Decizia civilă nr. 4553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr.4553/R/2011
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 21 iunie 2011 în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați Ș. G. Ș. M., C. LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - diminuare îndemnizație concediu de odihnă cu 25
%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei
- consilier juridic P. M. B. din cadrul Uniunii Județene a S. L. din Î. B. N., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar delegația și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B. N. sub numărul de mai sus reclamantul/a C. M., prin U. J. a S. L. din Î., a solicitat obligarea pârâtei Ș. G. Ș.-M., la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1. și la plata diferenței astfel rezultată; obligarea pârâților C. local Ș.-M., I. P. comunei Ș.-M. la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 21 iunie 2011 în dosarnr. (...), s-a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/ta a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010 și, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită i- a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadreledidactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare dinfiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art.
145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/. coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de
3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda la recuperarea sumelor achitate în plus.
Nu a putut fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile L. nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
De altfel, în mod indirect reclamantul/ta recunoaște natura juridică a indemnizației de concediu de drept salarial, făcând trimitere la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, text ce reglementează termenul de prescripție al acțiunii în plata unor drepturi salariale neacordate.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamant/ă.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie
2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea acestor prevederi.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/. constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantului este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr.
874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrângerii vizează exercițiul, iar nu substanța dreptului și este determinată de criza financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.
Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada (...) -
(...)), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative cu aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de criza economică.
Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiileexistenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007).
Analizând dacă reglementările interne incidente intră sau nu în conflict cu normele convenționale, s-au constat următoarele:
discriminarea reclamantului/., ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat nu poate fi reținută, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. și art. 14 din Convenție, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă, or angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantului/. și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai
2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie
2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu. Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect tribunalul reține că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fostjustificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză reclamantul/. nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă, situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s- a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant/tă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.). În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Este real că și în prezent, urmare a intrării în vigoare L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior celor din iunie 2010, dar aceasta nu înseamnă că diminuarea drepturilor salariale este definitivă ci aceasta și-a menținut caracterul temporar, în condițiile în care L. nr.285/2010 se aplică doar în anul 2011, scopul aplicării limitate în timp fiind acela al neafectării substanței dreptului.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr.
1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și
ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele și pentrumembrul de sindicat C. M. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H.G. nr. 2..
Membrul de sindicat reprezentat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1., publicată în
M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită a fost diminuată cu 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L..
1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 Codul civil și în art.15 alin.(2) din C. României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin
5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. (...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universitățiiîmpreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al C., întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un „drept de proprietate"; în sensul C. și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - Codul M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. și ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-2010.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curteareține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Se constată, sub acest aspect, că primul motiv de recurs vizează aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 1 al L. nr. 1..
Teza recurentului este întemeiată.
Astfel, trebuie remarcat că așa cum se arată în cererea de recurs, modul de calcul al indemnizației de concediu stipulat de art. 145 alin.2 Codul muncii este prin raportare la „. zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";. În plus, există imperativul de a se plăti această indemnizație „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu"; și ca indemnizația de concediu să nu fie „mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă";.
În speță, se pune problema de a corela aplicabilitatea acestor dispoziții legale cu caracter general cu cele ale O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu
„în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu";. În același sens sunt prevederile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată.
Curtea constată că deși aparent aceste din urmă prevederi legale ar trebui să prevaleze, ca normă specială în raport de norma generală, în fapt, aceste din urmă stipulații legale, pe de o parte, nu au un caracter special, iar pe de altă parte, sunt abrogate.
Astfel, O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ a fost emis în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H.G. nr. 2., republicată, avându-se în vedere art. 8 din L. nr. 6. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților.
L. nr. 6. stipula la art. 3 că „pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună";.
Acest act normativ a fost abrogat de art. 298 din actualul Cod al muncii, L. nr.
53/2003.
Inițial Codul muncii prevedea calculul indemnizației pentru concediul de odihnă în mod similar prevederilor art. 3 din L. nr. 6., anume, „. perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";.
Aceste prevederi legale au suferit modificări, fiind aduse la forma actuală prin dispozițiile O. nr. 6..
În preambulul acestui act normativ se arată că „urgența adoptării prezentului act normativ rezultă din necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 "Ocupare și politici sociale", de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar";.
Prin urmare, norma generală, care anterior, prin dispozițiile L. nr. 6. și apoi ale actualului Cod al muncii, în varianta inițială, stabilea modul de calcul a indemnizației de concediu de odihnă prin raportare la salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere avute în chiar perioada concediului, a fost înlocuită prin norma generală dată de prevederile din cuprinsul actualului Cod al muncii astfel cum a fost modificat prin O. nr. 6., citate anterior, în sensul arătat, anume, al calculării acestei indemnizații prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Ca o consecință, și actele normative cu putere inferioară, emise în baza prevederilor cuprinse în legi cu caracter general, trebuie considerate abrogate în măsura în care actele în aplicarea cărora au fost emise nu mai sunt în vigoare.
Este cazul O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, dar și al art. 7 din H.G. nr. 2., republicată.
Astfel, H.G. nr. 2. privind concediul de odihna și alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare a fost emisă în baza prevederilor art. 7 din L. nr. 6., care stipula: „regulile privind durata concediului de odihnă, inclusiv a concediului de odihnă suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin: a) hotărâre a G., pentru salariații din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare; b) regulamente, pentru salariații din justiție, procuratură și alte organe de stat";.
Or, în măsura în care L. nr. 6. a fost abrogată explicit, trebuie considerată abrogată implicit și H.G. nr. 2., adoptată în baza acestei legi și în executarea ei. În acest sens sunt prevederile art. 67 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce reglementează evenimentele legislative implicite: „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. (…) (3) Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres";.
În mod evident, în cauză nu este vorba despre o astfel de abrogare implicită a unor acte normative speciale, întrucât după cum s-a demonstrat în cele de mai sus, actele normative invocate de către unitățile școlare în calcularea indemnizației de concediu de odihnă nu au avut un caracter special la data edictării, ci au fost în acord cu norma generală, fiind acte juridice cu putere inferioară legilor în a căror aplicare au fost emise.
Așa fiind, se constată că stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de odihnă pentru salariații din învățământul preuniversitar de stat trebuia să se facă prin raportare la dispozițiile art. 145 alin.2 Codul muncii, deci cu luarea în considerare a mediei zilnice a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Or, în această situație, diminuarea indemnizației prin aplicarea prevederilor art. 1 din L. nr. 1. este nelegală, făcându-se cu aplicarea retroactivă a legii.
Practic, plata indemnizației trebuia făcută cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Astfel, conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. pe anii 2007 - 2008, aplicabil față de data înregistrării la M., prevede că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Or, în aceste condiții, trebuie concluzionat că plata era datorată anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. (data de 3 iulie 2010), față de data reținută necontestat a fi cea a începerii concediului de odihnă.
Nu se poate considera nici că stabilirea indemnizației ar fi trebuit corectată prin aplicarea diminuărilor impuse de L. nr. 1. ulterior întoarcerii din concediu, prin compensări operate cu alte drepturi salariale atunci scadente, și în acest mod a se respinge acțiunea.
Astfel, dreptul la primirea indemnizației de concediu este aferent muncii deja prestate de-a lungul întregului an școlar, fiind astfel un drept câștigat.
În învățământ, drepturile anuale, cum este cel la concediu de odihnă, la indemnizația pentru acest concediu etc. sunt considerate de legiuitor a fi aferente anului școlar, iar nu anului calendaristic, evocatoare fiind în acest sens dispozițiile art. 2 din anexa 1 la O. nr. 3. și ale art. 103 din L. nr. 128/1997, unde se arată că
„personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală, dacă a funcționat în baza unui contract individual de munca în tot cursul anului școlar sau universitar. În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului școlar sau universitar, durata concediului de odihnă este proporțională cu perioada cuprinsă între data angajării și sfârșitul anului școlar";.
Așa fiind, dreptul la concediu de odihnă plătit include un veritabil drept de creanță pentru sumele datorate cu titlu de indemnizație, la sfârșitul perioadei pentru care se acordă concediul. Acest drept a fost câștigat, în acord cu prevederile legale în vigoare la data derulării raporturilor de muncă, tocmai prin prestarea muncii în perioada pentru care se acordă concediul, or în speță concediul s-a acordat în vara anului 2010 pentru anul școlar 2009-2010, deci pentru munca depusă în intervalul septembrie 2009 - iulie 2010. Ca urmare, diminuarea indemnizației ar echivala cu o lipsire de proprietate, așa cum se afirmă în acțiune și în cererea de recurs.
Curtea apreciază că nu se impune cercetarea temeiniciei cauzei prin raportare la
C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele la aceasta, ca și la jurisprudența C., prevederile legale interne fiind suficiente pentru dezlegarea pricinii.
Faptul reglementării, prin dispozițiile art. 145 Codul muncii, a obligativității plății acestei indemnizații anterior plecării în concediu și a calculului acesteia prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul este suficient pentru a deduce că la data intrării în vigoare a L. nr. 1., dreptul reclamantului/ei la plata integrală a acestei indemnizații era deja născut, neputând fi afectat de reglementări ulterioare fără a se produce o aplicare retroactivă a legii, cu încălcarea prevederilor constituționale.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții C. local și I. P. comunei Ș.-M..
Astfel, obligația de a plăti indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Având în vedere și dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii, Curtea reține că intimaților-pârâți C. Local și P. comunei Ș.-M. le reveneau atribuții legale însemnate înceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a admite recursul și a modifica sentința în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta C. M. prin U. J. A S. L. DIN Î. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 21 iunie 2011 în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de C. M. prin U. J. a S. L. din
Î. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. Ș.-M., C. Local Ș.-M. și P. C. Ș.-M..
Obligă pârâta Ș. G. Ș.-M. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 cuvenită acesteia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită.
Obligă pârâții C. Local Ș.-M. și P. comunei Ș.-M. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 8 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.I. C.
| ← Decizia civilă nr. 3405/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4677/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
