Decizia civilă nr. 35/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.35/RC/2011
Ședința publică din data de 1 M. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea
D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. împotriva deciziei civile nr. 2. din 27 octombrie
2009 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe intimații I. Z. și alții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimaților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție și P. de pe lângă C. de A. C. - consilier juridic M. V., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de (...) intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție a înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise.
Se constată de asemenea că la data de 31 ianuarie 2011 contestatorul a înregistrat la dosar o cerere prin care învederează că înțelege să renunțe la judecata contestației în anulare formulată solicitând instanței să ia act de această renunțare.
Reprezentanta intimaților solicită a se lua act de renunțarea la judecată formulată în cauză.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 2. pronunțate la data de 27 octombrie 2009 de C. de A. C. în dosar nr. (...), au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă C. de A. C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. împotriva sentinței civile nr.256/F din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr.(...), sentință prin care s-a pronunțat instanța asupra sporului de confidențialitate datorat reclamanților, în calitatea acestora de procurori.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare D. DE I. A I. DE C . O. ȘI T. B. solicitând în temeiul art.317 alin.1 pct.1 C.pr.civ. admitereaacesteia, anularea deciziei pronunțată de C. de A. C. și admiterea recursului formulat de contestatoare, cu motivarea că procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită.
La data de 31 ianuarie 2011, prin registratura instanței, contestatoarea a depus la dosar un script prin care solicită a se lua act de renunțarea la judecata contestația în anulare pe care a formulat-o în prezentul dosar, întemeiat pe dispozițiile art.246 alin.2 C.pr.civ.
Potrivit art. 246 alin. (1) C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.
Cererea contestatoarei se circumscrie dispozițiilor legale menționate.
Prin urmare, în temeiul art. 246 alin. 1 C.pr.civ., C. va da eficiență actului de dispoziție procedurală a părții și va constata că a intervenit renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Ia act de renunțarea la judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. împotriva deciziei nr. 2. pronunțate la data de 27 octombrie 2009 de C. de A. C. în dosar nr. (...).
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 1 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M./2 ex./(...).
Jud.recurs: L.D., S.D. și D.G.
← Decizia civilă nr. 3520/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2978/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|