Decizia civilă nr. 5181/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5181/R/2011
Ședința decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - R. DE T. F. DE C. M. împotriva sentinței civile nr. 1. din 08 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați I. V., N. M., și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 07 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, F. S. T. F. din România a transmis prin fax întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiat și nelegal a recursului, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 08 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, F. S. T. F. din România a transmis prin fax întâmpinare la care a anexat un set de acte (filele 26 - 86).
Totodată, se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și de instanță din oficiu.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții I. V. și N. M. prin F. S. T. F. B., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA și R. DE T. F.
DE C. M., ca fiind întemeiată și, în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2006, 2007 și 2008 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.Fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale de T. F. de C. „. C. S. B., invocată de instanță din oficiu, este neîntemeiată.
Chiar dacă între pârâta . N. de T. F. de C. „. C. S. cu sediul in B. și reclamanți nu există un raport direct de muncă, aceasta neavând calitatea de angajator ci pârâta regionala, din actele depuse la dosar și din L. 31/1990 R, rezultă că bugetul de venituri și cheltuieli este aprobat de S. N. de T. F. de C. „. C. S., astfel că în conformitate cu prevederile art.41 alin.2 C.pr.civ. nu numai R. C. M. (fosta R. C. I.) ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că pârâta S. N. de T. F. de C.
„. C. S. este semnatara contractelor colective de muncă invocate de reclamanți în susținerea dreptului pretins, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S. B.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de acordare a salariului suplimentar aferent anilor 2006, 2007 și 2008, invocată de pârâta . N. de T. F. de C. „. C. S., nu este întemeiată.
Din însuși termenii utilizați în cuprinsul contractului colectiv de munca la art.32 alin.1 - de salariu suplimentar - și observând că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie din cadrul fondului de salarii
(art.32 alin.3), se deduce că sumele cerute prin acțiune au fost calificate de contractanți ca având caracter salarial și nicidecum cel prevăzut de art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, astfel că în speță primesc aplicare prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii (în forma prevăzută de L. 5.) respectiv prevederile art.268 alin.1 lit.c din L. 40/2011 și termenul în care se poate solicita astfel de drepturi este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, acest termen a fost respectat întrucât în același contract colectiv de muncă se prevede că salariul suplimentar se primește după expirarea anului calendaristic în care a fost prestată munca de salariat.
Prin urmare, pentru anul 2006 primul termen se situează la începutul anului 2007 și se sfârșește la începutul anului 2008, pentru anul 2007 primul termen se situează la începutul anului 2008 și se sfârșește la începutul anului
2009 iar pentru anul 2008 primul termen se situează la începutul anului 2009,
și se sfârșește la începutul anului 2010. Or, acțiunea de față s-a formulat la Tribunalul București la data de 24 decembrie 2009, deci in termenul de prescripție legal.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul apreciază că în speță drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; iar termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din vechiul Cod al muncii respectiv de art.268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Referitzor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au fostsalariați ai pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. S.- R. de T. F. de C. M. în perioadapentru care se solicită plata drepturilor indicate în acțiune, 2006-2008.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei S., aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii
2005- 2006 înregistrat sub nr. 6110 din data de 29 septembrie 2005 (f. 26) împreună cu actul adițional nr.1143/28 februarie 2006 (f.23-25) și cel pe anii
2007-2008, înregistrat sub nr. 1625 din data de 29 martie 2007( f.14 - dosar inițial) împreună cu actele adiționale nr. 5241 din data de 31 octombrie 2007
(f. 17-21)și nr.1753/26 martie 2008 f.13-16, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, se aplică de la data înregistrării contractului - 29 septembrie 2005.
Potrivit art.32 alin.1 din aceste contracte colective de munca, „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
(3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la
10% din fondul de salarii realizat lunar";, iar potrivit art.33 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6. Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate beneficia de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare, cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit.a si b, respectiv, retragerea uneia sau a mai multor clasa de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10 și reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de munca.
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. D. s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâtele trebuiau să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei din cuprinsul întâmpinărilor întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 7. coroborate cu art.15 alin.1 din OUG nr.37/2008, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractele colective de muncă, aceasta putând ține cont de prevederile acestui act normativ la momentul negocierii contractului colectiv de muncă.
Din actele depuse de pârâte la dosar, nu rezultă că reclamanții nu îndeplinesc condițiile impuse de prevederile A. 6, astfel că sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32.
Așa fiind, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, coroborate cu dispozițiile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, incidente pentru perioada anilor 2006-2008(care prevăd aceleași drepturi), tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, astfel că au fost admise așa cum au fost formulate, fiind obligate pârâtele să le plătească acestora salariul suplimentar pentru anii 2006, 2007 și 2008, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.32 din contractele colective de munca, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 23, 25 alin.3, 33 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, republicată, art.7, art.32 din contractul colectiv de munca încheiat pe anii (...)-2008 cu modificările ulterioare, art. 37, art.166 alin.4, art. 229 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți prin F. S. T. F. B. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. N. de T. F. M. „. C. - R. de T. F. de C. M. potrivit dispozitivului prezentei hotărâri. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
În termen legal, a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." SA B. -
R. de T. F. de C. M., solicitând casarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
Recurenta consideră că, în cauză, dreptul material la acțiune este prescris, fiind incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii, care reglementează termenul de prescripție de 6 luni, iar nu dispozițiile art. 283 al.
1 lit. c din codul Muncii, privitoare la termenul de prescripție de 3 ani.
Invocă faptul că salariul suplimentar nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM, rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Drepturile solicitate au fost stipulate în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. În anii 2008 și 2009 veniturile proprii ale societății nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor obligatorii, fiind de notorietate că anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta F. S. T. F. din România a solicitatrespingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală (f. 20).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea notează că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond întrucât art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că în conformitate cuprevederile art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „.ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
„salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 alin.(3) din CCM rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se apreciază că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În mod corect prima instanță a dispus obligarea la plata salariului suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată, prin prisma faptului că părțile semnatare ale CCM au avut în vedere acordarea acestui adaos în raport de perioada în care persoana și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul societății.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În ceea ce privește OUG nr. 7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din L. nr.
130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul pârâtei.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C. C." S. - R. DE T. F. DE C. M. împotriva sentinței civile numărul 1512 din
(...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER L . D. D. G.
S. D.
C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 2847/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3390/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
