Decizia civilă nr. 575/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 575/R/2011
Ședința publică din data de 15 februarie 2011
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent B. M. împotriva sentinței civile nr. 2086 din 10 iunie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC F. S. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate - avocat M. F. I. din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta intimatei depune la dosar copie de pe factura și ordinul de plată ce atestă plata onorariului avocațial arătând că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită și susține concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța fondului ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform actelor depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), reclamantul B. M. a solicitat obligarea pârâtei S. S. la plata unei despăgubiri în cuantum de
1100 lei pentru încălcarea dispozițiilor legale cu ocazia concedierii și a sumei de 2500 lei pentru zilele de sâmbătă lucrate. La data de 29 iunie 2009 s-au precizat pretențiile la suma de 3030 lei pentru zilele de sâmbătă lucrate.
Prin sentința civilă nr. 2086 din 10 iunie 2010, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată.
A fost obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut în conformitate cu contractului individual de muncă nr.14910/2007, reclamantul a fost angajat al societății pârâte, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...), în funcția de gestionar, cu un program de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână, desfășurat între orele 8,30 - 16,30 și cu un salariu de bază lunar brut de 800lei. Cuantumul retribuției reclamantului a fost modificat prin actele adiționale la datele de (...), (...) și (...). Acest contract individual de muncă a fost desfăcut prin decizia nr.1/(...) emisă de către pârâtă, comunicată reclamantului și necontestată de către acesta.
Din statele de plată aferente perioadei septembrie 2007 - februarie
2009 a rezultat că reclamantul a fost plătit lunar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă în funcție de salariul stabilit prin C.
Potrivit prevederilor art.65 alin.2 C. muncii invocat de către reclamant pentru suma de 1100 lei, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Decizia de concediere nr.1/(...) emisă de către pârâtă nu a fost contestată în termenul legal astfel că afirmațiile reclamantului că în locul său a fost adusă altă persoană cu aceleași atribuțiuni de serviciu pe care le desfășura el, nu au mai fost luate în seamă.
Deoarece respectiva decizie de încetare a C. nu a fost contestată în termenul legal și pârâta a plătit lunar salariul negociat cu reclamantul dovedind acest fapt prin semnarea statelor de plată, cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 1100 lei reprezentând despăgubiri echivalente cu retribuția netă a unei luni de muncă a fost respinsă.
În cuprinsul C. încheiat între părți este stabilită de comun acord durata muncii și anume o normă întreagă cu timp de lucru de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână în intervalul orar 8,30-16,30.
Martorul F. I. L. a afirmat că la cererea patronului se lucrau cam 2 zile de sâmbătă pe lună, între orele 8,30 - 14,oo, că reclamantul a lucrat în asemenea zile și că aceste zile de sâmbătă lucrate au fost recompensate de zile libere.
Potrivit prevederilor art.120 C. muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de 30 de zile de la efectuarea acestuia în luna următoare munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acestuia, stabilit prin negociere care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
În cazul de față, munca prestată în zilele de sâmbătă a fost compensată cu zile libere plătite astfel că cererea reclamantului privind plata sumei de
3030 lei reprezentând ore suplimentare a fost nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. M. solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că pârâta neagă cu vehemență că angajații societății erau obligați în zilele de sâmbătă.
Martorul F. I. L., fost coleg al reclamantului, contrazice afirmațiile pârâtei, mărturisind că erau puși să muncească doar câte două sâmbete din lună. Martorul mai afirmă că nu erau retribuiți, dar erau compensați cu zile libere plătite. Acest martor este și în prezent angajatul pârâtei și probabil din cauza aceasta nu a mărturisit întreg adevărul.
Din luna septembrie 2007 de când a fost angajat reclamantul și până în noiembrie 2008, a fost obligat să muncească în toate sâmbetele din lună și din luna noiembrie 2008 a fost obligat să meargă câte două sâmbete pe lună la serviciu. P. prima parte, septembrie 2007 - octombrie 2008 nu a primit nici o compensație de nici un fel în schimb începând cu luna noiembrie 2008 a fost plătit la negru în bani.
P. munca prestată de fiecare angajat, atât cea din cadrul C.I.M cât și cea suplimentară - sâmbăta, în baza art.116 din Legea nr.53/2003angajatorul era obligat să țină evidența orelor de muncă prestate de angajați cu semnătura lor.
În cazul când reclamantul ar fi cerut să fie compensat prin zile libere plătite, angajatorul trebuie să dețină cereri scrise de către acesta la adresa administratorului societății și să primească aprobare ca să-și recupereze timpul de muncă prestat suplimentar.
Reclamantul mai solicită ca pârâta, dacă deține aceste cereri să le depună la dispoziția instanței.
De altfel, în anexele 2 și 3 din plângerea de la dosar, a cerut ca pârâta să prezinte în copie și original mai multe acte care sunt deținute numai de către aceasta, la sediul firmei, la dispoziția instanței de judecată, dar a refuzat cu scopul vădit de a bloca aflarea adevărului, fapt care a fost tolerat și de către instanță.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 pârâta S. F. S. C.-N. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta subliniază că recurentul a înțeles să critice sentința exclusiv cu privire la soluția dată capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3030 lei cu titlu de contravaloare a orelor suplimentare, solicitând ca la soluționarea cauzei să se aibă în vedere exclusiv motivele de recurs depuse în termen de către reclamant.
1. Arată că potrivit dispozițiilor art. H al.2 lit. c din contractul individual de muncă „nu se vor efectua ore suplimentare cu excepția cazurilor de forță majora sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora";.
După cum rezulta din fișele de pontaj depuse la dosarul cauzei, reclamantul a fost prezent la muncă și pontat corespunzător timpului lucrat și prevederilor contractului individual de muncă, având în vedere că în activitatea societății nu au intervenit cauze de forță majoră sau accidente care să justifice efectuarea de ore suplimentare.
2. Prin statele de plata depuse la dosar, semnate de către reclamant a făcut în conformitate cu dispozițiile art.163 C. muncii, dovada faptului că acesta și-a încasat la zi drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata.
3. Reclamantului nu i s-a solicitat niciodată efectuarea de muncă suplimentară - în zilele de sâmbăta - care de altfel, conform legii nu s-ar fi putut efectua în absența unui acord al salariatului.
În situația în care reclamantul ar fi prestat într-adevăr muncă suplimentară, aceasta, potrivit dispozițiilor art.119 alin. 1 C.muncii trebuia compensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termen de 30 de zile de la efectuarea muncii suplimentare, munca suplimentară trebuia retribuită prin adăugarea unui spor la salariu, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.120 C.muncii.
În speța reclamantul nu a făcut dovada faptului că ar fi solicitat angajatorului în termen de 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare compensarea prin ore libere plătite și nici a împrejurării ca ar fi pretins societății plata unui spor de salariu în caz de imposibilitate de compensare.
Pe cale de consecință apreciază ca o atare cerere adresata direct instanței după încetarea raporturilor de munca trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției probele dosarului și în special depoziția martorului F. I. care a relatat împrejurarea că sâmbăta la sediul societății se prezentau administratorul și soția sa pentru adeservi clienți care erau din alte localități, ceea ce se întâmpla cam de doua ori pe lună, precum și că dacă au existat situații în care la societate s-au prezentat sâmbăta și alți angajați s-a întâmplat doar cu titlu de excepție și pentru aceasta perioada li s-au acordat ore libere plătite, în conformitate cu prevederile codului muncii. Martorul a arătat de asemenea că reclamantul nu avea ca atribuții de serviciu să semneze facturi pentru marfa livrată.
Consideră că în speța dedusa judecății nu sunt incidente prevederile dispozițiilor art.155 și 156 din C. muncii, sumele pretinse de către reclamant nefiind drepturi salariale restante câtă vreme acesta și-a încasat la zi toate drepturile salariale, astfel cum rezultă din actele dosarului, sumele pretinse fiind nedovedite, sens în care soluția dată de instanța fondului este temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare.
Practic, în dezlegare acestuia, trebuie clarificate atât o chestiune de nelegalitate, cât și una de netemeinicie.
În primul rând, se pune problema admisibilității solicitării de plată a sporului pentru munca suplimentară în condițiile în care nu s-a solicitat compensarea acesteia cu ore libere plătite, conform prevederilor art. 119 C. muncii.
Curtea constată că, dacă în mod incontestabil, art. 120 C. muncii condiționează plata muncii suplimentare printr-un spor la salariu de imposibilitatea compensării acesteia prin ore libere plătite, neîndeplinirea acestei condiții prin lipsa unei solicitări din partea angajatului nu poate fi invocată de angajator decât prin invocarea propriei culpe, întrucât art. 119 C. muncii nu stabilește ca o condiție pentru acordarea de ore libere plătite pentru muncă suplimentară formularea unei cereri în acest sens de către angajat. Dimpotrivă, exprimarea din cuprinsul art. 119 C. muncii este una imperativă, „muncă suplimentară se compensează";, așa încât angajatorul nu poate invoca neacordarea din oficiu a acestor ore libere plătite decât invocându-și propria culpă. Or, nemo propriam turpitudinem allegans.
Apoi, în măsura în care se consideră probată efectuarea de ore suplimentare, angajatorul, pentru același considerent, nu poate invoca inexistența cazurilor de forță majora sau a unor lucrări urgente, enumerate în contractul individual de muncă ca justificând solicitarea de efectuare de ore suplimentare, în condițiile în care în realitate a organizat astfel activitatea în cadrul societății încât efectuarea muncii suplimentare s-a impus ca o obligație de serviciu. Din nou, ar fi vorba despre invocarea propriei culpe, angajatorul fiind cel care organizează programul de lucru.
Se mai impune clarificarea regimului juridic aplicabil muncii derulate de reclamant în zilele de sâmbătă și duminică, în condițiile în care prin petitul acțiunii, acesta solicită plata muncii suplimentare, invocând în drept prevederile art. 117 și următoarele C. muncii
Or, dacă art. 117 și următoarele reglementează muncă suplimentară, regimul juridic al repausului săptămânal este reglementat de art. 132 și următoarele C. muncii, fiind vorba despre două instituții juridice distincte, cu efecte deosebite.
În speță, se constată că practic, nu se invocă situațiile de la art. 132 și
133 C. muncii, unde se reglementează acordarea unui spor pentru cazul în care repausul săptămânal este acordat în alte zile decât sâmbăta și duminica, ca și a unui spor pentru situația suspendării repausului săptămânal pentru situații excepționale cum sunt organizarea unor măsuri de salvare apersoanelor sau bunurilor angajatorului, evitarea unor accidente iminente sau înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității.
Ceea ce invocă reclamantul este prestarea de muncă suplimentară, deci peste limita de 40 de ore pe săptămână fixată prin contractul individual de muncă, dar în zilele de sâmbătă.
Se vor aplica prin urmare dispozițiile pertinente pentru munca suplimentară, ale art.120 C. muncii, coroborat cu art. 41 alin.3 lit. f) din CCMUN pe anii 2007-2010, care statuează că pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acorda un spor de 1. din salariul de bază.
Sub aspectul criticii de netemeinicie invocate de recurent prin trimiterea la depoziția martorului audiat, se reține că, într-adevăr, s-a probat pe cale testimonială că „la cererea patronului se lucra și sâmbăta"; și
„reclamantul a lucrat în asemenea zile";, aproximând martorul că „de obicei se lucrau cam două zile de sâmbătă pe lună, respectiv între 8.30-14";, cu precizarea că acestea se recompensau cu zile libere (fila 103 dosar fond).
Depoziția acestui martor, angajat în cadrul societății, se coroborează cu împrejurarea nedepunerii de către angajator a orarului societății, deși această probă a fost solicitată de reclamant (fila 48 dosar fond), pârâta făcând doar apărări pe marginea probei, în sensul că orarul este pentru uzul clienților și nu pentru angajați (fila 57 dosar fond).
Împrejurarea că nu se reflectă în pontaje efectuarea de ore suplimentare nu poate înlătura relevanța probațiunii menționate în cele ce preced, dat fiind că acestea sunt întocmite de angajator, și deci, în condițiile în care nu plătește orele suplimentare, în mod consecvent, nu va trece în pontaje aceste ore.
Prin urmare, coroborând refuzul angajatorului de a depune orarul de funcționare cu depoziția martorului, care se afla de altfel într-o poziție vulnerabilă față de societate, fiind angajatul acesteia, Curtea va constata că s-a probat în cauză desfășurarea activității profesionale a reclamantului, de regulă, în fiecare sâmbătă, conform orarului invocat, dat fiind că raportat la funcția deținută de reclamant în firmă, aceea de gestionar, în mod normal, nu se putea desfășura activitatea societății fără prezența acestuia, neputând fi scoase din gestiune bunurile comercializate de firmă fără prezența gestionarului.
Date fiind aceste considerente, urmează a fi admis recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii capătului de cerere cu privire la care s-a formulat recurs, obligându-se pârâta intimată la plata sumei de 3030 lei, calculul propus de reclamant nefiind contestat de intimata pârâtă.
Se reține aplicabilitatea prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
Asupra cheltuielilor de judecată, reține că la fond, pârâta a justificat suma de 1000 lei, cu titlu de onorariu avocațial, din care, raportat la modificarea în parte a sentinței prin admiterea petitului privitor la plata muncii prestate sâmbăta, proporțional deci cu măsura în care a câștigat procesul (raportat și la petitul nerecurat și cu privire la care se menține soluția primei instanțe), reclamantul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale aferente fondului. În drept, sunt incidente prevederile art. 274 și 276 C.proc.civ.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul B. M. împotriva sentinței civile nr. 2086 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea precizată a reclamantului B. M. în contradictoriu cu pârâta SC F. S. C. N. și în consecință obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3030 lei reprezentând contravaloarea muncii în zile de repaos săptămânal.
Obligă reclamantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 15 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.P.U. și E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4945/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2047/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
