Decizia civilă nr. 3558/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3558/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2356 din 9 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat H. D. și pe pârâții intimați L. T. „. D. și C.
LOCAL AL M. C. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. G. P., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței pârâtul intimat C.
Local al municipiului C. T. a depus întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului intimat, care arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2356 din 9 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul H. D. în contradictoriu cu pârâții L. „. D. C. T.,C. LOCAL AL M. C. T.
A fost obligat pârâtul L. „. D. C. T. în calitate de angajator la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr. 1., începând cu data de 1 octombrie 2008, până la data (...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul L. „. D. C. T. sa efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligat pârâtul C. LOCAL AL M. C. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze, către reclamant.
A fost admisă cererea de chemare în garanție.
A fost obligat M. F. BULICE sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului prin hotărârea de față.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie
2009, Curtea C. a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Potrivit dispozițiilor O. nr.1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada
1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de
31 decembrie 2007 G.ul României, prin O. nr.136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P. .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea C., prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
Ulterior, G.ul emite O. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O. nr. 1., prin art. I pct.2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.1. .
Curtea C., prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O. -
Partea I, nr.464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și
3 din O. nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr.136/2008 .
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 n din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Cum modificările aduse O. nr.1., prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din
Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul L. T. „. D., unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr.84/1995, legea învățământului, în calitate de angajator a fost obligat către reclamant la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin legea nr. 2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Punerea în executare a unei eventuale hotărâri judecătorești de admitere a pretențiilor reclamantelor implică aprobarea și repartizarea de credite bugetare de către ordonatorii de credite, respectiv alocarea concretă de fonduri necesare pentru plata drepturilor salariale, obligație care cade în sarcina pârâtului C. Local al M. C. T., cât și în sarcina chematului în garanție M. F. P..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice B. solicitând modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință,respingerea cererii de chemare în judecată.
După cum a arătat și prin întâmpinare, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G.ului respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 5. privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G.ului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să adopte un proiect de rectificare a bugetului trebuie mai întâi ca ordonatorul principal de credite, M.
E., C. și Î., să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Procedura privind elaborarea și adoptarea legilor de rectificare anuale, reglementată de L. nr. 5. privind finanțele publice, presupune conform art.15 alin.1, întocmirea unor propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii având obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru creșterea cheltuielilor. De asemenea, inițiatorul trebuie să elaboreze fișa financiară care însoțește expunerea motivelor pentru care solicită majorarea cheltuielilor aprobate prin buget.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.5. privind finanțele publice.
Pe de altă parte, potrivit art.20 și 21 din aceeași lege sus menționată,
Ministerul Finanțelor Publice nici nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul M. E., C. și Î..
Totodată, nu s-a ținut cont de faptul că bugetul a fost deja adoptat, iar conform art.4 alin 1 și alin 2 din L. nr. 5., legea bugetara anuala prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maxima care nu poate fi depășita.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să vireze sumele solicitate, atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală. L. bugetară anuală poate fi modificată în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare (conform art.6 din legea menționată), legi care, potrivit art.17 alin.1 sunt elaborate de G. în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta și adoptate de Parlamentul României.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu prevederile art. 60 alin. 1 din C.pr.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
Dispozițiile art. 60 din C. justifică utilizarea instituției procesuale a chemării în garanție ori de câte ori partea din proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Instituția juridică a chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție - izvorâtă fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală - sau a unei obligații de despăgubire ce revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros, iar obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau drept subiectiv.
Având în vedere atribuțiile chematului în garanție Ministerul Finanțelor
Publice astfel cum au fost stabilite prin dispozițiile art. 19 lit. a), g), h) și i), art. 28 și 34 din L. nr. 5., respectiv art. 3 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 11 și 13 din
Hotărârea G.ului nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., modificată și completată, Curtea reține că acestea nu pot constitui fundamentul unui raport juridic obligațional între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Finanțelor Publice și autoritatea publică pârâtă.
Cum între pârâtul C. Local al M. C. T. și chematul în garanție M.ui F. P. nu există o obligație legală de garanție sau de despăgubire, Curtea reține că în speță cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 C.
Aceeași soluție a fost adoptată și de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, care, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 5. privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G.ului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C. va admite recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al M. C. T. cu consecința înlăturării dispoziției de obligare a chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății.
Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. C. împotriva Sentinței civile nr. 2356 din 9 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al municipiului C. T. în contradictoriu cu Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință înlătură dispoziția de obligare a chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:M. F. B.
| ← Decizia civilă nr. 3089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3284/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
