Decizia civilă nr. 3089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3089/R/2011
Ședința din 19 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. D. G. DE A. S. ȘI P. C. împotriva sentinței civile nr. 1790 din 07 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați D. G. DE A. S. ȘI P. C., C. J. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate D. G. de A. S. și P. C., consilier juridic D. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată D. G. de A. S. și P. C. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate D. G. de A. S. și P. C. depune la dosar delegație și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate D. G. de A. S. și P. C. solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1790 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată către reclamantul S. D. G. DE A. S. ȘI P. C. C.-N., în numele și pentru membrii de sindicat menționați în hotărâre, în contradictoriu cu pârâții D. G. DE A. S. ȘI P. C. C.-N. și C. J. C., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Membrii sindicatului sunt salariații pârâtei de rd.1, personal contractual si începând cu luna iulie 2010 au primit salariul diminuat cu 25% în temeiul art.1 din L. nr. 1. care are următorul cuprins: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanțeide urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 157 al. 2 din
Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Instanța a reținut că prin edictarea dispozițiilor din L. nr. 1. statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea salariilor cu
25 % până la 1 ianuarie 2011 și cu 10% în continuare, reclamanții nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit.
Dreptul reclamanților la plata unui salariu, fără a se garanta și un cuantum determinat al acestuia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are următorul cuprins: „Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu se acordă un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, C. a reținut, în cauza Eskelinen c.
Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la cuantumul salariului au fost modificate prin art. 1 din L. nr. 1..
În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Atunci când procedează la reducerea cuantumului unor drepturi salariale plătite de la bugetul de stat, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. Încauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului salariilor, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul
2010, în expunerea de motive a legii.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru reducerea cuantumului salariilor s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public mai sus menționat, interes care primează celui particular.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, întrucât cuantumul salariilor s- a redus cu 25 % iar ulterior s-a menținut o reducere de 10%, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în România. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent.
Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 din L. nr. 1. și a deciziilor C. menționate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. D. G. DE A. S.
ȘI P. C. - S. în numele și pentru membrii de sindicat, solicitând în temeiul art.
304 pct. 9 Cod procedură civilă modificarea în totalitate a sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivare reclamantul a arătat în esență că este greșită interpretarea instanței de fond în sensul că prin punerea în aplicare a măsurii stabilite prin art. 1 al L. 1. nu a fost încălcat dreptul de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 din C. E. a D. O., datorită faptului că ar avea rezerve în ce privește considerarea salariului nediminuat ca fiind un „. în înțelesul C.i.
Reducerea drepturilor salariale și de natură salarială, precum și a prestațiilor de asigurări sociale echivalează în opinia recurentului cu o expropriere, fapt ce contravine dispozițiilor art. 44 alin. 3 din Constituție.
S-a mai arătat că deși diminuarea are un caracter aparent temporar, prin trimiterea generală la dispozițiile L. 1. invocată în actul contestat conduce la concluzia aplicării și a art. 16 alin. 2 din acest act normativ, care transformă restrângerea temporară în una definitivă.
R. exercițiului dreptului la un salariu decent, corespunzător cu munca prestată își pierde în opinia recurentului caracterul de măsură proporțională și rezonabilă, raportat la situația invocată anterior de inițiatorul proiectului de lege. Mai mult, a fost încălcată și „speranța legitimă"; a membrilor de sindicat,întrucât prin măsura dispusă dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
S-a mai criticat nerespectarea prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din
OG 137/2000, respectiv neacordarea unei despăgubiri pentru reducerea salariului, care echivalează cu atingerea adusă substanței dreptului de proprietate.
Criza economică din România nu poate fi utilizată ca pretext pentru reducerea drepturilor salariale sau a altor prestații sociale, reducerea salariilor fiind asimilată cu un nou impozit, care este plătit numai de salariații din sectorul bugetar.
În fine, s-a acreditat teza că în temeiul art. 41 alin. 1 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. C. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Chiar dacă, așa cum a arătat recurentul, prima instanță a reținut că drepturile salariale sunt tratate de Curtea E. a D. O. ca fiind un bun însă numai în anumite situații, a analizat dacă diminuarea drepturilor salariale respectă condițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 al C.i Europene a D. O. pentru ca privarea de un bun să nu reprezinte o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun, ceea ce lipsește de interes examinarea existenței unei speranțe legitime în obținerea în continuare a venitului salarial nediminuat.
Curtea reține însă că măsura luată prin L. nr.1., constând în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice cu care se confrunta România, care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Contrar celor invocate de recurent, potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind așadar, dispoziții temporare, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului salariaților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D.
O., nici sub aspectul neacordării de despăgubiri pentru ingerința statului, deoarece ar lipsi în mod evident de efecte măsura dispusă prin actul normativ, conferindu-i un caracter formal în condițiile în care nu ar atrage reducerea cheltuielilor bugetare și ar determina înlocuirea sumelor reținute în aplicarea
L. nr. 1. cu despăgubiri echivalente.
De asemenea, măsura asumată de stat nu poate fi asimilată unui impozit pe venit plătit doar de salariații bugetari sau unei exproprieri, deoarece semnificația legală enunțată expres prin L. nr. 1. a diminuării cu 25% a salariului de bază este a unei reduceri salariale, nu a unei înăspriri a regimului fiscal sau a unei exproprieri, neexistând premisele unor astfel de analogii judiciare.
În fine, în raport de art. 53 din Constituție, Curtea apreciază ca posibilă o reducere a salariului personalului bugetar, chiar și în raport de interdicția enunțată de art. 41 alin. 2 Codul muncii, care are caracter relativ prin reglementarea unor derogări în condițiile legii, cum este și cea din legea fundamentală.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a Curții Constituționale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.";
De altfel, prin aceeași D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, dată cererii salariaților, având ca obiect plata diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv, restituirea diferenței de 25% din salariu, reținută în 2010, în temeiul L. nr. 1.), pentru întreaga perioadă iulie - decembrie 2010, este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. D. G. DE A. S. ȘI P. C. - S. împotriva sentinței civile numărul 1790 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. I. T.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:I.P.
| ← Decizia civilă nr. 747/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3558/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
