de aceste considerente de fapt și de drept , acțiunea reclamanților a fost admisă în parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE C. „.
C. SA solicitând admiterea recursului cu modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa de semnături că este nefondată deoarece la cererea de chemare în judecată reclamantul a depus un tabel nominal cu membrii de sindicat care nu a fost semnat de aceștia, astfel că nu au fost respectate prevederile art.112 pct.6 din C.proc.civ. Reclamantul nu a făcut dovada că persoanele care au introdus acțiunea sunt membrii de sindicat și nici că și-au dat acordul pentru promovarea acțiunii, astfel că se impune admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată.
Mai arată că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a societății a fost dată cu aplicareagreșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Învederează că, potrivit art.14 alin( 1) din Codul Muncii, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă.
Prin regulamentul de organizare și funcționare al Regionalei de T. F. de
C. C., aprobat prin H. AGA nr.11 din (...), directorul general al S. C. C. SA, anexă la H. nr.584/1998 a delegat directorului regional competența de a încheia contracte de muncă cu personalul ce ocupă funcții de execuție din cadrul unității proprii și subunitățile din structura acesteia (a se vedea lit.A3 cap.IV.2 din ROF-ul RTFC C.).
Prin urmare, deși lipsită de personalitate juridică, R. de T. F. de C. C. poate sta ca pârâtă în prezentul litigiu raportat la prevederile art.41I alin.(2) Cod procedură civilă, deoarece are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială, în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziție și în executarea obligațiilor.
În concluzie, solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. C. și pe cale de consecință să se dispună scoaterea din cauză a societății recurente.
În ceea ce privește considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, consideră ca fiind neîntemeiate.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art.283 alineatul l lit.e) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea salariului suplimentar sa născut în ianuarie 2008. respectiv ianuarie 2009, față de data introducerii acțiunii. respectiv (...), raportat la prevederile art.283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul de a solicita salariul suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, este prescris.
Pe fondul cauzei arată că reținerile instanței sunt lipsite de fundament legal, atâta timp cât la nivelul S. C. C. - SA există Contract colectiv de muncă pe anii 2. cu valabilitate până la data de (...), respectiv contract colectiv de muncă pe anii 2. cu valabilitate până la data de (...). Raportat la prevederile art. 147 C.muncii, nu poate fi obligat să aplice și prevederile C.ui colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deoarece avea contracte colective de muncă în vigoare.
Mai arată că recurenta fiind o societate sub autoritatea M.ui T.urilor nu putea depăși cheltuielile aferente veniturilor aprobate de G., nu avea venituri pentru a acorda salariul suplimentar prevăzut de art.32 din CCM pentru anii
2009 și 2010.
În ceea ce privește considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la admiterea în parte a acțiunii respectiv faptul că "acordarea salariului suplimentar nu o facultate ci o obligație a angajatorului, le consideră nefondate și neîntemeiate, întrucât prin aplicarea prevederilor art.982 din Codul civil , conform cărora toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg"; și art.983 din Codul civil, conform cărora când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractelecolective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte sunt interpretare precum și aplicate, astfel salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007- 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, societatea nu putea să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă și-ar fi luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de CCM, dar câtă vreme societatea lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficiență decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pe acest an, societății nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
În proiectul de BVC pe anul 2009 aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului a fost în valoare de 486.489 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.
În ce privește solicitarea privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, o consideră neîntemeiată, deoarece indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementați prin OUG nr.79/2008. Părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă pe anul 2. au renegociat clauzele contractuale, astfel că raportat la art.12 din Legea nr.130/1996 privind CCM, prevederile art.32 din A. adițional la contract au fost suspendate până la data de (...), urmând ca aplicarea acestor prevederi să se efectueze începând cu data de (...).
Referitor la acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2009, reiterează faptul că la data de (...) a fost încheiat CCM la nivel de unitate pentru anii 2., iar din prevederile art.69 alin.1 din acest contract referitoare la acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2009, reiese voința reală a părților privind neacordarea acestor ajutoare materiale până la data de (...).
Referitor la acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. pentru anul 2010 și a primei de Z. C. pentru anul 2010 a arătat arată că fiind agent monitorizat, nu putea acorda ajutoare materiale salariaților cu ocazia paștelui și C.ului și a primei de Z. C., decât cu respectarea disp. art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art.7 alin.1 din OUG nr.79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora.
Raportat la această perioadă, acordul de voință al părților a fost în sensul neacordării drepturilor pretinse de către reclamant, iar ignorarea voinței părților ar reprezenta o încălcare a forței obligatorii a contractului consfințită de prevederile art. 969 C.civ.
S. M. DE L. DIN D. C. C. N. prin întâmpinare (f.27-33) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, constată că acesta este parțial fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Excepția nulității cererii de chemare în judecată
În mod corect instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de S. mecanicilor de locomotivă din depoul CRF C.-N. în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat , astfel încât acesta trebuie semnată doar de mandatarul reclamanților, nefiind necesar ca aceasta să fie semnată și de către fiecare reclamant .În mod corect instanța a reținut că calitatea de reprezentant al sindicatului rezultă direct din lege, față de dispozițiile art. 28 din Legea 54/2003, fără a fi nevoie așadar de o mandat expres în acest sens. Această interpretare se impune și prin prisma interpretării per a contrario a prevederilor art. articolul 28 alin.2 din aceiași lege, o interpretare contrară fiind de natură a goli de conținut primul aliniat, amintit mai sus și de a transforma în mod inadmisibil un mandat legal într- unul convențional, contrar voinței legiuitorului.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a R.T.F.C. C.
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a R.T.F.C. C., reținând că aceasta este o regională, ce reprezintă în fapt o sucursală fără personalitate juridică, calitatea de angajator având-o pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B.
Criticile recurentei sunt acest aspect sunt întemeiate, deoarece prevederile legale cuprinse în textul art.41 alin.2 .civ. nu fac distincție între diferite unități componente ale societăților comerciale. S-a reținut astfel că în cazul societăților care nu au personalitate juridică, termenul trebuie privit în sensul său generic, ca unitate ce poate funcționa fără personalitate juridica dar care are organe proprii de conducere numite de societatea mamă, în caz contrar această prevedere legală nu și-ar mai găsi rostul cuprinderii într-un text legal, drept pentru care instanța de judecată va respinge această excepție.
Or, contrar celor reținute de instanța de fond, , calitatea de angajator o are pârâta R. de T. F. de C. C. și nu S. N. de T. F. de C. „. C. S., calitate ce rezultă din contractele individuale de muncă ale reclamanților depuse la dosarul de fond( filele 109 și urm.)
3. Excepția prescrierii dreptului material la acțiune
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
4. Cu privire la fondul cauzei A spectul invocat de recurent, privind faptul că nu putea fi obligat la respectarea unor contracte de muncă colective la nivel de unități nu poate fi reținut față de dispozițiile exprese ale art. 40 alin. 1, lit. c din Codul Muncii , potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil. Potrivit art. 240 alin. 1 și 2 din codul muncii, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul angajatorului, al grupului de angajator, al ramurilor de activitate și la nivel național. Ele pot coexista în același timp și sunt deopotrivă obligatorii, singura limitare fiind cea prevăzută de art. 238 codul muncii, potrivit căreia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Ca atare, acest motiv de recurs apare ca neîntemeiat.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale. Pârâta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurentele nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel, cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Criticile referitoare la lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale pretinse (adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii), precum și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din
Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorii de P. și de un premiu, pentru Z. F.ului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anul 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă din contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă de la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-
2010, încheiat la (...), deoarece evenimentele care ocazionează acordarea drepturilor au avut loc înaintea înregistrării contractului colectiv.
Astfel, conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile. Cum ambele evenimente au avut loc anterior datei de (...), respectiv P. la (...), iar Z. F.ului, la data de (...), acordul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate aduce atingere dreptului salariaților de a beneficia de ajutorul material și de premii, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164
Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
În același sens, sunt ineficiente juridic procesul verbal din (...), invocat de pârâtă ca temei al neacordării drepturilor pretinse, atât datorită neînregistrării lui, conform art.25 din Legea nr.130/1996, cât și pentru încălcarea principiului neretroactivității, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul încheierii procesului verbal.
Este irelevant că procesul verbal a fost semnat de sindicatele la care este afiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
Având în vederea natura obligației recurentelor, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
În contextul expus, Curtea apreciază, contrar celor susținute de recurent, că membrii de sindicat reprezentați în cauză de reclamant sunt îndreptățiți să beneficieze de plata ajutorului material pentru C. 2009 și P.
2010.
Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. , va admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. B. împotriva sentinței civile numărul 9. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. B. împotriva sentinței civile numărul 9. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a R. de T. F. de C. C.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
Red.D.C.G Dact.SzM/2 ex.
Jud.fond.B. R.I.
N. N.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 63/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
