Decizia civilă nr. 2608/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și F.
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 2608/R/2011
Ședința publică din 7 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. M. precum și recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C., împotriva sentinței civile nr. 1. din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind-o și pe pârâta SN TFC „. C. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtei- recurente R. DE T. F. DE C. C., consilier juridic Roman M., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 iunie 2011, pârâta-recurentă R. DE T. F. DE C. C. și pârâta-intimată SN TFC
„. C. SA au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinări prin care solicită respingerea recursului promovat de reclamantă.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtei-recurente a depus la dosar nr. (...) delegația de reprezentare pentru toate dosarele aflate pe rol la termenul de azi, la completul C4R, o copie de pe contractul colectiv de muncă și actele adiționale acestuia, încheiat la nivel de societate națională, și cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr. 8. din 4 martie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Întrebată fiind, reprezentanta pârâtei-recurente dacă art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități transport feroviar prevede pentru anul 2009 dreptul angajaților la plăți suplimentare de P., C. și Z. F., aceasta arată că într-adevăr art. 71 din acest Contract colectiv de muncă prevede aceste drepturi ale angajaților.
La întrebarea instanței, dacă există o dispoziție de suspendare sau înlăturare a anumitor categorii de drepturi salariale, pentru o anumită perioadă de timp, reprezentanta pârâtei-recurente precizează că o astfel de dispoziție există doar în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care din punct de vedere ierarhic, se află pe treapta cea mai de jos.
Curtea, pune în discuția reprezentantei pârâtei-recurente motivul din recursul reclamantului întemeiat pe prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă, respectiv împrejurarea că reclamantul-recurent prin al treilea motiv de recurs, și-a schimbat temeiul juridic al pretențiilor, raportat la temeiul juridic invocat în cuprinsul acțiunii introductive, respectiv art. 69 din Contractul colectiv de muncă. Cu privire la acest motiv de recurs al reclamantului, intimata S. N. de T. F. de C. „. C. SA a invocat excepția inadmisibilității.
Reprezentanta pârâtei-recurente apreciază că este inadmisibilă schimbarea temeiului juridic în recurs, motiv pentru care solicită respingerea ca inadmisibil a respectivului motiv de recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei-recurente susține propriul recurs așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, și în consecință modificarea în tot a sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant. Cu privire la recursul declarat de reclamantă pune concluzii în sensul respingerii acestuia ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Arată că în prezenta cauză are calitate procesuală și pârâta S. N. de T.
F. de C. C. C. SA.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „ C. C. SA, și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamantă față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de
T. F. de C. C.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009
- la zi.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. M. prin S. „. Căi F. C., împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C., ca fiind întemeiată, și în consecință: pârâta R. de T. F. de C. C. a fost obligată să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sumă actualizată cu rata inflației la data plății.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C. având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu aprilie 2009 - la zi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. a fost apreciată întemeiată.
Din examinarea obiectului acțiunii introductive instanța a constatat că litigiul de față are natura juridica a unui conflict de drepturi, reclamantul salariat deducând judecății pretenții izvorând din neîndeplinirea unor obligații ce decurg din contractul colectiv de munca și din lege. Aceste obligații aparțin, în baza art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, exclusiv angajatorului, respectiv pârâtei R. de T. F. de C. C.-N., calitate pe care pârâta regionala nu o contestă.
În schimb, pârâta . N. de T. F. de C. „. C. S. cu sediul in B., nu este parte în raportul de muncă în litigiu, neavând calitate de angajator, astfel că în persoana sa nu sunt întrunite condițiile pentru a i se atribui legitimare procesuală pasivă.
În aceste condiții, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. „. Căi F. C. în numele membrilor săi, față de această pârâtă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C. a fost apreciată neîntemeiată deoarece prevederile legale cuprinse în textul art.41 alin.2 .civ. nu fac distincție între diferite unități componente ale societăților comerciale. Se retine astfel că în cazul societăților care nu au personalitate juridică, termenul trebuie privit în sensul său generic, ca unitate ce poate funcționa fără personalitate juridica dar care are organe proprii de conducere numite de societatea mamă, în caz contrar această prevedere legală nu și-ar mai găsi rostul cuprinderii într-un text legal, drept pentru care instanța de judecată va respinge această excepție.
Așa cum s-a relevat mai sus, calitatea de angajator o are pârâta R. de T. F. de C. C. și nu S. N. de T. F. de C. „. C. S., calitate pe care pârâta regională nu o contestă.
Instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de acordare a salariului suplimentar aferent anilor 2007 si 2008 nu este întemeiată.
Din însuși termenii utilizați în cuprinsul contractului colectiv de munca la art.32 alin.1 - de salariu suplimentar - și observând că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie din cadrul fondului de salarii (art.32 alin.3), se deduce că sumele cerute prin acțiune au fost calificate de contractanți ca având caracter salarial, astfel că în speță primesc aplicare prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii și termenul în care se poate solicita astfel de drepturi este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, acest termen a fost respectat întrucât în același contract colectiv de muncă se prevede că salariul suplimentar se primește după expirarea anului calendaristic în care a fost prestata munca de salariat.
Prin urmare, pentru anul 2007, termenul începe să curgă la începutul anului 2008 și se epuizează la începutul anului 2011, iar pentru anul 2008 primul termen se situează la începutul anului 2009 și se sfârșește la începutul anului 2012. Or, acțiunea de față s-a formulat înăuntrul termenului, respectiv la 10 februarie 2010.
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale de „. ceferiștilor"; pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru sărbătorile de P. și de C. din același an, a fost apreciată, de asemenea, neîntemeiată.
Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant și pârâtă, prin care cel dintâi urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii. Deoarece ambele categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu (art.155 Codul muncii), instanța a apreciată că devin aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c Codul muncii și acțiunea poate fi formulată în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului. Cererea introductivă s-a promovat la data de
10 februarie 2010, deci in termenul de prescripție legal.
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea tichetelor de masă, solicitate pentru perioada aprilie 2009 - la zi a fost apreciată, la fel neîntemeiata, astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin.2 din Codul muncii, potrivit cărora în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.1 al articolului 283, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect și neacordarea tichetelor de masa pentru perioada aprilie 2009 - la zi și la zi însemnând data pronunțării sentinței, tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie un interes colectiv al salariaților ci unul individual, astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru toate situațiile, altele decât cele prevăzute în art.283 alin.1 Codul muncii. Raportat la data înregistrării acțiunii, respectiv
10 februarie 2010, pretinsele drepturi au fost solicitate în termenul legal mai sus arătat.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamantă prin S. „. Căi F.
C., în contradictoriu cu pârâta R. de T. F. de C. C. , având în vedere actele depuse la dosarul nr.(...), respectiv contractul colectiv de muncă pentru anii
2007 - 2008, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul a retinut următoarele:
I. Referitor la solicitarea reclamantei privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009;
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii
2007- 2008 a fost înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007 și, prelungit prin actele adiționale nr.1753/26 martie 2008 și nr.437/(...), astfel că în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007.
Potrivit art.32 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. muncadesfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestuisalariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la
10 % din fondul de salarii realizat lunar";,iar potrivit art.33 din acelașicontract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6. Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea din funcție, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
Din coroborarea acestor dispoziții, rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății beneficiază de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit.a si b, respectiv, retragerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% și reducerea salariului de bază și/sau, după caz a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de munca.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtei regionale la plata salariului suplimentar. D. s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii .
Reclamanta îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. 6, in sensul că nu a fost sancționată disciplinar, astfel că este îndreptățită să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32 alin.1.
Așa fiind, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamantă sunt întemeiate, astfel că le-a admis și a obligat pe pârâta R. de
T. F. de C. C. să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii
2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.32 din contractul colectiv de munca, potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate au fost actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
II. Referitor la solicitarea reclamantei privind acordarea premierii pentru „. ceferiștilor"; aferentă anului 2009 și a ajutorului material de P. și de
C. pentru anul 2009.
Plata acestor sume pe anul 2009 au fost solicitate în temeiul dispozițiilor art.69 din contractul colectiv de munca pe anii 2007-2008.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de un ajutor material bănesc, iar pentru „. ceferiștilor"; de o premiere, ambele stabilite cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 23 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă se încheie pe durată determinată, care nu poate depăși 12 luni, părțile semnatare putând hotărî prelungirea aplicării în continuare a contractului colectiv de muncă, în condițiile în care acesta a fost încheiat sau în alte condiții ce vor fi convenite.
În considerarea acestor dispoziții legale, prin actul adițional nr.
1753/26 martie 2008, părțile semnatare au convenit prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 până la data de 31 ianuarie 2009, iar prin actul adițional nr. 437/(...) s-a convenit prelungirea aplicării acestuia pe perioada 1 ianuarie 2009 - 28 februarie 2009.
Așa cum rezultă din adresa pârâtei nr. (...), urmare finalizării negocierii și semnării de către părți a contractului colectiv de muncă valabil pentru anii 2009-2010, în data de 4 iunie 2009 s-a înregistrat sub nr.1/2450/(...) actul adițional, astfel că s-a convenit de părțile semnatare, ca articolul 69 din CCM, ce reglementează tocmai acordarea ajutoarelor și premiilor în discuție să primească aplicare numai cu începere din data de 1 ianuarie 2010 .
Ca atare, aceste pretenții ale reclamantei au fost apreciate neîntemeiate, neavând la bază vreun act (contract individual de muncă, contract colectiv la nivel de unitate sau lege) care să recunoască acest drept pe anul 2009, impunându-se astfel respingerea lor.
III. Referitor la solicitarea reclamantei privind acordarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 - la zi și la zi însemnând data pronunțării hotărârii, respectiv 10 februarie 2011.
T. a reținut că în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din L. 1. „ salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator."; Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, iar pe baza criteriilor stabilite de L. 1. se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masa, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Aceste clauze din contractul colectiv de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție pentru stabilirea salariaților care primesc astfel de tichete (art.2 din HG nr.5/1999).
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă numai dacă: persoana are calitatea de angajat; angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; si dacă există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr.14 din 18 februarie 2008 că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă";.
În cauză, chiar dacă în contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-
2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin actele adiționale mai sus arătate s-a prevăzut la articolul 81 că „. S. beneficiază de 20 tichete de masă pe lună pentru fiecare salariat, în condițiile legislației în vigoare dar din actele dosarului rezultă că în cauză nu este îndeplinită cerința capacității financiare a regionalei de a plăti.
Așa cum rezultă din bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2009, poziția 49, suma alocată de 7594,81 mii lei, s-a afectat pentru plata contravalorii tichetelor de masă, doar în perioada ianuarie - martie 2009, iar în ce privește anul 2010, poziția 48 , cât și ulterior, în buget nu a fost alocată nicio sumă de bani cu această destinație, motiv pentru care și acest capăt de cerere se impune a fi respins.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 23,
25 alin.3, 33 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, republicată, art.7, art.32, art.69, art.81 din contractul colectiv de munca încheiat pe anii 2007-2008 , cu modificările ulterioare, art. 37, art.161 alin.4, art. 236 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte, în limitele mai sus arătate, acțiunea civilă formulată de reclamantă, reprezentată prin S. „. Căi F. C. împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal S. L.
„Căi F. C. pentru și în numele reclamantei T. M. și pârâta R. de T. F. de C.
C.
Reclamanta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că acțiunea este îndreptată atât împotriva societății, cât și împotriva sucursalei acesteia care efectuează plata, că în mod eronat prima instanță a reținut că S. N. de T. F. de C. „. C. „SA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, atâta vreme cât aceasta a încheiat contractul colectiv de muncă, iar plata drepturilor salariale se face de pârâta R. de T. F. de C. C. numai după ce a fost aprobată de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. „SA
În ce privește primele pentru „. F., P. și C., instanța de fond nu a ținut seama de prev. art. 247 C. Muncii, care prevăd că în cazul în care
Contractul Colectiv de M. nu mai este valabil, se aplică Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel superior. Față de aceste prevederi pentru perioada
(...) și (...) s-a aplicat Contractul Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul
F., care le acordă aceste drepturi prin art. 71.
Instanța de fond reține în mod corect că clauzele art. 69 din
Contractul Colectiv de M. se suspendă la plată până în (...), acțiunea fiind depusă după această dată, astfel că, prin suspendarea aplicării art. 69 din Contractul Colectiv de M. până la (...), atât sindicatele cât și administrația au fost de acord cu plata acestor drepturi, începând cu anul 2010, iar prin suspendarea clauzelor contractuale nu s-au anulat aceste drepturi, ci doar s-a dorit plata acestora la o dată ulterioară.
În ce privește acordarea tichetelor de masă, reclamanta a arătat că includerea lor în cheltuielile salariale este o obligație ce revine în exclusivitate angajatorului. Prin urmare, în mod eronat instanța de fond nu a acordat un drept salarial pentru a cărui neincludere în buget se face răspunzător în exclusivitate angajatorul.
Pârâta R. de T. F. de C. C. a atacat cu recurs în termenul legal hotărârea pronunțată, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., pârâta învederează că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raportat la dispozițiile HG nr. 5. doar societatea N. de T. F. de C. „. C. SA B. este în măsură să aloce fonduri pentru achitarea drepturilor bănești solicitate de reclamantă și nu R. de T. F. C., al cărei director are doar un mandat special în ceea ce privește încadrarea personalului necesar desfășurării activității, plata salariilor personalului și a celorlalte drepturi bănești izvorâte din Contractul Colectiv de M. făcându- se doar de S. C. C. SA.
Pârâta a critica sentința și sub aspectul faptului că instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda salariul suplimentar aferent anului 2007- 2008
- 2009 și a primei pentru Z. feroviarului și a ajutorului material de P. aferent anului 2009, în opinia recurentei fiind aplicabil termenul de prescripție prev. de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii și nu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, care a fost aplicată greșit de către instanța de fond.
În ce privește soluția de admitere a acțiunii și a acordării salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2008 - 2009, pârâta a arătat că clauzele din Contractul Colectiv de M. ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficiență decât în măsura în care, fondul de salarii al S. C. C. SA este suficient pentru plata acestor sume, obligații de plată luând naștere doar în condițiile existenței surselor de venit care se aprobă prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Instanța de fond nu a reținut apărările formulate de pârâta S. C. C.
SA, prin care aceasta a arătat că nu a avut venituri pentru constituirea acestui fond și că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salarii. Mai mult, S. C. C. SA, fiind o societate cu unic acționar Statul Român, sub autoritatea M. T. și Infrastructurii, avea obligația respectării prev. art. 7 alin.
1 din OUG nr. 79/2008, prevederi în baza cărora îi revenea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele aferente anilor 2007 -
2009.
Prin întâmpinarea depusă S. C. C. SA B. s-a opus admiterii recursului declarat de reclamantă și de S. L. Căi F. respectiv R. de T. F. de C. C., arătând că în ce privește acordarea primelor pentru „. F., ajutorul de P. și C. pentru anul 2009, în perioada (...) - 4 iunie 2009 la nivel de unitate nu a existat CCM, iar în urma negocierii cu sindicatele în contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2009- 2010 s-a convenit ca în anul 2009 să nu se mai acorde aceste ajutoare.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a Regionalei de T. F. C., intimata a arătat că soluția instanței de fond este legală cu privire la soluționarea acestei excepții.
Intimata nu s-a opus admiterii recursului declarat de R. de T. F. C., sub celelalte aspecte, invocând în sprijinul poziției ale faptul că reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, în timp ce acțiunea a avut ca temei de drept dispozițiile art. 69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fapt ce echivalează cu o modificare a cadrului procesual.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt întemeiate în parte, și în consecință, în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le admită pentru următoarele considerente:
Ref eritor l a excepț ia l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive a p âr âte i S. N. de T . F. de C. "C. C." S.
Este adevărat că, în cauza dedusă judecății, membrii de sindicat, în numele cărora a fost promovată acțiunea, sunt angajați ai pârâtei R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă fiind încheiat contractul individual de muncă al membrilor de sindicat, această pârâtă având, în limitele delegărilor de competență date de S. C. C. SA, calitatea de angajator direct, raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și membri de sindicat.
Cu toate acestea, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, pârâta S. C. C. SA are calitate de ordonator de credite, în raport de prevederile art. 18 alin 1 din HG nr. 5. potrivit cărora: ";C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care include subvențiile, alocațiile și compensațiile de la bugetul de stat și care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției S. și al M. Finanțelor.";
De asemenea, pârâta S. C. C. SA a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin. 3 din H. nr.
5. are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art. 43 din L. nr. 31/1990. În plus, conform art. 6 alin. 2 pct. 10 din același act normativ, S. N. de T. F. de C. „. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații drepturilor de natură salarială este necesar ca acestea sa fie prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, a cărui elaborare intră în sarcina S. C. C. SA, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 18 alin. 1 lit. a din H. nr. 584/(...), privind înființarea S. N. de T. F. de C. "C. C." S., C. de A. al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. elaborează proiectul bugetului anual de venituri și cheltuieli al C. C., în timp ce potrivit art. 18 alin. 1 lit. l din același-i act normativ, același C. de A. aprobă proiectul contractului colectiv de muncă ce urmează a fi negociat cu reprezentații salariaților.
Potrivit art. 19 alin. 1 lit. d din același act normativ, directorul general al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. „. contractul colectiv de muncă în limita mandatului dat de C. de A., iar conform art. 19 alin. 1 lit. b, acesta
„angajează, promovează și concediază personalul C. C..
Drept urmare, Curtea constată că în cauză S. N. de T. F. de C. "C. C."
S. justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă, astfel încât, în mod nelegal prima instanță a admis această excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S.
Așa fiind, Curtea constată acest motiv din ambele recursuri este fondat, impunându-se admiterea ambelor recursuri sub acest aspect, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S., cu consecința admiterii acțiuni reclamantului și în contradictoriu cu această pârâtă.
Ref eritor l a excepț ia prescr ipț ie i drep tulu i l a acț iune , Curtea constată că aceasta în mod legal a fost respinsă de către prima instanță, motivat pe următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 din C. Muncii, „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C. Muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din C. Muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din C. Muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile ce formează obiectul cauzei deduse judecății este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. Muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În cee a ce pr iveș te f ondul c auze i , respectiv, critica din recursul pârâteireferitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii (...), Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 79/2001 și O.U.G. nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din L. nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii,
„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, având ca obiect acordarea salariului suplimentar aferent anilor (...), astfel încât, acest motiv din recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
În cee a ce pr iveș te s ol ic itare a recl aman tului de acordare a tichetelor de m as ă, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins această solicitare, având în vedere următoarele:
Art. 81 din Contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii
2007-2008 și 2009-2010 prevede „Acordarea a câte un tichet de masă pe zi pe angajat începând cu drepturile lunii noiembrie 2007, conform prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din L. nr. 1. „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 14 din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă „nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât, în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul 2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie, iar prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul
2010 (aprobat prin H. nr. 3.) nu s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond nu a obligat pârâta (pârâtele) la plata tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 până la zi, mai ales că, tichetele de masă, odată acordate, pot fi folosite până la sfârșitul anului pentru care au fost efectiv acordate, valabilitatea acestor tichete de masă expirând la finele anului pentru care au fost acordate.
În consecință, chiar dacă s-ar acorda în prezent aceste tichete de masă aferente perioadei aprilie 2009 - la zi, acestea nu ar mai putea fi valorificate, întrucât, perioada lor de valabilitate a expirat.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamantului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Referitor la motivul de recurs, din recursul reclamantului, privitor la a cord are a pr ime lor p en tru P., C. ș i „. F., af erente anulu i 2009 .
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z.
Ceferiștilor ((...)), a ajutorului material de P. ((...)) și a ajutorului material de C., aferente anului 2009, este întemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.2572/0(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Susținerile pârâtei, în sensul că în perioada (...) - 0(...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății sunt corecte, însă, Curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 69 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. B. N., reclamantul a solicitat acordarea acestor prime, de P., de C. și pentru „. F.ilor";, aferente anului 2009, în temeiul art. 69 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar nu este mai puțin adevărat că în drept, la finalul expunerii motivelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că „în drept invocăm dispozițiile contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate";.
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a fundamentat din punct de vedere juridic, acțiunea pe prevederile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care au fost solicitate despăgubirile în echivalent a drepturilor salariale neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii, în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 C. muncii, ca urmare a suspendării prevederilor
Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) -
0(...), în cauză au devenit aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Potrivit art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar coroborat cu art. 247 C. muncii, Curtea constată că se impune a fi admis recursul reclamantului, modificată sentința recurată, în sensul obligării pârâtelor la plata către reclamant a premiului de P., de C. și de „. F., aferente anului 2009.
Ref eritor l a excepț ia l ipse i c al ităț ii proces u ale p as ive a p âr âte i R. de T .
F. de C. C., reiterată de pârâtă prin motivele de recurs, Curtea constată că aceasta se impune a fi respinsă, motivat pe faptul că această pârâtă are calitatea de angajator, calitate necontestată, astfel încât, prin prisma art. 41 alin. 2 C.pr.civ., această pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, dar are organe proprii de conducere, numite de societatea-mamă, poate sta înjudecată ca pârâtă.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei este nefondat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite în parte ambele recursuri, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursurile declarate de reclamanta T. M. și pârâta R. DE T. F. DE C. C. împotriva Sentinței civile numărul 1./(...) a T. B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C." SA și în consecință admite acțiunea reclamantei și față de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C." SA.
Obligă ambele pârâte să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, precum și ajutorul material de P. și C. 2009 și premiul anual de Z. F. 2009, toate actualizate cu rata de inflație la data plății.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 2047/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 346/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
